despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

mamițica lui Ștefan cel Mare

… cred că toată lumea a auzit de mama lui Ștefan cel Mare. Sau, măcar, de Ștefan cel Mare: s-a luptat cu turcii, a ridicat biserici, și-n general era cam dat naibii.

Ei – Ștefan avea o mamă. Și dacă el era așa aprig, nici ea nu era altminterea; ne-o înfățișează poetul: De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!

Ei, pe vremea aia erau și mamele altfel, cred. Ia să fi fost mama lui Ștefan cel Mare o mamițică din zilele noastre!

Ce? Îl mai trimetea să se bată cu turcii? Dacă-l trăgea curentul prin cine știe ce mlaștină? Nu – mai bine – aranja ‘mneaei cu mama lu’ alde Suliman să se înțeleagă frumos ca să nu le pățască băiețeii ceva?

Du-te la oștire! Pentru țară mori! – zice mai încolo-n poezie. Voi chiar v-o-nchipuiți pe mamițica lui Ștefan lăsîndu-și odorul să plece la bătălie așa, pe inima goală? Măcar de-l schimba la șosete, îi punea un fular mai gros, și-i dădea pe drum o oală cu sarmale fierbinți!

Dar, stați! Legenda nu-i doar asta; uitarăți de Vrîncioaia, baba care l-a ospețit pe Ștefan și i-a dat, la plecare, la pachet nu plăcinte, ci tocmai pe fiii ei, să lupte alături de vodă? Parc-o văd pe Vrîncioaia asta azi cum ar lua-o la picior taman pîn-la dispensar, să le scoată feciorilor concediu medical, certificat de handicapat și scutire!

Mai aud – prin autobuz, pe la cîte-o coadă – pe cîte cineva suspinînd: un Ștefan ne-ar trebui nouă, azi! Nu, dom’le – o mamă să-l crească pe Ștefan ne trebuie. Sau o Vrîncioaie.

Părerea mea.

2 comments to mamițica lui Ștefan cel Mare

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>