de Ando și HM

Intrarea Galaţi se face din Vasile Lascăr (fostă Galați), la doi paşi de intersecţia acesteia cu şoseaua Ştefan cel Mare. Impropriu numită intrare, în fapt, este o alee gen „potcoavă” care face înconjurul a două blocuri, având acces din Vasile Lascăr la ambele capete.

Una din laturile acestei intrări, cea cu restaurantul chinezesc „Templul Soarelui”, se continuă cu strada Sergent Năstase Pamfil, stradă care se intersectează, apoi, pe rând, cu străzile Ghiocei şi Tunari.

Pe Sergent Năstase Pamfil, tronsonul cuprins între intrarea Galaţi-Ghiocei, dăm de două intrări. Prima – Docherilor – deşi marcată clar pe hartă, pe teren e… inaccesibilă. Materializată doar de plăcuţele rămase pe ziduri, ea este, practic, o curte închisă cu o masivă poartă metalică!

La doi paşi mai încolo, găsim şi cealaltă intrare: Bicaz, semnalizată din belşug, dar nu mai mare decât o intrare de bloc!

Afundîndu-ne olecuță mai mult în cartier, găsim – din strada Erou Ion Călin – și intrarea cu-același nume:

… chiar frumușică!

Încheiem cu intrarea Țibana (fostă Păun Popescu), care se face din Toamnei, cam vizavi de strada Coloniei; o intrare simplă, cu rondoul cuvenit în capăt.

de Ando și HM

Cu două săptămîni în urmă ne-am plimbat prin zona străzilor Sirenelor–Sabinelor. Ca-ntotdeauna, nu ne iese recensămîntul complet al fundăturilor… și nici nu vrem asta, fiindcă orice prilej e bun să ne-ntoarcem și să vizităm iar locurile – și să mai tragem foloase din asta, învățînd lucruri noi.

Așa că au rămas cîteva lucruri de văzut pe-aici. Ne-a tras de mînecă și Radu, și bine a făcut. Prima fundătură de care amintim azi se găsește-n scuarul dintre Rahova și Sabinelor. Este mizeră și n-are nume.

La un pas de ea, găsim străduța-ngustă Săpunari. Deși s-a asfaltat, partea ei dincoace e-mpuțită rău, dar dinspre strada Uranus (unde corespunde) arată mult, mult mai cuminte și cochet.

În zona asta-s multe străduțe așa înguste. Le-am străbătut cu ani în urmă! Am amintit – între Tudor Vladimirescu și Rahovei – de Petre Marinescu și 1821; în preajma lor se găsește și-o înfundătură pietonală, botezată Fulgilor!

Mai facem iar niște pași, fiindcă vedem fundătura Stan Tabără. Ea se află-ntr-o mică enclavă cu case, rămasă între Calea Rahovei și actualul Trafic Greu. Ca s-ajungi pe ea, te bagi îndărătul unui bloc, pe lîngă o clădire industrială unde-i azi o tipografie (înainte, ceva de confecții – cred) și o iei pe strada Dincă Ștefan (vreo două case de pe ea-s chiar dichisite și valoroase)…

… apoi cotești pe-un ciot de stradă de cîțiva metri care se cheamă Axente Sever….

… și ajungi unde trebuie; strada Stan Tabără este, deci, paralelă cu Dincă Ștefan. Pe jos, te-ntorci bine-nspre Rahova, pe Trafic Greu. Strada asta s-a ciuntit fiindcă șoseaua cea nouă – Progresului, cum se cheamă-n acte – s-a tăiat peste ea (o soartă similară are, două stații de tramvai mai încolo, strada Gării Dealul Spirii, al cărei curs, pe lîngă fosta Circă Financiară, se mai ghicește paralel cu șoseaua).

Pe hărțile vechi-vechi dibuim – pe lîngă străzile astea două, Dincă Ștefan și Stan Tabără – o a treia, pe locul căreia s-a construit clădirea de azi a tipografiei; aparent, se numea Dinu Ștefan… iar cea de azi Dincă Ștefan s-ar fi numit Stifler! Multe s-au schimbat. Ne uităm pe-o hartă din anii ’70 ca să vedem mai clar atît zona de-aici, cît și restul cartierului. Înainte de industrializarea tîrzie și sistematizarea ceaușistă, micile străduțe de-aici ar fi avut și-o oarece corespondență-nspre Tudor Vladimirescu.

Pe hartă am marcat cu roșu toate fundăturile dispărute. Vedem că-s multe, nu? Cu siguranță că majoritatea dădeau în cine știe ce curți industriale; deoarece zona asta toată a fost puternic industrială; o știm bine. Și – dac-am tot pomenit iar de Tudor Vladimirescu – să ne-aducem aminte de alte două-trei fundături dispărute.  Au rămas doar pe hîrtie Enescu Ene și Sergent Popa Stan, (ultima trecută ca stradă ce dădea-n Gheorghieni – deși-i clar că se-nfunda-n șina ce ducea spre Antrepozite). Nu mai e nici mica intrare ce se făcea din Locotenent Petre Linteș – toate au dispărut odată cu raderea întregului front stradal de pe dreapta șoselei. În imaginea de mai jos vedem – privind în lungul șoselei –  cum, în dreapta, s-ar fi desprins intrarea Enescu Ene.

Am putea-ncheia aici, dar n-o facem; hai să continuăm plimbarea, dacă tot ne-am încălzit. Menționăm intrarea Biserica Ghencea, cam de peste drum de Lira; se face din 13 Septembrie și n-are nimic spectaculos. Un caraghioslîc de stradă este Azimei: ea unește capetele străzilor Petrache Poenaru și Grigore Tocilescu, care formează un mic cvartal de case-tip interbelice între Calea Rahovei și Sebastian; cu puțină ambiție, Azimei ar putea ieși-n Sebastian; s-ar putea ca noile blocuri ce se construiesc pe-aici să creeze un acces privat. Străduțele astea au fost pavate elegant prin 2000, cu „pișcoturi” de beton; recent au fost asfaltate simplu.

În căutările noastre ne-am promis să nu ne ducem prea departe de Centru și mai ales să nu căutăm, pe-acolo, cine știe ce-nfundături industriale, ce dau înspre șine uitate… și așa mai departe. Dar Rahova-i Rahova – și am o slăbiciune pentru ea. Mai amintesc fundătura Lintești, ce se face din Ferentari, pe după Grădinița de la intersecția cu Rahova–Sebastian; clădirea ei a fost inaugurată-n 1929, odată cu-nceperea anului școlar.

… și – și cu asta, gata! – o fundătură foarte lungă, ce pleacă din Rahova și se duce… și se duce cale de mai bine de 200 de metri! pîn-aproape de actuala șosea Năsăud. Se cheamă Iosif Niculescu și n-am priceput niciodată de ce a rămas așa. În capătul ei mai e o mică-ngustătură ce duce spre niscai curți din dos.