despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

cu sîrmă

E vacanţă.

Copii-s pe-afară, fugind după Soare; cu-n gînd la Moşu’ (cînd, pentru o clipită, încearcă să fie cuminţi) şi cu hainele curgînd de pe ei. După un sfert de oră de joacă, cea mai sclivisită pereche de ghete se transformă-n nişte ciubote scîlciate, blugii arată ca nişte burlane cu gîlme, iar fîşurile devin demne de-nvelit maidanezii.

Ăştia-s copiii!

Vacanţa de Iarnă e numai a lor, ai zice. Şi, ştiind asta, tot oraşul se poartă ca atare. Magazinele scot în faţă, pe rafturile bune, doar moşicrăciuni graşi şi goi pe dinăuntru din cicolată, hipermagazinele triplează numărul rîndurilor cu jucării, iar parcurile se împodobesc cu lumini şi apar felurite gherete care vînd gogoşi şi alte chestii aducătoare de carii.

Ăsta-i obiceiul!

Parcurile arată frumos – pe-atît de frumos pe cît îi duce capul pe gospodarii noştri, desigur. La Sebastian, bunăoară, totul e numai lumini şi feerie; dar ce înseamnă asta, cînd priveşti mai de-aproape?

Eu am privit mai de-aproape.

Pe locul de joacă din Parcul Sebastian, cel în formă de corabie, gospodarii au atîrnat luminiţe – pentru ca noaptea să arate frumos.

Iată cum le-au prins de locul de joacă al copiilor:

Prinse cu sîrmă! Prinse cu sîrmă, cu sîrmă lăsată lungă, la nivelul ochilor, la nivelul obrazului, la nivelul mîinilor!

Atîta-i duce capul pe animalele care lucrează în domeniul public. Atît!

Ce, credeţi că atunci cînd s-a hotărît ce, unde, şi cum să se monteze „lumini” nu s-au prevăzut şi bani, pentru coliere, „şoricei”, şuruburi şi tot ce-nseamnă prindere? Ba bine că nu. Dar banii ăia cine ştie unde dracu’ or fi!

Aşa că animalele au legat sîrme peste tot la locul de joacă. Animale!

Ce contează că un copil se poate mutila? Sau că-şi agaţă geaca pentru care părinţii lui au muncit ca s-o cumpere?

Cine răspunde? Animalele n-au răspundere juridică; iar şeful lor, precum şi şeful şefului lor, tot un animal este.

Animalele nu răspund niciodată – doar că animalele nu folosesc sîrmă; animalelor li se pune sîrmă. În nas.

5 comments to cu sîrmă

  • Mi se pare mai mare riscul să se curenteze vreun copil decât să se zgârie în sârmele alea. Ah, am uitat, copii din ziua de azi nu mai ştiu să se ferească de micile pericole ascunse ale locurilor de joacă.

    Când eram mic, nu dădea nimeni 2 bani pe chestiile astea… leagănele erau ruginite, scârţâiau, erau firav înfipte în pământ şi mai prindeau şi viteză mare (dacă zburai din leagăn ăla erai). Topoganele erau toate fisurate, cu muchii scuţite. Toate ,,scăriţele” şi alte chestii de escaladat nu aveau plasă de siguranţă (sau orice alt element de siguranţă). Şi cât noi ne jucam, mama/tata/bunica şedea pe o bancă de vorbă cu alţii, eventual la o ţigară (înainte de plecatul la joacă, copilul era trimis să ia ţigări… şi, culmea, mergea singur cu liftul, ieşea singur din bloc, ba chiar traversa 2 străduţe şi, eventual, un bulevard).
    Iar când părinţii nu duceau copilul în parc, acesta stătea toată ziua prin jurul blocului cu ceilalţi copii, timp în care părintele era bine mersi în casă. Iar pe la 11-12 ani, deja puteai trimite copilul cu transportul în comun (vai, ce ruşine pentru vremurile de acum!) la unchiul din capătul ălălalt al oraşului, ba chiar la ţară la vreo 50 – 60 km de mers cu vreo 2 trenuri.

