despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

și zicem să lăsăm mașina.

În orașul ăsta al nostru – așa de sucit – ai nevoie de mașină taman pentru momentele în care nu vrei să folosești mașina!

Ia, vrei să mergi în parc, să te plimbi, să te recreezi, să te dai cu bicla.

Sau vrei să te duci în centru, să-ți porți picioarele pe străzi deschise pietonului.

Dar îți dai bine seama că n-ai cum s-ajungi lesne, fără să te umpli de nervi, ba chiar fără să simți că viața ți-i pusă-n pericol.

Astea-s treburi știute – doar noi scriem despre ele de atîția și atîția ani!

Și nici unul din cetățenii Capitalei nu-nțelege de ce niciodată n-au fost rezolvate; ba – mai mult – de ce nici acuma n-au fost măcar luate în seamă.

Culmea – pentru început nu e nevoie, pentru îmbunătățirea locuririi noastre, de o revoluție a infrastructurii, ci de ajustarea ei.

Cum ar veni, pînă la crearea unor veritabile culoare de acces a bicicliștilor și pietonilor din fiecare cartier atît către inima orașului, cît și către punctele locale de interes reprezentate de centre comerciale și locuri de recreere, oamenilor le-ar fi de folos practicarea și unor improvizații cît de cît sigure, fără obstacole deosebite.

Fiecare ar înțelege folosul și – după o vreme – fiecare și-ar găsi locul din spațiul public!

Dar – uite, na! – în continuare bucureșteanul își cațără bicicletele pe mașină ca să se ducă-n parc, la cîteva stații.

De ce? De-aia, fiindcă preferă să se chinuie așa decît să se știe-n primejdie.

Citiți și:

scopul „pietonalului”

Încă dinainte de-a ne apuca să producem veun „pietonal” veritabil în Capitală, am uitat scopul acestuia.

Nu, pietonalul nu se face ca să pedepsim șoferul!

Și nici ca să propășim afacerile, serviciile și comerțul…

Scopul pietonalului e s-aducă bucurie cetățeanului, să-i folosească: toate cele de mai sus vin cu vremea.

Creearea unor zone pietonale centrale – atît în inima orașului, cît și-n zonele importante ale cartierelor de locuit – aduce schimbarea obiceiurilor cetățenești. Oamenii încep să iasă, să se plimbe, să se întîlnească; asta se-ntîmplă primordial, nu faptul că vin să consume.

Oamenii se bucură mai mult ca zona pietonală să aibă magazinașe, ateliere, servicii și afaceri mici decît să fie o continuă înșiruire de restaurante și terase.

Oamenii se bucură să vadă că o stradă e numai a lor.

… dar mai mult decît atît, se bucură dacă asta se petrece fără amplasarea de bolovani, bucăți cretine de beton, garduri și porți. Oamenii nu vor să simtă că „li se dă ceva”, nu vor să se-ntîlnească cu mașini de poliție puse de-a curmezișul, cu echipaje bosumflate, cu restricții necunoscute, nepredictibile.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

ce nu e bicicleta

Pare că sîntem într-un soi de punct mort.

Bicicleta – în București – stagnează.

Cine o folosea ca mijloc plăcut de deplasare o face-n continuare, conștiincios: înțelegînd limitările, constrîngerile, minusurile.

Cine o-nțelegea – pieton ori șofer – o face de asemenea și acum: respectînd locul tuturor de pe stradă.

Doar că interesul pentru bicicletă n-a crescut!

O vedem: serviciile de închiriere sînt la fel de prăpădite, scumpe și-n nici un caz socotite ca o utilitate publică. Pistele n-au fost încurajate și nici duse la nivelul următor, de folos adus cetățenilor care vor să ajungă de colo-colo și nu bicicliștilor în sine.

Bicicleta – în București – nu aduce plăcere. Pasionatul își urcă mai degrabă bicla pe mașină și pleacă unde vede cu ochii.

Și, să fim tare drepți, bicicleta nici măcar nevoie nu este: și nici aparentul schimbat al obiceiurilor din ultimii doi ani n-a încurajat oamenii să se deplaseze pe două roate.

A – e folosită ca mijloc de deplasare utilitar de curieri și livratori; dar asta-i cam altceva!

… bicicleta a retrogradat din statutul firav de obiect de fițe; nu-i privită nici ca mijloc de practicare a sportului.

Deocamdată am stabilit ce nu e: nu e aproape nimic; nu aici, în Capitală.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

gînduri pietonale

A venit vremea călduroasă, oamenii ies în oraș. Sînt zone centrale unde – seara și la sfîrșitul săptămînii – nu mai ai loc să te strecori pe trotuar.

E frumos, e plăcut, e normal.

Cît de curînd o să-nceapă și acțiunile de pietonalizare pe Calea Victoriei și pe alte străduțe din centru, dînd carosabilul tuturor în weekenduri.

Iar: e frumos, plăcut și normal.

E, însă, de ajuns? 

Privind la sumedenia de alte orașe unde calitatea locuirii ni se pare de invidiat, băgăm de seamă cît de mult din zonele lor centrale a fost transformat din șosea în loc de plimbare, de întîlnire, de făcut orice și ne-făcut nimic.

Și-apoi ne-ntoarcem privirea la Capitala noastră, unde singurul loc pietonal permanent este juma’ din Centrul Vechi.

O să vină și vremea aia cînd o să-nchidem și noi străzi, dar oferindu-le oamenilor și nu instituțiilor?

Pîn-atunci, ar doar nevoie să mai îngustăm dintre ele, reducînd aproape peste tot înăuntrul așa-numitului inel central arterele la cel mult două benzi de circulație pe sens, laolaltă cu folosirea corectă a fiecărui metru pătrat rămas din urma nealinierilor istorice bine-cunoscute.

  • Orice plimbare între Unirii și Romană e un adevărat chin: trotuarele-s meschine, traficul prea aproape de oameni – fiindcă sîntem oameni înainte de-a fi pietoni – e larmă, e vuiet!
  • Deși premisele pietonale ale bulevardului Unirii nu-s nici acum incorecte, punerea lor în operă nu mulțumește trecătorul îndeajuns!
  • Lipsa oricărei posibilități de promenadă de-a lungul Gîrlei e-n continuare o rușine!

Toate astea-s știute și „adresarea” lor ar însemna un uriaș folos pentru bucureșteni. Doar că orașul nostru nu-nsemnează doar zona centrală; viața concetățenilor se petrece-n cartiere, unde crearea de zone și culoare pietonale e o idee tabu.

Cu cît un loc atrage mai multă lume și mai mult trafic, cu atît e nevoie s-apară-n jurul lui un tampon pietonal și coridoare prietenoase pe care cei din vecinătate s-ajungă-n liniște și siguranță pe jos sau pe două roți.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

„Prosper” – a trecut o săptămînă!

Azi se face o săptămînă de cînd a ars centrul comercial „Prosper” din 13 Septembrie-Sebastian.

Și tot o săptămînă de cînd circulația este oprită. S-ar fi putut reporni – măcar pe un fir – dar… nu. Deocamdată se montează schele-n jurul construcției.

Nu-i bai: oamenii din jur au într-adevăr șansa să petreacă mai mult timp împreună, stînd aiurea-n blocajele create de închiderea arterelor 13 Septembrie și Sebastian.

Dar e și o autoritate a Statului care a ieșit în stradă, alături de cetățean: Poliția Rutieră, care și-a pus cîteva mașini cu radar pe Tudor Vladimirescu și Trafic Greu – adică pe traseele pe unde e deviat traficul – ca să-l pîndească pe cel care, după ce scapă de ambuteiaje, îi dă talpă.

Actualizare – circulația a fost deschisă după o zi.

V V C XLIV

Din cînd în cînd, căscînd gura, dăm peste lucruri uitate al căror rost simplu nu-l mai înțelegem.

Vedem aici rămășițele unui sistem de prindere al firelor de tramvai: în loc să fie legate de stîlpi, iată că fuseseră ancorate de clădiri.

Pesemne c-ați remarcat, în plimbări prin alte orașe mai deștepte, că asta e o practică înțeleaptă mai ales în zonele centrale. Se renunță la stîlpi cît se poate de mult, trotuarele-s mai practicabile, senzația de libertate e mai mare… ce să mai zici de cîștigul estetic?

Însă îndobitocirea administrației noastre publice a făcut să ignorăm cu desăvîrșire dimensiunea estetică a oricărei intervenții și investiții publice.

Nu ne interesează să renunțăm la stîlpi.

Ba chiar… plantăm cît mai mulți! Fiecare entitate-și pune stîlpul ei.

Ăi de la lumină vin cu stîlpii lor, subțiri și debili; ăi de la transportul electric vin cu alții, greoi și butucănoși; ăi cu semafoarele mai plantează și ei alții; dup-aia vine administrația străzilor și mai îndeasă vreo două indicatoare… și pe unde mai e loc, primăria de sector pune ori un catarg cu steag, ori vreo reclamă!!!

Ne căcăm pe imaginea orașului; ne batem joc de mobilitate, de accesibilitate și de siguranța omului.

… de cîte ori s-a-ntîmplat să ne lovim de-un stîlp pus în mijlocul trotuarului… sau să nu vedem la timp un semafor ori un indicator din cauza altui stîlp, care-l blochează vizual?

Trebuie cu orice preț să scăpăm de jumate din stîlpii din oraș: sînt inutili.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

o idee nouă veche

Dacă sînteți oarecum la curent cu ideile administrației noastre municipale, atunci ați auzit deja planul de a băga sensuri unice pe perechea de artere aglomerate Dorobanți-Floreasca.

Eu, unul, îs de acord.

… mai ales pentru că asta nu e deloc o idee a momentului, ci una care s-a mai vînturat și acum cîțiva ani, cînd s-a creat deja prima ei fază – anume sensurile unice pe Dorobanți-Polonă.

Și soluția asta, aplicată în 2014, a funcționat.

Deci trebuie doar să punem lucrurile la locul lor corect: nu e o idee nouă, ci una veche, tărăgănată din prostie și complacere de pe vremea administrației… Oprescu.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

semnalizarea rutieră la un alt nivel!

din zbor (313)

O demolare cu mare spor pe Trafic Greu; se dă jos ce-a mai rămas din clădirile industriale oribile de peste drum de actualul centru comercial „Vulcan”.

După cum s-a arătat și-n presă, în iureșul lucrărilor s-a dărîmat și-o bucată de zid, a ajuns moloz și pe șinele de tramvai, firele electrice s-au rupt, a căzut și-un copac. N-a fost vătămat nimeni.

Alte noutăți nu-s pe aici, deocamdată: doar clădirea a doua din „Afi Tech Park” e ridicată, în rest e încă multă mizerie înspre șoseaua Tudor Vladimirescu.

Nu-mi aduc aminte dacă – acum mai bine de cinci-șase ani – am pomenit de faptul că șoferul nerăbdător putea scurta cu mașina prin curțile astea industriale, ieșind fără probleme înspre strada Gheorghieni. E adevărat că drumul era plin de gropi dar uneori merita aventura, de care pietonul ori biciclistul mai degrabă se ferea din cauza gunoaielor și cîinilor.

Și tot nu-nțeleg de ce stația de tramvai de-aici se cheamă și azi „Inox” – cu toată îngăduința și dragostea pentru istoria noastră industrială, fabrica asta nu mai există; oamenii care coboară caută aici centrul comercial și stația spre asta ar trebui să-i îndrume.

Din fugă (103): o mică atenţionare!

scris de Ando

Fără îndoială amenajarea staţiei de tramvai de sub pasajul Victoria (deşi, inexplicabil de ce aşa târzie), este o treabă bună – mai ales că au „tras” şi autobuzul 182 pe acolo. Dacă însă aţi ajuns pe peronul subteran şi dacă sunteţi nevoiţi să aşteptaţi mijlocul de transport dorit, e bine să vă pregătiţi… urechile, pentru că vuietul maşinilor care străbat pasajul este destul de greu de suportat mai mult timp.