despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (408)

Un colț de stradă mereu nevalorificat, între Lipova și Ștefan Furtună (Mircea Vulcănescu). De vreo cîțiva ani „oportunitatea” tot s-a întins, odată cu demolarea cîtorva perechi de căsuțe. Din cînd în cînd pîrloaga se mai curăță.

 

… ce vedem aici?

Da, știu, vedem mizerie, delăsare, trafic. Dar ce nu vedem?

Simplu de tot: nu vedem trecerea de pietoni… fiindcă nu e!

Mă rog, pînă acum juma’ de secol se putea traversa cu ușurință… și la un moment dat se găseau, de fapt, chiar două treceri între „Scala” și intersecția cu George Enescu: la „Patria” și la „Lido”.

Azi, sincer, ne-am mulțumi și cu una, care să conecteze bucățile ciuntite ale străzii Arthur Verona. Vorbim de 10-15 ani despre ideea realizării unui „pietonal” pe aici – una din ideile bune din uitatul „PIDU” – dar… nimic!

Da, e greu și costisitor să fi săpat un pasaj pe sub Magheru. Dar la ce ne-ar trebui pasaj? Cu ce încurcă o zebră obișnuită? Se pierd două minute ale traficului auto care oricum e aproape mereu gîtuit pe axa asta centrală și se scade viteza cînd șoseaua e mai liberă!

Din păcate nu-i singura situație în care oamenii-s chinuiți și puși să ocolească sute de metri din comoditate și din „respect” pentru șoferi.

Ticăloșii ca astea care se perpetuează an după an trebuie îndreptate; și e treaba administrației să se ocupe, să-i pese.

din zbor (400)

Revenim aici, în rondul de la Visarion cu Povernei, să ne zgîim iară la clădirile astea.

Rezultatul, fără îndoială, e o urîțenie de zile mari. Clădirea cea nouă – aia din stînga – pe lîngă faptul că în sine e mediocră, rece și pustie, nu „trece” defel lîngă vecina ei veche.

Legătura improvizată dintre ele – porticul păstrat dar supraînălțat – nu ajută cu nimica…

Dar ce să zicem și despre clădirea veche? Să ne uităm mai bine și la ea: zici c-a fost făcută, cîndva, din două bucăți, așezate cum s-a nimerit una peste alta; partea superioară e oarbă, plictisitoare; deși renovarea a fost grijulie, nu s-a putut face nimica pentru a o înfrumuseța. Balconașul decorativ fals, ca un cozoroc, rămîne o ciudățenie.

Nu: n-a ieșit – dar e și adevărat că din ce să faci o prefacere care să rămînă emblematică, reușită, plăcută și cu respect față de vecinătăți?

Scuarul e și azi sărăcăcios amenajat, dar amintim asta doar pentru a întregi atmosfera inegală a zonei – care oricum s-a schimbat complet odată cu construirea complexului de clădiri numit „The Landmark”, care se-ntinde hăt, pînă aproape-n Căderea Bastiliei.

din zbor (399)

… vă plăcea blocul ăsta?

Bag-sama că nu plăcea nimănui, mai ales că fusese edificat în baza unei autorizații false. În fine; a fost demolat și acum, aici, din strada Puțul de piatră, a rămas un maidan cu dosurile îngrozitoare ale clădirilor ce corespund în Calea Victoriei.

din zbor (398)

E de bine – cel puțin așa ne-ndemnăm să credem: garajul Leonida se renovează.

Semne bune 141

… un pic de viziune și un pic de înțelepciune fac minuni.

N-am scăpat de asaltul clădirilor noi – numai sticle, gresii reci, balustrade cromate – dar măcar pe ici-colea am mai redus din pierderile pe care le aduc oamenilor.

Clădirile astea, după cum știm și ne temem, însemnează locuri moarte, a căror viață se stinge seara și peste sfîrșitul de săptămînă. Cît de mult strică totul în jur insulele astea împlîntate în inima orașului! La umbra lor afacerile viețuiesc doar pe lumină, cînd cei care lucrează înăuntru au nevoi.

Dar uite că acolo unde s-a găsit cum să se „îmblînzească” parterul și spațiile deschise adiacente, rezultatul e îmbucurător.

Au apărut restaurante și cafenele, unele chiar bune în sine ori cu premisele de a funcționa ca „hub”, atrăgînd public… nu puțin public; și mai ales unul variat – de la cel familist la cel „instagramabil”.

Nu mai e vorba de fast-fooduri, patiserii și cafenele „de lanț”, menite pînă acum doar să deservească angajații din clădiri, ci de localuri adevărate, specializate, care trag în sus locuri care nu de puține ori n-au vad și sînt apărute în zone neprietenoase.

Colosul de deasupra poate fi mort, pustiu, dar orașului îi priește totuși cînd din stradă îl simte vesel, populat.

„Semne bune” – toate articolele

din zbor (397)

O noutate nu mai e, dar rămîne un lucru de lăudat; intersecția pocită dintre Traian și Matei Basarab e îmblînzită, de ceva vreme, de un rond:

Alături de alte lucrări asemănătoare ale Primăriei Sectorului 3, ajută mult traficul.

Ce nu vedem aici – și, de fapt, nici altundeva în sectorul ăsta – e că lucrările se și termină: mereu rămîne un trotuar nepeticit, pămînt și pietriș risipit, iar curățenia e precară.

așa și-așa 6

Ne aflăm pe strada ce poartă numele generalului Constrantin Coandă. Două case refăcute – mai bine zis, reinterpretate – despre care nu știu ce să zic. E bine că n-au ieșit brutal de rău, totuși; că nu s-au transformat în blocuri.

 

… măcar atît, nu?

 

așa și-așa 5 – schimbări și încercări pe strada Olimpului

Două bucăți de stradă cu ritmuri și aere diferite: într-un fel te simți între Principatele Unite și Mărășești și altfel în partea cealaltă, spre Șerban-Vodă.

Cîteva noutăți culese de pe primul segment al străzii; nu facem decît vreo doi pași și vedem că după de un deceniu de pîrloagă infectă terenul rămas în urma demolărilor a două imobile frumoase (iată-le mai jos cum arătau) s-a curățat de curînd:

Importantă, desigur, e și valorificarea terenului liber folosit ca parcare de restaurantul „Garibaldi”. Se construiește!

Cu ocazia asta, a dispărut și căsuța învecinată:

Doar cîțiva pași mai încolo, vedem transformarea unei căsuțe banale.

 

Chiorenia zidurilor de la stradă… ce să zici? A rămas.

Mai departe, o încercare și de a renova… și de a păstra. N-am prea văzut așa ceva!

 

Volumele-s la fel – nu s-a extins, nu s-a întins nimic; s-au păstrat și bietele ornamente, dar… cam atît s-a putut.

Încheiem parcursul amintind de o renovare-înălțare care a bătut pasul pe loc îndelung; de ceva vreme însă pare că se mișcă.

administrarea și operarea clădirilor aduce traficul

Clădirile aduc trafic. Știe oricine; s-o mai demonstrăm noi acuma, chiar n-are rost.

Dar de ce aduc trafic și clădirile de birouri „deștepte”, pe care le vedem – cel puțin în aparență – construite cu parcări îndestulătoare, cu alei de acces, cu benzi de așteptare?

Pentru că nu ele în sine fac probleme, ci felu-n care sînt folosite.

Ne lovim, peste zi, mai tot timpul de mașini lăsate pe avarii-n fața lor. Ni-i simplu, taxăm șoferii ca nesimțiți, ocolim și mergem mai departe.

Dar de ce-s șoferii ăia nesimțiți? Pentru că – nu doar o dată! – cei care administrează clădirea-s pe măsură.

Degeaba clădirea e prevăzută cu acces subteran și pentru marfă, mentenanță și aprovizionare, dacă acolo accesul nu-i… accesibil.

Taman mașinile care creează trafic și gîtuiri în fața clădirii-s cele care n-au cum intra lesne înăuntru. Și-s multe!

  • Sînt curierii – cei de corporație – care dimineața aduc corespondențe și mai spre seară trec din nou, să ridice ce-i de trimis. Ăștia, măcar, nu stau mult: au treabă la recepție.
  • Bașca, nenumărații curieri de „chiloțăraie” care livrează comenzile personale ale celor care lucrează-n clădire. Aici durează: unii clienți trebuie să plătească, alții să returneze, mai sînt cei care au ieșit cinci minute și trebuie așteptați… și dubița stă, stă parcată pe prima bandă!
  • La prînz… normal, livratorii de mîncare: și nu vin toți cu bicla sau pe scuter!
  • Se mai adună, apoi, cei care livrează diferitele „beneficii” corportiste: fructe proaspete, bidoane cu apă; gustări și cafea pentru feluritele aparate de vînzare dinăuntru.

Și e doar vina celor care operează clădirea de birouri fiindcă-i lasă „cinci minute” să stea în față. Celor de la pază le convine așa, fiindcă-i o bătaie de cap mai puțin decît să-i bage-n parcare, să le deschidă bariere, să-i mai treacă și pe vreun registru.

Și le convine, desigur, și celor despre care am scris mai sus: scutesc cîteva minute cu intratul, cu ieșitul, căci parcările subterane n-au fost gîndite cu adevărat pentru genul ăsta de du-te-vino: și – în orașul ăsta al nostru – minutele astea care se adună ajung să cîntăreasă mult.