Cînd îs serile mai lungi ca acuma, cînd miroase tot orașul a tei și-a gard viu înflorit?
Cînd e dimineața mai dulce și mai răcoroasă?
Cînd e amiaza mai puțin apăsătoare, pîn’să dea canicula-n noi?
… acum, acuma-n Iunie, înainte de-a-ncepe vacanța aia după care tînjește fiecare!
Acum – și de-acum – omu-ncepe să nu mai aibă stare, să caute să fugă, să-și iasă din calea bătută; tare-l mai gîdilă vacanța aia, care-o să vie!
Dar, așa cum v-am mai spus, vacanța-i în noi, înăuntru; și – pînă la vacanța cea mare – omul poate găsi vacanțe mici: cîte vrea și cînd vrea; și, mai ales, unde vrea sau unde poate.
Ce, Bucureștiul ăsta nu-ți poate da atîtea?
Pînă la vacanță, în București te-mbată teiul; în București încă mai poți străbate, chiar prin centru, cîte-o străduță fără să treacă nici o mașină pe lîngă tine; în București face să-ți miști picioarele alene, fără să te sinchisești de încruntarea și graba celui care trece pe lîngă tine – în București, oraș grăbit și lacom, e destul loc destul de vacanță.
comentarii