despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Case căzute 261 – Bd. Pache Protopopescu 109

… un fost institut de cercetare unde, acum mai bine de 20 de ani, a-nceput să funcționeze televiziunea Pro TV. Ce-a-nsemnat Pro TV pentru Țara asta – atunci – e greu de descris și încă de înțeles.

Clădirea e abandonată de cîțiva ani; au rămas – urît, murdar, mizerabil – cîteva troace care să ne-amintească de gloria momentului în care televiziunea cobora în stradă; pe-un zid se mai deslușește scris „Cabina Pro TV”…

 

Televiziunea Pro TV s-a mutat doar două case mai jos – la 105 -, pe locul unde ființase o făbricuță de dulciuri, a cărei istorie o deslușim din terfeloage, așa cum ni-i felul; ocazie cu care vedem și brambureala numerelor poștale de pe-aici…

… și mai demult, s-ar părea că-n locul fabricii de produse zaharoase ar fi fost una de ciorapi. Pe locul unde s-a ridicat clădirea părăsită pe care-am prezentat-o-n episodul de azi a fost o casă cu funcțiune administrativă și înainte, și după Război.

mai multe despre Case căzute • lista articolelor din seria anilor ’90 • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

17 comments to Case căzute 261 – Bd. Pache Protopopescu 109

  • Anonymous

    Clădirea în care a funcționat Pro TV a adăpostit până în 89 Trustul de Construcții Industrial și Agrozootehnice – TCIAz (TCIAZ).

  • C.D. Mocanu

    Năuceala de dimineață! Mesajul anterior nu este anonim. Îl semnează C.D. Mocanu!

  • Cornel S

    La mijlocul anilor 80, elev de liceu de alimentatie publica fiind, am fost in practica la o fabrica (printre altele) de halva, pe aceiasi parte cu ulteriorul (fostul) sediul Pro Tv. Nu mai stiu daca era pendinte de fabrica de dulciuri sau de cea de ulei din Viilor (la pamant acum). Halvaua (pana sa fie pusa in forma de mini cozonaci, cum ne amintim ca era vanduta atunci) era o masa amorfa pe care o framanta cu ajutorul trupurilor lor goale de la brau in sus si foarte cu mult par pe piept cativa tigani. Lucruri vazute, nu auzite… Poate ca pare departe de subiect, dar m-am legat de amintirea acelei fabrici de dulciuri.

    • hm

      Știți cât de mult ne plac amintirile și cât de tare ne îmbogățesc articolele! Mulțumim!

      • Cornel S

        Cu placere! De altfel, povestea cu tiganii si cu masa amorfa de halva (pe langa propria constatare) poate fi citita in memoriile lui S Curticeanu, in jurul paginii 100.

  • C.D. Mocanu

    Fabrica de dulciuri DELICIA producea și rahat. Secția cu pricina se afla la Cuțitul de Argint. În perioada 1973 – 1974 o vizitam frecvent. Eram practicant (în ultimul an de liceu) la IDEB – Secția Rețele Sud, pe Candiano Popescu și electricienii cu care lucram apreciau (și nu doar ei!) …. rahatul proaspăt!!!! Merita efortul! Credeți-mă!

    • hm

      Eu țin minte, să nu râdeți, doar mirosul de pe acolo… O data, când eram mic, am ajuns în trecere pe Șerban Vodă: MIROSEA GROZAV!!

      • C.D. Mocanu

        Da, așa e! Mirosea de te amețea. Secția aia mai producea și alte bunătăți. Cu ocazia unei descinderi, colegul meu de clasă L.I., un fel de „Mutulică” a mâncat cu poftă o cantitate mai mare de rahat moale!! și i s-a aplecat. Cei doi electricieni de deservire operativă cu care făceam echipă știau remediul. O pățiseră și ei. În drum ne-am oprit pe Viilor la un depozit de unde băieții au căpătat o sticlă cu votcă mai pricopsită. Băutura l-a lecuit instantaneu. În schimb a devenit neobișnuit de vorbăreț!

        • hm

          Merge și invers! După un mic exces alcoolic, oleacă de dulce remontează de minune. Atît am reținut, după ani și ani, din cursul de medicină legală.

  • Ando

    Câţiva ani după revoluţie, chiar în clădirea din stânga intrării la ProTV, a funcţionat un magazin de prezentare şi vânzare a dulciurilor făcute de “Excelent”.

    • hm

      Da, da, la pozele astea mă gîndeam!

      • Cornel S

        Este posibil ca cladirea prezentata de dumneavoastra sa fie aia cu tiganii si halvaua plina de par de pe piept. Nu mai sunt sigur, sunt aproape 38 de ani de atunci, dar inclin sa cred ca, avand in vedere materia prima, semintele de floarea soarelui, sa fie vorba tot de Ulei Muntenia. Bineinteles, ma pot insela….

Leave a Reply to Ando Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>