despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Despre comerțul bucureștean se poate vorbi la nesfîrșit. Și din ce-am vorbi mai mult, nici n-am sfîrși, nici n-am așeza lucrurile-ntr-o ordine.
Dar de vorbit, n-avem ce face, trebuie: și vorbim iar despre piețele noastre.
Înconjurată de cîmpuri rodnice, Capitala a fost mereu aprovizionată din toate părțile cu fructe, legume, zarzavaturi, lactate – tot ce avea nevoie. Dar felu-n care toate astea ajungeau la cumpărător era dintotdeauna neprielnic. Organizarea desfacerii, chiar și acum o sută de ani, era proastă. Să nu dăm vina doar pe administrație; bucureșteanului însuși îi pria să facă semn olteanului sau bulgarului care trecea pe stradă, strigîndu-și marfa.
Bunînțeles, urbanistului interbelic cu minte toată bulibășeala asta i se cerea așezată. De aceea apar organizări de piețe, mai mult decît obișnuitele maidane cu niscai barăci. După Filantropia, Traian și Matache, piețe ca Amzei, Domenii și nefericita Grivița au o dimensiune modernă: hale de comerț, pavaje, apă curentă.
Se dorește, deasemenea, ca distribuția centrală a mărfurilor alimentare comercializate în volum să iasă din centrul Capitalei; de aceea renunțăm la ideea unor hale centrale în favoarea celor de la Obor. Din păcate, construcția acestora trenează îndelung.
În tot timpul ăsta oamenii continuă să trăiască așa cum au prins, așa că grosul piețelor bucureștene rămîn c-o viață precară și rușinoasă.
 
Odată cu schimbare regimului, noua conducere populară începe să modernizeze și comerțul din piețe. Să nu-nțelegem, din frînturile de ziare, că tot ce se construia și inaugura era întrutotul nou; locurile – vadurile comerciale adică – erau tot cele tradiționale. Noile piețe, totuși, sînt un cîștig pentru civilizație. Vin, însă, anii ’50 și Capitala chiar se înnoiește zdravăn.
  
… în sfîrșit! noile piețe din cartiere se construiesc după un oarecare calapod: Coșbuc, Chibrit, Dorobanți, Rahova, Ghencea, Ferentari.
    
Dintre toate, cea mai interesantă rămîne „Romînia Muncitoare”! Piața a luat, pesemne, numele străzii pe care o știm acum drept Sfînta Maria, care la vremea aceea se botezase, la fel ca și părculețul pe care-l vedem și azi din strada Turda, România Muncitoare – frumos nume! Locul ei? Spre Calea Griviței, poate pe unde trece azi Podul Grant.
surse: Digiteca Arcanum
… șase străzi unesc Pandurii de Alexandru Vitzu – toate cuminți, liniștite atunci cînd șoferul nu taie pe-aici, grăbit să scutească ambuteiajele.
Cinci au nume, firește, de doctori; doar una – Căpitan Vijelie – „ține” de partea cealaltă a șoselei Panduri, unde străzile aduc aminte de oameni din oastea lui Tudor.
Cea mai drăguță pare Dr. Severeanu. Poate și pentru că nu merge oblu – are o curbă dulce – dar, cu siguranță, pentru brazii din curțile locuitorilor, care au crescut frumos și-ți fac plimbarea mai plăcută.
 
Cîteva noutăți de pe străduța Grigore Manolescu, cea care însoțește o bucată din Banu-Manta.
Întîi, o modernizare de toți banii a unei vechi căsuțe frumoase – știți, dintr-aia tipic bucureșteană – care se ițește în fundul unui teren eliberat, pe care găseam mai demult și o casă-nvelită cu șindrilă.
La un pas, uite că garajul interbelic se renovează; bun!
Peste drum – unde loturile zăcuseră pîrloagă ani buni – s-au edificat deja două bloculețe în stilul cunoscut de azi.
 
