despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

comentarii

arhiva

nu așa 31

… dezamăgitor că-n ziua de azi încă mai „cioplim” asemenea struțocămile arhitectonice.

Casa face parte (pentru referință ne putem uita la vecina ei) dintr-un șir unitar, tipizat, de pe strada Ady Endre și a fost renovată de curînd.

Nu-i singura refacere neinspirată de aici – doar cea mai nouă; și ce se mai accepta acum 10-15 ani, azi parcă nu mai merge.

„Nu așa” – toate articolele

în realitate, nu putem decît să ne dăm un pic cu părerea.

La momentul redactării materialului pe care v-apucați să-l citiți, numărăm – pregătite anul ăsta – peste 110 „case căzute”, vreo 50 de „semne bune” și cam 20 de „nu așa”. Arhitectura orașului, deci, ni se pare un subiect important. Fără să fim ceea ce se numește specialiști, privim cu bună-credință, interes și înțelepciune intervențiile ce schimbă estetica străzii.

Poate-ați remarcat rezerva de a eticheta dărăpănarea și de a amenda micile renovări particulare nefericite, întrucît înțelegem cît de greu e pentru proprietarul obișnuit să se apuce de refacerea cum se cuvine a casei.

… Costă! Cu cine lucrezi? – e, de multe ori, un chin s-aduci acasă un meșter cumsecade să schimbe o chiuvetă, darămite să te-nhami la ditai regia de șantier…

Și de-asta ne ferim să sărim în sus chiar la toate prăpăstiile la care asistăm.

Uite, bunăoară, refacerea destul de recentă a clădirii ăsteia drăguțe din zona Filaretului, de pe strada Mitropolit Nifon.

Rezultatul e, desigur, mai mult decît dezamăgitor; s-a pierdut pentru totdeauna tot ce-o făcuse deosebită:

Dar noi mai mult decît să ne dăm cu părerea n-avem ce face – nu.

Știți? Da, vrem un oraș frumos, estetic, armonios; dar nu ni se cuvine să ridicăm piatra de jos.

nu așa 30

Nu, nene, chiar nu așa: acceptăm și ne-am obișnuit cu rozuri, movuri, verniluri… da’ cu case negre – nu. Așa ceva, nu.

„Nu așa” – toate articolele

nu așa 29 / Case căzute 466 – Str. Gramont 2A

Vai, dar chiar nu… NU AȘA!

Ce-a fost și ce-a ieșit.

„Nu așa” – toate articolele

nu așa 28

Pe strada Lebedei: un bloculeț a cărui renovare a șters orice element ce-l făcea deosebit.

 

„Nu așa” – toate articolele

nu așa 27

Păi, pare bine… dar de departe. De aproape-i doar o casă veche placată-n materiale noi, reci, seci, fără personalitate.

Pe strada Scărlătescu, cum te bagi din Titulescu.

„Nu așa” – toate articolele

nu așa 26: de ce?

De ce… de ce au spoit-o galben?

 

„Nu așa” – toate articolele

nu așa 25: „Marmura”

scris de Florin

Pe locul fostei întreprinderi socialiste „MARMURA” din Bucureștii Noi, celebră cândva pentru gardul ei făcut din resturile ce rezultau în urma procesului tehnologic, se ridică azi un complex rezidențial format din câteva blocuri.

Nu sunt arhitect și nici artist plastic, dar niște construcții mai urâte, mai anoste și mai fără personalitate ca acestea nu am mai văzut prin peregrinările mele în acest oraș.

Cine o fi ales această combinație sinistră de culori și acel mod de a integra balcoanele în ansamblu, ce le face să pară mai degrabă niște schele ale constructorilor, nu îmi pot închipui.

Să fie oare tributare stilului „minimalist”?

„Nu așa” – toate articolele

nu așa 24 – ce nu se-nghite

Sînt chestii – că tot am vorbit de refaceri și renovări de ni s-a urît – care, la o adică, merg. Se acceptă. Poate ies urît, poate ies nu așa cum și-ar fi dorit proprietarul: cine știe cum și unde s-au terminat banii, deoarece orice intervenție costă… costă mult!

De aia încercăm, una peste alta, să fim îngăduitori cu lucrările la casele oamenilor și ne păstrăm critica mai degrabă pentru clădirile la care lucrările-s opera unor companii.

Hai să ne uităm la un exemplu! Nu-i așa că-ți vine să rîzi de kitschul împopoțonării?

Ei, și? Nimic din casa asta nu e în realitate distrus. Orice element spoit se poate îmblînzi și casa revine într-o clipită la ceva elegant și drăguț.

Am vorbit o droaie despre mansardări și supraînălțări. Și înțelegem că n-au cum să iasă toate ca lumea; pot fi o sumedenie de motive. Dar, în continuare, casa – clădirea de bază – e acolo; a rămas; poate nici nu vrei să ridici ochii deasupra streașinii.

Și-acu’ să vedem ce nu-nghițim. Asta, asta nu-nghițim:

Nu-nghițim cînd „refacerea” e altceva. Nu-nțelegem ce e și de ce e. Nu-nțelegem recursul la o falsă istorie. Ne-am ales cu bloc în coajă artificială de casă veche și nu mai avem ce face, nu mai avem cum să schimbăm rezultatul.

 

nu așa 23: ce se pierde

Renovarea, repararea, reconstruirea… cîștiguri pentru oraș, cînd ceva dintr-o clădire veche nu se pierde întrutotul.

Dar ce păcat: de cîte ori șantierul însemnează distrugerea unor pomi care făceau întreaga proprietate să fie frumoasă!

Clădirea asta, de la părculețul Popa Soare, urmează să iasă – în sine – bine. Dar teii… of! Teii au dispărut.

Ne mutăm în Cotroceni, pe Thoma Ionescu, unde fusese ascuns un blocșor de colț.

 

După ceva vreme petrecută-n șantier, iată ce se întrevede. Lăsăm pentru altă dată banalitatea volumelor blocului răsărit și ne necăjim pentru uriașul tei și pentru peruca vegetală a vechii clădiri. Iar gărduțul vechi e-nlocuit de unul mediocru.