scris de Ando
Ca simplu trecător, privind aproape zilnic actuala peisagistică a pieţei Charles de Gaulle balansez, fără voie, între cele două stări din titlu.
Asta pentru că, la prima vedere, ai impresia că un amalgam nestăpânit de arbori, tufişuri şi alte plante a invadat tot spaţiul pieţei.
Şi dacă rondul central prezintă, totuşi, evidente dovezi de intervenţie umană:
… în schimb, vegetaţia scuarurilor de pe circumferinţa exterioară pare, la fel de evident, ca scăpată de sub control.
Sincer, nu pot spune că îmi displace total actualul aranjament vegetal, dar ceva, ceva… parcă nu se potriveşte cu locul. Oricum, este neîndoielnic, cel puţin de la nivelul trecătorului de pe trotuar, efectul de estompare atât a dimensiunilor generoase ale pieţei cât şi a deschiderilor spre marile artere care vin şi pleacă radial în (şi din) rondoul pieţei.
Biscuitele (coliva lui Stain, sau mai oficial Crucea Secolului) pare c-o să rămîie definitiv jos la Bordei.
https://www.simplybucharest.ro/?p=8447
Arată interesant în poze.
Un șofer spunea pe Facebook că-i reduce vizibilitatea, dar poate ar trebui să băgăm niște măsuri de calmare a traficului auto.
Mi-aduce aminte de insulele de pe IOR 🙂 Eventual să punem niște băncuțe și o trecere de pietoni.
Las-că nu-i un giratoriu dintr-ăla ca un mormînt dacic pus pe-un drum național, vizibilitatea nu e afectată cu nimic.
Treaba e că rondul în sine e suficient de departe de trotuare ca să poată fi admirat de pietoni, și se pierde mult din efectul estetic (cît o fi el).
Iar șoferii nu se uită la vegetația asta oricum.
Bălăriile de pe margini însă au un aer tare neinspirat.
O avea vreo legatura si cu campania ARCUB- “ACUM – Facem Bucurestiul Vizibil” de sustinere a candidaturii orasului la titlul de Capitala Europeana a Culturii in 2021?
Asta e cu crengi si liane plantate prin centrul vechi:
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-21233080-natura-centrul-bucurestiului-tunelul-din-crengi-proiect-artistic-inedit-pasajul-lipscani.htm
Nu cred, totuși, deși pe undeva seamănă.