despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

7 maşini vechi

Ca de obicei, de la Dragoş Bora am primit o maşină din Bacău: un Opel Rekord:

E în stare funcţionare, chiar şi după 50 de ani; vă gîndiţi puţin cît de frumos e lucrul ăsta?

Nu; nu e păstrat şi bibilit maniacal; dar funcţionează! Ce altceva poate fi mai frumos – nu ştiu.

… eu nu m-am putut abţine să trec pe lîngă bijuteria asta fără să-i fac o poză:

… ei, aici e cu totul altceva. Cînd ai un Jaguar Mark II, nu merge să-i pui semnalizatoare de camion şi motor de Aro, nu? Jaguarul ăsta simandicos e – poate – mai vechi decît Rekordul de la început; dar să ştiţi că mai drag îmi este de Opelul ăla, fiindcă e folosit.

Revenim cu picioarele pe pămînt. Iată un Passat:

… face parte din seria a doua a modelului longeviv şi a fost produs de-a lungul anilor 80. Passatul ăsta în trei volume se numea, de fapt, Santana – nu ştiu de ce; Volkswagen ştie. Nu prea mi-a plăcut, dacă vreţi să ştiţi.

Of! Am mai găsit două Forduri. Sînt dintr-una din acele perioade nefericite cînd firma asta a făcut maşini urîte. Totul se trage, cred, de la succesul conceptului Probe lansat prin 80; după aceea, Ford a ţinut morţiş să facă maşini aerodinamice – dar uite ce-a ieşit:

… Fordul Sierra s-a fabricat, totuşi, mai bine de zece ani. Pe dedesubt era o maşină bună – recunosc. Celălalt Ford bocciu este Scorpio:

S-a fabricat în anii 80-90 şi era – cu toate neajunsurile estetice – o maşină comodă, mare şi sigură.

Dar se puteau face şi lucruri elegante în aceeaşi ani – şi nu trebuie să privim decît acest minunat Peugeot:

… cît de simplu, cît de reuşit, cît de frumos – este un 405. Lansat în 1987, a avut un succes imens şi s-a fabricat multă vreme; după 10 ani a fost continuat cu altă serie frumoasă, 406…

Terminăm şi azi cu un Mercedes… În ’84 apărea maşina asta:

… în plină epocă a aerodinamicităţii şi a experimentelor, Mercedes venea cu ceva clasic. Dar ce clasic! Seria W124 (fiindcă aşa-i spune ei, tehnic vorbind) a fost – socot – ultima serie clasică a mărcii. Modelul este un 220, şi s-a fabricat pînă prin 95. Îmi plăcea ştergătorul de parbriz cu un singur braţ care reuşea să cureţe eficient tot geamul. Cred că a fost ultima maşină la care am visat cu ochii deschişi pe vremea comunismului.

Asta a fost, pentru azi. Ciudat; s-a nimerit să nu avem nici o maşină găsită de Ando; dar data viitoare promit că o să fie!

(alte maşini – aici)

4 comments to 7 maşini vechi

  • Ando

    Prezent!!!
    Mi-aduc aminte, acum cca 30 de ani-in fata blocului unde locuiam-era un tip care avea un astfel de Opel Rekord-culoarea bej.Intr-o vara, l-a desfacut complet;a schimbat tapiteria usilor si scaunelor, a segmentat motorul,i-a pus arcuri noi, l-a revopsit etc. A durat cam o luna de zile operatiunea (omul era priceput si facea totul “la vedere”, in parcare); masina a “iesit” foarte bine, iar tipul a mai mers cu ea pana prin 93 cand s-a mutat si i-am pierdut urma…
    In ce priveste FORD, intr-adevar rar mi-a fost sa vad o asemenea evolutie contradictorie de tipuri de masini ; de la vestitele Capri si Mustang la uratul KA ( mai ales versiunea initiala).
    Aveti aici- pe banda din dreapta- o placuta istorie Ford in imagini:
    http://fordw.net/

    Tin minte ca si VW a suferit la capitolul estetica dupa ce a scos “broscuta” din fabricatie (care era simpatica foc , o masinuta cu personalitate) adica vreo 10 ani dupa 1973-74…

  • florin

    Ford,ca si multe alte firme ale vremii,a adoptat asa-numitul “biodesign”,stil ce se vroia inspirat de liniile si formele din natura.Ca nu tot ce arata bine pe hartie,arata bine si in realitate,a fost alta problema.Ford a avut modele mult mai urate ca Sierra doua dintre ele fiind Taurus si Scorpio Mk II(parerea mea).Oricum,dupa un timp,toate masinile au inceput sa arate la fel si sa aiba un numitor comun CX-ul sau coeficientul aerodinamic.De la WV mi-au mai placut modelele Scirocco si Corado.

  • Marian

    Conduc un Volkswagen Santana şi îmi place cum rezistă pe şosea. Ce e drept, vârsta îşi spune cuvântul, în sensul că are nevoie de recondiţionări serioase. Aş dori să întreb dacă nu cumva ştiţi cum aş putea achiziţiona un far dreapta pentru el. Mulţumesc!

  • Ştefan

    “Opel” Rekord P II a fost una dintre maşinile pe care mi le-am dorit. Ştiam 2 în Bucureşti. Nu mai sunt 🙁

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>