despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Vitan – felurimi (VII) Ruse și Ionescu

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Povestea ce va să vină se bazează pe documente  completate cu amintirile mele (dar şi ale altora).

Mulți ani, principalul drum de acces în oraș dinspre sud, legat de Calea Dudești (prosper centru comercial, negustoresc), cu o continuă dezvoltare urbană, edilitară, socială și economică, Vitanul a evoluat până în anii ’60 către o mahala așezată, cu rosturi consolidate, animată de muncitori bine calificați, de mici meseriași și comercianți, de grădinari vestiți, de funcționari, oameni care câștigau bine și care își construiseră case și gospodării trainice, frumoase.

Între cele două războaie, către anii ’30-’40, Vitanul era o comunitate urban–rurală închegată, funcțională, cu o vechime apreciabilă.

Segmentul cuprins între Calea Dudeşti şi Şos. Mihai Bravu (Calea Vitan) reprezenta o locuire compactă şi avea toate atributele urbanistice ale vremii: case solide construite pe aliniamente precise, străzi trasate ordonat, cu claritate, pavate şi prevăzute cu trotuare largi, canalizare, reţea de apă, alimentare cu energie electrică, iluminat stradal, acces la transportul public etc.

Porțiunea Șos. Mihai Bravu–Moara Vitan (pod Vitan), adică Șoseaua Vitan, a păstrat până la începutul anilor ’50 unele trăsături rurale. Dealtfel, o bună bucată de timp, sub numele de Cătunul Vitan, a fost parte a comunei suburbane Dudești-Cioplea. Geografia locului îi sporea imaginea rurală: lunca Dâmboviței, grădini de legume și de flori, livezi, vii, bălți… Şoseaua Vitan a cunoscut un proces mai lent de dezvoltare şi urbanizare, început în anii ’20 prin străduinţa şi stăruinţa preotului vrednic de pomenire Dimitrie P. Micşunescu pentru „pavarea, luminarea şi canalizarea cu apă a mahalalei” pe care o descria astfel:

„La marginea oraşului Bucureşti, în partea de Sud–Est, este aşezat cartierul Târcă–Vitan, scăldat primăvara în ninsoarea înfloritelor grădini, care îşi întinde în stânga Dâmboviţii cum şi în dreapta satului catolic Cioplea lunca prefăcută în nesfârşite straturi de grădinărie. În faţă, spre dreapta se întinde mahalaua Foişorului, la stânga mânăstirea Văcăreşti – azi temniţă – iar pe deal în stânga Dâmboviţei nu tocmai în mijlocul cartierului lîngă via de pe terenul proprietarului Themis Doncos, este aşezată biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” pronumită „Târcă”, cu zidurile roase de vremuri şi turla-i subţiratecă întocmită în loc de priveghere pentru pândarii viilor ce acoperă colina.”

Apariția a două mari fabrici, Uzinele Române și Gallia, a netezit drumul cătunului către oraș.

Pe la jumătatea anilor ’30, Vitanul (în întregimea lui) era deja „încadrat” într-o zonă industrială foarte puternică. Iată doar câteva dintre fabricile și uzinele care contribuiau la prosperitatea acestuia:

  • Uzinele Române – „cutii, bidoane din tablă, țevi de plumb, alice de vânat” – Șos. Vitan Nr. 232 – 246
  • Țesătoria de mătase „Gallia” – „societate anonimă franco – română” – Șos. Vitan Nr. 248
  • Argintăria Românească – tacâmuri și alte obiecte din argint – Str. Laborator Nr. 55 (la Bujavercă)
  • Fabrica de carton „Mucavaua” – carton și articole din carton – Calea Vitan nr. 65
  • Industria textilă „Vitan” – produse textile – Calea Vitan Nr. 70
  • Țesătoria și boiangeria „Vica” – țesături vopsite – Calea Vitan Nr. 43
  • Țesătoria de mătase „Lyon’s” – Calea Dudești Nr. 186
  • Filatura și țesătoria mecanică „Dâmbovița” – țesături din bumbac – Calea Dudești Nr. 188
  • Fabrica de mezeluri „L. Pațac” – Str. Alexandru Ciurcu Nr. 18
  • Fabricile „Mociorniță” – pielărie și încălțăminte – Str. Apele Minerale Nr. 67 – 75
  • Fabrica de mezeluri „Baciu Clement” – Str. Apele Minerale Nr. 39
  • Societatea de tricotaje „București” – Str. Apele Minerale Nr. 15
  • Fabrica de mezeluri „Dinescu și Arpășanu” – Str. Morilor Nr. 51
  • Fabrica de ciocolată „Regina Maria” – Str. Octavian Nr. 42 – 44
  • Fabrica de parfumuri „Legrain” – Str. Octavian Nr. 2
  • Uzinele „Lemaître” – construcții de mașini – Splaiul Unirii nr. 165
  • Societatea românească pentru industria de bumbac – țesături din bumbac – Splaiul Unirii Nr. 174
  • Abatorul comunal – Splaiul Unirii Nr. 178

Acestora li se adăuga o mulțime de făbricuțe, ateliere, prăvălii diverse….

Se câștigau bani și aceștia trebuiau să circule pentru a se îmnulți. Experiența dovedește că acolo unde există viață socială și economică există și cârciumi. Mai ales dacă oamenii locului sunt mângâiați de prosperitate. Vitanul era numai bun. Au apărut ca ciupercile după ploaie și au împânzit mahalaua.

În 1925, autoritățile Bucureștiului inventariau numai pe Calea Vitan, până la Bujavercă (intersecția cu Str. Laboratorilor), opt cârciumi (cu aproximație una la fiecare o sută de metri):

  • Nae Alexandrescu – Calea Vitan Nr. 18
  • Vasile Dinescu – Calea Vitan Nr. 18
  • Petrică Rădulescu – Calea Vitan Nr. 20
  • Haralambie (Lambe) Niculescu – Calea Vitan Nr. 52
  • Ștefan Lăzărescu – Calea Vitan Nr. 57
  • Ion V. Găitănaru – Calea Vitan Nr. 62
  • Teodor Teiu – Calea Vitan nr. 82
  • Haralambie Georgescu – Calea Vitan nr. 100

După cincisprezece ani erau la tot pasul, atât pe Vitan cât și pe străzile adiacente.

Le-a mers bine până când s-a schimbat regimul social–politic. Atunci toate au fost închise. Cele mai multe au trecut peste noapte în proprietatea statului. Câteva și-au reluat activitatea sub alte denumiri fără nicio legătură cu vechii proprietari: Bujorul, Foișor, Laborator, Înfrățirea, Ciocanul, Motru… Altele au căpătat o nouă destinație: magazin alimentar, băcănie, depozit de băuturi, magazin de legume–fructe, centru de pâine, circumscripție medicală (dispensar) de copii. Le păstrez în memorie pe toate. Le-am trecut pragul și le-am ascultat povestea spusă de bătrânii familiei mele sau de cei ai mahalalei. După 1985 toate au fost demolate.

Ruse și Ionescu au fost doi dintre cârciumarii Vitanului. Bunicul, Anghel Tănăsescu–Anghimoft, i-a cunoscut. Îl legau de ei interese financiare. Îi aproviziona cu carne și cu produse din carne, mai ales cu pastramă de oaie sau de capră și cu ghiudem, două dintre chestiile în prepararea cărora Anghimoft era recunoscut ca fiind foarte priceput. Și tot la ei poposea atunci când i se făcea sete sau când punea, cu prietenul lui Nicu Metz (angrosist de carne), de câte un chef cu bulbuci terminat a doua zi, spre prânz, între grădinile din dosul Bisericii Târcă, pe strada Soldat Dumitru Z. Nicolae, acolo unde Caterina (bunica) îi dregea pe toți (cheflii și lăutari deopotrivă) cu o ciorbă acră ca la mama ei.

***

Cârciuma lui Nae Ruse se afla la intersecția Șoselei Vitan cu Șoseaua Mihai Bravu, chiar acolo unde pe la 1870, pe vremea maiorului Pappasoglu, funcționa Bariera Vitanu, foarte aproape de Biserica Târcă ctitorită în 1820 de Radu Poenaru Sărdarul și de Natalia, soția sa.

Fotografia a fost făcută în 1936. (Clădirea a dăinuit până în 1985-86 când peste mahalaua mea au trecut buldozerele.)

În stânga, se construia Școala Târcă–Vitan, actuala Școală Gimnazială Nr. 84. Vizavi, dincolo de panglica pavată cu piatră de râu a Vitanului, sub malul înalt al Luncii Dâmboviței, stăpânea iazul rămas din „heleșteul ce se găsește la vale în fundul grădinii proprietarului N. Ioanid și care se prelungește spre proprietatea d-lui Th. Doncos până în dreptul bisericei și mai departe.” Lângă baltă, spre Bujavercă, se afla Școala Primară de Băieți Nr. 37 (școala veche devenită neîncăpătoare).

Tot atunci se amenajau după standardele timpului (trotuare largi, borduri, pavaje din piatră) Strada Răcari și Șoseaua Mihai Bravu între Răcari și Vitan. (Porțiunea  Răcari–Laborator (capătul tramvaiului 26) a rămas drum de țară până în 1964 când a fost realizată străpungerea Vitan–Dâmbovița pe care se circulă și azi.)

Nae Ruse a fost membru al Mișcării Legionare. Cârciuma lui a găzduit sediul unui Cuib Legionar. Prin preajmă erau destui adepți ai Gărzii și ai Căpitanului. Când evenimentele au luat-o razna, bunicul a renunțat să mai treacă pe acolo. Nu vroia să fie asociat în niciun fel cu legionarii. În Abator aceștia nu erau tolerați. Cei câțiva pe care măcelarii i-au dibuit au avut viață grea. Nu știu dacă Ruse a făcut rele. La începutul anilor ’50, pentru mult mai puțin, erai găzduit în cele mai teribile temnițe. Și într-o noapte l-au săltat.

Treceam zilnic pe lîngă fosta cârciumă. Nu mai funcționa de mult timp. Terasa dispăruse și proprietatea era împrejmuită cu un gard de scândură care urma spre stradă profilul curb al trotuarului. Casa, cu frontonul ei inconfundabil, arăta bine. Corpul dinspre Mihai Bravu era locuit de un turc bătrân care producea dulciuri. Le vindea, pe o tarabă mică, la poartă. În rest, pustiu.

Prin ’63-’64, Anghimoft a adus vestea:

– Caterino, a venit Ruse!

– Vai de mama lui! Câți ani a făcut, Anghele? Dumnezeu să-l ocrotească!

Atunci am aflat și eu de unde venea și de ce ajunsese acolo.

Când vremea îi îngăduia, ieșea în curte. Sprijinit de gard urmărea cu interes agitația străzii. Nu era înalt, mai degrabă scund. Purta părul pieptănat pe spate, totdeauna tratat cu ulei de nucă. Avea o mustăcioară subțire care îi sublinia conturul buzei. Anii de detenție lăsaseră urme. Era palid și lipsit de vlagă. N-a trecut foarte mult timp și cel care privea copiii roind în jurul școlii a dispărut. Nu l-am mai văzut niciodată.

După zavera din ’89, pe locul rămas de izbeliște în coasta Școlii Târcă–Vitan, s-a ridicat falnic un complex comercial și de servicii medicale foarte modern. Numai metal și sticlă. Gardul din tablă maronie care apare în fotografia lui Cristian Malide marchează cu fidelitate amplasamentul cârciumii lui Nae Ruse.

***

Suntem în 1940. Pe Strada Foișor, dincolo de intersecția cu străzile Laborator, Lt. Mihail Foișoreanu și Mugur Mugurel, lângă Școala Primară de Băieți Nr. 47 (dată în funcțiune de vreo doi ani, azi Școala Gimnazială Nr. 95), la câțiva pași de Biserica Foișor ctitorită în 1746 de Smaranda, soția domnitorului Nicolae Mavrocordat, se afla bodega lui Dumitru St. Ionescu. În diagonală, pe colțul cu Foișoreanu, funcționa încă școala veche – Școala Primară de Fete Nr. 37 – devenită peste ani Grădinița cu program prelungit Nr. 22.

Stătea în drumul celor mai mulți lucrători de la Abator, de la Mociorniță sau de la Lemaître. Avea vad bun și un dever de invidiat. Curtea din spate adăpostea o grădină încăpătoare unde, neștiuți, mușterii puteau petrece în voie. Clădirea a trecut prin vreme, fără a mai fi folosită. Stingheră și degradată, la începutul anilor ’60 a cedat locul terenului de handbal al școlii.

Mai către zilele noastre, când sportul nu mai este prețuit de puștii cartierelor bucureștene, i-a venit și ăstuia rândul să-și dovedească utilitatea. Pe amplasamentul ocupat cândva de cârciuma lui Mitică Ionescu a fost așezată centrala termică a școlii.

Curtea cu gard din șipcă cocoțat pe zidul de sprijin din cărămidă a dispărut odată cu celelalte construcții ale Foișorului dintre Vitan și Laborator. Cu câteva excepții, porțiunea Laborator–Splaiul Unirii a scăpat neatinsă. Au apucat să pună jos două-trei case pricopsite, frumoase, ale unor grădinari și negustori cunoscuți. A rămas în urmă un imens teren  viran. Așa este și acum.

***

Deși aflate la distanță una de alta, cele două cârciumi erau legate de o stranie coincidență. Funcționau gard în gard cu o școală și foarte aproape de o biserică. Asta nu i-a smintit nici pe învățăcei, nici pe enoriași. Alte vremuri, alți oameni… altă educație! În familie, în școală și în biserică.

9 comments to Vitan – felurimi (VII) Ruse și Ionescu

  • Ando

    “Funcționau gard în gard cu o școală și foarte aproape de o biserică. Asta nu i-a smintit nici pe învățăcei, nici pe enoriași”. Aşa e.Fiecare treabă era bine orânduită şi se făcea la momentul potrivit.Fermecător articol, mai ales pentru unul ca mine care am o imagine superficială despre cartierul Vitan…Se vede că e scris cu multă dragoste de acele locuri. Apropo, Dane, mi-ai promis, la un moment dat că ai nişte detalii despre “scheletul” de pe strada Vericeşti. Aştept, cu răbdare !

    https://www.google.com/maps/@44.4191561,26.1325108,3a,89.9y,54.93h,105.51t/data=!3m5!1e1!3m3!1sPoHfo1fhYNmfjBwxynpRXw!2e0!6s%2F%2Fgeo1.ggpht.com%2Fcbk%3Fpanoid%3DPoHfo1fhYNmfjBwxynpRXw%26output%3Dthumbnail%26cb_client%3Dmaps_sv.tactile.gps%26thumb%3D2%26w%3D203%26h%3D100%26yaw%3D289.50275%26pitch%3D0%26thumbfov%3D100

  • Anonymous

    În anii 75,76,77 după cate imi amintesc lângă scoala nr 95 se află un chioșc cu pateuri ,bastoane,dulciuri de la care cumpărăm când mergeam la scoala(pe vânătoare o chema Mariana…tanti Mariana cum o strigăm noi copii)si acea grădiniță avea si un bazin cu apă,piscina

  • Costel

    Am învățat la școala 84 am crescut în Vitan copilăria mi-am petrecuto pe Stadionul Olimpia ani care nu se poate uita ! Și azi când trec pe acolo mă opresc și aș vrea ca acei ani să se repete dar nu pot da timpul înapoi au trecut 50 de ani de la acei ani ai copilăriei !

    • C.D. Mocanu

      Lumea e mică. S-ar putea să ne cunoaştem! Vă voi scrie în privat pe adresa de e-mail de pe care aţi postat comentariul. Citiţi şi celelalte articole din serialul Vitan-felurimi, veţi recunoaşte Vitanul copilăriei dumneavoastră. Pe lângă acestea sunt multe altele dedicate mahalalei din preajma Stadionului Olimpia. Le găsiţi aici:

      https://www.simplybucharest.ro/?tag=c-d-mocanu

      Întru mulţi, fericiţi şi binecuvântaţi ani! Sănătate şi noroc

      • Argentina Oantà Olmos

        Ce bine ca mai exista oameni ca tine care au copilarit in cartierele din preajma cartierului meu Ciople Vitan Eu am copilarit în asa zisu Dosul mori Vitan La capãtul masini 40 sau mai tîrziu 35 si nu departe de intersectia Vitan si Dristor Unde era fosta cîrciumã a unchiului Bobocicã
        Casa noastra si pamintul pe Vitan 289 La podul Vitan a fost demolata in 1976 Casa bunicilor din partea tatãlui înca mai este tot pe strada Petre Lazarescu in spatele Alimentarei
        Familia din partea mamei bulgari înstariti cu gradini de zarzavaturi si podgori de vita de vie Care se întinde-au pe locul unde acum este Termocentrala Vitan si peste cheiul Dimbovitei unde mai tirziu sau confiscat si au construit serele de la Vitan Bãrzesti chiar peste pod Pe Splailul Independentei la intersectia cu Calea Vitan erau numa 4 case bine înteles cu gradini Ale lui Nea Calitã, Tusa Bãlaia, Familia lui Mitu Si familia Vasile Vintilã, Micola, Ionatan, Didina, Daniela, si Olimpia
        Eu sunt din familia Oantà si strãnepoti al lui unchiu Bobocica cîrciumaru. Bunica mea Elena si tusa Plona sotia lui Bobocicã surori Cînd au început confiscatea paminturilor prin ani 72 si demolarea întrgulului cartier Cioplea si Dosul mori Eu si fratele meu citiva ani tîrziu am plecat din tara Acum nu a mai ramas prea multe cladiri sau strazi din vechiile cartiere din sudul Vitan Barzesti sau chiar din Ciople de pe Dristor Racari Laborator Si unde ne dadeam iarna cu sania pe Plesoianu La fabrica la Anticiroziv unde a lucrat si tata o buna vreme Scoala unde a învatat tata la 84 pe Vitan am vazut ca a supravietuit Chiar si casa de peste drum care o mare parte a fost cancelaria si apoi gradinita Sau la centrul de pîine la Floare lînga stadionul Olimpia multe femei din cartier lucrau la Borangicu Unchiu meu Ionica Oantà a lucrat la Energetica Eu si Tudorel fratele meu am facut primele 4 clase la vechea scoala 87 unde mai tîrziu sa facut Azil de batrini Care a rezistat pina nu de mult Dar apoi si ea a fost demolata
        In locul cîrcimi Bobocicã acum este un parc si o cladire În spatele blocurilor de pe ( Dristor ) acum Rîmnicul Sarat este Cimitirul nistru Catolic unde se odihneste familie noastre din mosi stramosi inclusiv pãrinti mei
        Multe felicitari celui care sa ocupat de toate articolele în legatura cu vechiile cartiere din Sudul Bucurestiului

        Regards
        Argentina Oantà Olmos 🇺🇸

        • C.D. Mocanu

          Vă mulţumesc! Încă o surpriză deosebit de plăcută la acest început de an.
          Numai dacă sunteţi de acord, am să vă scriu în privat pe adresa de e-mail înregistrată la noi.
          Locurile şi descrierea lor îmi sunt foarte bine cunoscute şi confirm spusele dumneavoastră. Informaţiile legate de nume şi familii sunt valoroase, de mare folos pentru ceea ce fac. Mi-aţi adus în memorie şi denumiri pe care le ştiu, dar nu le-am folosit până acum: La Floarea, Dosul Morii.
          Să auzim de bine!

  • Costel

    Mulțumesc! Multă sănătate și noroc îți doresc! Vitan cartierul care nu se poate uita!

  • Costel

    L-am cunoscut pe Ilie Oanta îi spuneam Ulise erea prieten cu Doru după Niță Elinescu! Au fost ani frumoși care nu se pot uita!

Leave a Reply to Ando Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>