despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

ne permitem!

Ca să nu mai fim chiar ultimii săraci din Țară, iată – o să scumpim transportul public: calitate pe bani, nu pe nasturi!

Trei lei un bilet: un pic mai mult decît dublu, dar merită.

Primim în schimb, ce-i drept, mai mult stat în stație, mai mult jeg în tramvai și troleu, mai multe defecțiuni și accidente, mai multe șantiere de reparații unde nu se lucrează nimic și la fel de multe trasee gîndite aiurea: merită fiecare leuț.

Nu aici trebuia s-ajungem. Transportul public ar trebui să fie gratis – nu pe bani.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici

nivel istoric

M-opresc seară de seară-n Izvor – parcul-n care, de veri nenumărate, uit de tumultul citadin – bălăriile-s uriașe: te-aștepți să iasă dintr-o tufă ursul, nu altceva!

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Izvor.

M-abat prin Cișmigiu – ce poate fi mai plăcut decît o plimbare răcoroasă-n inima orașului? Sigur că-i știu bubele: mirosul greu de găinaț, frunzele prăfuite, aleile desfundate. Dar ce-are-a face: Cișmigiul, Cișmigiu rămîne.

Cu toate astea, niciodată n-am văzut parcul ăsta atît de delăsat ca acum. Gunoi nemăturat pe alei – nemăturat cu zilele!

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Cișmigiu.

Mă plimb pe străzile din Centru – nu pe alea mari, pe unde mai sticlește cîte-o vitrină și se mai aruncă cu niște apă pe trotuar, ci pe străduțele mici, întortocheate, acolo unde-i Bucureștiul dulce și încîntător: la fitece colț și stîlp zac saci mari și gunoaie de toate felurile, dospind în caniculă.

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Centru.

Știu – înțeleg – de ce e greu să se facă și de ce nu se poate încă face.

Doar că mi-e teamă că nu nouă – cetățenilor! – ni se face silă de București, ci administrației însăși i se face silă de București. Pur și simplu Primăria se poartă de parcă deja s-a săturat de atîtea și atîtea probleme și mizerii, încît… încît nu mai face nimica.

păi era stricat de dinainte

Una-două – săptămînal – mai deraiază cîte-un tramvai pe Calea Rahovei.

Motivu-i simplu: șinele-s hîite, lăsate și lăbărțate de zici că te dai cu barca, nu cu 32-ul.

De vină ar fi Primăria Sectorului 5 care acum trei ani a montat gazon peste pietrișul oribil în care erau așezate șinele.

Ceea ce-nsemnează că Societatea de transport nu mai poate face lucrările de întreținere ce mențin șinele drepte.

Dar noi nu trebuie să uităm că nici înainte de montarea gazonului șinele nu erau întreținute deloc.

Și atunci erau hîite, lăsate și lăbărțate – pentru că societatea (regia) de transport nu-și făcea treaba.

Așa că ciocu’ mic! Toate defecțiunile și deraierile care se petrec înspăimîntător și periculos de des sînt din cauza Primăriei Capitalei, care-i singura ce trebuie să se îngrijească de tot ce ține de funcționarea transportului public.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici

după o lună-jumate din viața noastră.

Merge treaba… ceva de speriat. În două săptămîni s-a reușit să se scoată dalele de beton ale liniei de tramvai între Apaca și calea ferată de după Apaca; mai departe, pînă la mall-ul Afi, s-au scos doar șinele.

Firește, pe porțiunea de mai jos de Apaca, unde șinele și dalele au fost deja scoase, nu s-a întîmplat nimic altceva; dacă vă gîndiți că poate cineva lucrează la montatul celor noi, vă-nșelați.

Poze de joi, 8 iulie. Pe scurt: într-o lună de „muncă” nici măcar încă nu s-au putut scoate de tot liniile vechi. Cumplit.

bătaie de joc!

Iată ce țarc mizerabil a montat primăria sectorului 5 odată cu igienizarea părculețului micro-cvartalului dintre străzile Carol Davila, Ana Davila și Eroii Sanitari.

… și cît de elegant fusese vechiul gărduleț!

Pe românește, cineva și-a bătut pula de Cotroceni – atît.

după o lună din viața noastră.

Să recapitulăm!

Tramvaiele care circulau pe la Apaca au fost oprite, pentru începerea lucrărilor de schimbare a șinelor, pe 25 mai.

Lucrările, însă, au început de-abia pe 8 iunie.

Să vedem ce s-a făcut de-atunci – că asta ne interesează: ce s-a făcut în două săptămîni de muncă!

Joi, pe 24 iunie, șinele-s scoase de jos, cam din dreptul benzinăriei și pînă înainte de Apaca – cam vreo 300 de metri. Între Apaca și Afi nu s-a întîmplat nimic în afară de demontarea gardurilor ce separau tramvaiul de traficul rutier.

  

După cum vedeți, nu se lucrează nicăieri – e drept c-a plouat cîinește și că-i caniculă; însă… pe alte șantiere din București munca n-a stat și nu stă pe loc.

Ce mai tura-vura! A trecut o lună de cînd oamenii nu mai pot folosi tramvaiul și-n luna asta, practic, nu s-a făcut nimic.

ce primărie, ce porcărie

Cum-necum, parcul Izvor a rezistat anilor. Au trecut peste el fel de fel de evenimente – concerte și paranghelii – și lucrări edilitare fără să i se strice aproape deloc peluzele și drăguțele alei așternute cu pietriș

Pînă azi; pînă acum, în iunie 2021, cînd în parc – în parcul primăriei – s-a montat un circ – circul primăriei:

Reciclaț frumuos.

De curînd containerele de reciclare din sectorul 5 au trecut printr-un „upgrade”. Nu mai avem lăzile acelea simple pe roți; ele au fost ascunse-ntr-o improvizație cu ușițe, care arată, într-adevăr, mai elegant.

Doar că e inutil „să se vadă frumos” – reciclarea nu-i o rușine. Containerele de gunoi sînt o apariție obișnuită la fitece colț de stradă-n multe orașe ale lumii și oamenii le folosesc, fiindcă asta contează – să fie eficiente și să fie folosite.

Dar ce e cu adevărat o mizerie? Odată cu schimbarea asta, numărul locurilor unde poți recicla hîrtia, plasticul și sticla a scăzut cu aproape două treimi: pe verificatelea și număratelea, fiindcă Primăria însăși se laudă c-o să fie… 16 locuri. 16 locuri în tot sectorul!

Nu mai am trei containere la distanță de cinci minute de mers pe jos de casă – ci doar unul singur. În schimb, s-au montat în fața parcului Sebastian, că de-aia merge lumea-n parc, să scape de maculatură. Iar alte locuri de reciclat sînt ba-n rond la Sebastian cu Nuțu Ion, ba jos, la esplanda Academiei Militare ori chiar la Eroilor – departe de blocuri, de zonele aglomerate în care locuiesc oamenii.

Asta, în condițiile în care – cică – chiar ne pasă de importanța reciclării!

Nu-i nevoie să reinventăm și nici să parfumăm reciclarea și strîngerea gunoiului. E de-ajuns ca cetățeanul să ajungă la containerele de reciclare ușor, fără să fie nevoie să folosească mașina – și să știe că întotdeauna va avea loc să arunce-năuntru ce are de aruncat.

Problemele ce țin de curățenie și reciclare nu-s o prioritate a Bucureștiului ca întreg – și din păcate sîntem martorii unei slăbiri continue a administrației publice în multe alte domenii.

din zbor (280)

… două vești din București!

Se-apucară să facă ceva pe linia tramvaiului, mai jos de Apaca. De ieri pînă azi, deteră gardurile de fier ce separau liniile de șosea.

Firește, la ora 9 dimineața nu muncește nimeni – dar nimeni.

Iar între Apaca și „Afi”… nimic.

Revin containerele de selectare-n sectorul 5; de data asta avem unele mai elegante, pe care să se poată lipi frumos abțibildurile primăriei.

„politica magazinului” 2

E ridicol cum, aflîndu-ne în era „smart”, digitală, în care – cică – putem automatiza și îmbunătăți orice proces, ne lovim de opacitatea fizică a proceselor; totul traducîndu-se, în cele din urmă, în timp pierdut și stres pentru client.

De ce, cînd cineva cumpără țigări din magazinele „Mega Image”, vînzătorul de la casă trebuie să comunice paznicului – prin cască ori peste capul clientului – ce și cîte pachete a cumpărat? La ce folos, mai apoi, ca paznicul să noteze într-o terfeloagă țigările?

De ce, atunci cînd vînzătorul greșește scanarea unui produs, trebuie să aștepte toată lumea ca să vină (de cele mai multe ori din fundul magazinului) un șefuleț ori același paznic care să poată aproba îndreptarea greșelii în casa de marcat?

Treaba de mai sus se aplică și la „Lidl”, unde te mai întîlnești și cu altă minunăție: dacă se-ntîmplă să plătești c-o bancnotă mare, de 2 sau 5 milioane, casierul trebuie s-o fluture-n văzul tuturor, ca s-o vadă colegul de la casa principală… și restul oamenilor din magazin.

Cu siguranță că putem înțelege că magazinelor le este mai convenabil să recurgă la toate nivelurile astea suplimentare de control, dar pentru client însemnează că i se fură din timp și că e disconsiderat.

Cum ar veni, echivalentul privat al celebrului „dosar cu șină” pe care l-ar cere Statul.

Doar că cu Statul n-avem de-a face de două ori pe zi, nu-i așa?