despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Banda de TAXI

scris de Freesys

Azi am văzut un filtru de amploare al poliţiei rutiere la intersecţia Dorobanţilor cu Ştefan cel Mare. În jur de 12 agenţi opreau tot ce venea pe banda specială dinspre Romană, cu excepţia RATB bineînţeles, dar şi cu excepţia TAXI; fapt ce m-a contrariat întrucât numărul taxiurilor îl depaşea cu mult pe cel al autoturismelor.

Una din puţinele benzi speciale, din Bucureşti, este de mult timp Dacia dinspre Moşilor spre Romană. La început această banda beneficia de semnul de circulaţie „INTERZIS CU EXCEPŢIA RATB” care după foarte puţin timp, pentru interese evidente, a fost înlocuit de semnul de circulaţie „INTERZIS CU EXCEPŢIA TRANSPORTULUI PUBLIC LOCAL”. Acest din urmă semn reglementează şi circulaţia pe noua bandă specială de pe Calea Dorobanţilor.

Cu toate că, de drept, transportul în regim taxi este un transport de natură privată, legea de la noi reglementează transportul public astfel:

„Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007
Art. 3
(1) Serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publica si cuprind totalitatea actiunilor si activitatilor de utilitate publica si de interes economic si social general desfasurate la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autoritatilor administratiei publice locale, in scopul asigurarii transportului public local, precum si a transportului public judetean de persoane.
(2) Serviciile de transport public local includ serviciile de transport public de persoane, serviciile de transport public de marfuri, precum si alte servicii de transport public.
(3) Serviciile de transport public local de persoane cuprind:
a) transport prin curse regulate;
b) transport prin curse regulate speciale;
c) transport cu autoturisme in regim de taxi;
d) transport cu autoturisme in regim de inchiriere.”

Faţă de prevederile legale pe benzile mai sus menţionate au voie sa circule:

  • Conform pct. a – flota RATB,
  • Conform pct. b – microbuzele centrelor comerciale, microbuzele de transport angajaţi
  • Conform pct. c – taxiurile de transport persoane/mărfuri
  • Conform pct. d – toate felurile de autoturisme şi autoutilitare închiriabile adică decapotabile de lux, breakuri funerare, limuzine de nuntă, cazane cu moloz, dubiţe cu deşeuri periculoase rezultate din activităţi medicale şi foarte foarte multe altele, aş scrie până mâine.

Este evident însă că toată tărăşenia este făcută special pentru accesul taxiurilor.

Vă las pe voi să gasiţi diferenţele dintre deplasarea cu taxiul şi deplasarea cu autoturismul personal. Chiar merită taxiul un regim special?

10 comments to Banda de TAXI

  • Amiral Snagov

    din ce-am iesit pe-afara, orasele in care pe benzile special de transport in comun sunt permise si taxiurile sunt multe, dau ca exemplu centrul Londrei mai ales.

    Pana la urma, activitatea de taxi este in folosul publicului, nu?

  • hm

    Freesys, tu ce zici – deci un rent-a-car are voie pe banda speciala?

    Daca un bulevard are banda speciala pentru transport public, atunci as fi de acord ca transportul public, asa cum e infatisat mai sus, sa se faca pe banda aia… si doar pe ea.
    Adica, daca se face banda pe Magheru, taxiurile sa ramana exclusiv pe banda speciala 🙂

  • Freesys

    Păi cum zice legea, transport cu autoturisme în regim de închiriere, adică rent-a-car.

  • Taxiurile dar si altii pelanga taximetristi mai folosesc banda speciala pe Elisabeta spre Universitate. Dar taximetristii credeam ca au banda lor de stationare – trecerea de pietoni, chiar pe colt, inainte sau dupa ea … Niste nesimtiti pe care ii urasc in trafic, recunosc.

  • Amiral Snagov

    Poate fi extinsa aria inchirierii si la comodat?

  • hm

    Da’ stai sa vezi belea, daca introducem ricşe… pe unde o să circule, pe banda de biciclete sau pe banda de transport public?
    din această dilemă nu putem ieşi…

  • Freesys

    Nu, sunt două contracte diferite 🙂

  • Amiral Snagov

    eram sigur ca n-am noroc 😉

  • Prin a fară, pe benzile pentru transportul în comun circulă şi bicicletele, cu excepţia cazurilor când există o bandă specială dedicată lor. Nu văd nimic în neregulă în faptul că taxiurile circulă pe aceste benzi… aşa se face şi pe la case mai mari. Dar să circule doar cei autorizaţi în Bucureşti, nu pelicanii de Ilfov. Sau, varianta 2, AMTB-ul să se apuce să facă ce are în obiectul de activitate, şi să dea licenţe direct pentru toată zona Bucureşti + Ilfov, fără diferenţieri pe localitate… măcar să fie toţi legali şi să plătească taxe.
    La noi, teoretic, nu au voie bicicletele, dar au voie maşinile în sistem rent-a-car… cu un avocat bun cred că s-ar putea demonstra că şi leasingul operaţional (ba chiar şi cel ,,normal”) e tot o formă de închiere… ba şi achiziţia în rate e tot o formă de închiere, pentru că dacă nu plăteşti ratele, banca îţi ia utilajul. Astfel că 99% din maşinile din Bucureşti pot circula bine mersi pe banda respectivă.
    Sunt curios ce îmi zice Garcea dacă mă prinde cu bicla pe banda respectivă. Pe Kogălniceanu nu am avut probleme (decât cu adormiţii din 336 care o lălăiau cu 25 km/h).

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>