despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

deasupra tuturor!

Fiecare oraș are apărătorul pe care-l merită. Vedem din filme – cine ridică privirea-nspre acoperișurile Gotham City-l găsește pe Batman.

La noi… la noi e mai simplu – și mai pe măsură, socot: în fiecare zi, văzduhul Capitalei e spurcat de așa-zisul „Stegar dac”.

Cocoțat ba pe-o macara, ba pe-o schelă, personajul a intrat serios în conștiința publică.

Serios, de asemenea, și felu-n care prestează activitatea. Iată-l în inima dimineții, deja la muncă.

Noi – restul oamenilor – încă mai tragem de-o cafea, încă nu ne-ndurăm să-ncheiem șueta, încă n-am stins țigara, dar „Stegarul dac” e sus, nu trage chiulul!

Să mai zicem că cineva nu face treabă.

porcărie la Academie

Știți parcul din spatele Academiei Române; se întinde multișor înspre strada Moxa. Ca să fim cinstiți, spunem „se întindea”.

De ce? Fiindcă nu mai e; a fost distrus.

De ce a fost distrus? Pentru o extindere a clădirilor.

De ce trebuia o extindere? Aici, răspunsul se găsește în titlul articolului.

arată că-ți faci treaba: asta contează.

„Am decis să candidez la alegerile prezidențiale pentru că, într-o Românie cu președinte Călin Georgescu, nu mai contează cine este primarul Bucureștiului. Pentru bucureșteni și pentru toți românii, nu va mai avea importanță dacă primarul va aduce tramvaiele în 2 sau în 5 ani. Ceea ce contează cu adevărat este direcția în care va merge țara!” — Nicușor Dan

Declarația Primarului nostru e meschină și nerușinată.

Cum adică… „nu va mai avea importanță dacă primarul va aduce tramvaiele în 2 sau în 5 ani”! 

Nu e vorba de tramvaie aici, ci de dovada măsurii cu care acest Primar judecă și face toate lucrurile.

Fiindcă orice face… face greu, greoi; și – mai ales! – și ce termină… rămîne neterminat. De parcă – ați ghicit! – nimic nu are importanță!

Așa că doar dacă Primarul – în exemplul de mai sus – ar fi „adus tramvaiele” nu în doi ani, ci într-un an, ar fi avut dreptul să-și dea cu părerea despre „ce contează”… pentru oameni.

Pentru oameni contează că se simt scîrbiți și umiliți de încetineala cu care un astfel de personaj public face lucrurile și caută să-i dea peste bot; lui și la tot ce simt că el reprezintă.

Despre asta-i vorba. Cum să zici că faci să meargă Țara… dacă nu poți să faci să meargă Capitala?

Tărîțe-n cap.

Ăștia au tărîțe-n cap; părerea mea.

Din multitudinea de șantiere care s-au deschis în Capitala noastră, ăl mai nou e cel de pe Mihalache, dintre Piața Victoriei și Banu-Manta. Se scot șinele de tramvai ca să se lucreze la țevile de dedesubt.

Bun; cine-i ăla care să zică ceva rău despre asta? Eu în nici un caz.

Ca urmare, tramvaiul 42 nu se mai poate duce mai departe, spre Buzești, așa că a fost trimis pe Doctor Felix, să-ntoarcă la Banu-Manta. De acord… cred.

Doar că Societatea de transport trimite pe aici, pe strada asta cumplită – Doctor Felix – tramvaiele obișnuite, cu trei vagoane, în care nu se urcă nimeni. Las’că în general nici dracu’ nu le folosește, fiindcă vin rar și oamenii nu se-ncred în ele.

Dar uite: în tot acest timp, mai avem disponibile cîteva tramvaie „Tatra” – scurte, de un vagon – care s-ar putea preta de minune cererii de pe traseul lui 42!

În schimb, Societatea de transport a trimis vagoanele astea mici în Giulești, pe linia lui 44… în care – ghici ce? – giuleștenii se-nghesuie fără confort.

Tărîțe-n cap, nene: asta au.

A – și au mai înființat și o linie de autobuz specială, temporară – 642 – care să se plimbe imbecil între Basarab, Gara de Nord, Titulescu, Victoriei, Buzești, Matache și Berzei.

a fost nevoie să cadă stîlpi.

Da! … dar, uite: la Unirea, acolo unde-i capătul lui 32, după incidentul de luna trecută (un stîlp vechi, măcinat de rugină s-a rupt și a stricat un tramvai iar la repezeală au montat unul provizoriu cu susu-n jos, fiindcă partea de sus – cea mai îngustă – se potrivea în groapa existentă) acum avem aproape toți stîlpii schimbați.

Sănătoși – urîți – dar de beton.

Nu-nvățăm nimic.

Ca noi să simțim că orașul este administrat cum trebuie, e nevoie în primul rînd să simțim răspunsul autorităților la orice s-ar întîmpla; e atît de simplu.

Doar că autoritățile astea-s mereu cu un pas în urmă; și dacă noi simțim că e așa, degeaba-ncearcă să ne convingă că nu-i așa.

Uite, am fost de curînd la Sala Palatului – din păcate, singurul loc din Capitală unde chiar se pot organiza evenimente cu mult public.

Publicul ăsta trebuie și el să ajungă cumva aici. Și, deși amplasarea sălii este optimă – în centru, la rezonabilă distanță de transport public – sigur că o bună parte din spectatori o să vină cu mașina. Poți să-i condamni? Poate-s comozi, poate la ceas tîrziu prea obosiți ca să mai stea prin stații, poate prea cu minte ca să caute taxiuri scumpe-n miez de noapte.

Sigur, pare că numărul locurilor de parcare este îndestulător, dar în realitate nu e. Oamenii umplu cu mașini toată zona adiacentă – de la Amzei pînă la C.C. și de la Scala la piața Walter Mărăcineanu. Și tot nu-ncap toate!

E-n regulă asta; știm că orașul e al oamenilor în primul rînd; mașinile vin mai încolo.

În astfel de momente însă, pe cine vede cetățeanul intervenind?

Păi… doar pe infamii parcagii. Aceștia – politicoși și prevenitori cu absolut oricine vine cu mașina – ticsesc toate spațiile posibile din zona Sălii Palatului, blocînd mașinile deja parcate regulamentar cu altele, ca-ntr-un „Tetris” dement, nu doar pe două, ci și pe trei… pe patru rînduri!

Și aici nu e vorba despre nemulțumirea celui care trebuie să aștepte, la final, să plece toți ceilalți care l-au blocat; nici despre chinul pietonilor care pur și simplu nu se pot strecura printre mașini… ci de faptul că, în caz de Doamne-ferește, cei 4000 de oameni aflați în Sala Palatului n-au nici o șansă; nu pot fugi, fiindcă n-au loc; pompierii și salvările nu se pot apropia, fiindcă n-au loc.

Programul concertelor și spectacolelor este cunoscut parcagiilor, dar e un mister pentru autorități. Fiindcă echipajele de poliție trec doar după ce parcagii au blocat străzile și aleile, lasă amenzi sub ștergătoarele celor care-au ascultat de parcagii… și pleacă.

N-o să vedem pe nimeni din partea administrației noastre nici gonind parcagii înaintea începerii evenimentelor astea, nici interzicînd activ parcarea pe trotuare, alei, spații verzi și căi de acces.

Și-ai zice că am fi învățat ceva, în toți anii ăștia; dar e mai simplu să aprindem lumînări și să lăsăm coroane pe caldarîm după aia.

să ne fie de bine.

… pe șoseaua Tudor Vladimirescu sîntem, acum, la a patra încercare – a patra! – de a planta niște pomi pe mijloc.

Repet: a patra – au mai fost plantați în 2010, în 2014 și în 2020… și praful s-a ales de fiecare dată.

dacă doriți să revedeți…

Acum cîteva zile unul din stîlpii rămași din vremea amenajării Centrului Civic a căzut. La cum se făceau lucrurile pe-atunci… zău că te miri c-a ținut atîta.

La repezeală, meșterii administrației noastre au pus la loc unul cu susu-n jos; să mai zicem ceva? Nu, căci, la cîțiva metri mai încolo, e înc-un stîlp pus așa de ani buni de zile!

Că stîlpii-s veritabile bombe cu ceas… o știm, din păcate, mult prea bine!

din zbor (514)

În sfîrșit, Primarul nostru s-a apucat de treabă. Da – a făcut-o.

Treabă serioasă chiar: Capitala toată s-a schimbat peste noapte.

Și nu, nu facem glume – glumele, de obicei, sînt pe seama noastră – fiindcă e adevărat!

Peste noapte Primarul N. Dan a umplut orașul cu reclame la referendumul pe care-l dorește.

Mă gîndesc și eu: dacă în ăștia patru ani de cînd ne conduce ar fi făcut orice altceva cu asemenea repeziciune, sîrguință și eficacitate, zău… acum chiar eram departe.

Mie, din păcate, toată risipa asta de bani, de resurse și de atenție mi se pare obscenă.

La fel și mutra mulțumită de sine a Primarului care-i afișată-n tot orașul nostru nenorocit.

Da, Piedone și-a revenit!

Ca mulți alții din concetățenii sectorului 5, am stat cu inima cît un purice acum patru ani, cînd Piedone s-a ales primar aici. De ce? Fiindcă știam bine ce făcuse înainte de asta în sectorul 4: gărdulețe, gărduțuri, fîntînițe, statuițe, beculețe… brr, ce mai coșmar.

Culmea-i însă că am găsit un Piedone nou, mai rezervat, mai cuminte, mai zgîrcit cu aruncatul de ornamente, decorațiuni și kitschuri.

Pînă azi, cînd vă pot spune că – în sfîrșit! – Piedone al nostru e tot cel de dintotdeauna.

Dovada o găsim la refacerea rondului de la Sebastian cu Nuțu Ion și Constantin Marinescu, în mijlocul căruia… uite ce găsim!

Un muschetar drăguuuț!

I-am dat tîrcoale, cu firava speranță că este un monument de for public; dar nu seamănă nici cu scriitorul Sebastian, nici cu sergentul Nuțu… și bag mîna-n foc că nici cu colonelul Marinescu.

Nu; pur și simplu, un muschetar drăguț, să placă la toată lumea.