despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
N-are cum să nu vă fi sărit în față vreuna din nenumăratele lucrări edilitare ale momentului: refaceri de trotuare, asfaltări, trasări de marcaje, plantări de stîlpișori, săpături pentru schimbarea utilităților, renovări, reparații.
Păi, da: sigur că e bine că „se face” – nu asta voiam? Să se facă, toate să se facă.
Dar noi ne uităm cum se face – și în continuare se face prost, cu ură, cu îndîrjire împotriva cetățeanului, care-nghite mizerie, necoordonare, larmă.
Și mai apoi – după ce în sfîrșit se face – ne uităm și cum se menține; și aici, oricît am vrea noi să-ncărcăm bucureșteanul cu vinile lui cunoscute, menținerea nu-i treaba lui.
Nu: menținerea e treaba Primăriei; doar ea se-ngrijește de păstrare, de curățenie, de gospodărire.
Și toată păstrarea asta nu-nsemnează amenzi, hăituirea și dresarea cetățeanului: înseamnă schimbarea atitudinii administrațiilor publice. Dacă e cineva care trebuie să primească amenzi, să-ncepem cu fiecare firmă, fiecare companie care-și bate joc, care tărăgănează, care face rabat de calitate; de aici începe administrația, de-aia se cheamă ea administrație.
Mai simplu de-atîta nu se poate.
E pe strada Argentina.
„Nu așa” – toate articolele
Uitați-vă la asta.
Nu-s în stare, nu pot, nu-i duce mintea. Indiferent că-s entități publice ori particulare, au aceeași abordare a spațiului public: se cacă pe el; pe el și pe noi, ăia care totuși trăim în spațiul ăsta.
Repetăm: nu pot.
„Harbin” – restaurantul chinezesc de lîngă Alba Iulia – ne-a fost ani buni la suflet. Dar a venit vremea să ni-l scoatem de acolo.
Oricît de înțelegător ai fi… nu treci peste bucătarul chinez care-și suflă mucii pe jos, chiar în fața clientului.
Deci, pa.
Înainte:
După:
… și atît. Pe strada Eugen Lovinescu, cum intri din Costache Marinescu. Atît.
„Nu așa” – toate articolele
Un spațiu verde între două artere mereu aglomerate e o gură de aer.
Iată-ne în 13 Septembrie, la micul scuar dintre Drumul Sării și Petre Ispirescu. După decenii de paragină, a fost refăcut acum cîțiva ani cu băncuțe, gazon, alei, fîntîniță decorativă. Nu-nțelegeți că arăta cu adevărat frumos, dar părea civilizat, odihnitor… în orice caz plăcut, folositor.
Ei, scuarul se distruge!
Se demolează pentru ca să se ridice încă un monument de-al Armatei.
Da, de asta e nevoie în București, de încă și de încă și de încă niște bolovani șlefuiți ca să glorifice… nimic.
Sigur că da: ar trebui să nu mai fim așa generoși cu toate mizeriile strălucitoare.
Un container transformat în stație de încărcare pentru trotinete și biciclete electrice care-i aruncat în calea tuturor care vor să se bucure de parc înseamnă doar spațiu public batjocorit și blocat pentru acțiuni de „Corporate Social Responsibility” ce nu aduc nici un folos omului.
 
Una din cele mai subestimate bucăți de București se află între Titulescu, Grivița, Petru Maior și Turda.
Trebuie s-o vedeți, să pierdeți vreun ceas pe aici cîndva, în liniște și răcoare.
Pe strada Octav Cocărăscu din inima micului ăsta cartier găsim o pereche de case pe care le-am îndrăgit mereu, chiar dacă le descopeream de la an la an tot mai mîncate.
 
… Vai; dacă la una dintre ele s-a încercat măcar, la cealaltă… of… la cealaltă intervenția a șters tot ce-o făcea cochetă.
 
„Nu așa” – toate articolele
Da, știți deja: Piedone-i iar primar în sectorul 5.
Deja avem dovada că lucrurile – odată cu el – se-ntorc la hei-rup inutil, umilitor.
Ieri, în cea mai cumplită vipie a amiezii, zeci și zeci de angajați plantau flori pe mijlocul liniei tramvaiului 32.
S-a terminat – pe dinafară – cu renovarea blocului ăsta.
… cam puțin convingătoare, dacă e să vă luați după mine; poate greșesc. Culmea, cele două etaje adăugate-s cea mai mică problemă.
 
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii