… cît e zmeu și-n putere, omu’ nici nu vrea s-auză de doctor. Mai apoi, cînd începe să-i mai scîrțîie una-alta, pe dată dă-n fandacsie.
Știe toți specialiștii – dar și „specialiștii” – știe cînd, unde, și mai ales la cine să meargă să se caute.
Și, la fel cum se cade să ai în telefon cel mai meseriaș instalator, cel mai curat zugrav, cel mai bun mecanic, tot așa – dacă nu te lipești de vreun domprofesor, nu exiști: nu exiști nici ca om, nici ca pacient…
Relația cu domprofesor se clădește greu și implică multă mîncare de rahat; nu doar șpăgi și plocoane; nu doar întoarceri de servicii.
Fiindcă, vedeți voi, pe mulți dintre domprofesorii ăștia – în timpul surprinzător liber – îi zgîrmă vreun talent. Vreunul scrie poezii; altul smîngăle pînza cu văpsea; altu-și publică cărțulii: și toți trebuie gîdilați din greu. Doamne-feri să nu le dai „like” la orice tîmpenie la care le-alunecă deștul pe facebook…
Dar merită – oho! – merită din greu!
Ce senzație uriașă de superioritate cînd îl poți agăța pe domprofesor pe hol, în fața cabinetului unde șed la coadă amărîții veniți de la șase dimineața: „salut, Puiuțu!”
Ce important te simți cînd îți răspunde numai ție domprofesor: „hîă, hîă, hîăăă, ce mai faci, mă, tîămpitule?”…
Așa merg lucrurile!
Uneori, dumnezeii ăștia – profesori, șefi de secție (fiecare șef de secție cu paturile lui, că trebuie să se facă cite-o secție pentru fiecare mic dumnezeu) – intră-ntr-un căcat uriaș.
Fură prea mult; fură prea tare; ajunge să creadă că poate-mpărți viața și moartea cu-n gest…
Atunci se scapă-n pantaloni și-ncep să urle, să se tăvălească pe josul internetului că-s persecutați: și atunci toți acești atîrnache care i-au pupat în cur pentru a putea fi primiți peste rînd încep și ei să-i bocească, să-i caine, să le-ntindă peste tot rahatul.
Țineți-vă departe, oameni buni: țineți-vă departe de oricine pute a rahat!
comentarii