despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Popescu ţine alegeri! Mergeţi degrabă să vă interesaţi cum devine cazul:
A venit timpul pentru a face un nou sondaj. Poate va amintiti primul sondaj in care ati ales dintre patru zone propuse de mine. In urma votului de atunci a iesit “castigatoare” Zona Dambovita intre Opera si Eroilor. Pentru al doilea sondaj am decis sa rog patru bloggeri care au ca tema principala orasul Bucuresti, prezentat din puncte de vedere diferite…
Fiecare zona are caracteristici diferite si poate genera solutii interesante cu efecte la nivelul orasului sau doar a imprejurimilor. Dumneavoastra puteti hotari ce poate fi mai interesant de imaginat, alegand una dintre zonele propuse…
Aşadar, Adrian s-a gîndit la Moara lui Assan, Raiden la locul aflat la intersecţia străzii Polizu cu Calea Griviţei, Armyuser la bucata de oraş aflată între şoselele Grozăveşti şi Vasile Milea; iar eu m-am gîndit la ţărişoara mea… la cartierul meu… la intersecţia dintre Trafic Greu şi Rahova, cu locurile alea virane.
E greu de ales.
Moara lui Assan – unde reconvertirea unui obiectiv industrial foarte vechi e miza. Păcat că, orice-ai face acolo, accesul este foarte greoi, strada Lizeanu fiind foarte îngustă. S-o gîndi cineva s-o sacrifice, lărgind-o?
Maidanul dintre Polizu şi Griviţa stă aşa de aproape un sfert de veac. A fost sacrificat de Ceauşescu pentru nişte proiecte ezitante ale Metroului. Acum, pe lîngă lărgirea străzii Buzeşti şi construirea de clădiri de birouri care-de-care mai urîte, e vremea să ne gîndim dacă mai avem vreo şansă să punem în valoare zona asta istorică.
Să fie un parc? Să fie o extindere a Politehnicii? Să fie orice – dar să fie! Între Grozăveşti şi Vasile Milea e un teren imens. Nu e periferic, dar mai degrabă departe de orice zonă de locuit. E la mijloc între două zone noi de distracţie ieftină: mall-ul din Cotroceni şi complexul Orhideea. Noul pasaj Basarab aici ajunge. Eu sînt foarte curios ce-ar putea fi făcut acolo.
Rahova e atît de-aproape de centru, încît ar trebui să arate cu totul altfel; dar n-arată. Maidanul de la intersecţia Traficului Greu cu Rahova e o ruşine, şi nu ştiu ce-ar putea fi făcut acolo; aş zice că – în situaţia actuală – orice ar fi bun. Ce-ar fi însă să ne dorim ceva şi mai bun pentru Rahova?
… şi cunoscîndu-l pe Popescu, ştiu că ideile sale urbane sînt bune: aşa că una din zonele astea – aceea aleasă de voi – va arăta altfel. Virtual, deocamdată.
Gata, toamna-i aici şi dimineţile-s răcoroase şi lungi. Am strîns cîteva poze luate de pe ici-colo.
Minunata Rahova
Cei care-şi închipuie că Rahova-i un cartier de blocuri ca toate altele, tare se-nşală. Are o groază de blocuri, da, însă-n spatele lor sînt multe lucruri de văzut. Spre deosebire de alte cartiere, în Rahova s-au construit blocuri în mai multe etape – prin 50-60 au fost primele, la intersecţia cu Ferentari, apoi la sfîrşitul anilor 60 s-au ridicat blocuri confort 2 în inspre Sălaj; au urmat blocurile construite la stradă, înspre sfîrşitul anilor 70 şi-apoi s-au tot construit în două etape în inima cartierului, ultimele blocuri ajungînd să fie terminate după 90.
Mergînd însă printre blocurile dntre Rahova şi Sălaj găsim bucăţele de stradă rămase intacte, cu case frumoase, cu vile – şi ne dăm seama că Rahova a fost un cartier cochet şi liniştit odată:
 
… mă-ntreb ce-o fi fost în sufletul oamenilor ăştia în toţi anii 60-70-80, gîndindu-se că se poate-ntîmpla oricînd să fie demolaţi.
Dacă trecem strada-nspre Ferentari, găsim şi străzi, doar cu case, care au fost modernizate acum un an-doi: a fost trasă canalizare, dar a mai rămas cîte o cişmea:
… între actuala stradă Năsăud şi Rahova se-ntinde o stradă numită Bîrlea: acolo găsim o plăcuţă de stradă veche, de dinainte de Război. Cît de interesant şi ciudat părea în vremea comuniştilor scrisul ăsta, cu î din a! Cred că proprietarii casei au ţinut mult să păstreze plăcuţa asta:
Părăsind încet zona (dar rugîndu-vă să citiţi despre ea mai multe la Aventurierul) m-am oprit în curtea Academiei de Tehnică Militară de pe Coşbuc (Regina Maria), unde dăm peste unul dintre cei mai frumoşi copaci din Bucureşti:
Păcat c-au început să cadă frunzele, pentru că mă gîndeam să v-arăt şi alţi copaci – rămîne pentru la primăvară.
Prin Centru
Strada Popa Tatu a cam intrat în reparaţii – avea nevoie. Am trecut să fac o poză la o dugheană veche-n paragină – cîte-or mai fi, Doamne, în oraşul ăsta!
Tot un lucru uitat de vreme acum – un indicator rutier din Piaţa Kogălniceanu; încă un pic şi nu mai se-nţelege nimic de pe el:
Urcînd înspre Calea Victoriei, dai de Primăria Sectorului 5 – şi te gîndeşti c-ar fi chiar o clădire frumoasă… dacă cineva s-ar ocupa de ea: cineva, poate chiar primarul, să zicem. Sau mai bine nu; n-ar arăta deloc bine spoită-n roz-movuliu…
Cam asta-i plimbarea de dimineaţă – dar la sfîrşit mai sînt două poze; iată:
 
Frumos, nu? Prima poză e luată pe strada Ion Cîmpineanu, colţ cu Academiei, în blocul cu oficiul poştal (Adevărul a scris despre el). A doua este, fireşte, de pe Brezoianu – pe vremea comunismului, cînd în Palatul Universul era sediul ziarului Informaţia, cît de interesant şi de neînţeles rămăsese mozaicul ăsta!
… mi-a dat prin cap conceptul ăsta mai prin primăvară, cînd căscam gura prin parcul Izvor la toţi oamenii ăia care tîndăleau pe iarbă, se giugiuleau, băteau mingea, învăţau, se dădeau cu bicla – şi m-am gîndit că Parcul Izvor e cea mai grozavă răzbunare a Bucureştiului împotriva lui Ceauşescu: un loc unde oamenii stau şi se simt bine.
Mult trebuie să mai fi urît comuniştii oraşul nostru şi oamenii lui! Au făcut din Bucureşti un oraş în care să nu poată nimeni să se simtă bine, în care să-ţi fie silă şi frică să-ţi duci viaţa. Şi nici după 20 de ani nu ne-am priceput să îndreptăm asta, nici acum nu ne-am dat seama că ceea ce e de făcut e simplu:
istoria n-o să se-ntoarcă. ce-i făcut, e bun făcut. ce-a fost demolat şi stricat, aşa rămîne.
e vremea să trăim, să rîdem şi să ne simţim bine în oraşul nostru. Asta-i răzbunarea noastră.
Aşa că astăzi o să vorbesc despre trei proiecte mai vechi – le ştiţi – care-ncearcă să demoleze Bucureştiul greşit al lui Ceauşescu.
Tendinţa de expansiune a Capitalei a fost o chestie naturală pînă-nspre anii 80. Unii-şi mai aduc aminte că localităţi ca Otopeniul ţineau de Sectorul 1, pînă cînd Ceauşescu a venit cu idioata idee de a crea Sectorul Agricol Ilfov. În fine! e o tîmpenie să nu considerăm toată zona limitrofă a Bucureştiului ca un tot, pentru că este un tot.
E normal ca oamenii să trăiască mai bine în Otopeni decît în Tunari, dar nu e normal ca oamenii să trăiască mai prost în Tunari decît în Otopeni, ca să zic aşa. Nu e normal ca localităţi atît de bogate ca Voluntariul să fie atît de mizere şi de împuţite.
Nu e normal să nu ai legături directe între localităţi. Nu este transport public direct între Otopeni şi Buftea, între Pipera şi Voluntari, între Chitila şi Bolintin!
Nu e normal să locuieşti la 20 de kilometri de Bucureşti şi să trebuiască să mergi la Tîrgovişte sau Giurgiu pentru nu-ş ce aprobare sau pentru buletin.
De-aia e nevoie de ZMB.
TER este o utopie de la cap la coadă, dar cine-a spus că utopiile nu sînt folositoare?
… ideea de a folosi ce-a mai rămas din infrastructura feroviară veche e tot mai greu de pus în practică, dar merită să te gîndeşti la ea. Merită să te gîndeşti cum ar fi o legătură între Eroilor şi Videle, sau între Unirii şi Giurgiu!
Merită să te gîndeşti că gări ca Obor sau Titan ar putea fi folosite mai mult pentru legătura cu litoralul (dar cum, cînd la Gara Obor nu ajunge nici metrou, nici tramvai – ci doar un amărît de troleu?). Merită să te gîndeşti că se pot face legături uşoare între localităţile din ZMB şi oraşul-tată-şi-mamă.
Nu mă prea dau în vînt după chestiile care au cuvîntul urban în titlu; nu ştiu de ce, dar cred că-i pentru că nu prea ne-am dat noi seama cum se manîncă urbanul ăsta, şi-l folosim mai mult decît trebuie.
Dar TUB e mai de folos decît credem. De TUB avem nevoie mare – şi ştiţi de ce? pentru că-n Bucureşti n-ai loc să te fîţîi, să te plimbi, să caşti gura, să te-opreşti şi s-o iei din loc: dacă vrei să faci asta, trebuie să te duci ori în parc, ori în mall – şi nu e normal asta.
Uite, TUB înseamnă să demolăm gardul Casei Poporului – dar nu-nseamnă să gîtuim Centrul Istoric cu mese şi cafenele unde nimeni nu se simte bine (pe ultimul subiect, din perspectivă imobiliară – aici, la Ilias Papageorgiadis).
… şi-acu’ mă-ntorc de unde-am plecat: am vorbit despre trei proiecte, trei utopii; fiecare este un şut în fundul comunismului care-a distrus oraşul. Se cheamă răzbunare urbană.
- nu mai e nici o îndoială – vine toamna. Deocamdată s-au întors din vacanţă doar cozile la semafor.
- Tudor Vladimirescu (bulevardul) se deschide acuş-acuş (LE: s-a deschis). Se va circula pe ambele sensuri, separate cu o bandă lată cu iarbă şi pomi. Toţi pomii ăştia au fost plantaţi în cîteva ore:
- am dat o fugă pe la cîteva cofetării, să văd ce mai e nou. Claus ţine steagul sus cu violetele şi amandinele alea minunate, Piticot dă dovadă de mare caracter şi vinde cartofii şi rulada cu biscuiţi la juma’ de preţ faţă de prăjiturile propriu-zise (rar vezi asta!); cît despre Nicoleta, încercaţi rulada cu ness… e de mare, mare excepţie! Aveţi grijă că Nicoleta închide la 6 seara (patiseria la 4); uite, am uitat să mă uit ce program are la sfîrşit de săptămînă.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
… da, după patru ani – căci patru ani s-au scurs de cînd lucrările de lărgire a şoselei Tudor Vladimirescu s-au oprit – se munceşte din nou acolo.
În principiu, nu-i mare lucru de făcut – trebuie să se termine sensul de circulaţie înspre Panduri, să se intre niţel în benzinăriile Lukoil şi Petrom, şi să se vadă cum se vor regîndi fluxurile din intersecţia de la Chirigiu.
Poate, deci, să fie gata într-o lună, în patru – sau în alţi patru ani, nu?
pînă una-alta, în scuarul de la Chirigiu s-au demolat ruinele vechii staţii de carburanţi şi ce mai era pe-acolo.
Cum îţi baţi joc de o stradă în Bucureşti: dacă tu – ca primărie – ai de gînd să te-apuci, cîndva (luna viitoare, peste două luni sau cîndva anul ăsta) de reabilitarea unei străzi, înseamnă că n-are rost să o îngrijeşti între timp: aşadar, străzile planificate pentru reparaţii nu sînt măturate, curăţate – şi gropile lor imense nu sînt astupate temporar. Treceţi pe strada Veseliei (legătură foarte bună între Ferentari şi Trafic Greu) ca să vedeţi.
tot despre gropi – dar la alţii, care au mai puţine: un site despre gropile din Marea Britanie.
 De ce a ajuns să merite să foloseşti maşina şi nu transportul public?
D-aia, pentru că transportul public nu e de-ncredere. Nici măcar metroul.
Întîmplarea nefericită de-acum cîteva zile a arătat-o, odată-n plus: metroul a fost blocat, la o oră de vîrf, din cauza cuiva care s-a aruncat pe şine-n Piaţa Romană. Fireşte că metroul nu avea cum să circule – dar am văzut că-n situaţii de criză, transportul nostru are tendinţa de a se bloca de tot.
Aţi mers pe aşa-numita magistrală 1 în ultima vreme? Vreau să zic, aţi mers pe porţiunea în care se suprapun trenurile care merg de la Policolor înspre Militari cu cele care merg din Dristor la Republica? Aţi văzut că trenurile stau unul după altul patru-cinci minute, aşteptîndu-se, lăsîndu-se unul pe altul s-o ia înainte mai ceva ca-n gara Chitila?
Păi dacă la două magistrale amărîte nu se poate face un dispecerat eficient, cum vrem noi să construim încă altele? Cum îşi poate închipui cineva că se poate interconecta metroul cu un sistem TER?
Dar de ce nu e de-ncredere transportul de suprafaţă?
E greoi – asta e! Ăsta e traficul! Dar mizeriile Regiei de transport nu se pot trece cu vederea.
Nu se poate trece cu vederea faptul că după 9-10 seara, mai toate autobuzele vin din juma-n juma de oră.
Nu se poate trece cu vederea faptul că mijloacele de transport merg prea încet. Nefiind în stare să asigure un dispecerat eficient şi suplimentări pe trasee, Regia a descoperit că singura soluţie pentru asigurarea fluidităţii este viteza foarte mică. Concret, dacă se-ntîmplă să nu fie ambuteiaje, un autobuz e nevoit să piardă vremea pe traseu, mergînd cu 30 la oră, staţionînd nejustificat în staţii şi – mai ales – căutînd să prindă cît mai multe semafoare pe roşu. Asta enervează călătorii şi şoferii care se nimeresc în spatele acelui autobuz.
Nu se poate trece cu vederea că staţiile de legătură nu sînt apropiate. Şi pentru că demult n-am mai făcut vreo schemă – iată: vă arăt ce vreau să zic, exemplificînd cu situaţia intersecţiei dintre Trafic Greu şi Calea Rahovei:
Deci – avem staţii amplasate după intersecţii (adică unde prinzi un semafor înainte de coborîre) şi la mare distanţă una de alta. Şi foarte mult de traversat – dar asta e altceva, nu? Pasajele pietonale nu-s pentru noi.
Aşadar, ce folos că între Unirii şi Victoriei – alt exemplu – faci 6-7 minute cu metroul, dacă pierzi 10 minute că să ajungi de la tramvai la metrou (la Unirii) şi alte 10 ca să traversezi pe la semafoare (la Victoriei)?
Şi de ce pare mai ieftin, totuşi, să mergi cu maşina?
… oricît de scumpă e benzina? Pentru că Bucureştiul e făcut pentru traficul haotic, fir-ar să fie. E oraşul unde sînt – şi sînt, ohoo! – scurtături, găuri de vierme, străduţe, alei, pe care ajungi mai repede chiar decît cu metroul!
Deci, în primul rînd, cîştigi timp.
În al doilea rînd, consumul nervos e la fel de mare – chit că eşti şofer sau călător. Deci nu pierzi nimic aici.
În al treilea rînd, cel puţin deocamdată, Bucureştiul e un oraş în care rentează să-ţi iei maşina la cumpărături. Cum să zic? dacă sînt cu maşina, pot face cîteva mici ocoluri, căutînd acele magazine cu marfă mai bună şi cu preţuri mai bune.
În al patrulea rînd, te costă mai puţin spălatul şi curăţatul hainelor: frecatul de uşi şi de nespălaţii din transportul public murdăreşte. Călcatul pe picioare, mersul prin bălţi, praf şi noroi distruge încălţămintea.
Şi – uite – adunînd meschinăriile astea, preferi să mergi cu maşina.
Artera Buzeşti-Berzei-Uranus e cel mai nou şantier al Bucureştiului.
Ce va face artera asta pentru noi? Păi, să vedem întîi de unde pleacă şi unde-ar trebui s-ajungă.
Pleacă din Piaţa Victoriei, ceea ce e rău: Piaţa Victoriei e un coşmar. Să intri şi să o străbaţi e un coşmar. Şi, deşi am drum prin ea-n fiecare zi, încă nu-am dibuit cum i-ar putea fi îmbunătăţite fluxurile de circulaţie.
Ajunge, cică, la Chirigiu, ceea ce e grozav – pentru că acolo sînt soluţii de preluare a traficului.
Artera Buzeşti-Berzei-Uranus va ajuta mult cartierul Rahova – foarte mult. Ştiţi că Rahova e prost legat de centru şi că mijloacele de transport în comun nu fac faţă. Ştiţi că principala arteră din Rahova (Calea Rahovei, prelungită cu Şoseaua Alexandriei) e îngustă, fără nici o posibilitate de a fi lărgită, cel puţin pe segmentul cuprins între Sebastian şi Antiaeriană.
Dar se poate lărgi, între Chirigiu şi Trafic Greu – la trei benzi.
Trafic Greu se poate lărgi de-asemenea – la trei benzi.
Pe Tudor Vladimirescu se poate finaliza lărgirea plănuită.
Mai rămîne re-desenarea intersecţiei de la Chirigiu, lucru fezabil.
Şi se mai pot face cîteva lucruri: fiindcă restul Căii Rahovei nu se poate lărgi, traficul din cartier trebuie să se scurgă cumva paralel cu ea. De-aceea se cere ca traficul pe străzile Năsăud/Spătarul Preda şi Sălaj să fie mai fluent (şi ce bine-ar fi fost ca vechea Şosea Sălaj să nu fi fost secţionată!), de-aceea se cere prelungirea Traficului Greu înspre Giurgiului.
De-aceea se mai pot face cîteva lucruri la care merită să ne gîndim:
1. Pasaj rutier peste bulevardul Coşbuc, în prelungirea Şoselei Viilor – ar ajuta la descongestionarea intersecţiei de la Chirigiu. Şi focarul acela de infecţie numit Piaţa de Flori chiar nu merită păstrat.
2. Prelungirea străzii Gheorghieni, dincolo de intersecţia cu Tudor Vladimirescu, prin zona industrială dezafectată, traversînd Trafic Greu şi Sebastian şi ieşind înspre străzile Novaci – Petre Ispirescu, laolată cu lărgirea străzii Mărgeanului.
3. Eliberarea bulevardelor Coşbuc şi Regina Maria prin scoaterea liniei de tramvai şi mutarea acesteia pe străzile Uranus, 13 Septembrie, Unirii. Linia nouă ar putea ajuta şi la legarea rapidă a cartierului Ghencea de Centru.
****
Despre artera Buzeşti-Berzei-Uranus o să mai vorbim, fireşte – pentru că de-a lungul ei sînt destule probleme: intersecţia dificilă de la Virgiliu, troleibuzele ce-ntorc la Vasile Pîrvan, podul minuscul de la Hasdeu, nevoia de-a tăia blestemata curte-a Casei Poporului şi de-a oxigena vîrful de trafic ce se formează acum la Puişor, construirea Catedralei-ăleia-mari…
Şi va fi străbătută-n totalitate de tramvaie artera asta, aşa cum ar fi nevoie?
(articol actualizat – 2013)
Nu e prima dată cînd vorbim de subiectul ăsta. Cînd am vorbit de zona Aviaţiei-Barbu Văcărescu am amintit cîte ceva despre blocarea cartierului Primăvarii, iar săptămîna trecută am văzut cum fluxurile de trafic în zona Centrului Civic au fost modificate pentru totdeauna.
Azi însă o să vedem cît de mult s-a-ntins în Bucureşti paranoia lui Ceuşescu – şi dorinţa sa de izolare.
Cartierul Primăverii
După jumătatea anilor 80 cartierul Primăverii a devenit o zonă interzisă traficului. Zona de protecţie se întindea atît de mult, încît ajunsese să cuprindă chiar şi Calea Floreasca, între Automatica şi Fabrica de Glucoză; traficul era deviat pe Barbu Văcărescu:
Zona mai închisă la culoare este aceea interzisă accesului public – pietonal sau auto. În zona deschisă la culoare pietonii puteau merge – dacă-i îndemna inima…
PRECIZARE: harta mai conţine o greşeală. Porţiunea străzii Mircea Eliade (fostă Kalinin, cred), dintre Aviator Radu Beller şi Calea Floreasca nu a fost închisă traficului auto. Urmăriţi mai jos comentariile, vă rog.
UPDATE: Iată traseele ITB în anul 1984 în zona Floreasca. Harta se găseşte, împreună cu alte hărţi ale reţelei de transport din Bucureşti, pe forumul Metrou Uşor.
Grozăveşti – Cotroceni
Chiar dacă nu ştim încă ce anume făcea Ceauşescu la Cotroceni, se pare că era suficient de interesat de Palat – îndeajuns ca să-l rupă de restul oraşului, în ultimii săi ani. Aşadar, străzile ce-nconjurau Palatul au fost închise traficului auto. Podul Cotroceni, la betonarea albiei Dîmboviţei, nici nu a mai fost construit (se prevăzuse doar pasarela pietonală de la ICECHIM). Cică lui Ceauşescu i-ar fi plăcut şi să unească Grădina Botanică cu parcul Palatului.
Şoseaua Grozăveşti nu a fost doar închisă, ci şi dezafectată. Traficul a fost împins pe noua arteră ce mergea pe la Apaca – bulevardul Vasile Milea de azi.
Centrul Civic
Aici totul a fost simplu: ras şi închis. Zona închisă traficului auto (evidenţiată cu culoarea deschisă) era imensă, pur şi simplu imensă. Piaţa Unirii era închisă complet maşinilor – şi fireşte transportului public de suprafaţă. Imensul şantier a făcut victime colaterale: bulevardul George Coşbuc (neafectat direct de demolări) nu putea fi folosit decît de rievrani – pentru că ieşirea sa în Piaţa Unirii era blocată. Şoselele Tudor Vladimirescu şi Panduri au devenit drumuri desfundate, care duceau înspre şantiere.
Şantierul Centrului Civic se-ntindea şi înspre Răsărit, către nou-creata piaţă Alba Iulia. Despre străzile închise complet sau parţial traficului auto în acea zonă nu ştiu mare lucru, aşa că vă arăt doar întinderea demolărilor (am mai vorbit aici):
Să mai spunem că orice deplasare bucureşteană a lui Ceauşescu presupunea blocarea completă traficului. Dacă mergea la Aeroport, circulaţia pe DN1 se închidea cel puţin juma’ de oră.
În vara lui 1989, cînd pe Calea Victoriei s-au schimbat borduri şi s-a schimbat asfaltul, circulaţia auto a fost oprită complet, şi a rămas oprită cîteva luni bune după închiderea şantierului.
Am spus că Trafic Greu e o idee ceauşistă bună – în sine.
E şi un blestem ceauşist – pentru că odată cu inaugurarea Traficului Greu s-a închis circulaţia pe axa Viilor-Tudor Vladimirescu-Panduri, axă afectată de construierea Centrului Civic. În loc să avem o rocadă eficientă, ne-am ales cu o gîtuitură nenorocită, pentru că tot traficul de pe inelul istoric al Bucureştiului a fost deviat şi segmentat. Inelul istoric (pe segmentul său vestic) era format din arterele Viilor, Tudor Vladimirescu, Panduri, Geniului şi Grozăveşti. Inelul construit de comunişti era format din actualele artere Viilor, C-tin Istrati, Progresului, Timişoara, Vasile Milea.
După Revoluţie s-a încercat re-activarea acestui inel, inclusiv prin readucerea liniilor de tramvai (lucru pe care nu-l socot oportun şi la care s-a renunţat). S-a redeschis Şoseaua Grozăveşti (2005), s-au reabilitat Şoseaua Panduri (1997), Şoseaua Tudor Vladimirescu (parţial, pe un sens de circulaţie în 2005-2006), şi şoseaua Viilor.
În timpul construirii Centrului Civic s-au închis traficului public zeci de străzi importante.
V-ar veni a crede că Rahova, Coşbuc, 13 Septembrie, Panduri, Izvor erau închise? Că din Rahova nu mai aveai cum ajunge direct în Piaţa Unirii? V-ar veni a crede că şi zona Palatului Cotroceni era interzisă accesului public? Că pe artere ca Geniului, Cotroceni, Eroilor Sanitari, Grozăveşti nu aveai voie să circuli? Pe harta vremii, am evidenţiat zonele închise; priviţi:
După construirea Centrului Civic lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna.
Fluxurile istorice ale traficului dinspre vest şi sud-vest s-au dat peste cap. Priviţi pe harta de azi cum mergeam înainte (stînga) – şi cum mergem acum (dreapta).
Nu o să vorbesc azi despre zona Izvor-Uranus. O să vorbesc despre închiderea şi segmentarea Căii Rahovei, între Piaţa Unirii şi Chirigiu. Gîndiţi-vă cum ar fi fost să avem azi o pereche de artere dus-întors: sens unic pe Coşbuc-Regina Maria de la Chirigiu-n jos la Piaţa Unirii – şi sens unic pe Calea Rahovei de la Piaţa Unirii-n sus, la Chirigiu!
Ehee…
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii