despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

din nou în parc!

… vine primăvara și mitocanii se-ntorc din țările calde… pardon!… erau oricum aici: doar c-au început s-apară mai des pe uliță.

Ieși Soarele-n weekend și – odată cu el – se umplură parcurile și locurile de joacă cu veselie.

Veselie? Pardon! Scuzați! Poate priviri urîte și încruntate…

Necazul cu creșterea copiilor e că cei mici copiază ce văd la cei mari; iar cînd cel mare e mitocan, cînd cel mare fuge de restul oamenilor și i-i frică să se-amestece cu ei, bieții copii cresc aidoma…

Uitasem, peste iarnă, de ce specimene umane pot da-n parc.

Mi-au plăcut maxim două mame, fieștecare cu plodu’ ei. Copii frumoși, îmbrăcați frumos, dar care – săracii – nu știau să se joace. De un’ să știe? – ca să se joace, copilul are nevoie să iasă, să se frece de ceilalți, să-nvețe să relaționeze, să ceară și să primească…

Copiii ăia, săracii, nu știau: n-avuseseră de unde să-nvețe. Ce să facă bietul copil în parc, dacă e scos odată pe lună și lăsat să vadă doar atunci cum e lumea? Cum să se joace cu ceilalți, cînd nu-nțelege cum? Cum să intre-n găști și grupuri, dacă nu-i învățat să vorbească?

Mămițicile erau fericite. Era Soare, copiii se jucau; li se oferea prilejul să-și dezvolte, deci, personalitatea și să ajungă „firile vesele, deschise, frumoase și empatice cărora sistemul de învățămînt de Stat va avea grijă să le ciuntească aripile”.

Mămițicile n-ar fi îndrăznit, deci, să ciuntească vreo pană din aripile copiilor lor. Cînd se puneau de-a curmezișul prin tuburile toboganelor și se strîngeau douăzeci de alți copii-n spatele lor aveau bucuria să privească felul în care se dezvoltă caracterul frumoșilor lor copii.

Cînd frumoșii lor copii, după ce-au priceput – cu bunul lor simț de copii nevinovați – că nu se pot juca cu ceilalți copii din parc, s-au dus să se tăvălească prin nămol, mămițicile priveau cu-ncîntare felul propriu în care ei și-au făcut jocul lor.

Iar cînd, din nămol, s-au întors cu ciubotele pline de clisă și s-au urcat cu ele pe scări, tobogane, frînghii și leagăne, mămițicile s-au făcut că plouă: dă-i în pizda mă-sii pe toți ceilalți din parc, lasă-i să se murdărească, să se umple și ei de căcat și noroi.

Mi-au plăcut mult mămițicile astea: m-am bucurat să știu că mitocancele n-au pierit, peste iarnă.

3 comments to din nou în parc!

  • Dan

    Pai in decursul unei singure generatii am trecut de la abuz la neglijare. Adica parintii au scos cureaua din instrumentar insa n-au pus absolut nimic in loc, niciun fel de principiu educativ. Sa nu planga copilu’, maica!

  • Ando

    “…m-am bucurat să știu că mitocancele n-au pierit, peste iarnă.”
    Nicio şansă să piară!
    Sunt un fel de mutanţi, “setaţi” să reziste, să renască… indiferent de condiţii şi dificultăţi 🙁

  • hm

    ca să educi, trebuie să ai… ce! Cu ce, adică – iar dacă n-ai nici morală, nici prințip…

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>