E greu să susții că Bucureștiul ăsta al nostru chiar a fost întrutotul o capodoperă a arhitecturii și a urbanismului în ceea ce ne place să numim perioada sa de strălucire interbelică.
S-au desăvîrșit, într-adevăr, prefaceri uluitoare care ne-ncîntă și azi, s-au tras străzi și bulevarde care nici acum nu-s întrutotul terminate după năzuințele de-atunci, s-au ridicat case și blocuri și – peste toate – s-au pus bazele infrastructurii edilitare pe care n-o vedem, dar ne bucurăm de ea în fiecare clipă: gaz, apă și electricitate.
Doar că nu era perfect, și-n tot avîntul măreț de-acum un secol ne miră să găsim dude, neașteptate lipsuri de viziune și meschinării ale căror ponoase rămîne să le tragem pentru totdeauna.
E de-ajuns să pătrundem chiar în cîteva din parcelările interbelice – construite totuși cu oarecare luare-aminte pentru lărgămîntul străzilor și-al trotuarelor – ca să vedem că n-au rezistat testului timpului. În pofida unor proiecte generoase, realizarea lor a presupus compromisuri: scăderi ale spațiilor verzi gîndite inițial și renunțări la scuaruri.
Iar tiparul arhitectural nu tocmai inspirat al caselor-tip (fără mari variațiuni) îl găsim mutat și-n cel urbanistic – veșnica arteră principală generoasă din care se desfac alei mai degrabă puchinoase.
Pînă și-n cartierul Primăverii găsim o surpinzătoare lipsă de viziune în plin avînt al epocii automobilului – cu străzi realmente fără trotuare, unde inspirația arhitecturală a lui Octav Doicescu a fost trasă îndărăt de acest veritabil chix urbanistic care s-a perpetuat și agravat în timp, la adăpostul atmosferei de „oraș interzis”.
Iar acolo unde realizarea parcelărilor a ținut doar de efortul vreunei asocieri particulare ori întreprinderi, standardele au fost scăzute pînă la limita suportabilului – așa au reușit să propășească proiecte precum cele din Mihai Bravu 227 ori Sectorului.
Ajunși aici, am putea să ne găsim alinarea în gândul că – iată! – mare lucru nu s-a schimbat în ani; sîntem aceiași, cu aceleași metehne, cu aceeași blegeală după vreun avînt; știm prea bine că felul nostru nu prea a fost altul.
Doar că bîlbele astea interbelice însoțeau și planuri publice ambițioase.
comentarii