despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
scris de Ando Ne aflăm pe „ciotul” rămas din vechea Cale a Rahovei (redenumită George Georgescu), tronson cu multe case al căror viitor este sub semnul întrebării. Aşa că aspectul ăsteia de la nr. 21 (mai greu de depistat în sezonul cald din cauza vegetaţiei) nu ne surprinde deloc. După cum evoluează zona din punct de vedere imobiliar, singura întrebare este: va fi renovată/transformată (curtea şi terenul din jur sunt elemente forte) sau va dispărea făcând loc unei noi clădiri?
scris de Ando Mai întâi, ne oprim să vedem ce se va „pune” în locul clădirii demolate, în decembrie trecut, pe colţul cu Calea Victoriei.
Pentru ca apoi, un pic mai jos, peste drum, la nr. 5 să dăm peste această clădire cândva făţoasă, dar aflată, acum, într-o stare jalnică.
Strada s-a numit Orlando înainte – stația de autobuz de pe Lascăr Catargiu încă așa e. Milă mi s-a făcut de halu-n care a ajuns casa asta!
O găsim pe-un covrig de stradă altminterea cochet, ce iese din Fabrica de chibrituri și se-ntoarce-napoi; ghinionul ei e că deja are o ditai parcela eliberată-n vecinătate. Blocurile se-ndesesc aici, ceva de speriat. Locul rămîne încă prielnic plimbării; avem aproape strada Constantin Miculescu (acuma, cu sens unic), cartierul de case ale „Monopolurilor”, și o uriașă încărcătură istorică industrială. Ca să nu mai zic că oricine se poate băga-n curtea fostei fabrici de chibrituri, să exploreze ce-a mai rămas: nu sînt cîini.
scris de Ando Ciudat traseu are şi strada asta, Viitorului. După ce merge „aţă” din Ştefan cel Mare până la bd. Dacia, ei bine, de aici, de lângă liceul Cantemir, se „încovrigă” un pic, apoi taie Vasile Lascăr ca să se termine în Alexandru Donici, de unde începe, de fapt, numerotarea caselor. Ce-am mai bodogănit, acum vreo 15 ani, căutând clădirea de la nr. 4, unde aveam niscai treabă! In trecere pe tronsonul ăsta cotigit, după ce am văzut că la casa de la nr. 45 situaţia este neschimbată, ne oprim la clădirea de nr. 31. Destul de banală, acum e în stare de paragină, deşi se văd ceva încercări de refacere a tencuielii. Insă, per ansamblu, potenţialul teren eliberat de „balastul” acestei clădiri, plus suprafaţa curţii înseamnă o grămada de bani, având în vedere şi zona în care se află.
Puține străzi să aibă un nume așa frumos! Și cu așa parcurs șerpuit, și să treacă prin atîtea locuri interesante.
Intrînd pe Cuțitul de Argint, dinspre Șerban Vodă, dăm de localul fostei fostei percepții fiscale, ne face cu ochiul Parcul Carol, iar mai departe – spre Filaret – ne băgăm nasu-n ansablul de locuințe de pe fundătura Sergent major Ancuța Ilie și putem admira o bisericuță cum nu-i alta-n București, cu micul ei țintirim. Vestigiile feroviare și industriale-s la doi pași; amintirile tramvaielor ce-o străbăteau nu-s atît de îndepărtate…
Dar ce tristețe de stradă, atunci cînd vrei doar să mergi pe ea! Dincoace, imobile fără nimica-n ele, dincolo un hățiș și-un buruieniș îngrozitor, unde zac Instiutul Astronomic, Stația Meteo și Arenele Romane. Brrr! Din bălării se-ntrevede scheletul unui fost ceas public, gardul ruginit se deșiră și mai dăm și peste cîteva clădiri dărăpănate, pe care intrăm un picuț în curte, să le vedem mai bine:
Atmosfera e sumbră. Nici dacă-ncercăm să ocolim – prin parc – nu reușim să ne-nveselim!
… ba chiar ne-apucă dezolarea, văzînd starea în care zace, aici, în spatele clădirii Stației meteo, casa lui Constantin Bosianu!
Cît despre Arenele Romane, se-nscriu de minune-n tonul deprimant al vecinătăților. Soclul gol a fost o vreme ocupat de statuia doctorului Constantin Istrati; de vreun deceniu statuia șade-n alt cotlon de parc, înspre intrarea principală de la Fîntîna Zodiac.
Nimeni nu se plimbă cu adevărat pe-aici – n-are de ce – doar șoferii gonesc aiurea, căutînd să scurteze cine știe ce legături. Nici să vii-n parc dinspre Cuțitul de Argint nu-i lesne; ca să nu mai spun că în realitate nu există o ieșire decentă din Parcul Carol înspre Filaret și nici măcar o trecere de pietoni. De vreo doi ani, clădirea unde fusese cinematograful „Volga” și mai apoi clubul „Studio Martin” a fost îmbrăcată-n schele, dar nu s-a văzut vreun progres: se renovează, se consolidează… se demolează?
Dacă te bagi în dosul ei însă, vezi că ceva se demolează: deocamdată e vorba de sala de spectacole; ce-o mai fi, om vedea.
Cine-ar crede că e nefolosită? Arată bine (e la a doua renovare) și e lipită de corpurile de case ce dau în fundătura Margareta.
Dintr-un front stradal unic în București – curba, panta, perspectiva-s fără pereche – ne dăm seama că peste jumătate din case-s de nelocuit.
Casele cele mici, de la 22 și 24, sînt în pereche; cea de la 26 – mai mare și parcă mai fățoasă – e și ea de izbeliște.
|
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2021 simply bucharest: a league of gentlemen Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii