despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

parfum de primăvară

A venit? Da, a venit – dar am găsit noi vreme s-o vedem?

Ba a fost ploaie, ba a fost vînt; iar în ziua cînd a fost soare… ne-am dus la cumpărături.

Dar a venit – ea, primăvara.

O să public cea mai frumoasă poză de primăvară pe care-am văzut-o în viața mea.

Ce poate fi mai frumos? Să fie primăvară, să fie Soare, să fie după-amiază, să deschizi fereastra și să-ți intre-n casă parfumul florilor de vișin, să auzi albinele care bîzîie harnice. Pe la colț să treacă un autobuz, în treaba lui; niște vecini să stea de vorbă, undeva-n josul străzii…

Pe toate le vezi și le simți din poza lui Cristian Malide, făcută din casa părintească din Parfumului, în anii ’70.

6 comments to parfum de primăvară

  • E un IK-4 în dreapta.

  • hm

    Unul din detaliile pentru care îmi place atâta poza…

  • Nicholas Jordan

    Poze ca aceasta nici nu e nevoie sà fie discutate. Pentru ca pana si ce lipseste balanseaza restul. Poze ca astea nici nu au nevoie de privitori. Ele doar sunt.

  • bogdan71

    Acel tip de indicatoare stradale – pe fond alb și boante în sectoarele 1, 2 și 6, respectiv pe fond bleu-marin și cu săgeată în 3 și 4, a apărut după 1980 – aș îndrăzni să spun că în 1982. S-au montat foarte rapid în tot orașul. Nu știu dacă au fost și în sectorul 5 – dacă da, au dispărut relativ repede. Astăzi mai sunt foarte puține – mai deunăzi am văzut unul la ieșirea străzii Laborator în Șos. Mihai Bravu, ruginit în ultimul hal.

  • hm

    Sunt și in 5. Chiar in capătul străzii mele dinspre Calea Rahovei încă mai rezista unul, din acest model din poza lui Cristian Malide.

  • Cristian Ioan

    Da, imaginea de primavara este din 1980 sau 81.
    Tocmai, indicatoarele de la colt erau nou-noute!

    In toamna lui 81 am plecat stagiar la Curtea de Arges, asa ca nu am mai facut astfel de foto.
    Visinul din coltul gradinii a continuat sa faca flori pina in 1988, cand ne-a demolat, insa de prin ’86 deja nu mai circula 142 pe strada, incepuse sistematizarea la Piata Unirii.

Leave a Reply to Nicholas Jordan Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>