despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

mizerie la apă!

Dîmbovița – știe fitecine – e o baltă ce stă și coclește, închisă între ziduri de ciment. Să te preumbli pe lîngă ea, în căutarea răcoarei, e inutil; trotuarele-s cît o fîșie, umbra e puțină; printre boschetele și tufele crescute aiurea se fofilează șobolani grași și se răhățesc pescari puturoși.

Pe luciul apii șed sticle și gunoaie, care se leagănă alene, agățate de algele scîrboase și de mătasea broaștei.

Și-n plus, peste toate astea, mai avem, în dreptul cotului de-l face Dîmbovița pe la Biblioteca Națională, o alcătuire de lemne care te face să te gîndești că – de sărbători – oamenii din București se strîng și cască gura la spînzurarea vreunui tîlhar…

Chestia asta nu-i ceva ce-și are locul la Muzeul Satului – vreo ruină a unei mori ce se găsea odinioară pe gîrlă, ci ceva rămas, pesemne, de la vreun inutil eveniment cu ifose.

Nu pot zice nu – evenimentele care înfrumusețează gîrla și viețuirea noastră-n general, în București, sînt bune.

Dar.

Dar pentru un eveniment care a avut loc cîndva, odată, și poate s-o mai ține și altcîndva, avem în centrul Bucureștiului niște porcării care spurcă peisajul în restul de trei sute și șaizeci-și-ceva de zile dintr-un an.

E prea mult – credeți-mă: prea mult. Spațiul urban – în beneficiul căruia, chipurile, se fac toate tărășeniile astea, nu iese defel cîștigat; ba dimpotrivă.

Eu văd doar chestii făcute de dragul de-a fi făcute; bifate, cum se zice.

3 comments to mizerie la apă!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>