… mereu surprinzătoare, viețuirea noastră bucureșteană! De asta mi-am dat seama trecînd într-o zi pe strada Occidentului: îngustă și mai ales, îngustată de mașinile parcate jumate pe trotuar, jumate pe carosabil:
… oamenii n-au loc să treacă, troleele n-au loc să treacă – nimeni nu-i mulțumit.
Dar cum ar fi dacă s-ar monta stîlpișori pe bordură? Trotuarul ar fi liber și strada – pe care oprirea ar fi cu adevărat oprită – brusc ar deveni circulabilă.
Doar că unde să parcheze bieții oameni? Este obiectivă lipsa parcărilor, dar – surprinzător! – locuri de parcare există. Fiindcă Bucureștiul nostru mai vechi – adică Bucureștiul nostru central – n-a fost făcut întrutotul de tîmpiți.
Casele aveau curți; bloculețele aveau parcări subterane; vilele aveau garaje.
Cîte din astea nu-s în Bucureștiul de azi închise, încuiate, blocate, transformate în magazine, magazii, ateliere, restaurante!
Capitala noastră zace – la propriu, zace! – pe subsoluri pline cu căcat, șobolani, troace ruginite, damigene și borcane sparte, somiere putrezite și mîțe moarte.
Valorificarea acestor spații al căror număr este impresionant n-ar rezolva problema parcărilor – dar ar ajuta enorm pe termen scurt și mediu: s-ar putea circula mai bine prin centru, s-ar elibera străzi pentru băgarea de autobuze cu care oamenii să meargă!
Dar cîte curți de firme șed goale, doar cu cele două-trei limuzine ale patronului și-ale nevesti-sii înăuntru, în timp ce angajații și clienții umblă ca proștii pe străzile adiacente să parcheze!
Dar la cîte terase vii pe jos ori cu taxiul, deși-n curte și-n fața porții e loc… e loc să-și bage patronul gipanele!
Dar cîte case și curți șed pustii – în plin centru scump bucureștean!
Dar cîte mașini îs părăsite pe stradă – în loc să fie pitită la adăpost, în curți, la fiecare sută de metri dai peste o droașcă neurnită de luni de zile!
Dar cîte locuri se pierd fiindcă parcările paralele cu bordura n-au trase dungi îndrumătoare cu vopsea între ele, așa că spațiul între mașinile parcate este ba uriaș, ba milimetric!
comentarii