despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Porcărie la Teologie.

Strada Sfînta Ecaterina trece pe lîngă Teologie. Începe din Bibescu-Vodă și se duce spre Principatele Unite. Ghinionul ei? Că se află în „zona protejată” a Bisericii, laolaltă cu Dealul Mitropoliei, cel închis cu barieră.

Pe străduța asta, ce-i drept, n-au avut cum să blocheze traficul; s-au mulțumit să planteze indicatoare care să interzică accesul cu excepția riveranilor – riverani care, desigur, tot de-ai Bisericii sînt: Teologia, căminul și biserica ce dă numele străzii. Încă o porcărie pe care trebuie s-o-nghițim: avem de ales?

Ei, uite că „riveranii” nu se satură de cît ne-au luat din oraș. Ca să poată circula și mai confortabil, au umplut parbrizele mașinilor parcate pe strada Sfînta Ecaterina cu hîrtii pe care scrie: „VĂ RUGĂM RESPECTUOS SĂ PARCAȚI CU O ROATĂ PE TROTUAR. ÎN FELUL ACESTA AJUTAȚI LA FLUIDIZAREA CIRCULAȚIEI”.

Hai să vedem încă o dată și strada, și trotuarul de care riveranii B. O. R. dispun după plac, scuipînd pe cetățeanul din București.

aritmetică orășenească

Iată-ne la magazinul „Lidl” de pe Tudor Vladimirescu. Pare a fi o unitate de succes, ținînd seama că parcarea e plină-ochi aproape tot timpul. Să tot fie 110-120 de spații pentru mașini și… uite că toate-s ocupate, clienții trebuie să-și găsească loc pe lîngă vreun gard chiar și în afara orelor de vîrf.

Dar ce curios: cînd intri-n magazin, dacă numeri 50-60 de cumpărători înăuntru – și-or veni dintre ei și cu tramvaiul!

Cum nu cred că am ajuns, în Capitală, să prindem atît de drag de mașini încît să mergem cu două în același timp, reiese că aproape din jumătate din parcarea magazinului e folosită de altcineva și nu de clienți.

Că „Lidl” tolerează practica, fie. Dar mă face să mă chinui și să pierd vremea… nu-mi convine.

Cum nu-mi convine, de pildă, nici că școlile de șoferi folosesc toate parcările astea drept poligon.

Dar ce să zic, atunci cînd tai, scurtez și ocolesc trafic și semafoare prin aceleași parcări sînt mulțumit!

o porcărie pe Știrbey-Vodă

De fiecare dată cînd mă nimeresc pe Știrbey mă miră gîtuirea traficului dintre Berzei și Popa Tatu. Mereu două-trei, chiar patru dube de curierat parcate pe o bandă-ntreagă. „Ce naiba de corespondență or primi ăștia de pe-aicea?” mă-ntrebam, pînă cînd m-am prins.

Porcăria e adusă taman de sediul companiei de curierat „Fan Courier”; dubele, săracele, n-au altă vină decît aceea că birourile companiei funcționează tîmpit, într-o clădire care nu are nici un loc destinat staționării celor care lucrează acolo.

din zbor (461)

Parcările etajate – nivelul următor!

de ce așa?

Nu înțeleg.

Adică înțeleg cîte ceva; anume rostul stîlpilor – e ca să nu se bage mașina peste pieton, nu? Așa știu.

Și atunci, de ce naiba-i punem pe marginea traseului pietonal și nu pe marginea traseului rutier? Ca să se simtă oamenii din sectorul 4 ca-n țarc, de-aia.

nu, Răzoare nu-și revine.

Cea mai batjocorită zonă a Capitalei noastre, asta e.

Cum s-au mai căcat pe ea toate, toate autoritățile care au avut vreo lucrare aici.

Nu zic de pîrloaga uriașă care rușinează de peste patru decenii…

Sau de bretelele auto dezafectate, pe care azi le folosesc nesimțiții din birourile adiacente pentru a-și lăsa mașinile parcate…

Sau de aparența nesfîrșită de improvizație, de neterminat…

Dar mă uimește, mă sperie cum la atîta vreme de la punerea în funcțiune a metroului nu a reușit nimeni să construiască o alee directă între cele două puncte principale pietonale ale locului: rondul Răzoare și trecerea de pietoni de la Academia Militară. Cei care vin cu tramvaiele pe Trafic Greu n-au cum să ajungă cumsecade pe Panduri.

Da: oamenii traversează pustiul mizerabil prin țărînă, praf, noroi.

Nu: nu-i pasă nimănui.

Ferentari… completat

Urmărim de peste zece ani materialele publicate de Andrei Răzvan Voinea și Dana Dolghin.

Rubrica „De locuit și povestit”, asociația „Studio Zona”, mai apoi cărțile – „Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină” și „Locuințe pentru muncitori și funcționari: Casa Construcțiilor și parcelarea Vatra Luminoasă”.

Ultima carte a apărut anul trecut – este „Ferentari incomplet: volumul I – Politici urbane la o margine de oraș (1846-2011)”. V-o recomandăm din inimă.

Firește c-am citit-o și ne pare bine să găsim în ea răspunsuri la întrebări care ne dădeau tîrcoale despre Rahova și Ferentari.

Putem acum să deslușim mai multe despre istoria proiectelor de sistematizare ale anilor ’80 ce priveau zona dintre Ferentari, Sălaj și Vasile Croitoru. Nu ne-ar fi ieșit fără ajutorul lui Răzvan – planurile pe care ni le-a trimis completează articolul de azi, pe care-l redactăm folosindu-ne și de materialele publicate în presa vremii.

Despre ce e vorba? Sistematizarea zonei Ferentari, care presupunea – în primele planuri de la sfîrșitul anilor ’70 – lărgirea străzii Soldat Vasile Croitoru, începînd de la Piața Rahova și continuînd spre șoseaua Sălaj de acum. Lărgirea – și, mai ales, prelungirea străzii Croitoru – urma să se îndrepte ulterior spre Calea Ferentari, pe care l-ar fi traversat oarecum după blocurile roșii pe traseul străzii Sergent Turturică; mai departe ajungea la intersecția Viilor cu viitoarea străpungere Constantin Istrati.

Ei, din toate astea s-a reușit construirea primului segment din Vasile Croitoru – o arteră largă, cu scuar pe mijloc. Restul… nu.

Așa cum vedem din Scînteia – un număr din octombrie 1981 – planul viitorului cartier cu blocuri era pe planșetă.

„Primul detaliu de sistematizare, la care ne vom referi în rândurile de față, restructurează o zonă de circa 60 hectare cuprinsă între blocurile de locuinţe de pe Calea Rahovei, Sos. Sălaj si strada Amurgului. Principalele sale coordonate le constituie Calea Rahovei, care va fi lărgită corespunzător unei circulaţii fluente si de perspectivă, Calea Ferentari, ce va suferi o lărgire și o corectare a traseului, și strada Soldat Croitoru, care se va transforma într-o amplă magistrală de comunicare cu Şoseaua Giurgiului printr-o arteră ce se va crea între şoselele Sălaj şi Viilor. Piaţa Sălaj va deveni o piaţă de giratie, ca şi Piaţa Romană, dar cu dimensiuni ceva mai mari.”

În anii următori treaba continuă. Se ridică primele blocuri ce bordează Vasile Croitoru și cîteva din cele care urmau să fie pe traseul viitoarei străpungeri, menționată în 1984 de articolele din Informația ca „Sălajul Nou”.

 

„Strada Soldat Croitoru, în varianta sa actuală (ea se va lărgi mult şi va căpăta o cu totul altă importanţă urbană în perspectivă) şi Sălaj – de asemenea, în situaţia sa de acum, pentru că în timp va apărea Sălajul Nou, o stradă cu alte dimensiuni si de altă anvergură. Soldat Croitoru mărgineşte şi desparte Rahovei de Alexandriei, de la intersecţia cu Amurgului, după care traversează calea ferată de la Ferentari şi pătrunde în inelul de circulaţie mediană orăşenească. Soldat Croitoru va avea un carosabil cu 19,50 m pe sens şi bandă verde centrală de 7 m. Şoseaua Sălaj veche îşi pierde din importanţă, rămînînd la dimensiunile ei de acum. Strada Sălajul Nou va avea aceeaşi anvergură cu Soldat Croitoru şi va ajunge, pe un traseu corectat, în centrul Ferentariului.”

Între timp apar schimbări ale ideilor inițiale ale sistematizării.

Ia naștere proiectul arterei Trafic Greu – șoseaua Progresului de azi – din care s-au construit la mijlocul anilor ’80 doar primele tronsoane; continuarea ei de la intersecția Constantin Istrati cu Veseliei (loc în care, probabil, s-ar fi vărsat proiectata arteră Sălajul Nou) nu s-a mai realizat.

Vechea șosea Sălaj cade în desuetudine, „rupîndu-se” la intersecția cu Ferentariul și continuîndu-se pe direcția Spătaru Preda, în ideea de a sili traficul să se depărteze cît mai mult de zona Centrului Civic.

„Un loc aparte in cadrul acestor lucrări il deţine drumul destinat traficului greu. Apăruta din iniţiativa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, noua arteră de circulaţie vine să rezolve problemele legate de transportul produselor finite, de aprovizionarea cu materii prime şi materiale a unui număr mare de întreprinderi – 85 – situate in platformele Panduri – Viilor – Rahova –Filaret – Pieptănari. Dincolo de imediata sa utilitate, drumul degrevează şi circulaţia de pe arterele laterale ce fac parte din inelul principal de circulaţie al Capitalei, existent in zona şoselei Panduri – Tudor Vladimirescu – Viilor, pe de o parte, şi str. Sebastian – Calea Ferentari, pe altă parte. Avind in vedere traseul, delimitat de str. Răzoare şi bulevardul Pieptănari, se creează, totodată şi posibilitatea dirijării circulaţiei grele pe şoseaua Prelungirea Ferentari, str. Zeţarilor, ultima făcînd parte din inelul de circulaţie perimetrul oraşului.”

„Viitoarea arteră de trafic greu urmează un traseu paralel cu calea ferată din mijlocul platformei industriale Panduri – Viilor, avînd drept extremităţi str. Răzoare şi bd. Pieptănari. În lungime de peste 4 km, ea va avea un profil carosabil de 14 m lăţime, dimensionat la cîte două fire de circulaţie pe sens şi trotuare de un metru (pe partea liniei ferate) şi 3,5 m (către şoseaua Panduri). Au fost realizate în linii generale primele trei tronsoane (Răzoare – 13 Septembrie; 13 Septembrie – calea Rahovei; calea Rahovei – str. Spătarul Preda), lucrările desfăsurîndu-se în ritm alert datorită aplicării unor metode rapide si moderne de construcţie. Artera destinată transportului greu va permite o vehiculare mai rapidă a materiilor prime si materialelor către zecile de întreprinderi industriale de importantă republicană, descongestionîndu-se în felul acesta traseul Panduri – Tudor Vladimirescu – Viilor, care alcătuieşte un important tronson pe inelul principal de circulaţie orăşenească. Eliminarea de pe acest tronson a traficului greu va conferi, totodată, o mai bună protecţie mediului înconjurător.”

Dar vine Revoluția și cad toate. Strada Soldat Vasile Croitoru se oprește. Iată cîteva aspecte de actualitate cu zona deja sistematizată, precum și cu locul pînă unde s-a intervenit.

Se apucă ridicarea unui mic cvartal între Sălaj și Ferentari – pesemne aici fusese mai ușoară demolarea – pe traseul străzii Petre Păun. Emblematic pentru laudele vremii la care s-a construit („un bloc-unicat cu parter şi 8 etaje care va conferi individualitate pieţei”), blocul de colț e doar banal și fără spații comerciale. Aleea din spate, ce trebuia să fie în fapt parcursul arterei Sălajul nou, e un drumeag printre garaje și terenuri virane.

Deci, noi cu ce ne-am ales? Păi, Trafic Greu nu se „duce” nicăieri nici azi. Între Prelungirea Ferentari și Rahova s-a păstrat încrengătura de străduțe îmbîrligate. Șoseaua Sălaj a rămas o fundătură orășenească, neajutînd circulația directă spre Măgurele.

citiți și: Cum s-a făcut Ferentariul în presa vremiiVechea șosea Sălaj1979 – Planuri și proiecte pentru București și RahovaTrafic greu IVCivilizație publică VIIPlimbare la blocurile roșii din FerentariCe era înainte acolo IVViața șoselei ViilorBlocuri ceaușiste neterminate

surse: Digiteca Arcanum

scurtături, lungituri

Șoferul rahovean era obișnuit să scutească traficul de la Chirigiu scurtînd din Tudor Vladimirescu spre Calea Rahovei pe strada Rădiței.

Rădiței avea sens unic; perechea ei – strada Colonel Corneliu Popeia – asigura fluxul în direcția opusă.

Pesemne ca să mai descurajeze traficul printre liniștitele case – nu-i nimica rău în asta! – de ceva vreme sensurile astea unice s-au inversat.

Așadar, dinspre Tudor Vladimirescu spre Rahova trebuia s-o iei nu pe Rădiței, ci pe Corneliu Popeia. Înapoi? Pe Rădiței.

Cît de cît, s-a obișnuit lumea cu treaba asta.

Dar… deunăzi amîndouă străzile astea au primit sens unic dinspre Tudor Vladimirescu spre Rahova. Așadar, ciuciu scurtătură.

Un bun început în Sectorul 2

Cumva – cine credea? – orașul ni se schimbă.

Sînt, deja, zone întregi unde străzile au fost eliberate de mașinile lăsate oriunde, pe trotuare. Vrînd-nevrînd, oamenii încep să-și vîre mașina în curte și începe să cadă în desuetudine instituția „împroprietăririi” spațiului din dreptul casei. Aproape tot sectorul 4 e doar o parcare cu plată; zi după zi mai apar stîlpișori în zona centrală; iar în sectoarele celelalte se ridică borduri, se lărgesc trotuare, se închid scurtături tacite…

Parcă voiam asta; și asta – civilizarea – nu se face numai cu pupături.

Dar care – din toate soluțiile urbane aplicate alandala, de fiecare administrație locală bucureșteană – e cea mai rezonabilă, cea mai eficientă, dar și cea mai puțin stricătoare?

Pare că abordarea Sectorului 2!

Trotuare chiar cu borduri vechi păstrate, cu pavaj nețipător și – acolo unde nu s-a grăbit montajul – rezonabil; stîlpișori cît de cît discreți și nu cataroaie, lanțuri, borduri de juma’ de metru…

Destul loc lăsat și pentru bucățele verzi și – cum s-o zic? – cu un rezultat interesant, absolut ne-bucureștean: cochet, drăguțel.

Ce să mai zici că-i și printre cele mai reversibile – dacă vreodată avem nevoie de mai mult spațiu rutier, se poate lesne ajusta.

Dar, da: mi-e dor de răspîntiile bucureștene, alea largi, care – atunci cînd nu-s folosite ca parcare – fac farmecul zonelor cu case.

din zbor (420)

V-aduceți aminte – nu-i așa mult de-atuncea – cum, odată cu venirea vremii călduroase, șoseaua Kiseleff se-nchidea între Bufet și Piața Victoriei pentru ca tot omul să se joace, să bată mingea, să se dea cu rolele, trotineta, bicicleta. Cum ar veni, sport – sport pentru toată lumea.

Primăvara asta s-a schimbat calimera: nu mai facem mișcare… decît de la o furgonetă la alta; deja a fost al treilea weekend cînd șoseaua a fost închisă pentru evenimente de „street food”.

Nu că n-am fost; nu că n-am luat; nu că n-a fost frumos – cîrcotaș, nu sînt.

Doar zic așa… că pare c-am trecut cu ușurință de la sport la haleală.