… mizeria, oameni buni, se ascunde-n spatele vorbelor frumoase. „Artă”… „cultură”… „mesaj”…
… și vede orișicine că nu-i nici artă, nici cultură, nici mesaj – doar concepte goale scuipate-nspre public.
Pînă și cel ce smîngălește zidurile Orașului își închipuie „c-are ceva de spus”…
Cîte dintr-astea am văzut – și cîte-or mai fi cele la care ne-am întors, plictisiți, privirea…
Dar greșim cînd le vedem doar pe astea, deși avem, într-adevăr, scuza că-s prea la nivelul ochiului nostru.
La fel de mare-i și mizeria celor care șed și „apără” cultura; cultura aia despre care se vorbește pios, cultura aia cu „C” mare…
Cu ceva vreme-n urmă, ascultam un mic reportaj despre pățania rușinoasă dintr-un oraș de provincie, unde niște lăutari – peste noapte, după ce cinstiseră paznicul și pompierul – au intrat în Templul Culturii și-au spurcat Sfînta Scîndură a Scenei, filmîndu-și un clip. Se sufocau de indignare apărătorii artei – cum de fusese posibil așa ceva? Cum de acest Dumnezeu care ne iubește a lăsat să se-ntîmple asta?
…. era îngrozitor – cu adevărat Îngrozitor – cum lăutarii și-au bătut joc de Cultură!
Dar ăștia care-au lăsat Cultura să fie păzită, peste noapte, de doi bețivi nu-și vedeau paiul din ochi.
comentarii