despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

V V C 51

Nu sîntem la prima promisiune de care nu ne ținem, dar măcar ne aducem aminte c-am promis; ne-oți mai păsui.  Pavaturile bucureștene interbelice-s mici și cochete opere de artă.

M-am apucat să colecționez asemenea frumuseți; dar sînt atîtea…

Nu o dată, pașii peste ele ne trezesc și amintiri. Ori îs prilej de cine știe ce descoperiri istorice.

Și acum, cînd trec prin Pasagiul Victoria, mă-ncîntă modelul fără moarte de pe jos! Pe vremea cînd pregătisem materialul despre fabrica „Marmi” de pe Giurgiului, găsisem și o relatare despre deschiderea restaurantului din pasajul ăsta. N-aveam ce face cu ea și-am păstrat-o; nici acum nu găsesc cum s-o leg de articolul ăsta, dar e interesantă.

 

Dar azi ne ocupăm de un vestigiu contemporan de care uităm: mozaicul ăsta pe care – cu precădere la-nceput de ani ’90, cînd materialele-standard de azi nu apăruseră – îl foloseam la magazinașe, terase, dar și ici-colea la trotuarele vreunei case. Că la astea din urmă e păcătos tare pe vreme ploioasă și înghețată, e adevărat.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” • lista articolelor din seria anilor ’90

V V C 50

Cine se mai abate pe la Filaret, căutînd nefericita primă gară bucureșteană? Un vestigiu neluat în seamă aici: toaleta subterană.

Una din reușitele anilor ’90 în materie de simplitate și claritate: firma asta de la Podul Constanța.

Un sediu „Nufărul” uitat de vreme, în spate pe la Șura Mare.

Aici… o tribună – rămășițele ei, mai precis. Se-ntinde între străzile Banat și Bihor, dintre Basarab și Witting.

A fost aici un teren sportiv; pe partea cea mai însemnată s-a edificat – firește – un bloc.

 

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” • lista articolelor din seria anilor ’90

V V C 45 – revenire

Ați văzut: azi ascundem gunoiul-n containere subterane costisitoare, cu operare mecanizată și chinuitoare. Zău că-mi pare că eram mult mai deștepți acum 60-70 de ani, cînd ansamblurile de blocuri erau proiectate cu „melcii” în care se țineau pubelele.

Fiindcă în spatele blocurilor ce bordează bulevardul Constructorilor, au mai rămas cîția „melci” m-a bucurat să-i revăd. În restul Capitalei au cam dispărut; nu că ajunseseră mizerabili, dar și ocupau teren mult.

Sînt un vestigiu mărunt, de la care ne-ntoarcem privirea… dar important.

    

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

V V C XLIX

Pe Giurgiului, vizavi de noua Piață, găsești timp și să admiri eleganța unui complex comercial vechi, azi ascuns îndărătul unor adaosuri contemporane al căror aer provizoriu s-a permanentizat.

au dispărut.

… cele două chioșcuri nouăzeciste din stațiile de la Kogălniceanu:

 

… benzinăria-găzărie de pe Șerban Vodă colț cu Olimpului:

… și rămășițele benzinăriei și magazinului „Al Padrino” de la Pieptănari, cum intri pe Viilor.

„Berăria Cinci Lei”

Bloculețul ăsta scorojit se vede din strada Caraiman, la colț cu Grivița.

Dacă te uiți din șosea, mare lucru nu bagi de seamă la el.

Doar dacă ești oleacă atent: oare ce se ghicește sub tencuiala care se macină?

Ei, reiese „CINCI LEI”? Zic că da. Reclama Berăriei „Cinci Lei” a lui Cristea V. Cristea? Numărul 328 corespunde cu situația din planurile vremii.

Dedesubt parc-ar scrie și „BAZAR”.

Citiți și despre alte ziduri care… vorbesc.

Farmacia Lavoisier

Uite că bine-cunoscutul „bloc călător” de la Iancului ne mai spune o poveste!

Îl știți? E, azi, la intrarea pe Pache: a fost mutat peste 60 de metri mai în spate în iulie 1985, pentru a lăsa loc construirii noilor blocuri stradale din uriașa intersecție.

 

Îl găsim jupuit, necăjit, amărît. Dar ce bine cînd de sub tencuială iese ceva! Ghicim scris „FARMACIA”.

Era firma farmaciei „Lavoisier” a familiei Stănescu; după Naționalizare a fost – simplu – farmacia 32.

 

Înainte de Război adresa era la numărul 147, apoi 159. La vremea mutării devenise 237 (ar fi urmat să fie 225, dar nu s-a mai schimbat). Acum pare a fi 131.

Citiți și despre alte ziduri care… vorbesc.

V V C XLVIII

de Ando, Cristian Malide și HM

Lucruri de pripas, ai zice. Tot le dăm tîrcoale cu drag.

Cîteva exemple de gărduțuri, lucrate frumos și puse-n calea noastră nu ca să-ncurce și să-ncarce:

 

… chiar și dacă-s fușerite de cine știe ce „adepeu”, tot își păstrează șarmul!

Un punct de transformare vechi, învelit cumsecade în cărămidă; mi-a plăcut cum se încadrează în peisajul construcțiilor moderne din spatele zonei Timpuri Noi.

O tăbliță ruginită, rămasă pe-un stîlp la Piața Sfîntul Ștefan. Pesemne c-o fi fost a vreunei stații de taximetre.

Lîngă Amzei, blocul ăsta străjuiește plăcut intersecția dintre Mendeleev și Tache Ionescu. Găsim la intrare vestigiile vechiului nume – „Palace Atena” – și ne aducem aminte că strada Tache Ionescu a purtat multe, multe nume: Costaforu, Cătunului, Nikos Beloiannis, dar și Atena.

 

Revedem înc-un tomberon, îngrjit cum se cuvine la Cimitirul Sfînta Vineri.

Un gard și-o poartă de mare fală. Unde? Pe lîngă Cuțitul de Argint, pe una din străduțele adiacente.

 

În spatele Teatrului Național, ne uităm cu interes la două rezolvări elegante:

 

E vorba de scara-melc exterioară și coșul de aerisire al atelierului de tîmplărie.

 

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

Vestigii ale vremurilor contemporane XLVII – printre „fiare”

scris de Ando

A venit vremea să completăm, cu voia dumneavoastră, „taraba” blogului cu câte ceva din calabalâcul adunat în ultima vreme de prin peregrinările din oraş.

O să începem cu hala veche din Piaţa Obor (denumirea corectă: Halele Centrale Obor), fără să intrăm însă în meandrele istoriei clădirii. Probabil, majoritatea cunoaşte care este profilul actual şi organizarea interioară a clădirii. Nu insistăm.

Interesant este că s-a păstrat sistemul manual prin care se face ventilarea halei. La etajul 1, pe una din laturi, găsim mai multe perechi de mecanisme cu şurub şi pârghii care, prin acţionarea roţilor, deschid/închid – după necesitate – voleţii de pe suprafaţa vitrată a clădirii.

Parcurgem balconul primului etaj spre cealaltă latură. In drum, aruncăm o privire nostalgică la reclamele pentru răcoritoarele CI-CO atârnate pe perete (societatea  CI-CO S.A. fiind cea care administreză actualmente clădirea)

 Ajunşi pe cealaltă latură, înainte de coborâre, ne aşteaptă o surpriză: acest  mic şi vechi seif englezesc, folosit acum de funcţionarii firmei ca păstrător pentru diverse acte.

Oare câte astfel de obiecte au fost furate, distruse sau puse în cine ştie ce ungher, cu „ocazia” diverselor modificări sau schimbări de proprietar al vechii clădiri! Iată, de exemplu, acest telefon public care, după ultima renovare şi salubrizare făcută după Covid, a dispărut pur şi simplu!

Părăsim hala şi pornim către centru. Un prim popas, pe strada Dumbrava Roşie. N-am reuşit să aflu cu certitudine, ce ascunde acest elaborat clopot metalic… totuşi, cel mai probabil a fost o fântână.

Ajungem în Piaţa Lahovary. Aici, pe aleea care duce spre curtea impunătoarei clădiri construită pentru funcţionarii Direcţiei Regiei Monopolurilor Statului, dăm de rămăşiţele mecanismului unei sofisticate pompe de apă

Interesant că găsim o micuţă şi mult mai simplă pompă de apă, păstrată chiar… în curtea Băncii Naţionale!

Rătăcit într-o curte, dibuim un tomberon de gunoi, acel model atât de răspândit şi de cunoscut. Cred că a fost folosit (cel puţin în Bucureşti) până prin anii 2000, dacă nu mai mult.

Se apropie Paştele, începe curăţenia de primăvară. Imi amintesc ce îngrămădeală era, în  zilele premergătoare Crăciunului şi Paştelui, la bătătoarele de covoare de pe lângă blocuri. După 1990, uşor, uşor, vremea covoarelor a cam apus… mocheta, gresia, parchetul laminat click-clack etc. le-au cam „sabotat” statutul. In consecinţă şi bătătoarele au avut o soartă tristă, majoritatea ajungând la fier vechi. De aceea, am zis să păstrăm imaginile cu două exemplare, mai deosebite, executate „cu simţ de răspundere”, cum se spunea pe vremuri.

Incheiem călătoria de azi pe strada Maior Coravu, unde la intrarea pe una din aleile care duc la Arena Naţională, găsim uitaţi, doi suporţi vechi de felinare. Or fi rămas chiar din1953 – anul inaugurării vechiului stadion 23 August? Greu de spus, dar stilul ăsta greoi şi aiurea alambicat şi-a găsit, din păcate, destui prozeliţi.

 lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

V V C XLVI

Poate țineți minte, mai în primăvară a fost un incendiu prin Ferentari, la un bloc de locuințe de zece etaje mai vechi. A ars cu repeziciune fațada unui întreg tronson, deoarece balcoanele erau îmbrăcate cu un soi de plăci din material plastic.

Curiosul care ridică privirea la blocul ăsta de pe Calea Victoriei regăsește fix același model de placă.

Iată un vestigiu interesant al arhitecturii bucureștene de-acum juma’ de veac.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”