Urme ale trecutului (VIII) – Preșurile

scris de C. D. Mocanu

Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.

Au fost „covoarele” pe care am mers de-a bușilea și pe care am exersat mersul biped. Împodobeau cămăruța modestă în care părinții mei locuiau cu chirie pe Intrarea Fusului/Fanteziei la numărul 2. Avea mama și un covor adevărat, din iută, primit cadou la nuntă dar îl păstra pentru inaugurarea casei pe care o construiau dincolo de gard, pe Vitan.

Puteau fi găsite în toate gospodăriile mahalalelor bucureștene deși, mulți sunt tentați să creadă că erau specifice mediului rural. Nici vorbă! Ieftine și trainice, preșurile astea valorificau cu mare folos deșeurile textile care inevitabil se adunau în locuințele din brâul de sărăcie și voie bună al orașului.

Cămăși, rochii, bluze, fuste, basmale … câte altele, devenite nefolositoare după ce fusesră ajustate, cârpite, reparate de mai multe ori, erau spălate și păstrate cu grijă până în iarnă când, seara la gura sobei, femeile din familie puneau de-o clacă și le făceau fâșii adunate în gheme imense, cu mult mai mari decât o minge de fotbal.

Primăvara, cu oarecare mobilizare și efort, erau duse la țesut într-un mic atelier particular nelipsit din fiecare mahala. Avea în dotare un război tradițional, din lemn, la care se înlocuiau unele piese pentru a-l face să utilizeze ca bătătură fâșii de materiale textile diverse. În Vitan, din Dudești până la Dâmbovița și din Dristor până la Abator funcționa unul singur pe Strada Sebeșana, foarte aproape de Intrarea Fusului. Avea dever. Dura ceva până onora comanda dar o făcea totdeauna la termenul promis. În plus, soții Prodan, cei care în timpul liber țeseau preșuri, lucrau la „7 Noiembrie”. De acolo cumpărau pe mai nimic firul de bumbac pentru urzeală. Nea Prodan zis Cumătru, un țigan negru tăciune, simpatic, harnic și gospodar, bun prieten cu tata, nu ezita să se așeze la război lăsându-și nevasta să se ocupe de treburile casei și de Florin (Dințosu), băiatul lor de-o seamă cu mine.

Muncind mult și stăruitor oamenii orașului (cei ai Vitanului odată cu ei) au început să câștige din ce în ce mai bine. Pe măsură ce-și terminau casele le dotau și le decorau după moda timpului.

Încet, dar sigur, preșurile țesute din cârpe au trecut în amintire. Cumătru a demontat războiul și l-a pus în pod. Ocupa locul de pomană. Când buldozerul a venit la poarta lor, în focul mutatului, l-au uitat acolo. Dus a fost!

Cele două preșuri păstrate de mama au ajuns la mine după ce peste ele s-au așternut mai bine de șaizeci de ani. Încărcate de nostalgie, numai și pentru faptul că la un moment dat le-am călcat în picioare, le voi transmite celor care-mi urmează.

Post Scriptum

Până miercuri, 22 mai 2019, am fost convins că în al doilea deceniu din secolul XXI preșurile țesute din deșeuri textile sunt doar urme ale trecutului. M-am înșelat! Lidl mi-a zdruncinat convingerea.

Am constatat în acea zi că vestitul lanț de magazine, cu originile în Neckarsulm (Baden – Württemberg, Germania) vinde în România preșuri identice cu cele pe care eu le știu din copilărie și pe care le credeam uitate.

Sub denumirea „Woven Rug” – covor țesut, preșul de 60×90 cm. este fabricat de Meradiso, marcă a Lidl Stiftung & Co. KG, pentru țările din Europa de Est. Pe manșetă, traducerea în limba română este „covor din petice”. Cam stângace tălmăcirea. Prețul de 25 lei/buc. adică 46,29 lei/m² (circa 10,00 Euro/m²) este exagerat. Deșeurile textile se vând cu câțiva cenți kilogramul, fabricarea este în totalitate mecanizată, costul de producție este foarte mic. În plus, au și defecte de țesere (cel portocaliu din stânga fotografiilor). Cam atât plătea mama pentru un preș impecabil de 80×200 cm. țesut manual.

Dacă Lidl are vânzare, atunci este o afacere bună! Unde ești Cumetre?