despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Am spune că-i o veste bună – iată, nu se mai pun borduri peste borduri… ci copaci peste copaci.

Pînă cînd ne-ntrebăm: „de ce?” – la ce folos să mai adăugăm două rînduri de copăcei unui aliniament deja verde, umbros, reușit?
La ce folos să ne chinuim cu plantatul joardelor astea care nu rezistă, care o să se usuce?
Nu trece zi să nu-mi sară-n față disprețul cu care taman autoritățile locale se raportează la noi…
Iată-ne în Amzei, în fața teatrului de copii „Ion Creangă” (instituție ce ține de Primăria Capitalei) unde, fix pe trotuarul pe unde circulăm toți oamenii, au lăsat mizeriile astea de care să ne împiedicăm.


Acum vreo zece ani, mergeam la «Romanian Design Week» fără să m-aștept la ceva de Doamne-ajută.
… un festival chinuit, fără scop – ca un tîrg unde fiecare adusese ce credea c-are mai bun prin casă.
Îs primul care să se bucure că «Romanian Design Week» a crescut: că e altceva – mai așezat, mai interesant, mai sigur pe el.
Azi e ultima zi; dacă n-ați fost, nu-i o pierdere să ajungeți la fostul restaurant „Cina”, care e încă-n șantier (bun prilej și să vedeți dimensiunea lucrărilor de transformare): aici se ține.
Bine, nu doar aici – sînt spații și evenimente și-n alte locuri; vă ies ele-n cale.
scris de Ando
Gata! Au fost îndeajuns „decât” astea patru cuvinte ca să-mi risipească vălul de întrebări care stăruia de prea mult timp peste puterea mea de înţelegere. Asta înseamnă să judeci superficial, numai după aparenţe, să nu încerci măcar să înţelegi sensul profund de purificare sufletească prin care trec cei pe care, dintr-o mentalitate anacronică, de muncitor necalificat (cum ne-a etichetat, mai demult, cineva), i-am catalogat drept mâzgălitori de ziduri.

Ne-om fi deșteptat – cam tîrziu, dar mai bine decît deloc – fiindcă o s-aducem înapoi frumosul „Bucharest Music Film Festival”, după atîta și atîta pauză: opt ani!
Pe vremurile bune era legat de minunatul festival de jazz și se ținea la-nceputul verii: cîte seri de neuitat am petrecut în piață, lîngă Ateneu!
După ce a fost mutat toamna, ca să se lege de „Zilele Bucureștiului”… s-a pierdut; iar jazzul a fost exilat dincolo de Casa Scînteii, la Combinatul Fondului Plastic.
Despre jazz – anul ăsta – încă nimic.
scris de Ando
Duminică 2 iunie, cu mult fast (primari, profesori unversitari, brigada de gardă, sobor de preoţi, bucureşteni) a fost inaugurat bustul lui Emmanuel de Martonne, savant cu o operă impresionantă, celebru geograf francez care și-a legat activitatea științifică şi de spațiul geografic locuit de români. El a contribuit în mod semnificativ, la finalul Primului Război Mondial, la trasarea graniţelor României – între România, Serbia şi Ungaria (dar şi Cehoslovaciei), graniţe care mai sunt valabile şi în ziua de azi.

Proiectul a fost finanțat și realizat din fonduri exclusiv private și a fost donat către P.M.B. Monumentul este amplasat pe Calea Victoriei, chiar în scuarul de unde porneşte Calea Griviţei, prilej să facem şi noi cuvenita adăugire la lista noastră.
N-a fost un sezon rău: pînă-n iarnă a fost Picasso, acuma-i Dalí. Bun, să ne-nțelegem, nu e vorba de expoziții-expoziții în care ne sînt aduse și arătate „marile opere” ci, printr-o strădanie de lăudat, adunări de lucrări de prin colecții.
De-aia, în fapt, vorbim despre efectul Picasso și despre universul lui Dalí – așa fiind aduse din condei evenimentele bucureștene.
Doar că și asta se face cu mai mult ori mai puțin meșteșug.
Bunăoară, expoziția Picasso a dezamăgit taman prin îmbrăcarea efectului în haine bune. Muzeul de artă recentă nu reușește să treacă de agățatul pe pereți nici acum, la mai bine de cinci ani de funcționare. Nu explică, nu învață, nu arată, nu îmbie; rămîne prizonierul unei nișe nefericite, sărăcăcioase, fără har. Efectul, deci, nu reiese; vizitatorul încearcă să-l dibuie fără să primească vreun ajutor, lăsîndu-se păgubaș după ce trece de însăilările-statement de absorbante intime date cu vopsea ale artiștilor autohtoni.

În schimb, la Dalí se schimbă calimera. Chiar dacă spațiul Hanului Gabroveni pare mai puțin potrivit unei mari expoziții, uite că punerea-n valoare e de milioane; locul e luminos, intim, dar aerisit, plăcut. Neofitul se plimbă prin universul artistului, ajutat de explicații, fără să simtă nevoia să deschidă wikipedia.

Asta e: bate Dalí. De data asta.

Poate e mult spus muzeu: și nu-i rău așa, gîndindu-ne că de atîtea ori muzeu înseamnă mausoleu, îmbîcseală, încremenire.
Nu, Muzeul Comunismului e ceva între colecție și expoziție, ceva în primul rînd agreabil – deși comunismul numai așa nu trebuie să fie. Experiența, în fapt, e agreabilă, pentru că locul reușește și să adune, și să învețe, și să dea de gîndit.
Sînt multe strînse într-un hol, două camere și-o bucătărie: lucruri care-au avut viață, lucruri de care-ai uitat, lucruri de care nu te-ai fi gîndit c-au făcut parte din viața noastră.
Lucruri pe care ești îmbiat să pui mîna, să le simți, să le cîntărești nu doar cu privirea.
Cine se abate de la iureșul Lipscaniului găsește pe Covaci un etaj liniștit și, fără grabă, poate scotoci undeva în comunism.
Mulți turiști; mi-a plăcut cum explicațiile se găsesc traduse în cele două limbi străine prietenoase cu vizitatorii de azi: engleza și spaniola.
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu • la Muzeul literaturii române

Da, am fost, merită; ne-a plăcut. Mergeți!
Expoziția Grigorescu e la Palatul regal, la muzeu.
Dar mă știți: mereu dau peste-un chițibuș care strică totul.
Cum e acum „ethosul” ăsta.
Poate fi orice – marcă de adidași… deodorant… model de dubiță… firmă de imobiliare – că sună a orice.
Dar se pare că nu-i orice, ci-i ceva de-al nostru, românesc: mai dihai ca mămăliga, viezurele și șaorma cu de toate. Ei, să fie – să fie la ei acolo, cum se zice.
… cîndva ne-om scutura de obiceiul ăsta păgubos să purtăm pe sus, departe de om, tot ce ajunge să fie socotit „cultură”.
Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor • la Muzeul de artă recentă • la Muzeul militar • la Muzeul Storck • la colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei • la Muzeul George Severeanu • la Muzeul literaturii române
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii