despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

prin şi pe lîngă

… toamna asta s-a întîmplat să merg îngrozitor de mult prin Bucureşti; mai mult decît în mod normal şi mai mult decît ar trebui cineva s-o facă. Aş fi vrut să-mi iau o zi de răgaz şi să mă plimb, să revăd locuri frumoase şi să mă bucur de vreun cartier liniştit – da’ nu s-a putut. Am ajuns pe la toate periferiile şi am învăţat fel de fel de scurtături şi de drumuri care te scot undeva; am ocolit măiastru ambuteiaje şi am gonit din ce în ce mai repede dintr-un loc în altul.

Bucureştiul e otova. Chit că te afli pe undeva prin dosul Gării Progresu sau prin prelungirea Ghencea – e acelaşi praf sau noroi; e acelaşi om, acelaşi gunoi, acelaşi sistem; din nici o parte nu vine nici o veste bună, prieteni.

M-am mai aflat – tot în toamna asta – şi pe lîngă oraş. Am trecut din nou prin orăşelul meu favorit – prin Otopeni; îmi place tot mai mult aerul de suburbie scumpă al locului – şi cel mai mult mi-a plăcut un afiş mare pe care scria: Otopeni – e timp pentru toate; frumos, să ştiţi.

Mie-mi plac împrejurimile Bucureştiului. Îmi place cîmpia şi-mi place cum, la nici cinci kilometri de haos şi larmă, te poţi găsi – încă – singur pe cîmp. Să fi avut timp (ehe!) v-aş fi făcut nişte poze cu asfinţituri de soare de la margine de Bucureşti; în schimb, tot ce-am reuşit a fost să mă opresc pe un drum lăturalnic, plin de gunoaie, şi să văd, acu’ ceva vreme, răsăritul:

… bun şi ăsta, ce să-i faci?

Deci m-am fîţîit şi pe lîngă oraş; am văzut cu bucurie că s-au asfaltat tot mai multe drumuri de legătură şi că se circulă tot mai bine între localităţile ilfovene; exceptînd situaţia ciudată cînd, după ce mergi cale de vreo două-trei sate, şi treci de o pădurice, de un lac, mai treci de un sat, de încă o pădurice – şi brusc, drumul asfaltat se termină; continuă el puţin mai încolo – din satul următor, peste doi kilometri.

… Mergînd eu şi tot mergînd prin-prejur de Bucureşti, am văzut o chestie; fiţi atenţi. De ce naiba nici un sătuc, nici o comună nu are un drum drept? Zice-ţi-mi şi mie! Mergi drept, oblu, rectiliniu între două localităţi; şi cum dai să intri în satul următor – hop şi-o curbă! Dacă e un sat mai mare-aşa, are cel puţin două curbe la 90 de grade; cu fel de fel de oameni care acolo şed pe marginea drumului şi-ţi sar în faţă.

Chiar sînt serios cînd întreb asta: de ce un sat de cîmpie – care oricum e format din strada mare şi din cîteva străduţe perpendiculare – nu s-a născut de-a lungul unui drum drept? S-o fi format în preajma cine ştie cărei răscruci de pe vremea lui Papură-Vodă? E tare interesant; poate oi găsi vreun antropolog-ceva să mă lumineze.

7 comments to prin şi pe lîngă

  • Ce a fost mai întâi : drumul sau cătunul?
    Drumul e făcut să unească două aşezări, nu să traverseze drept, pe calea cea mai scurtă, o localitate. Câmpia favorizează dezordinea, nu există nici un factor natural regulator. Există şi o excepţie : cea a celor 18 sate noi din Bărăgan, înfiinţate prin deportările de la începutul anilor 1950, care au fost organizate după o tramă stradală carteziană.

  • hm

    da’ măcar un sătuc-drept acolo, născut de la sine, să văd şi eu…

  • Simplu: nu am evoluat din Evul Mediu.La noi satul este sinonim cu anarhia. Fiecare face ce-i tună, că doar e pe proprietatea lui! În plus, planificarea urbană e de dată recentă. Atunci când s-a încercat sistematizarea satelor a fost jale! Mai ţii minte organizaţia aia “SOS satele româneşti?” Isteria de la Europa Liberă? Ei bine, şi peste o sută de ani satul românesc tot în Evul Mediu o să fie. Şi căcăstoarea tot RFG(refugiul din fundul grădinii) se va numi!

  • ando

    Si pentru mine e un mister asta cu drumurile “cotite” in plina campie; daca mai tineti minte drumul vechi spre Constanta prin Lehliu; dupa Lehliu Gara sunt 2 mari “coturi” aproape la 90 de grade in plina campie…cel de dinainte de Dor Marunt ,chiar la 90 de grade si cu indicator de curba deosebit de periculoasa ! De ce asa?

    Si pe mine ma cuprinde cateodata dorul de duca,de oprit undeva pe camp sau pe marginea unei ape si de “zacut”,asa, fara niciun scop 🙂
    Am facut-o toamna asta odata, am fost de nebun, intr-o duminica, pe marginea lacului Siriu(in jud Buzau)…peisaj frumos dar
    nu prea ai multe “accesuri” pt. masina. Nu sunt popasuri amenajate-cu vedere la lac- sa bei un suc, o cafea…
    Am facut ceva poze si dupa cateva ore m-am intors insa
    nu prea merita sa faci cca 400 km dus-intors numai pentru atat.

  • Cum spunea si @Constantin gheorghe, majoritatea satelor, chiar si cele de la Campie, s-au format inca din Evul Mediu timpuriu, si in mare asezarea lor pe teren a ramas neschimbata, doar ca acum in loc de bordeie au aparut vile cu termopan. Si ar mai fi o chestie care s-ar putea aplica in cazul satelor din jurul Bucurestiului, si anume ca pana nu demult zonele astea erau acoperite de paduri, des-telenirea s-a facut relativ recent (ultimii 2-300 de ani!?), asa ca multe din drumurile de azi sunt foste potentiale drumeaguri prin padure.

    Apropo de sistematizarea satelor, citeam ieri un articol al lui O. Doicescu din 1974 in care zicea ca la vremea respectiva existau planuri de sistematizare pentru doua treimi din satele din Romania (deci cu cel putin 10 ani inaintea “panicii” de la sfarsitul anilor ’80). Ma intreb ce s-a intamplat cu acele planuri. Banuiala mea (desi nu sunt din bransa) e ca erau arhivate la centrele de proiectare ale fiecarui judet, si atunci intrebarea se pune ce s-a intamplat cu acele arhive dupa ’90?

  • Nu orice aliniere de fronturi construite sau îndreptare de străzi este şi sistematizare, aşa cum s-a chinuit să ne înveţe Geniul din Carpaţi, pentru că atât înţelegea el din viaţa urbană. Urbanismul (înţelegerea necesităţilor unui oraş) şi planificarea dezvoltării urbane pornesc de la o abordare raţională şi un sistem de argumente ştiinţifice, însă orice prognoză de dezvoltare urbană nu va putea depăşi limitările unei prognoze meteo : pe termen scurt aceasta este mai probabilă decât pe termen lung.

  • florin

    Din cand in cand ma mai apuca dorul de duca,si cum nu la orice ora se poate face o excursie,ma duc fie la Laromet,fie la Casa Scanteii,si il iau pe 304.Chiar daca linia de centura(Soseaua Odai)a fost reamenajata si de-o parte si de alta au aparut o gramada de constructii,au mai ramas totusi cateva petice de camp neconstruite.Cat despre satele tarii,C.G,are dreptate:nici peste enspe mii de ani taranul nostru nu va intelege ca civilizatia este ceva mai mult decat blugii,mobilul la cingatoare,masina straineza si viloiul cu termopane.

Leave a Reply to mihai Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>