la mare – partea a doua

… treaba cu articolul de azi e simplă: unde-i soare, e şi nor. Îs multe lucruri care să-ţi strice cheful la mare.

Ca s-ajungi la mare, o iei pe o chestie numită şosea cu altă chestie numită maşină; la un momen-dat ajungi într-o chestie care se cheamă oraş, şi-i zice Constanţa.

Nu m-am omorît niciodată după oraşul ăsta, şi – din cîte văd – nici el nu se omoară după mine. Cu toate că, ajuns în Constanţa, întotdeauna ştiu unde sînt şi ce să fac ca să merg mai departe, tot îmi vine să greşesc drumul; nu ştiu de ce.

E cineva din Constanţa în public în seara asta? În momentul în care-i oferi unui constănţean posibilitatea de a merge ori pe banda-ntîi, ori pe banda a doua, o să meargă fix între ele; şi nu glumesc, nu glumesc deloc. Cît despre dat semnal la schimbarea direcţiei de mers – n-o să vedeţi chestia asta. Un constănţean adevărat pune semnal, cînd vrea să facă stînga, doar după ce a intrat cam cu juma’ din maşină pe contrasens. Asta în oraş; în afara localităţii, constănţenii semnalizează şi reduc viteza la 40 la oră cam cu 800 de metri înainte de a face o manevră.

Cică-s eu rău – bucureşteanul care se bagă, care n-are răbdare şi aşa mai departe. Camionagiul zicea să fim îngăduitori cu ceilalţi; are dreptate, dar mersul cu treizeci la oră pe bulevardul gol, nesemnalizarea, lăsarea maşinii la voia-ntîmplării ţin de altele – nu de dobîndirea experienţei.

Adăugaţi puzderia de maşini cazane înmatriculate în ţara vecină şi prietenă care circulă fără nici o teamă c-ar putea face vreun accident şi veţi vedea că orice drum printr-un oraş dobrogean e, cu siguranţă, interesant…

* * *

Marea n-are nici o vină pentru cei care vin la ea, şi-i primeşte pe toţi cu drag. Şi pe mitocani.

Anii trecuţi era o campanie-ceva la Guerrilla, în care ne erau înfăţişaţi mitocanii urbani: trebuia să ne oripilăm de piţipoance, de cocalari, de manelişti, de taximetrişti; vă dau o veste proastă – mitocanii sîntem şi noi, ăia care ne credem mai presus de mitocănie!

Spre deosebire de un manelist normal, care – ajuns la mare – se dă jos din maşină, scoate lada frigorifică, face focul la grătar, bea bere şi ascultă muzica la maxim, anti-manelistul se dă jos din maşină, scoate lada frigorifică, face focul la grătar, bea bere şi ascultă muzica la maxim.

Cum – nu vedeţi nici o deosebire? Vai – dar este! Manelistul ştie, la o adică, că face ceva nasol. Ştie că nu-i frumos să pui manele tare; dacă-i ceri să dea muzica mai încet, te-njură un pic şi pînă la urmă face linişte. Anti-manelistul face un act de cultură şi civilizaţie cînd îţi pune rock la miezul nopţii; dacă-i ceri să-nceteze, îţi explică că muzica lui e bună, că nu e manea, că… Căcăt, prieteni: orice muzică dată tare, la un moment nepotrivit e proastă.

* * *

Oamenii care se ruşinează cu ceea ce au, şi nu cu ceea ce fac ca să aibă. Îs o droaie dintr-ăştia. Şi-au luat un astra din ’98 ca să nu fie loganişti. Au rată pe doi ani la telefon. Şi – Doamne! – cum se mai laudă cu ce au! Şi cum au făcut cu 5 minute mai puţin faţă de data trecută din Bucureşti pînă-n Vamă; ai crede că cu alea 5 minute li se prelungeşte erecţia, nu altceva!

Ăştia vin în grup la mare, în căutarea tinereţii pe care n-au trăit-o niciodată; dacă te-a lovit soarta să-i ai şi vecini acolo unde stai, mai bine mută-te.

* * *

Nu-i frumos să te iei de părinţi. Dar n-ai de ales. La 2 Mai în special vezi o chestie: copii exilaţi peste vară. Părinţii îşi lasă plozii cu bunicii sau bonele cu săptămînile; le închiriază cîte-o cameră-două şi trec să-i vadă în weekend. Alintaţi şi mituiţi de către bunici, copiii ăştia se sălbăticesc cu mare repezeală.

Te distrezi cînd vezi bunicii ori părinţii urmărindu-şi copiii, cu strachina cu zeamă-n mînă, cam trei-patru kilometri pe zi; pen’că ăştia mici n-au chef să mănînce – au chef doar să zburde pe nisip.

Cînd familiile cu copii decid să-şi facă vacanţa împreună – să te ţii! Patru familii ajung să aibă pînă la 10-12 copii, cu vîrsta între 4 luni şi 14 ani; e firesc ca unul dintre ei aproape să se-nece, trei să se strice la stomac, altul să se piardă şi doi să ajungă la spital cu diferite zgaibe – şi e distractiv!

* * *

Asta-i treaba; nu te plictiseşti niciodată la mare!