… despre al doilea anume, ce să zici? Te duce cu gîndul la blocurile construite la sate pe vremea sistematizării lui Ceaușescu; zău așa!
Altceva, nimic. Magazinașul cu cafea – moștenirea Armeanului – funcționează și azi.
Hai c-a ieșit mai rău decît mă temeam.
Clădirea asta – nou construită lîngă „Budapesta” – nu doar că-i o nenorocire în sine, dar se și vîră aiurea printre ce-a mai rămas din vechea Magistrală, azi bălțată și înveselită.
Nu mă-mpac cu genul ăsta de clădiri noi care caută să pară vechi, doar pentru că s-au strecurat pe străzi încă neafectate grav de construcții recente.
  
Iată-ne pe discreta străduță Maria Moscu Hagi, dintre Banu Manta și Caracaș. Încă mai găsim aici case dulci, uitate de vreme; dar și cîteva intervenții care le șterg în picioare.
Revenind la clădirile astea, care se ridică acuma, nu pot decît să zic odată-n plus… că niște blocuri-blocuri ar fi fost mai cinstite.
Și, ca să ne pară și mai rău, iată ce au înlocuit.
 
V-am mai zis de strada Petru Rareș; dintr-o legătură industrială dintre Basarab și Cuza s-a transformat total: un corso rezidențial, cu magazine și vitrine, deja cu viața și ritmul lui.
Dacă ne aducem aminte să căutăm o vedere aeriană a locurilor – de dinainte de masiva prefacere, care acum un deceniu nici nu începuse – ne pare uluitoare întinderea clădirilor și terenurilor pe care – între Războaie – s-au pornit afaceri. Garaje și service pentru automobile; depozite de băuturi; mici făbricuțe. Dar să nu ne mirăm: zona adiacentă șoselei Basarab de atunci, începînd de la Piața Victoriei, nu era altfel!
Spațiile – cu timpul nepotrivite activităților industriale – s-au „risipit” după Revoluție; zona a continuat să fie căutată, pînă deunăzi, de cei interesați să cumpere manuale, culegeri și – în general – orice fel de cărți la preț mai avatajos, de depozit.
Dar acum?
Vedeți: chiar dacă nu e un canion rezidențial chinuit, complexurile se întind pe aproape toată lungimea străzii, mai ales cum intri dinspre Grivița. Doar un imobil pustiit ce-a mai rămas, stingher printre matahale.
           
Grigore Mora e una din străzile subevaluate ale Capitalei. O găsim paralelă cu Aviatorilor; după ea vine Ermil Pangratti și Televiziunea.
Pe lîngă frumuseți și adaosuri contemporane, hop! – și matahala asta; o chestie gigantică, construită în anii noștri pe locul unei vile.
  
Un bloc care – fără să exceleze – avea dichisul lui, ajutat de frumoasele ferești.
Iată-l șters cu buretele de renovarea recentă.
  
Pe strada Vasile Vasilievici Stroescu, la un pas de Foișor.
Iată un nou mic giratoriu orășenesc – și de data asta nu pot să zic că-i nepotrivit; îmblînzește interescția rahoveană dintre Spătarul Preda și Doina.
A apărut literalmente peste noapte – după ce ani de zile Primăria Capitalei s-a văicărit că orice lucrare se face greu, acum, înainte de alegeri, se lucrează de mama focului.
Serios, ne-am obișnuit să ne crucim doar de intervențiile urbane din sectoarele 3, 4 și 5: poduri, pasaje, borduri, garduri… nebuneală nu doar inutilă, ci și dăunătoare orașului.
Dar cînd vedem o porcărie dintr-asta apărînd și-n sectorul 1, într-una din cele mai frumoase zone!
  
E vorba de piața străzii Alexandru Constantinescu, dintre Cașin și Domenii; în locul discretului ronduleț a apărut un giratoriu lăbărțat: intrarea pe autostradă mai lipsește.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii