despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Ne uităm la zidul casei ăsteia de pe strada Maramureș, pe care-o vedem cînd trecem pe Dinicu Golescu. Poate o fi o istorie-n spate, poate nu. Cine să mai știe!
 
Alte povești de pe alte ziduri:
de Ando și HM
C-au mai rămas spații comerciale părăsite și-acum, în urma falimentului Mic.ro de-acum opt ani, nu miră pe nimeni…
… că mai găsim cîte-o mașină „brănduită” cu numele defunctei afaceri, asta miră.
Un abțibild cu Radio Contact nu se poate vedea decît într-o rablă, firește – postul de radio a dispărut în 2003.
O rămășiță ce ne-aduce aminte de fostul cotidian „Ziua”.
Poate s-o îndura cineva să strîngă toate cabinele telefonice nefolosite de atîția și atîția ani. Poate chiar compania care le-a pus.
 
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”
de Ando și HM
Tare rău mi-a părut când am aflat, pe la început de noiembrie, că – odată cu demolarea întregii clădiri de pe şos. Vergului – a dispărut şi copertina fostei Filaturi de lînă pieptănată. Parcă în compensaţie, ca să-mi treacă din tristeţe, am găsit un alt model, nu atât de sofisticat ca formă, dar la fel de îndrăzneţ ca soluţie. Se află pe lateralul aripii noi a Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” de pe bd. Basarabia (fost bd. Muncii) şi vreau să cred că va avea viaţă mai lungă.
 
Din categoria mărunțișurilor ciudate ale arhitecturii de cartier din comunismul tîrziu, iată o copertină cu o urmă de cochetărie ce-mbogățește ultimul model – bocciu și banal – de clădire a „Telefoanelor”.
 
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”
de Ando și HM
Transporturile și comunicațiile-s șira spinării unui stat care funcționează. Cefereul și Poșta au fost, zeci și zeci de ani, o adevărată armată care a ținut țara mare laolaltă.
Cîte de puține lucruri vechi ne-au mai rămas din gloria Poștei Române!
Întîi de toate, fără palatul de pe Calea Victoriei; apoi, în zilele noastre i s-au împuținat localurile, ba pierdute în urma retrocedărilor, ba schimbate cu altele, mai mici și mai dosnice, din cauza chiriilor prea mari.
Din lista vechilor oficii poștale închise din Capitală, putem număra pe cel din Filaret, cel de pe Viitorului, de la doi pași de Piața Galați și pe cel de lîngă Hala Traian, de pe Calea Călărașilor: clădiri lăsate-n voia paraginii.
            
Mai rămăsese pe cîte-un zid vreun suport de veche cutie poștală și – cu ceva noroc – chiar găsim și azi urma uneia, păstrată într-o formă destul de bună la Gara de Nord; bîntuind internetul, dibuirăm altele. Muzeul poștei păstrează și o cutie de cînd hăul. Semnele indicatoare ale telefoanelor publice au fost mai norocoase… și foarte trainice.
      
Cutiile poștale din București – cel puțin – aveau două compartimente, pentru ușurarea sortării trimiterilor. În stînga se punea corespondența „loco” și-n dreapta cea pentru alte localități. Cutiile erau galbene, după aceea au fost roșii.
Ca și cum ar fi ceva de rușine, nici vechea emblemă a Poștei nu se mai găsește amintită pe nicăieri. Odată de P.T.T. a devenit P.T.T.R prin adăugarea serviciilor de radioficare și radiodifuziune (factorul poștal vindea și abonamentele radio-tv), s-a ajuns la modelul care a fost folosit îndelung.
 
Deși nu-s inedite, reclamele serviciilor poștale din cărțile de telefon ne arată atît aspecte interesante din activitatea P.T.T.R. cît și evoluția societății în sine de după Război, așa că le urmărim, împreună cu o serie de imagini găsite în arhiva Agerpres:
       
1950:
               
1958:
          
1965-1966:
                   
1970:
               
Citiți și despre:
de Ando și HM
… alte rămășițe bucureștene despre care – ce să facem? – așternem și noi cîteva vorbe.
Rămase uitării prin parcuri, mese de șah – dar și o improvizație din tuburi de canalizare pe care-o găsim la postul de pompieri de pe Ferdinand:
 
Un vestigiu cu valoare – suportul firmei luminoase a fostului magazin „1001 articole”, care după Revoluție a devenit „București-Berlin”
  
Mai pe la periferie acuma, nimeni n-o să-nțeleagă vreodată rostul chinului de a bricola asemenea însemne decorative pentru gardurile și porțile întreprinderilor; de cele mai multe ori se făceau doar că să-i țină ocupați pe elevii ce făceau practică la liceele industriale.
Iacă și-un stîlp, parte a unui aliniament dezafectat, găsit îndărătul blocurilor din 13 Septembrie, pe partea cu Pandurii – stîlpii ăștia fac umbră pămîntului degeaba de zeci de ani.
 
de Ando și HM
Nu plecăm chiar așa de repede de la „pompierii” de pe Ferdinand. Un detaliu adiacent clădirii ne-ncîntă și azi vederea:
Un frumos model de gard, ridicat pe vremea cînd cu tot avîntul ridicării de blocuri și de cartiere tipizate arhitecții reușeau să se mai joace, îmbogățind vizual monotonia. Ce ne place și mai mult, însă, e că modelul se regăsește replicat în întregul cvartal construit atunci: la intrările de bloc, la ghenele de gunoi ba chiar și ca element decorativ al blocurilor însele!
 
Credem că microraionul Dimitrov e una din reușitele vremii, adăugîndu-se cu succes la o listă întreagă de realizări ce cuprinde frontul cu jocurile balcoanelor de pe Giulești, turnurile de sus de la Mărțișor, blocul emblematic ce străjuiește intrarea-n stadionul 23 August și o serie de ansambluri mai mici și mai mari de pe Maior Coravu, Vatra Luminoasă, Colentina ori Mihai Bravu. Genul acesta de modele-grilaj apare – în alte variante – la multe blocuri construite-n anii ’60: cele mai la îndemînă exemple le găsim pe Griviței și la Gara de Nord.
de Ando
O copertină de zile mari, chiar așa părăginită cum e!
Pe Vergului, la intrarea-n fosta Filatură de lînă pieptănată.
  
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”
Rar, te mai alegi și cu un folos tot căscînd gura după urîțeniile orașului…
Iată-ne pe Sfînta Vineri, la numărul 7, unde casa asta tot căzută a rămas.
Dar cînd te uiți mai bine la ea deslușești, sub firma de „GEAMURI” – la rîndu-i un vestigiu onorabil – că scrie… FARMACIE!
 
… iar oleacă mai la stînga – revelate de spălarea vopselei cu care-au fost acoperite cine știe cînd – literele altei firme:
N-am izbutit să-i luăm urma, ce să facem! Înainte de Război am găsit, ființînd aici, magazinul „Placajul Românesc” și pielăria lui Solomon Ludmer; mai apoi, odată cu schimbarea vremurilor și a numerotării clădirilor (fostul număr fusese 11), un laborator de prăjituri, o unitate a cooperativei „Igiena” – doar atîta.
O altă frumoasă surpriză de așteaptă pe strada Maltopol, la numărul 18.
 
Ia, un calcan urît, coșcovit – dar cine oare și-o fi lăsat, pentru totdeauna, iscălitura de meșter în tencuiala crudă? Ai băga mîna-n foc că un Dimitrie-nu-știu-cum… „dis Piciul”? – cel puțin mie așa-mi pare.
Atîtea alte istorii zac sus pe ziduri în orașul nostru! Ne reamintim, cu drag, de toate…
O găzărie uitată de vreme într-un scuar pe calea Șerban Vodă veche (cît mai e ea veche, că deja-ncepe să fie cam… nouă)
  
despre Șerban Vodă, amintiri de la Venera și de la Nick.
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii