despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

cine le-a dat ăstora orașul pe mînă.

Înainte de Crăciun s-a întîmplat o nenorocire: un autocar s-a înfipt în poarta de gabarit de dinaintea Pasajului Unirii; a murit un om.

„S-a întîmplat” – nu e de ajuns să zici asta: omul cu minte vrea să înțeleagă de ce; de ce s-a întîmplat.

Sînt cauze directe, de netăgăduit. Șoferul nu trebuia s-o ia pe acolo; semnalizarea pericolului reprezentat de înălțimea joasă a pasajului e proastă.

Și mai e o cauză, nu directă – dar cu adevărat înspăimîntătoare.

Lucrurile astea se întîmplă fiindcă administrația orașului a fost scăpată din mînă cu o seninătate prostească.

Neștiința, nepăsarea și neputința Primăriei Capitalei din ultimul deceniu a dus la creșterea puterii primăriilor de sector.

NU: primăriile de sector nu trebuie să construiască nimic.

Nici bulevarde, nici poduri, nici pasaje; infrastructura Bucureștiului e numai și numai treaba Bucureștiului.

Plătim acum, cu chin și sînge, ușurința cu care ne-am bucurat că „uite, ăștia sînt în stare să facă”.

NU: adevărul e că nu-s în stare să facă; că nu trebuie lăsați ei să facă.

Am dat briciul la-ndemîna maimuței.

2022 în transport și infrastructură

Da, avem niște tramvaie noi: ieee!

Cu altceva nu ne-am ales anul ăsta, să știți.

Nimica din transportul public n-a fost optimizat și îmbunătățit în folosul direct al călătorului. Ce? Unificarea liniilor de autobuz 173 și 232 și cele cîteva schimbări în liniile ce deservesc Ilfovul nu-s decît mărunțișuri.

Avem, în continuare, aceeași rețea de transport cu aceleași legături neîndestulătoare.

Greva transportului public de suprafață de la-nceputul anului nu a schimbat nici ea nimic.

Se circulă la fel cu călătorul. Ici-colea, într-adevăr, pare că-i mai curat înăuntru; pe dinafară, însă, mijloacele de transport continuă să arate jalnic; despre starea tehnică nu știu ce să zic – ținînd cont că depanările și mașinile de tractare nu prididesc, simt că e pe măsură.

La cîteva luni mai citim cîte un titlu îmbietor: „Primăria va moderniza liniile de tramvai”! Situația reală, însă, e: „Intenția primăriei de lansare de cerere de ofertă în vederea realizării unui antestudiu de prefezabilitate pentru stabilirea indicatorilor pe baza cărora se va bugeta întocmirea caietul de sarcini care stă la baza aprobării hotărîrii pentru lansarea licitației de execuție a lucrării”. Mă rog, caricaturizăm oleacă – dar cam aici sîntem și acum!

Am „reușit” ca după un an și-o vară să dăm drumul tramvaielor și troleelor de la Apaca, ceea ce ne pune serios pe gînduri la fiecare știre despre viitoarele astea proiecte de infrastructură.

La Răzoare… să zicem că se circulă în sfîrșit; dar nici acuma nu-s gata toate accesurile la stațiile metroului din Drumul Taberei.

Se parchează mai binișor în Centru; iar în Sectorul 4 nu a rămas nici un metru pătrat de arteră publică pe care primăria locală să nu-ți ceară măcar 50 de bani pentru lăsat mașina.

„Marile proiecte” ale Primăriei Generale se cîcîie – pardon: sînt „deblocate”; estimp, primăriile mici rad, într-un ritm uluitor, fiecare petec uitat și construiesc parcaje, ridică borduri, stîlpi și bariere; peste noapte parcă le vezi gătînd cîte-un pasaj ori o stradă de acces printre blocurile din suburbii.

Benzi pentru transportul public? Benzi pentru biciclete? Zero: dacă vă-ntrebați, de exemplu, despre schimbările din zona Floreasca-Dorobanți, sincer… nu-s gata.

Infrastructură pietonală? Nu: căci închiderea unui bulevard peste weekend ca să avem loc să mîncăm pizza și înghețată nu e decît un lucru drăguț.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

orice ca să se schimbe ceva

Poate ați aflat de revolta civică a oamenilor din zona șoselei Antiaeriene, sătui de goana mașinilor și de faptul că nu pot traversa fără să se afle în pericol de moarte.

Asemenea șosele n-au ce căuta înăuntrul orașului.

Nu: înăuntrul orașului nimeni nu are de ce „să-i dea” viteză, nu trebuie să aibă loc, nu trebuie să aibă cum.

Șoseaua Antiaeriană – și multe altele ca ea, mult prea multe altele ca ea – trebuie îmblînzită prin orice mijloace.

Se pot îngusta benzile. Se poate găsi loc pentru pistă de biciclete. Se pot monta patru-cinci semafoare și construi insule pe mijloc, ca să treacă oamenii și să se mai rupă ritmul traficului. La trecerile de pietoni, mai ales, se pot realiza denivelări.

Orice; orice merge.

Și nimic nu e prea puțin ca să putem trăi bine în preajma străzii bucureștene.

Oroare la Răzoare

După mai bine de doi ani de când metroul din Drumul Taberei circulă, ne cîcîim cu terminarea lucrărilor de pe deasupra.

La Moghioroș încă e șantier… și la fel și la Răzoare.

… e dezamăgitor că uriașa intersecție dintre Academia Militară și Răzoare nu a devenit un loc sigur, prietenos, predictibil din punct de vedere al traficului.

Nimica de aici nu e nici pentru pieton, nici pentru transportul public și nici măcar pentru șofer.

Pietonii străbat un deșert urban plin de gunoaie și porcării.

Mijloacele de transport în comun negociază greoi viraje în unghiuri chinuite, iar axa ce unește Centrul de cartierele vestice nu are vreo bandă dedicată.

Iar șoferii au fost lăsați să croșeteze stînga-dreapta peste cinci benzi, doar pentru a se obține o intersecție comodă între Drumul Sării, Trafic Greu, Timișoara și Geniului, care să fie traversată din cît mai puține părți; prețul, însă, e încîlceala fluxurilor pe Panduri și pe Geniului, unde mașinile sînt lăsate să se urce unele peste altele – veritabilă capcană pentru cei începători și cuminți.

Pur și simplu, prin desființarea străzii Răzoare s-a păstrat cea mai simplă „soluție” exclusiv în folosul celor care administrează străzile și traficul bucureștean.

În fine: nu mai căutați strada Răzoare, căci nu mai există. Greu de crezut că odinioară chiar a fost o stradă vie, cu case, cu prăvălii.

Imaginile au aproape 40 de ani și le avem datorită lui Cristian Popescu.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

ceva greșit

… locurile de parcare-s îndestulătoare – să nu credeți altceva; chiar sînt – dar contracost.

Nu costul în sine ne interesează azi.

Ci costul în plus!

Vedeți voi, prețul parcării publice în București e fix: îl vedem scris pe panouri. Scrie „5 lei pe oră”? Dai 5 lei parcagiului, îți scoate chitanță și stai o oră.

Dar… dacă plătești prin aplicația „am parcat” costul nu mai e ăla de pe panou – adică 5 lei. E 5 lei și 95 de bani.

Aplicația „am parcat” îți ia la fiecare plată a parcării aproape un leu un plus.

Aici e ceva greșit: foarte greșit.

trotuarul: doar oamenilor

Da, știu: stîlpișorii ăștia-s mai mult de formă.

Da, știu: a fost mai ușor de găurit asfaltul străzii decît bordura trotuarului.

Și totuși, doar asta e calea corectă de a proteja trotuarul: de a nu-l bloca cu obstacole – stîlpi, pietre, borduri, lanțuri, garduri – chiar dacă-s puse pentru a feri pietonul de mașină.

o scurtătură nouă!

Ieri s-a deschis un magazin „Lidl” nou pe Tudor Vladimirescu, între 13 Septembrie și Chirigiu, valorificînd una dintre pîrloagele postindustriale dintre șoseaua asta și Trafic Greu.

Ne-am ales, cu ocazia asta, cu o scurtătură nouă!

Se poate practica, prin parcarea magazinului, o legătură prielnică spre Sebastian dacă ne folosim, după aceea, de căile de acces ale centrului comercial „Vulcan”:

 

Atenție: aleea are sens unic, înspre Trafic Greu. Și atenție mare la linia tramvaiului.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

și zicem să lăsăm mașina.

În orașul ăsta al nostru – așa de sucit – ai nevoie de mașină taman pentru momentele în care nu vrei să folosești mașina!

Ia, vrei să mergi în parc, să te plimbi, să te recreezi, să te dai cu bicla.

Sau vrei să te duci în centru, să-ți porți picioarele pe străzi deschise pietonului.

Dar îți dai bine seama că n-ai cum s-ajungi lesne, fără să te umpli de nervi, ba chiar fără să simți că viața ți-i pusă-n pericol.

Astea-s treburi știute – doar noi scriem despre ele de atîția și atîția ani!

Și nici unul din cetățenii Capitalei nu-nțelege de ce niciodată n-au fost rezolvate; ba – mai mult – de ce nici acuma n-au fost măcar luate în seamă.

Culmea – pentru început nu e nevoie, pentru îmbunătățirea locuririi noastre, de o revoluție a infrastructurii, ci de ajustarea ei.

Cum ar veni, pînă la crearea unor veritabile culoare de acces a bicicliștilor și pietonilor din fiecare cartier atît către inima orașului, cît și către punctele locale de interes reprezentate de centre comerciale și locuri de recreere, oamenilor le-ar fi de folos practicarea și unor improvizații cît de cît sigure, fără obstacole deosebite.

Fiecare ar înțelege folosul și – după o vreme – fiecare și-ar găsi locul din spațiul public!

Dar – uite, na! – în continuare bucureșteanul își cațără bicicletele pe mașină ca să se ducă-n parc, la cîteva stații.

De ce? De-aia, fiindcă preferă să se chinuie așa decît să se știe-n primejdie.

Citiți și:

scopul „pietonalului”

Încă dinainte de-a ne apuca să producem veun „pietonal” veritabil în Capitală, am uitat scopul acestuia.

Nu, pietonalul nu se face ca să pedepsim șoferul!

Și nici ca să propășim afacerile, serviciile și comerțul…

Scopul pietonalului e s-aducă bucurie cetățeanului, să-i folosească: toate cele de mai sus vin cu vremea.

Creearea unor zone pietonale centrale – atît în inima orașului, cît și-n zonele importante ale cartierelor de locuit – aduce schimbarea obiceiurilor cetățenești. Oamenii încep să iasă, să se plimbe, să se întîlnească; asta se-ntîmplă primordial, nu faptul că vin să consume.

Oamenii se bucură mai mult ca zona pietonală să aibă magazinașe, ateliere, servicii și afaceri mici decît să fie o continuă înșiruire de restaurante și terase.

Oamenii se bucură să vadă că o stradă e numai a lor.

… dar mai mult decît atît, se bucură dacă asta se petrece fără amplasarea de bolovani, bucăți cretine de beton, garduri și porți. Oamenii nu vor să simtă că „li se dă ceva”, nu vor să se-ntîlnească cu mașini de poliție puse de-a curmezișul, cu echipaje bosumflate, cu restricții necunoscute, nepredictibile.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

ce nu e bicicleta

Pare că sîntem într-un soi de punct mort.

Bicicleta – în București – stagnează.

Cine o folosea ca mijloc plăcut de deplasare o face-n continuare, conștiincios: înțelegînd limitările, constrîngerile, minusurile.

Cine o-nțelegea – pieton ori șofer – o face de asemenea și acum: respectînd locul tuturor de pe stradă.

Doar că interesul pentru bicicletă n-a crescut!

O vedem: serviciile de închiriere sînt la fel de prăpădite, scumpe și-n nici un caz socotite ca o utilitate publică. Pistele n-au fost încurajate și nici duse la nivelul următor, de folos adus cetățenilor care vor să ajungă de colo-colo și nu bicicliștilor în sine.

Bicicleta – în București – nu aduce plăcere. Pasionatul își urcă mai degrabă bicla pe mașină și pleacă unde vede cu ochii.

Și, să fim tare drepți, bicicleta nici măcar nevoie nu este: și nici aparentul schimbat al obiceiurilor din ultimii doi ani n-a încurajat oamenii să se deplaseze pe două roate.

A – e folosită ca mijloc de deplasare utilitar de curieri și livratori; dar asta-i cam altceva!

… bicicleta a retrogradat din statutul firav de obiect de fițe; nu-i privită nici ca mijloc de practicare a sportului.

Deocamdată am stabilit ce nu e: nu e aproape nimic; nu aici, în Capitală.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici