despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din presa vemii (107) – lămuriri

După ce-am trecut în revistă clădirile cu arcade ale Bucureștiului, iată și ceva care să ne-ajute să-nțelegem propășirea lor la sfîrșitul anilor ’30: era și o cale de a putea lărgi arterele centrale, circulația pietonală urmînd a se face doar pe la… parter. Ideea renunțării la trotuare, din fericire, n-a mai apucat să fie pusă-n practică. Ce-i interesant e că blocul de pe Beldiman colț cu Elisabeta (la parterul căruia funcționează „KFC”) a fost construit, după Război, păstrînd vechea idee arhitecturală.

 

Inovația urbanistică prilejuia și la fel de fel de neajunsuri, mai ales cînd străzile Capitalei noastre nu erau aliniate cum trebuie – cazul de pe Știrbey Vodă e grăitor.

La jumătate de an de la inaugurarea Podului Constanța, hop și un mic retuș; pesemne pantele nu erau prielnice tramvaielor ce urmau să circule.

Din 1941, ne dumirim și cînd – și mai ales cum! – a fost construit podul de peste lacuri, de la Băneasa. Treaba-treabă: în juma’ de an, făcută trainic. Tot cam atîta a durat la-nceputul anilor 2000 să fie… reparat.

… doi ani mai tîrziu – în 1943 – și cel de la Floreasca, cel cu linia de tramvai prevăzută pe margine.

Sursa – colecția „Gazeta Municipală”

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

din zbor (273)

Unul dintre cele mai frumoase imobile de pe Șoseaua Viilor e la numărul 15, peste drum de fabrica unde se mai face și azi ciocolată.

El însuși e legat de istoria dulce a ciocolatei bucureștene, fiind de pe vremea cînd funcționa aici renumita „Anghelescu”.

Părăsit de ceva ani, se pregătește acum de o schimbare. Partea dinspre stradă rămîne – sperăm că bine renovată – iar corpurile industriale dispar, făcînd loc unora cu destinație locativă.

În ultimul an s-au întîmplat foarte multe pe Viilor. Se demolează hardughiile nefolosite și se ridică blocuri – blocuri multe! E mare forfotă între Filaret și Spătarul Preda mai ales, dar și-n partea asta de aici.

Cu atît mai mult ne bucurăm că am reușit să surprindem atmosfera ce dispare în materialul nostru documentar și istoric dedicat șoselei.

îndrăzneală și chibzuială.

Planul director de sistematizare păstrează, la aproape nouă decenii de cînd a fost trasat, caracterul fundamental.

Mai ales, din păcate, fiindcă e singurul – Capitala noastră a mai trecut prin trei valuri de prefaceri fără să aibă, în realitate, vreun altul.

Nici comunismul, nici ceaușismul, nici ceea ce le-a urmat n-au creat și urmărit un plan pentru viitorul bucureștean.

Neputința și nepriceperea asta ne-a făcut doar ca de fiecare dată să ne-ntoarcem la inspirația interbelică ce ne-a arătat pașii spre sistematizarea orașului nostru.

Desigur, putem găsi multe înțelesuri actuale în planul de la mijlocul anilor ’30, dar covîrșitor este cum s-a îndrăznit.

Să se taie, să se facă, să le fie mai bine celor care vin după noi: toate cu știința înțelegerii că ce-i strîmb trebuie îndreptat, că ce-i neîndestulător trebuie îmbogățit. Să-nțelegem: un plan bun, nu unul perfect, nu unul ideal – doar unul care a învins vremea; unul care nu ținea să nimicească, să taie, ci să intervină. Nu într-atît vizionar, cît chibzuit.

Devierile de la plan au apărut mai repede decît credem; monumentalismul găunos al carlismului tîrziu, costurile ridicate ale primelor intervenții urbane, nenorocirile Războiului au adus schimbări, întîrzieri, renunțări; dar e așa de ironic cum s-a revenit – mai mult sau mai puțin tacit – la ideile interbelice în vremea comunismului. Pentru că, vedeți voi, sistematizarea gîndită inițial nu era ideologică; ținea doar ca Bucureștiul să progreseze sănătos, frumos, bogat și funcțional – de-aceea a și supraviețuit!

Ne uităm la ideea celor patru inele – „ringuri” – gîndite pentru circulația din București. Un secol mai tîrziu, de-abia dacă ne putem lăuda c-avem unul, cît de cît funcțional – e cel pe care circulă astăzi liniile de tramvai 1 și 10. Al doilea, firește, e neîndestulătoarea șosea de Centură.

Alături de ele, firește, puzderie de artere de legătură – pe cîteva din ele am reușit, cu chin, să le încropim între Război și Revoluție.

Ce să mai zici? – chiar și înspăimîntătoarea distrugere cauzată de construirea Centrului Civic are cîteva reminiscențe interbelice.

   

Să parcurgem o seamă din planșele de detaliu ce prezentau, amănunțit, ceea ce urma presupună construirea noilor străzi: demolări, alinieri, străpungeri.

Iată începutul legăturii directe dintre Parcul Carol și Dîmbovița, care urma mai apoi să se continue, ciuntind Cișmigiul. O altă legătură ce pornea din părțile Filaretului ducea spre Gară; strada Hasdeu de azi face parte din ea iar impactul asupra zonei Uranus putea fi bănuit.

   

Iată și valorificarea străzilor Dr. Felix – Dr. Sergiu, în ideea conectării cu artera de lîngă Cișmigiu. Firește, piețele monumentale-s prevăzute, recunoscîndu-i-se orașului nostru lipsa acestor elemente urbanistice.

  

Nu departe, adiacent Griviței, interesantă e străpungerea dorită între Banu Manta și actuala stradă Turda.

     

În partea de jos a orașului, noua legătură Pieptănari-Drumul Sării, cu ramificația care azi duce la Filaret și o interesantă viziune asupra Chirigiului, mult mai reușită ca cea propusă patru decenii mai tîrziu!

    

Tăieri, lărgiri și îndreptări: Mihai Bravul, Traian, Mărășești:

     

Magistrala, înainte de-a fi mîndria anilor ’60…

  

… interesanta legătură directă lipsă dintre Dorobanți și Tei:

 

Și preschimbările dorite pe Vasile Lascăr, împlinite-n parte de-abia-n anii ’80.

  

Angajarea Capitalei în proiectele astea a-ntîrziat: terminarea bulevardului între Colțea și Unirii a fost o întreprindere mai anevoioasă decît s-a crezut; micile ajustări de pe Hasdeu ori Știrbey Vodă au cerut osteneală și resurse; iar instabilitatea politico-socială și regimurile dictatoriale n-au mai îmbiat pe nimeni să viseze la viitorul promis.

Surse – colecția „Gazeta Municipală” și Planul Director de Sistematizare 1935

# 106 • listă de articole selecționate din presa vremii – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

din zbor (268)

Se lucrează la „Cina”. Poate s-o face ceva cu corpul stradal – cel adăugit vizavi de Ateneu – ca să nu mai arate atît de nefericit.

 

din zbor (265)

Pe Luterană, după cum știți, treaba merge. Treaba-nseamnă raderea clădirilor de dinainte de blocul turn de lîngă Catedrală.

Se poate profita de o vedere tristă, dar interesantă, a dosului garajului.

din presa vemii (105) – cît pe ce

O droaie de mici fapte ce-ntregesc imaginea Capitalei de la-nceputul anilor ’40. Lipsa mijloacelor de transport auto – era, totuși vreme de război și camioanele și autobuzele particulare participau, de voie, de ne-voie la efortul comun – făcea ca societate de distribuție a carburanților să-ncerce alimentarea stațiilor din oraș folosindu-se de rețeaua de tramvai existentă.

