După cum știe fitecine, se zice că bobocii de rață se atașează – după ce ies din ou – de prima vietate pe care-o văd și-o urmează, ca pe mama lor.
O fi, n-o fi, nu știu; cînd eram mic și-aveam boboci, n-am prea reușit să-i trag pe sfoară – tot după rață se țineau.
Oricum, știu unde funcționează treaba asta: acolo unde bietul cetățean dă cu capul de uși, avînd de-a face cu administrația, cu spitalele, cu… chestiile urîcioase ale vieții.
Să vă uitați și voi!
Cînd intră bietul om într-o primărie, într-un sediu de taxe și impozite… uitați-vă la el. Mai mereu la ghișeele cu coadă nu scrie nimic, iar la cele pe care-i atîrnată vreo tăblie explicativă-i închis; așa că omul caută o față prietenoasă, caută să afle unde să se-așeze, caută să deslușească ce-i trebuie ca să rezolve treaba. Cînd se pomenește-n holul aglomerat al vreunui spital, unde-s numai uși cu „intrarea oprită”, nu mai știe-ncotro să se ducă…
Iar dacă reușește – cum-necum – să ație calea vreunui funcționar, să prindă privirea vreunei asistente, se ia după ei, umil și rugător, ca bobocul de rață!
Și de-asta, o mare parte a angajaților aparatului public se-ascund de oameni: n-au chef să lămurească, s-ajute, să facă un pic mai prietenos sistemul…
comentarii