scris de C. D. Mocanu
„Pre pământ străvechi și magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.”
Nu mă aflu printre mulții admiratori ai Antenei 3. Ba din contră. Am în inventar o listă lungă de reproșuri și observații critice.
Cred însă că merită o vorbă bună pentru inițiativa de a pune în program „un mic curs de supraviețuire a limbii române în jungla de astăzi”, o încercare „de a recupera buna-cuviință față de cuvântul scris și rostit”.
Emisiunea se numește „Pe cuvânt” și este realizată și prezentată cu farmec, cu pricepere de o tânără specialistă stăpână pe ce face, pe ce spune.
Este vorba de Ana Iorga, doctor în lingvistică, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, deținătoare a Premiului Academiei Române pentru contribuția sa la elaborarea tratatului „The Grammar of Romanian” apărut în 2013 la Oxford University Press.
În zi de mare sărbătoare, Ziua Națională a României, Ana Iorga a făcut o pledoarie echilibrată, rațională și inteligentă pentru limba română:
„Ce dovadă mai mare de patriotism ar putea exista, dacă nu respectul pentru limba pe care o vorbim? Poate că nu toți vom avea mari fapte de arme, să sperăm că nu va fi nevoie. Și nu toți ne vom pune numele pe vreo decizie importantă pentru țară. Dar, uite asta de exemplu, respectul pentru limba română e deja ceva foarte important și ne este la îndemână tuturor. Să vorbim o limbă română curată, corectă și inspirată!
Dar, fără să ne supărăm prea tare pe neologisme și fără să ne entuziasmăm exagerat la „romgleză”, în același timp. Normal că astăzi „sharuim”, „customizăm”, downloadăm”, ne „focusăm” să creăm „content”, adică ne concentrăm să creăm ceva consistent, plin de informații utile sau nou. În același timp suntem „determinați”, a spus și președintele, adică hotărâți, ambițioși sau „bossy” adică ne purtăm uneori ca șefii. Ne plac proiectele „challenging” așa, adică cele interesante care ne stimulează intelectul sau ne testează abilitățile fizice. Whatever! De multe ori am ajuns să vorbim numai așa. E un pic exagerat. Am putea să ne mai înfrânăm acolo unde nu e neapărat nevoie de cuvinte englezești!
Dar nici să luptăm orbește cu ele nu-i o soluție. Știți că au încercat șmecheria asta alții înaintea noastră, în secolul al XIX-lea, atunci când se simțeau asaltați de cuvintele franțuzești. Atunci, la vremea aceea, nu era influența engleză atât de puternică. Au fost niște intelectuali care se luau foarte tare în serios și propuneau cuvinte neaoșe și caraghioase în locul cuvintelor străine.
Dacă s-ar fi impus, fiți atenți, azi nu ați mai fi spus „cravată”, de exemplu, pentru că ar fi existat „gâtlegău”, care se leagă la gât adică. Foarte clar, nu? N-am mai fi avut batistă ci „nasuflete” sau „nasștergău”. Pe urmă, n-ați mai fi mers cu tramvaiul pentru că puriști de acum un secol și jumătate v-ar fi recomandat să spuneți „peșinămergător”. Și acum preferatul meu, „deperetefrecătoriu”, cel mai tare cuvânt. „Deperetefrecătoriu” era chibritul. Ar fi fost complet ridicol, trebuie să fiți de acord.
La fel cum exagerat ar fi astăzi să ne facem că unele englezisme nu există și să nu le dăm nicio șansă. Recomandarea mea așadar, este măsura.
Și mai am o recomandare care o să vi se pară un pic frivolă. Dar iat-o! Să cultivăm cuvinte mai vechi, românești. Au un farmec aparte, așa, o frumusețe care uneori te șochează. Poate că unele vă par azi desuete dar, câteodată se potrivesc de minune în contexte cât se poate de actuale. De pildă: istoricul Neagu Djuvara, care iubește enorm cuvintele, spune mereu „primejdie” în loc de pericol. Nu? Sună frumos! De când nu ați mai auzit „primejdios” în loc de periculos? Sau suntem în „primejdie”. Și pot fi foarte multe. Unele slavone, vechi, foarte frumoase. De pildă: „desfătare„ sau „înfrânare”, „vremelnic” în loc de temporar sau efemer, „desfrânat” în loc de depravat sau libertin, „ostenit” de pildă, în loc de obosit.
Dar mă opresc aici. Destul pentru astăzi. Mă înfrânez și eu până nu vă smintesc cu totul. Cu cuvintele!”
De luat aminte! De la vlădică până la opincă. „Felul în care vorbim ne recomandă sau ne descalifică în societate”.
comentarii