 

Altă încercare? Tot cu tramvaiul, pe vreme de noapte, să se asigure aprovizionarea piețelor. Ideea revenea, 40 de ani mai tîrziu – în vremuri pocite și grele din alte motive -, cînd s-au improvizat troleibuze pentru transportul bunurilor. „Circul foamei” din Pantelimon avea linie de tramvai, cică tot în ideea aducerii mărfurilor pe șine (care mărfuri, în penuria anilor ’80, ați zice?)

Succesul incontestabil al noilor pasaje inferioare din partea de nord a dat naștere unor frumoase planuri: căile ferate dinăuntrul Capitalei ar fi avut șansa să mai fie operaționale dacă s-ar fi construit pasaje asemănătoare la Cotroceni, Rahova și Colentina. Dar, fiindcă sistematizarea avută în vedere-n anii ’30 socotea că liniile astea oricum ar trebui mutate mai spre periferie, nu s-a mai complicat nimeni.

Cine se gîndea că bazinul „Lido” ar fi putut deveni sală de spectacole, că Radio-difuziunea s-ar fi putut construi la Triumf, că ideea de-a avea ditai spital la periferie n-a fost o toană recentă?

  

Că… idei au fost… au fost mereu?

Că legătura dintre corpurile depărtate ale spitalelor se putea face, convenabil, subteran? Filantropia, de asemenea, a folosit sistemul atît de simplu.

Că-n Ferentari fusese un pod?

… și că sincronizarea ceasurilor publice… mergea ceas.

Sursa – colecția „Gazeta Municipală”

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

încet pe Panduri

O bucată rămasă-n așteptare, cea dintre 13 Septembrie și Academia Militară – vorbim, firește, de partea nedemolată a Pandurilor.

În toamnă părea că s-ar mișca ceva la terenul viran dintre biserica nouă și Mihail Cioranu, dar reclamele viitorului ansamblu rezidențial au dispărut; pesemne are de-a face cu schimbările-n primărie.

Degradat, colțul străzii Ion Athanasiu.

Colțurile străzii Severeanu rămîn nevalorificate-n continuare. Vechea reclamă de dinainte de Război rezistă!

Înc-o stradă – Anibal Teohari – înc-o clădire ce se lasă-ncet pradă nepăsării.

… mai încolo – la Mihai Ciucă – ceva-ncepe să se miște; fusese și-aici loc liber.

… trecem de școală și la Căpitan Vijelie dăm de o clădire nouă, care n-a ieșit în batjocură.

Cei despre care-am pomenit mai sus, dînd nume străzilor ce ies în Panduri, au fost doctori – în afară de Mihail Cioranu și căpitanul Vijelie, care-s… din partea lui Tudor.

din zbor (261)

… în josul Filaretului, colțul dintre Constantin Bosianu și Slobozia, valorificat iute-iute. Astă vară s-au apucat de treabă.

noua Rahova

Schimbările ajung pîn’la urmă și pe Rahova, între Electromagnetica și Sebastian. Lîngă noul magazin „Lidl” se lucrează la demontarea marii hale folosită pînă acum ceva vreme de firma „Alumil”. E la mintea cocoșului ce-o să răsară-n loc, la vremea cuvenită.

Păcat de blocul stradal, care strică orice investiție imobiliară; viitorii cumpărători, totuși, nu prea se sinchisesc de vecinătăți dezagreabile.

Imediat după, s-a demolat deja casa de la intersecția cu Petrache Poenaru. Casa părăsită de la interescția următoare – cu Grigore Tocilescu – deocamdată n-a pățit nimica. La intersecția cu Sebastian e, încă, o pîrloagă – s-ar putea să-i vină rîndul și ei.

o perspectivă nenorocită

Timp de 80 de ani, Academia Militară a fost una din clădirile cele mai bine puse în valoare din Capitală. Mergînd pe Știrbey Vodă și, mai apoi, pe Eroilor, perspectiva ce ți se deschidea asupră-i a fost unică, generoasă, splendidă.

Nu mai e!

Sus, în spatele Academiei, se construiește azi un ansamblu imobiliar uriaș care o nimicește vizual.