despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Acolo unde strada Cuțitul de argint se termină – în Șerban Vodă adică – găsim o casă frumoasă, dar nițel cam bătută de vreme.
Jumătate din ea are numărul pe Calea Șerban Vodă – 244 B, imediat lîngă vechiul garaj – și restul ține de Cuțitul de argint – azi 21, dar pesemne 79 în numerotarea cea veche, dintre Războaie.
   
Ei, cum te uiți la ea, ce surpriză! Și ce păcat că n-am deslușit nimica-n plus despre magazinul ăsta vechi: dar asta n-ascunde bucuria descoperirii.
 
Lucruri făcute să țină, să reziste o viață – ba chiar mai multe vieți.
Mai găsim pe cîte-un stîlp din lemn – da, au rămas destui – o tăbliță de atenționare care după atîta vreme și atîtea intemperii încă-și face treaba.
Tot pentru totdeauna – fac secolul, ce dovadă mai trebuie? – sînt și acoperișurile caselor-tip din parcelările dintre Războaie.
 
Ce-s plăcile astea subțiri ca niște table dar nu sînt țigle? Sunt plăci din azbociment „Eternit”.
    
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”
Nu sîntem la prima promisiune de care nu ne ținem, dar măcar ne aducem aminte c-am promis; ne-oți mai păsui. Pavaturile bucureștene interbelice-s mici și cochete opere de artă.
M-am apucat să colecționez asemenea frumuseți; dar sînt atîtea…
   
Nu o dată, pașii peste ele ne trezesc și amintiri. Ori îs prilej de cine știe ce descoperiri istorice.
Și acum, cînd trec prin Pasagiul Victoria, mă-ncîntă modelul fără moarte de pe jos! Pe vremea cînd pregătisem materialul despre fabrica „Marmi” de pe Giurgiului, găsisem și o relatare despre deschiderea restaurantului din pasajul ăsta. N-aveam ce face cu ea și-am păstrat-o; nici acum nu găsesc cum s-o leg de articolul ăsta, dar e interesantă.
 
Dar azi ne ocupăm de un vestigiu contemporan de care uităm: mozaicul ăsta pe care – cu precădere la-nceput de ani ’90, cînd materialele-standard de azi nu apăruseră – îl foloseam la magazinașe, terase, dar și ici-colea la trotuarele vreunei case. Că la astea din urmă e păcătos tare pe vreme ploioasă și înghețată, e adevărat.
 
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” • lista articolelor din seria anilor ’90
Cine se mai abate pe la Filaret, căutînd nefericita primă gară bucureșteană? Un vestigiu neluat în seamă aici: toaleta subterană.
 
Una din reușitele anilor ’90 în materie de simplitate și claritate: firma asta de la Podul Constanța.
Un sediu „Nufărul” uitat de vreme, în spate pe la Șura Mare.
Aici… o tribună – rămășițele ei, mai precis. Se-ntinde între străzile Banat și Bihor, dintre Basarab și Witting.
   
A fost aici un teren sportiv; pe partea cea mai însemnată s-a edificat – firește – un bloc.
 
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” • lista articolelor din seria anilor ’90
Ați văzut: azi ascundem gunoiul-n containere subterane costisitoare, cu operare mecanizată și chinuitoare. Zău că-mi pare că eram mult mai deștepți acum 60-70 de ani, cînd ansamblurile de blocuri erau proiectate cu „melcii” în care se țineau pubelele.
Fiindcă în spatele blocurilor ce bordează bulevardul Constructorilor, au mai rămas cîția „melci” m-a bucurat să-i revăd. În restul Capitalei au cam dispărut; nu că ajunseseră mizerabili, dar și ocupau teren mult.
Sînt un vestigiu mărunt, de la care ne-ntoarcem privirea… dar important.
     
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”
… cele două chioșcuri nouăzeciste din stațiile de la Kogălniceanu:
 
… benzinăria-găzărie de pe Șerban Vodă colț cu Olimpului:
… și rămășițele benzinăriei și magazinului „Al Padrino” de la Pieptănari, cum intri pe Viilor.
Bloculețul ăsta scorojit se vede din strada Caraiman, la colț cu Grivița.
Dacă te uiți din șosea, mare lucru nu bagi de seamă la el.
Doar dacă ești oleacă atent: oare ce se ghicește sub tencuiala care se macină?
Ei, reiese „CINCI LEI”? Zic că da. Reclama Berăriei „Cinci Lei” a lui Cristea V. Cristea? Numărul 328 corespunde cu situația din planurile vremii.
Dedesubt parc-ar scrie și „BAZAR”.
Citiți și despre alte ziduri care… vorbesc.
Uite că bine-cunoscutul „bloc călător” de la Iancului ne mai spune o poveste!
Îl știți? E, azi, la intrarea pe Pache: a fost mutat peste 60 de metri mai în spate în iulie 1985, pentru a lăsa loc construirii noilor blocuri stradale din uriașa intersecție.
 
Îl găsim jupuit, necăjit, amărît. Dar ce bine cînd de sub tencuială iese ceva! Ghicim scris „FARMACIA”.
  
Era firma farmaciei „Lavoisier” a familiei Stănescu; după Naționalizare a fost – simplu – farmacia 32.
   
Înainte de Război adresa era la numărul 147, apoi 159. La vremea mutării devenise 237 (ar fi urmat să fie 225, dar nu s-a mai schimbat). Acum pare a fi 131.
Citiți și despre alte ziduri care… vorbesc.
de Ando, Cristian Malide și HM
Lucruri de pripas, ai zice. Tot le dăm tîrcoale cu drag.
Cîteva exemple de gărduțuri, lucrate frumos și puse-n calea noastră nu ca să-ncurce și să-ncarce:
  
… chiar și dacă-s fușerite de cine știe ce „adepeu”, tot își păstrează șarmul!
Un punct de transformare vechi, învelit cumsecade în cărămidă; mi-a plăcut cum se încadrează în peisajul construcțiilor moderne din spatele zonei Timpuri Noi.
O tăbliță ruginită, rămasă pe-un stîlp la Piața Sfîntul Ștefan. Pesemne c-o fi fost a vreunei stații de taximetre.
 
Lîngă Amzei, blocul ăsta străjuiește plăcut intersecția dintre Mendeleev și Tache Ionescu. Găsim la intrare vestigiile vechiului nume – „Palace Atena” – și ne aducem aminte că strada Tache Ionescu a purtat multe, multe nume: Costaforu, Cătunului, Nikos Beloiannis, dar și Atena.
 
Revedem înc-un tomberon, îngrjit cum se cuvine la Cimitirul Sfînta Vineri.
Un gard și-o poartă de mare fală. Unde? Pe lîngă Cuțitul de Argint, pe una din străduțele adiacente.
  
În spatele Teatrului Național, ne uităm cu interes la două rezolvări elegante:
 
E vorba de scara-melc exterioară și coșul de aerisire al atelierului de tîmplărie.
         
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii