despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

cui folosește bulevardul Eroilor?

Cine nu s-a uitat vreodată, de la poalele Academiei Militare, cu drag în jos spre restul Bucureștiului? Frumos punct de belvedere!

Firește, și viceversa-i cam la fel; din lungul Știrbeyului, găseai minunat pusă-n valoare clădirea Academiei, chit că – în sine – ea nu-i vreo pricopseală arhitectonică. Sigur, lucrurile se mai schimbă, întrucît în zilele noastre perspectiva-i spurcată de blocurile ce i se construiesc îndărăt.

Cu siguranță, bucata de bulevard dintre josul esplanadei și intersecția cu Carol Davila e una din cele mai interesante puneri în valoare realizate-n anii comunismului, dar în zilele noastre o privim altfel. Rîndurile de blocuri stradale chiar sînt meschine, cu o arhitectură depășită; degradarea lor evidentă va fi înlocuită cu o mediocritate vizuală inerentă cînd se vor reabilita.

Rostul lărgămîntului uriaș regăsit aici nu-l vedem; traficul auto îl folosește exclusiv ca zonă de stocare între segmentele mai înguste ale axei de legătură cu centrul orașului. Să fim cinstiți pînă la capăt: aglomerația din zonă durează vreo două ore dimineața și vreo trei seara; în restul zilei totul e un deșert urban, neplăcut și dificil de traversat pentru locuitorii Cotroceniului.

Ce mai tura-vura: cartierul e rupt în două! Oamenii-și fac curaj să treacă dintr-o parte-ntr-alta, fiindcă șoferii gonesc nebunește, avînd atîtea benzi la dispoziție.

O dovadă că spațiul generos, atîta vreme cît e un lucru în sine, nu folosește cu adevărat omului!

Să pornim de sus, chiar de la Academie, acolo unde bulevardul se desparte-n două bretele – Rainer și Bagdasar – și privim mai îndeaproape: iată o alee pe care Ministerul Apărării și-a însușit-o; mai lipsește și un gard cu sîrmă ghimpată! Nu-nseamnă că Ministerul o și îngrijește: gropile-s nereparate, pavajul monumentului e spart și gunoaiele-s peste tot: în drum zace și-o pasăre moartă.

 

Monumentul Eroilor, pe lîngă că-i și urît, e înconjurat de mizerie și delăsare. Lipsesc plăci întregi, coroanele depuse acum un an zac veștejite, peste tot numai buruiene și gunoi. Arborii ornamentali ce-ar putea îmbogăți ansamblul sînt neîngrijiți, netunși, inegali.

Mai departe, esplanada din fața e plină de gropi și pietre ieșite din caldarîm. Locul e ratat: nu e nici parc, nici piață, ci doar ceva larg fără frumusețe; chiar dacă ar fi îngrijit, tot n-ar aduce mai multă bucurie celor ce-ar vrea să se simtă bine aici. Însă faptul că e… e bine; cu oarece inspirație se poate valorifica avantajos.

… mașinile se bagă peste tot, mai ales la sfîrșitul săptămînii, cînd se ține și-o piață volantă mai jos. E plin de rable-n care se țin produsele și troacele comercianților; dacă te uiți la numerele de înmatriculare ale dubelor cu care vin, reiese că cei mai mulți sînt de pe lîngă București, deși altminterea originea mărfurilor se vrea mult mai… nobilă.

 

Revenind la bulevard, iată-l: șase benzi pe mijloc, plus bretelele separate care mai fac încă patru; scuarurile-s urîte, meschine, golașe și nu-mbie la nimic. Trecerea de pietoni suplimentară, de la intersecția cu Gheorghe Marinescu, a dispărut de cîțiva ani!

Intersecția cu Carol Davila e absolut imensă. Vă place? N-are nimic atractiv, nimic vizual care să justifice atîta potențială perspectivă. Doar chin pentru bieții oameni care-și tocesc tălpile traversînd.

Ce să mai spui că segmentul următor, spre bulevardul Eroilor Sanitari, e – în buna tradiție a Capitalei noastre – nu doar mai îngust, dar și nealiniat. Nu se miră nimeni! Firește, mai jos de pod, bulevardul se lăbărțează iarăși… c-a așa a rămas de pe vremea cînd ne plăcea monumentalismul.

Ar trebui să rămînă așa – așa cum e acum? Nu. Mai mult loc verde, mai multă ușurință pentru pietoni, mai multă liniște: o zonă care se cere îmblînzită, domesticită, dată înapoi oamenilor.

îndrăzneală și chibzuială.

Planul director de sistematizare păstrează, la aproape nouă decenii de cînd a fost trasat, caracterul fundamental.

Mai ales, din păcate, fiindcă e singurul – Capitala noastră a mai trecut prin trei valuri de prefaceri fără să aibă, în realitate, vreun altul.

Nici comunismul, nici ceaușismul, nici ceea ce le-a urmat n-au creat și urmărit un plan pentru viitorul bucureștean.

Neputința și nepriceperea asta ne-a făcut doar ca de fiecare dată să ne-ntoarcem la inspirația interbelică ce ne-a arătat pașii spre sistematizarea orașului nostru.

Desigur, putem găsi multe înțelesuri actuale în planul de la mijlocul anilor ’30, dar covîrșitor este cum s-a îndrăznit.

Să se taie, să se facă, să le fie mai bine celor care vin după noi: toate cu știința înțelegerii că ce-i strîmb trebuie îndreptat, că ce-i neîndestulător trebuie îmbogățit. Să-nțelegem: un plan bun, nu unul perfect, nu unul ideal – doar unul care a învins vremea; unul care nu ținea să nimicească, să taie, ci să intervină. Nu într-atît vizionar, cît chibzuit.

Devierile de la plan au apărut mai repede decît credem; monumentalismul găunos al carlismului tîrziu, costurile ridicate ale primelor intervenții urbane, nenorocirile Războiului au adus schimbări, întîrzieri, renunțări; dar e așa de ironic cum s-a revenit – mai mult sau mai puțin tacit – la ideile interbelice în vremea comunismului. Pentru că, vedeți voi, sistematizarea gîndită inițial nu era ideologică; ținea doar ca Bucureștiul să progreseze sănătos, frumos, bogat și funcțional – de-aceea a și supraviețuit!

Ne uităm la ideea celor patru inele – „ringuri” – gîndite pentru circulația din București. Un secol mai tîrziu, de-abia dacă ne putem lăuda c-avem unul, cît de cît funcțional – e cel pe care circulă astăzi liniile de tramvai 1 și 10. Al doilea, firește, e neîndestulătoarea șosea de Centură.

Alături de ele, firește, puzderie de artere de legătură – pe cîteva din ele am reușit, cu chin, să le încropim între Război și Revoluție.

Ce să mai zici? – chiar și înspăimîntătoarea distrugere cauzată de construirea Centrului Civic are cîteva reminiscențe interbelice.

   

Să parcurgem o seamă din planșele de detaliu ce prezentau, amănunțit, ceea ce urma presupună construirea noilor străzi: demolări, alinieri, străpungeri.

Iată începutul legăturii directe dintre Parcul Carol și Dîmbovița, care urma mai apoi să se continue, ciuntind Cișmigiul. O altă legătură ce pornea din părțile Filaretului ducea spre Gară; strada Hasdeu de azi face parte din ea iar impactul asupra zonei Uranus putea fi bănuit.

   

Iată și valorificarea străzilor Dr. Felix – Dr. Sergiu, în ideea conectării cu artera de lîngă Cișmigiu. Firește, piețele monumentale-s prevăzute, recunoscîndu-i-se orașului nostru lipsa acestor elemente urbanistice.

  

Nu departe, adiacent Griviței, interesantă e străpungerea dorită între Banu Manta și actuala stradă Turda.

     

În partea de jos a orașului, noua legătură Pieptănari-Drumul Sării, cu ramificația care azi duce la Filaret și o interesantă viziune asupra Chirigiului, mult mai reușită ca cea propusă patru decenii mai tîrziu!

    

Tăieri, lărgiri și îndreptări: Mihai Bravul, Traian, Mărășești:

     

Magistrala, înainte de-a fi mîndria anilor ’60…

  

… interesanta legătură directă lipsă dintre Dorobanți și Tei:

 

Și preschimbările dorite pe Vasile Lascăr, împlinite-n parte de-abia-n anii ’80.

  

Angajarea Capitalei în proiectele astea a-ntîrziat: terminarea bulevardului între Colțea și Unirii a fost o întreprindere mai anevoioasă decît s-a crezut; micile ajustări de pe Hasdeu ori Știrbey Vodă au cerut osteneală și resurse; iar instabilitatea politico-socială și regimurile dictatoriale n-au mai îmbiat pe nimeni să viseze la viitorul promis.

Surse – colecția „Gazeta Municipală” și Planul Director de Sistematizare 1935

# 106 • listă de articole selecționate din presa vremii – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

o propunere excelentă

Cea mai rușinoasă neputință a Capitalei rămîne neconectarea liniilor de tramvai din Piața Unirii. Între Mitropolie și Sfînta Vineri nu circulă nimic.

Atîta timp pierdut, atîta mizerie aruncată peste oameni!

Asociația „Metrou Ușor” prezintă o propunere care ne arată… cît de simplu ar fi s-o facem.

Da, atît de simplu.

Și știți ce? Dacă ne-am apuca de treabă cît mai repede, am da șansa Capitalei ca, după 40 de ani, să recapete legătura est-vest.

Link direct către fișier (pdf)

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

la Răzoare – pînă cînd?

Bun! Metroul din Drumul Taberei merge de juma’ de an.

Pe dedesubt, cum ar veni, treaba-i cam gata.

Dar pe deasupra?

Mai ales la Răzoare, cea mai nenorocită zonă afectată de lucrări, unde a fost cel mai mare șantier.

… și încă este!

Și ce-i mizerabil e că nu se-ntîmplă nimic: nu se refac străzile deviate, nu se repornesc troleibuzele, oamenii nu au pe unde traversa în siguranță.

Zi de zi ne uităm: poate, totuși, se-apucă de treabă… cineva.

Bucureștiul trage de aproape un deceniu de improvizațiile practicate aici și s-a cam săturat.

Nebunia trebuie oprită

Devine vital pentru viața bucureșteanului să se oprească nebunia primăriilor de sector.

Primăria Sectorului 3 își dorește – pentru „creșterea mobilității urbane” – să construiască două pasaje pe sub Mihai Bravu: unul la Vitan și celălalt la Dudești.

Iar pentru „reducerea punctelor de conflict dintre pieton – vehicul” să sape un pasaj pietonal la stația de tramvai Laborator.

Doamne, e atît de greșită, de nefericită, soluția asta de a favoriza bulevardele, de a crea șosele în inima unui oraș! Atît de împotriva oamenilor – tuturor oamenilor.

Pietonii trebuie să poată traversa cît mai ușor, fără să urce, să coboare, fără să ocolească cu zecile de metri.

Șoseaua Mihai Bravu trebuie să aibă doar două benzi pe sens pentru traficul auto. E de ajuns. Viteza mașinilor trebuie neapărat să scadă. 50 la oră e deja prea mult.

Primăria Municipiului București să se opună din răsputeri acestor proiecte nebunești care se nasc în sectoare.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

(sursa)

„Podul Constanța”

… una din cele mai rușinoase gîtuiri din Capitală rămîne, desigur, Podul Constanța. Silit să preia – pe o bandă-jumate și fără trotuar – traficul din ce-n ce mai mare dinspre Chitila și Bucureștii-Noi, e chinuitor pentru șofer și pieton.

Să zicem că, măcar, nu mai e periculos – l-au reparat oleacă anii trecuți.

Da’ altceva nu-mi dă mie pace.

Anume – de ce-i el cunoscut ca „Podul Constanța”? Adică, de ce taman el, și nu podul de la Miorița? Doar au fost construite cam în aceeași perioadă: după mijloc de ani ’30. De ce unul s-a-nșurbat atît de bine-n nomenclatorul subiectiv al bucureșteanului, iar cel’lalt niciodată n-a avut un nume clar: ba Miorița, ba Băneasa – ca să nu mai spui că-l încurci și cu podul peste lac din apropiere.

Habar n-am!

Poate pentru că ieșirea asta din București, spre fosta capitală Tîrgoviște, fusese multă vreme destul de importantă; poate chiar mai importantă decît cea spre Ploiești care a „crescut” tot mai mult odată cu era automobilului, cu dezvoltarea interbelică a aviației și a activităților recreaționale din Băneasa și Snagov; să nu uităm de șoseaua dispărută spre Mogoșoaia, care se desfăcea din actuala șosea București-Ploiești și-o ținea înainte, pe unde-i azi Casa Scînteii.

Niţică răbdare…

… şi va fi gata şi parking-ul supraetajat din capătul şoselei Pantelimon.

scris de Ando

Bineînţeles, fără respectarea termenului de finalizare înscris pe panou (22 august 2020), dar ăsta e un mizilic faţă de cei 7-8 ani pierduţi până acum. Totuşi, anul ăsta s-a lucrat destul de serios şi sunt şanse reale ca în 2021, să fie terminat. I-am zis doar „parking” pentru că mi se pare, excesiv de ambiţios termenul „terminal multimodal – park & ride”. De ce? Păi, de exemplu, spre fundamentala deosebire faţă de cel din Străuleşti, aici în Pantelimon, la „Granitul” (da, staţiile STB poartă încă acest nume) nu ajunge, deocamdată, metroul, iar transportul public de suprafaţă (tramvaiul 55, autobuzul 104), cel la care se presupune că ar apela eventualii amatori spre a ajunge în zona centrală fără maşina proprie, aşa cum se prezintă la ora actuală, este clar inadecvat conceptului „park & ride”.

Oricum, una peste alta, de stricat nu strică să mai fie un parking într-o zonă care este, şi se anunţă a fi, din ce în ce mai aglomerată.

sîntem buni, geniali, uriași

Din cînd în cînd, drumurile mă poartă-n zona Otopenilor: ba pe Deneu, ba pe Centură – după cum mi-i norocul.

De fiecare dată nu mă pot opri să mă minunez de cît ne-a dus mintea atunci cînd am vrut să „rezolvăm” situația traficului în zona asta.

Aici – pentru cine nu știe – e locul unde șoseaua de centură se mută dintr-o parte într-alta a căii ferate; pe scurt, ca să mergi pe Centură, trebuie să traversezi șinele. Adaugi și fireștile conflicte de trafic stînga-dreapta cauzate de cei cei ce intră și ies și te iei cu mîinile de cap.

Fiindcă așa nu mergea, acum vreo 15 ani s-a construit o mîndrețe de pod, care-ncepe după dedesubtul podului vechi de peste Centură și traversează calea ferată: gata, mașinile nu mai trebuiau să stea la barieră.

Ce nu s-a rezolvat nici acum, cu toate cîcîielile și experimentele făcute pe pielea șoferilor, este cum intri pe Centură, venind de pe DN1: dacă ai drum în stînga, spre Mogoșoaia, trebuie să ocolești… doar doi kilometri jumate. O iei pe Centură spre Tunari, urci podul nou, stai să-ntorci la un giratoriu, mai urci odată podul nou și de-abia apoi ai terminat treaba. Altfel nu se poate!

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

nu mai repede – ci mai sigur

În toate aspectele vieții de zi cu zi există un „pas următor” – ceva ce presupune evoluție, reașezarea și îndreptarea lucrurilor care se dovedesc că nu aduc nici o mulțumire oamenilor.

Așa e și traficul auto din Capitală.

Bucuroși că avem mașini pe care le putem folosi, ne-am pomenit că fără ele sîntem neputincioși, ajungînd să le fim sclavi în orice deplasare.

Că nu mai merge așa, se vede la orice oră – dar ca să trecem cumva peste starea-n care ne găsim, e nevoie să ne gîndim la ce-i de făcut.

Sigur, îmbunătățirea transportul public, respectarea regulilor de circulație, creșterea deplasărilor trotineta și cu bicicleta îs rețete verificate și nu greu de pus în practică.

Dar traficul auto cu mașinile personale nu o să se reducă, nu-i așa?

Și atunci oamenii trebuie să se gîndească că mai trebuie ceva – ceva în plus: o schimbare de atitudine.

Traficul nu trebuie să fie rapid!

Scopul deplasării dintr-un punct într-altul nu e să ajungi mai repede dintr-un punct într-altul: în oraș lucrurile nu funcționează așa, fiindcă în oraș trăiesc nu șoferi, ci oameni.

În oraș scopul deplasării e să ajungi cît mai în siguranță dintr-un punct într-altul: siguranță pentru șofer, și pentru cei ce merg pe trotuar, ce traversează, ce așteaptă în stații; și prin siguranță înțelegînd nu doar limitarea pericolelor, ci și creșterea predictibilității deplasării.

Ce-ar fi să n-ai voie să-i dai mai mult de 40 la oră nicăieri prin oraș? Ce-ar fi dacă pe toate șoselele și bulevardele autoturismele ar avea la dispoziție cel mult două benzi, în loc de trei sau patru?

S-ar circula mai încet, dar s-ar ajunge mai sigur: iar asta e un cîștig pentru toți oamenii.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

pe prima bandă

Sînt niște bulevarde late pe unde șoferul știe că – în condiții de trafic aglomerat – înaintează mai iute dacă șade băbește pe prima bandă decît dacă se pune pe mijloc.

Firește că banda asta are surprizele ei: mai stă un camion de gunoi, mai oprește un taxi, mai lasă cineva mașina pe avarii, se mai mocăie vreun autobuz, mai trec bicle, trotinete, scutere…

Și – mai ales! – pe prima bandă întîlnim toate felurile de gropi, de crăpături, de guri de canal lăsate ori ridicate: ne cam e milă de mașină cînd mergem pe lîngă bordură, nu?

Și aici vine fractura logică bucureșteană: autobuzele și troleibuzele – care sînt ale Primăriei! – sînt nevoite să circule în cele mai neprielnice condiții; și ne mirăm cu toții că troncăne, că zdroncăne, că bocăne… și că reparațiile costă bani și că pe durata reparațiilor stau pe dreapta.

… taman pentru mijloacele sale de transport Primăria ar trebui să se-ngrijească să circule cît mai lin și fără necazuri.

Da’ mă rog – ce știu eu.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici