despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

după grevă

Singurul fel corect de-a privi transportul public e cel a cetățeanului. Căutăm să înțelegem așteptările noastre – nu cele din stație – fără să credem că-i plictisitor să vorbim iar și iar de ele.

Ce ne oprește cu adevărat să folosim transportul bucureștean? Două lucruri îs cele mai importante: sila și neîncrederea.

Da, ni-i silă: de jeg, de gunoaiele, de mizeria nespălată dinăuntru, de ușile care nu se-nchid bine la trolee, de tablele ruginite și peticite ale tramvaielor. Nu ni-i silă de ceilalți oameni care circulă alături de noi, ci doar de cei care-s lăsați să circule fără să plătească și de cei care se aciuesc ca să aibă undeva unde să stea la adăpost.

Și cel mai silă ne e de statul aiurea-n stații, mai ales în afara orelor de vîrf. De faptul că nici în ziua de azi nu putem avea încredere că ultimul autobuz mai pleacă pe traseu sau se duce pe șest la garaj; de faptul că nici în weekend – cînd nu e trafic – nu putem avea încredere în respectarea graficelor de transport.

Ca cetățeni de bună credință așteptăm, deci, să nu mai fie vomă, zoaie de cafea, zemuri de șaorme, cutii de bere, resturi de ambalaje nicăieri în mijloacele de transport; vrem ca aurolacii să fie dați jos; vrem să nu stăm degeaba-n plus prin stații.

Administrarea transportului nostru public e, deci, cumplită. Și noi știm că nu s-a făcut nimic pentru a o îmbunătăți.

Simțim că STB nu e-n stare să gestioneze dispecerizarea transportului. Atunci cînd se fac pauze mari între vehicule nu vedem că face ceva să trimită pe traseu mai repede vreunul, ori să-i comunice altuia să se grăbească; și ne scoate din minți faptul că viteza de circulație e prea mică; dinadins de mică – doar cînd vreun șofer se grăbește să se retragă-l vezi zorind pe șosea.

Tramvaiele și troleele-s nevoite să meargă cu viteza melcului la încrucișări și macazuri fiindcă starea tehnică a rețelelor e jalnică.

Și ne mai supără legăturile neprietenoase, necorelate: transbordările chinuitoare. Ne supără traseele cu prelungiri și ocolișuri inutile pentru noi, pe care STB le practică pentru a scuti șoferii de parcusuri pe străzi chipurile înguste, pentru a evita viraje „greu abordabile” și pentru a le oferi capete de linie unde să se odihnească.

Ne-am săturat de stațiile care-s amplasate aiurea, departe de intersecții și de punctele de interes care ne fac să mergem pe jos zeci și zeci de metri.

Zău dacă-nțelegem cum de autobuzele Serviciului de Transport Voluntari pot face „cap de linie” oriunde și oricum, fără rușine… dar cele din București nu.

Sîntem primii care-nțelegem cît de greu e să conduci prin Capitală și că e nevoie – după o oră petrecută-n traficul înnebunitor – de pauze binemeritate, dar se face că vedem prea multe capete de linii unde, în timp ce noi stăm ca proștii-n stație, vehiculele stau… și stau… și nu pleacă!

… astea-s cererile noastre – ale cetățenilor – și administrația bucureșteană nu ne-a dat de înțeles c-ar vrea să facă ceva și pentru noi.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

Matty: în transport public

Grevă-negrevă, măcar să facem haz de metehnele pe care i le cunoaștem transportului nostru de cînd lumea și pămîntul.

    

un test social eșuat

„Je suis STB”, pe dracu.

Mai bine nu făceau grevă, lucrătorii din transportul public bucureștean!

Ne-au făcut doar să pricepem și mai bine că ne doare-n cur și de ei… și – mai ales – de transportul public.

… cînd fiecărui locuitor îi este rușine să se folosească de tramvai nu-i pasă nimănui nici de ăl de conduce tramvaiul.

Bucureșteanul care n-a cerut transport public mai eficient, care n-a luptat să-i fie băgat autobuz pe stradă, care n-a știut că de la el pornește civilizarea transportului public n-are nici un motiv să se gîndească cu simpatie și solidaritate la omul care-i prestează chinuitorul serviciu.

deci: grevă

Orice oprire a unui serviciu public e cumplită pentru cetățean.

Și, în București, cînd se oprește transportul public totul se-ndreaptă spre haos.

De ce s-a ajuns la grevă, dacă e corect să se facă grevă, dacă e corect să se facă grevă acum, dacă e corect să se facă grevă așa… mă privește doar în calitatea de cetățean, pe care obișnuiesc s-o înțeleg cuprinzînd toate aspectele ce-o definesc.

Cetățeanul, vedeți voi, folosește direct și indirect transportul public, îl înțelege: știe că fără el orașu-n care locuiește nu e decît o adunătură de construcții și de străzi; și nu-l privește doar ca pe un serviciu care i se prestează-n calitate de client.

Ca atare orice disfuncționalitate a transportului ne interesează. Iar disfuncționalitatea nu a apărut de-o dată, în dimineața grevei, ci era prezentă mereu, dintotdeauna: din cauza prostiei, rea-voinței, nepriceperii și nepăsării tuturor administrațiilor bucureștene. Cunoaștem asta foarte bine, iar cetățeanul curios n-are decît să parcurgă cele aproape 400 de materiale despre transportul public pe care le-am publicat pentru a înțelege starea de fapt.

Bunînțeles că orice acțiune de forță ce afectează serviciile publice este una politică, și chiar trebuie să fie așa. Bunînțeles, de asemenea, că angajatul care recurge la asemenea acțiune nu are nici un motiv să fie rezonabil – și că sindicalistul nu trebuie să fie nici un om bun și nici simpatic.

Cetățeanul bucureștean n-are de ce să creadă că șoferul care-l conduce la serviciu e dușmanul lui.

Singurul dușman al cetățeanului e cel care-l conduce pe șofer.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

Din fugă (103): o mică atenţionare!

scris de Ando

Fără îndoială amenajarea staţiei de tramvai de sub pasajul Victoria (deşi, inexplicabil de ce aşa târzie), este o treabă bună – mai ales că au „tras” şi autobuzul 182 pe acolo. Dacă însă aţi ajuns pe peronul subteran şi dacă sunteţi nevoiţi să aşteptaţi mijlocul de transport dorit, e bine să vă pregătiţi… urechile, pentru că vuietul maşinilor care străbat pasajul este destul de greu de suportat mai mult timp.

după șapte luni din viața noastră

Prea multe nu-s de spus. Lucrul merge, dar merge-ncet. Șinele cele noi îs puse de jos pînă după Apaca.

Ultima bucată – dinspre mallul „Afi” – e rămasă rău în urmă.

Tramvaiele au fost oprite pe 25 mai, dar lucrările au început de-abia pe 8 iunie.

Din fugă (102): normalitate

scris de Ando

STB-ul a refăcut staţia din faţa Spitalului de Ortopedie (suspendată, cât timp s-a lucrat la acesta) şi, spre plăcuta surpriză, a adus aici atât troleibuzele cât şi autobuzele care tranzitează zona Foişorului.

Ba chiar a păstrat şi staţia din spate, cea din faţa bisericii de pe Traian, pentru ambele autobuze: 133 şi 135, lucru bun pentru legătura cu traseele STB de pe bd. Pache Protopopescu.

trei ani de „Otokar”

… ne-am țăpit? Asta-i întrebarea.

S-au făcut trei ani de cînd am început să folosim controversatele autobuze turcești în Capitală: e un prilej bun să ne dumirim.

Zic că nu – nu ne-am țăpit.

Autobuzele „Otokar” funcționează, una peste alta, în parametri. Și o să funcționeze bine-mersi și de-acu-nainte dac-o să ținem de ele.

Experiența călătorului bucureștean nu ține de culoarea autobuzului în care se suie, ci de toate celelalte detalii care-o strică ori o-mbunătățesc.

Istoria mijloacelor de transport bucureștene din ultimii 40 de ani – aici.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

… dar călătorul?

Pentru călătorul metroului – adică cetățeanul care folosește zi de zi serviciul ăsta public – desființarea hulitelor spații comerciale n-a adus nici o îmbunătățire.

Nu e mai curat în stații… nu e mai lumină… nu arată mai bine tavanele îngrozitoare din care spînzură firele și neoanele… nu se scurge mai puțină apă pe pereți.

Ba chiar, dacă-i cerem părerea, călătorul o să regrete că nu mai are cum să-și cumpere o sticlă de apă, un pachet de șervețele, un covrig, o pungă de bomboane sau cine știe ce mărunțiș cosmetic de avea nevoie la repezeală.

Iar toate locurile rămase în urma dezafectării chioșcurilor îi apar sinistre și deprimante – făcîndu-l să se scîrbească de plimbatul prin dedesubturile orașului – deoarece culoarele nu s-au readus la starea inițială.

Călătorul cere și așteaptă civilizație: iar Metroul nu se gîndește să facă vreun pas ca să i-o ofere.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici 

după aproape juma’ de an din viața noastră

Săptămîna asta se-mplinesc șase luni de cînd bucureștenii nu mai pot folosi liniile de tramvai din zona Afi-Apaca. Șase luni!

Tramvaiele nu circulă fiidcă se schimbă șinele, care erau îngrozitor de stricate.

Lucrările au început greu și cea mai mare parte a verii s-au mișcat dezamăgitor, fără ca nimănui din administrația bucureșteană să-i pese.

De-abia acum, pe sfîrșit de toamnă, putem remarca un avînt promițător, lucrîndu-se chiar și dumineca.

Dar faptu-i fapt: noi, bucureștenii, am pierdut pînă acum juma’ de an din viață pentru o lucrare ce putea fi gata deja… și care nu e gata… și care n-o să fie gata nici prea curînd, oricît de optimiști am vrea să fim.

Și ne dăm seama ce-nseamnă asta pentru noi, știind cîte din șinele de tramvai mai trebuie reparate, fiindcă-s într-o stare și mai proastă decît erau aici: pe Barbu Văcărescu, Ferdinand, Dudești, Pipera, Lizeanu, Maica Domnului, Lacu Tei, Ziduri Moși, Călărași, Basarabia, Chișinău, Șerban Vodă, Nerva Traian, Mărășești, Ion Mihalache, Gloriei, Armand Călinescu…

… iar nouă pentru un kilometru amărît de șine ne ia atît de mult reparația!