Emoții, must, bogății; soare și umezeală… și fiindc-am scris deja cît am putut de frumos despre anotimpul ăsta… ce-ar fi să strîngem mai jos lucrurile astea?

Miroase a toamnă: Mirosul de ceolofan de pe borcane, mirosul de ziar uscat pe care se-aştern nuci, mirosul de must care fierbe, mirosul de gutuie încălzită de soare în camera goală, mirosul de geacă de toamnă nouă, mirosul de tufănele bîzîite de ultimele albine.

E bine să luați o pauză: lăsaţi-le naibii şi de case urîte construite, şi de cîini, şi de maşini care gonesc – treceţi pe lîngă case, pe lîngă oameni; pe la umbră şi pe la soarele care-ncălzeşte frumos spinarea: nu-i frumos? Merită de fiecare dată; dai peste copii cuminţi care-au chiulit doar de la o oră, moşi şi babe care s-au îmbrăcat frumos şi s-au făcut una cu băncile, mămici care şi-au scos bebeluşii la primul lor Soare, cîte doi îndrăgostiţi care au timp să se ţină de mînă – aşa o fi şi-n Rai…

Puteți chiar să vă luați chiar o zi liberă – ca mine, odată: am revăzut străzi, locuri şi cartiere prin care nu mai trecusem de multă vreme, am căutat magazine, cofetării şi patiserii de unde luasem lucruri bune mai demult, am încercat să mă uit cu alţi ochi la case şi blocuri pe care le cunoşteam, am căutat să leg vorbă cu oameni care şi-au deschis magazine noi, am făcut poze la chestii ce-mi păreau interesante, am tras cu ochiul atent la ornamente, ceasuri, felinare!

Dar și la vreun loc mai cultural e de mers: muzee mici, colecții; locuri discrete și pline de surprize și de frumusețe. S-o facem pe turiștii nițel și să le vizităm; cînd facem vreo plimbare prin oraș – între o cafea și o gogoașă – să căscăm ochii acolo unde, pe cîte-o casă frumoasă, scrie MUZEU! Uneori dăm și de urîțenii – dar nu fac ele oricum din viața noastră?

Și cîte plimbări sînt de făcut! La Mogoșoaia; pe Carol ori pe Pache; pe 11 Iunie; la Grădina Botanică – unde toate florile și bălăriile zici că-s din „Rapsodiile de toamnă”; în Herăstrău – în care vine acum doar cine are cu adevărat chef de plimbare, de puţin spaţiu, de puţină linişte; prin Cișmigiu, unde Soarele – cînd apucă să iasă! – bate cîș și violent în ochi și-i frig, roua stă să-nghețe pe frunze; poate chiar la Bellu, cuminte și tăcut, unde doar cîte-o castană mai cade, făcînd „poc!” pe capacul greu al vreunui mormînt; la Obor; sau, pur și simplu… hai-hui, peste tot unde-ți duc pașii.

Frunzele-s încă verzi, dar într-o dimineață o să ne trezim că-s galbene și-s pe marginea străzii, căzute… Ne ghiftuim cu lucruri bune, în așteptarea Iernii, deși tot nu ni-s de-ajuns, că sîntem lacomi.

E anotimpu-n care faci cunoștință cu Orașul ăsta… și te invidiez! Faci poze, dai să intri prin cine știe ce clădire ce-ți părea frumoasă, cauți prin buzunar să vezi dacă ai de-ajuns să bei o cafea-ceva într-o terasă îmbietoare; din toamnă sîntem vecini, cum s-ar zice!

Dar… peste toate… începem să ne despărțim de lucrurile frumoase – îşi intră în drepturi echipamentul de vreme rea: blazere, taioare, geci, pardesie şi canadiene, invariabil blugii sau alte genuri de pantalon şi, bineînţeles, toată gama de ghetuţe sau cizme, cu sau fără toc, cu sau fără carâmb înalt; adăugăm căciuliţele, fesurile, băştile, şepcuţele sau fularele petrecute în fel şi chip!