Bravo, Bucureşti, oraş de căcat ce eşti… un copil omorît de cîini! Nu mai zic nimic nou; am mai zis:
La naiba cu toţi cei care oploşesc cîinii prin blocuri, şcoli, instituţii!
Cîinele e ca omul, zic ei. Cîinele te iubeşte necondiţionat, mai zic. Cîinele ştie cine e om bun sau rau. Cîinele muşcă doar oamenii răi. Cîinele te atacă doar dacă ţi-i frică de el. Cîinele e o victimă, e un suflet, e cel mai bun prieten al omului.
Ei bine, la naiba cu cîinii ăştia de pe stradă!
Mi-or fi dragi ăi mai mulţi dintre cîini, dar îi vreau morţi.
Aşa că lăsaţi-mă-n pace cu proverbele voastre!
Cîinele ştie dacă eşti bun sau rău: dac-ar fi aşa, am putea foarte bine să-nlocuim judecătorii cu cîinii maidanezi. Nu; cîinii nu ştiu cine e om bun sau rau.
Cîinele muşcă doar oamenii răi: a’ dracu’ cîinii ăştia – de ce nu i-au muşcat pe aia care mi-au furat astă-vară bicicleta? pesemne că erau ăia nişte oameni buni, nişte cicilişti amărîţi, fără noroc în viaţă.
Din cinşpe cîini, fiecare latră la altceva – unul la maşini, altul la scutere, altul la ţigani, altul la copii, altul la lună. Nici unul nu latră cînd vreun drogat sparge vreo maşină şi fuge cu casetofonul.
Cîinele te atacă doar dacă ţi-i frică de el: da’ normal că ţi-i frică de el! Normal că o să ocoleşti juma’ de cartier ca să nu treci printr-o haită de cîini! Normal că o să-ţi înveţi copilul să se ferească de cîini!
Cîinele te iubeşte necondiţionat: mă-nnebunesc după chestia asta. Nici mă-ta nu te iubeşte necondiţionat. De ce dracu’ să te iubească cineva necondiţionat? Nu vrei să te iubească cineva pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ce faci? Ultima dată cînd m-am interesat despre natura umană, cam despre asta era vorba.
Cîinii n-au nici o vină: dar tu, ăla care strîngi o haită de douăzeci, îi hrăneşti, îi îngrijeşti, de ce n-o faci la tine-n curte? De ce-o faci în faţa blocului, în curtea grădiniţei unde-mi duc eu copilul, în curtea spitalului, în curtea firmei unde lucrezi?
Cîinele e o victimă: E victima cucoanei care n-are alt scop în viaţă decît să hrănească căţeii. Priviţi-o: s-a oprit aseară la magazin şi a cumpărat pîine, margarină, parizăl şi salam. Dimineaţa s-a sculat devreme şi a făcut sandvişuri pentru cîinii de la serviciu: unora le-a făcut cu salam, altora cu parizăl (că fiecare are preferinţele sale, să ştiţi!), ba chiar la doi-trei le-a făcut şi-un chec. Cucoana asta are un insider la primărie, care-i spune cînd vin hingherii prin zonă. Cucoana asta, cînd vin hingherii, ştie să ascundă treizeci de cîini în douăzeci de locuri diferite din Bucureşti. Cucoana asta, care se crede Oskar Schindler salvîndu-i pe cei 101 dalmaţieni, produce într-un an minim 10 cîini vagabonzi, pe care nu-i poate plasa, controla sau steriliza.
E cîinele o victimă? şi omul e o victimă.
comentarii