Pe Giurgiului, vizavi de noua Piață, găsești timp și să admiri eleganța unui complex comercial vechi, azi ascuns îndărătul unor adaosuri contemporane al căror aer provizoriu s-a permanentizat.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
… cele două chioșcuri nouăzeciste din stațiile de la Kogălniceanu:
… benzinăria-găzărie de pe Șerban Vodă colț cu Olimpului:
… și rămășițele benzinăriei și magazinului „Al Padrino” de la Pieptănari, cum intri pe Viilor. Bloculețul ăsta scorojit se vede din strada Caraiman, la colț cu Grivița.
Dacă te uiți din șosea, mare lucru nu bagi de seamă la el. Doar dacă ești oleacă atent: oare ce se ghicește sub tencuiala care se macină?
Ei, reiese „CINCI LEI”? Zic că da. Reclama Berăriei „Cinci Lei” a lui Cristea V. Cristea? Numărul 328 corespunde cu situația din planurile vremii. Dedesubt parc-ar scrie și „BAZAR”.
Citiți și despre alte ziduri care… vorbesc. Uite că bine-cunoscutul „bloc călător” de la Iancului ne mai spune o poveste! Îl știți? E, azi, la intrarea pe Pache: a fost mutat peste 60 de metri mai în spate în iulie 1985, pentru a lăsa loc construirii noilor blocuri stradale din uriașa intersecție.
Îl găsim jupuit, necăjit, amărît. Dar ce bine cînd de sub tencuială iese ceva! Ghicim scris „FARMACIA”.
Era firma farmaciei „Lavoisier” a familiei Stănescu; după Naționalizare a fost – simplu – farmacia 32.
Înainte de Război adresa era la numărul 147, apoi 159. La vremea mutării devenise 237 (ar fi urmat să fie 225, dar nu s-a mai schimbat). Acum pare a fi 131. Citiți și despre alte ziduri care… vorbesc. de Ando, Cristian Malide și HM Lucruri de pripas, ai zice. Tot le dăm tîrcoale cu drag. Cîteva exemple de gărduțuri, lucrate frumos și puse-n calea noastră nu ca să-ncurce și să-ncarce:
… chiar și dacă-s fușerite de cine știe ce „adepeu”, tot își păstrează șarmul!
Un punct de transformare vechi, învelit cumsecade în cărămidă; mi-a plăcut cum se încadrează în peisajul construcțiilor moderne din spatele zonei Timpuri Noi.
O tăbliță ruginită, rămasă pe-un stîlp la Piața Sfîntul Ștefan. Pesemne c-o fi fost a vreunei stații de taximetre.
Lîngă Amzei, blocul ăsta străjuiește plăcut intersecția dintre Mendeleev și Tache Ionescu. Găsim la intrare vestigiile vechiului nume – „Palace Atena” – și ne aducem aminte că strada Tache Ionescu a purtat multe, multe nume: Costaforu, Cătunului, Nikos Beloiannis, dar și Atena.
Revedem înc-un tomberon, îngrjit cum se cuvine la Cimitirul Sfînta Vineri.
Un gard și-o poartă de mare fală. Unde? Pe lîngă Cuțitul de Argint, pe una din străduțele adiacente.
În spatele Teatrului Național, ne uităm cu interes la două rezolvări elegante:
E vorba de scara-melc exterioară și coșul de aerisire al atelierului de tîmplărie.
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” scris de Ando A venit vremea să completăm, cu voia dumneavoastră, „taraba” blogului cu câte ceva din calabalâcul adunat în ultima vreme de prin peregrinările din oraş. O să începem cu hala veche din Piaţa Obor (denumirea corectă: Halele Centrale Obor), fără să intrăm însă în meandrele istoriei clădirii. Probabil, majoritatea cunoaşte care este profilul actual şi organizarea interioară a clădirii. Nu insistăm.
Interesant este că s-a păstrat sistemul manual prin care se face ventilarea halei. La etajul 1, pe una din laturi, găsim mai multe perechi de mecanisme cu şurub şi pârghii care, prin acţionarea roţilor, deschid/închid – după necesitate – voleţii de pe suprafaţa vitrată a clădirii.
Parcurgem balconul primului etaj spre cealaltă latură. In drum, aruncăm o privire nostalgică la reclamele pentru răcoritoarele CI-CO atârnate pe perete (societatea CI-CO S.A. fiind cea care administreză actualmente clădirea)
Ajunşi pe cealaltă latură, înainte de coborâre, ne aşteaptă o surpriză: acest mic şi vechi seif englezesc, folosit acum de funcţionarii firmei ca păstrător pentru diverse acte.
Oare câte astfel de obiecte au fost furate, distruse sau puse în cine ştie ce ungher, cu „ocazia” diverselor modificări sau schimbări de proprietar al vechii clădiri! Iată, de exemplu, acest telefon public care, după ultima renovare şi salubrizare făcută după Covid, a dispărut pur şi simplu!
Părăsim hala şi pornim către centru. Un prim popas, pe strada Dumbrava Roşie. N-am reuşit să aflu cu certitudine, ce ascunde acest elaborat clopot metalic… totuşi, cel mai probabil a fost o fântână.
Ajungem în Piaţa Lahovary. Aici, pe aleea care duce spre curtea impunătoarei clădiri construită pentru funcţionarii Direcţiei Regiei Monopolurilor Statului, dăm de rămăşiţele mecanismului unei sofisticate pompe de apă
Interesant că găsim o micuţă şi mult mai simplă pompă de apă, păstrată chiar… în curtea Băncii Naţionale!
Rătăcit într-o curte, dibuim un tomberon de gunoi, acel model atât de răspândit şi de cunoscut. Cred că a fost folosit (cel puţin în Bucureşti) până prin anii 2000, dacă nu mai mult.
Se apropie Paştele, începe curăţenia de primăvară. Imi amintesc ce îngrămădeală era, în zilele premergătoare Crăciunului şi Paştelui, la bătătoarele de covoare de pe lângă blocuri. După 1990, uşor, uşor, vremea covoarelor a cam apus… mocheta, gresia, parchetul laminat click-clack etc. le-au cam „sabotat” statutul. In consecinţă şi bătătoarele au avut o soartă tristă, majoritatea ajungând la fier vechi. De aceea, am zis să păstrăm imaginile cu două exemplare, mai deosebite, executate „cu simţ de răspundere”, cum se spunea pe vremuri.
Incheiem călătoria de azi pe strada Maior Coravu, unde la intrarea pe una din aleile care duc la Arena Naţională, găsim uitaţi, doi suporţi vechi de felinare. Or fi rămas chiar din1953 – anul inaugurării vechiului stadion 23 August? Greu de spus, dar stilul ăsta greoi şi aiurea alambicat şi-a găsit, din păcate, destui prozeliţi.
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” Poate țineți minte, mai în primăvară a fost un incendiu prin Ferentari, la un bloc de locuințe de zece etaje mai vechi. A ars cu repeziciune fațada unui întreg tronson, deoarece balcoanele erau îmbrăcate cu un soi de plăci din material plastic. Curiosul care ridică privirea la blocul ăsta de pe Calea Victoriei regăsește fix același model de placă. Iată un vestigiu interesant al arhitecturii bucureștene de-acum juma’ de veac.
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” O rămășiță a vremurilor cînd vedeai pe toți cetățenii care locuiau în blocuri fără tobogan de gunoi cum se duc – dimineața ori seara, după timp și obicei – cu găleata pînă la căpătul blocului, acolo unde era locul pubelelor, care pe atunci erau, firește, metalice. Dacă vă-ntrebați de ce era nevoie să te trambalezi cu găleata, răspunsul e simplu: nu erau saci de gunoi. Iar pungile de plastic „de un leu” erau prea prețioase pentru a le arunca; se foloseau pînă se rupeau. În funcție de numărul apartamentelor din bloc, erau mai multe feluri de sisteme de organizare. Mai jos vedeți – cît de cît funcțional încă – sistemul cu două pubele ascunse în „căsuța” asta. Fiecare pubelă ședea într-un suport montat pe interiorul ușii, ca atunci cînd o deschideai să-ți fie la îndemînă.
Un alt model – dispărut azi – era cel al „melcului”, întîlnit la blocurile mai mari, ce necesitau multe pubele: șapte, opt, zece. Înăuntru erau prevăzute cu o firidă cu ușă, gîndită pentru păstrarea măturilor și lopeților necesare.
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” La colț cu Carol Davila, un vestigiu al anilor de după Revoluție: adaosul ăsta funcțional – acum abandonat și hidos – unde a funcționat un soi de atelier pînă acum vreo zece ani.
episodul I • episodul II • episodul III • episodul IV • episodul V Cu folos din uriașa bogăție documentară la care sîntem martori în ultimii ani, mai strîngem iar fel de fel de chioșcuri și elemente utilitare similare bucureștene.
|
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2024 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii