Trăim într-un oraș unde avem un cult pentru lucrurile gratis, reduse, ieftine; trăim într-un oraș scump.
V-a pus pe gînduri, desigur, mirarea străinilor la vederea atîtor locuri unde te poți lega gratis la net. Sau v-ați mirat voi de puținătatea locurilor unde netu-i gratis prin alte țări!
Noi așa sîntem obișnuiți, pesemne. Netu-i bunul întregului popor. Te conectezi gratis la terasă, în stație, la aeroport, la serviciu…
Din vara asta, netul e gratis în cele mai multe parcuri ale sectorului 1. Și-i un net bun, ca să zic așa – conexiunea wireless ține la tăvăleală (bine, să fim cinstiți, cînd a fost Promenada Operei, wi-fi-ul din parc de-acolo n-a mai făcut față; doar erau mii de oameni veniți…)
E bine? Contează, dacă e bine?
E bine: lumea e-n parc, la umbră, la aer curat; e rău: nu mai citește ziarul, nu se mai uită după fete – linge un ecran.
E – desigur! – folositor să-ți iasă în cale un astfel de hotspot. Poate-ai de trimis vreo poză, poate vrei să citești vreun mesaj important – cine știe? Trăim într-o lume nouă; că ne place, că nu, astea ni-s obiceiurile.
Pînă una-alta, în parc netu-i la fel ca aerul curat: gratis.
Promovarea asta frenetică a gratuității netului nu poate duce decât la îndobitocirea populației. Mă uit oriunde: in autobuz, pe culoarele liceelor, in parc, pe stradă, și TOȚI fac același lucru: se zgâiesc hipnotic la… un ecran! Mă mir cum nu se ciocnesc unii de alții in felul acesta…
Îmi place să cred că am rămas de modă veche (mai ales la partea cu privitul fetelor, dar vara s-a duuus…), dar deja sunt privit ca un ciudat…
Cineva zisese odata ca inteligenta pe pamant e constanta. Numarul oamenilor e tot mai mare insa 🙂