    În schimb, copii de azi sunt toată ziua pe net. Când nu joacă Word of Warcraft, îi vezi pe smartphone şi tabletă, gadgeturi pe care le primesc când intră la şcoală în clasa pregătitoare.
    Dacă laşi copilul singur în faţa blocului, te poţi trezi cu protecţia copilului pe cap. Dacă, însă, copilul nesupravegheat trece pe sub un gard şi e atacat de câinii de pe o proprietate privată, nu-ţi mai vine nicio protecţie a copilului să te ancheteze, ci se decide omorârea tuturor câinilor din oraş, iar părinţii, bunicii şi toate rudele până la gradul VI devin vedete TV.
    E de neconceput ca copilul (scuzaţi cacofonia) să meargă singur undeva, chiar şi la şcoală sau la chioşcul din colţul blocului. Cât e mic îl duce mami/tati/bona/şoferul cu maşina. Când se face mai măricel şi începe să umble prin cluburi (pe la 16 – 17 ani) îi dau părinţii bani de taxi, de ţigări, de bere şi de prezervative, că doar vremea lui ,,îţi dau cinci mii dacă pui aspiratorul în camera ta” s-au dus de mult.

  • PaulIP

    Pai locurile de joaca sunt locuri de joaca, si ar trebui – teoretic – sa nu prezinte pericole, din moment ce in toate tarile civilizate protectia este la mare valoare.
    Cat despre mersul singur la chiosc/etc., sa fim cinstiti; pe vremea aia era mai sigur sa mergi cu ITB-ul din Titan pana-n Obor (copil fiind) decat acum. Pedofili, rapitori si alte dracii nu existau pe vremea aia (mai bine!!)…

  • Existau şi d’ăia, dar nu se mediatizau cazurile. Ba chiar prin anii ’90 au fost arestaţi la noi o groază de pedofili străini, care căutau ,,servicii” ieftine.
    Ca să nu mai vorbesc de criminali, care existau şi înainte de Revoluţie, au existat şi după şi există şi acum (bănuiesc că de Râmaru ai auzit; e drept, ăsta omora femei, nu copii).

    În schimb, acum s-a împământenit ideea că părintele trebuie să ştie absolut tot ce face copilul, să controleze tot în viaţa copilului. Ceea ce nu e rău pentru copii mici, dar am văzut cazuri de tineri de 19-20 de ani care zilnic cer aprobare părinţilor pentru absolut tot, de la un fotbal cu prietenii la o întâlnire fierbinte. Iar dacă mama/tata zice nu la ceva, atunci nu rămâne. Grav e că li se pare normal să facă asta, au fost învăţaţi încă de mici că nu au nicio libertate, nicio putere de decizie.
    La polul opus sunt copii extrem de răsfăţaţi… ăştia sunt învăţaţi de mici că tot ce doresc li se cuvine. Iar când acest lucru nu mai e posibil, recurg la orice metode, chiar şi furt, tâlhărie ş.a.. Ăştia-s viitorii clienţi ai puşcăriilor (cu excepţia cazurilor când tăticul e parlamentar/judecător/mare mahăr cine ştie pe unde).
    Mai sunt copii crescuţi de bonă/şofer/alţi ,,servitori” plătiţi de părinţi, care, din motivul ăsta, scapă complet de sub controlul părinţilor. Îi recunoşti uşor: sunt mereu abătuţi, nu au prieteni… în adolescenţă pot ajunge fie să comită gesturi necugetate, fie se înhăitează cu cei descrişi cu un alineat mai sus pentru a fi ,,cool”.
    Dar am dat-o deja în psihologie. Am făcut psihologie educaţională în facultate, dar nu am studiat atât de în amănunt comportamentul copiilor, tot ce vorbesc se bazează strict pe experienţa personală (mai ales că mama lucrează în învăţământ, deci am ocazia să aud multe despre copii din ziua de azi)… probabil un psiholog ar putea scrie o întreagă teză de doctorat pe tema comportamentului copiilor.
    Oricum, ne-am îndepărtat enorm de subiectul acestui topic.

  • hm

    E mult, mult de vorbit despre ce înseamnă să creşti azi un copil.
    S-au schimbat lucrurile, dar nu înseamnă că părinţii de pe vremea noastră nu ne ocroteau.

    Rămîne lucrarea aceeea idioată, cu sîrmele acelea – lucrarea aceea e făcută de animale.

    E mult de vorbit şi despre excesle din domeniul „health and safety” survenite în Occident după procesele civile şi despre ce e normal şi de bun-simţ doar…

  • Presa epocii (co)mu(n)iste avea o mulţime de articolaşe despre accidente casnice (la loc de frunte erau instalaţiile electrice improvizate cu leucoplast, care fie dădeau foc la casă, fie electrocutau câte un puşti care ajungea pe jumătate fript la Budimex sau la Grigore Alexandrescu) şi de instrucţiuni cum să faci lucrurile “safe”.

    Dar numărul de accidente arată că Dorel nu le citea şi sărea direct la aventurile Stelei şi ale lui Dinamo din pagina de sport.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>