… din cînd în cînd m-apucă dorul să mă plimb prin oraș. Nu că n-aș trăi aici: îl străbat, îl folosesc, îl cunosc; zic doar că mi-i – uneori – și drag de el; de București.
Așa că dau o fugă pînă-n Centru, mă las atras, distras, mă duc încoace ca să mă-ntorc pe dincoace; haihui; fără vreun scop, fără nici măcar vreo așteptare anume.
Nu m-aleg cu nimic; și dacă eu nu m-aleg, păi nici voi – întrucît nu am ce scrie.
… dacă mă dau un pas în spate și mă uit mai atent, văd că s-au mai schimbat lucruri: mai intră vreo clădire-n reparații… se mai curăță un trotuar… mai trece un troleu, un autobuz nou.
Dar astea – cum să zic? – trebuie căutate, nu ies în cale, nu atrag privirea, nu se însumează într-atîta încît să zic: „da, ce s-a mai schimbat Bucureștiul!”
Fiindcă așa și e: Bucureștiul a stat, nu s-a schimbat – e încremenit.
Ne place, nu-i așa, să ne uităm în trecut, la „marii gospodari” ai Capitalei: cutare a tăiat bulevarde, cutare a clădit poduri, cutare a ridicat cartiere-ntregi. Înțelegem – erau și alte vremuri, cînd toate astea se-nfăptuiau și prin voință, și prin stăruință: acum nu mai merge să faci lucrurile așa. Nu mai putem aștepta de la o administrație să taie, să dărîme de dragul de-a ridica altceva – azi credem în ameliorarea locuirii, preschimbarea într-o conurbație prietenoasă; timpul tîrnăcopului trece peste tot în lume.
Doar că, în tot timpul ăsta, nu putem uita că Bucureștiul e – încă – și-n afara lumii, și-n afara timpului; așa că orice zi în care nu se face ceva e uriașă pagubă.
Administrația de azi n-a ridicat Bucureștiul; n-a știut, n-a putut, n-a găsit o cale și pentru asta: tot ce a reușit e un „reset” temporar al dezvoltării imobiliare nesănătoase, pe care din păcate-l percepem ca o stagnare, ca o piedică, ca o încremenire.
Eu nu-l percep deloc asa, dimpotriva, ce se intampla inainte era problema, si una imensa.
Bucurestiul, lasa-l cum e, decat sa fie mai rau. Si schimbarile importante tind sa fie in rau, de multe ori si in sine, si aproape intotdeauna cel putin pe perioada in care se intampla, prin ce distrug, prin ce deranj cauzeaza, prin vietile pe care le… destabilizeaza, ca sa fiu bland…
Acum e timpul marilor schimbari in alte sensuri, la nivelul societatii si sistemelor pe care se bazeaza, acolo se cer. Pe partea astalalta, materiala, direct vizibila, cum zici, e timpul ameliorarii, imbunatatiri mai mici, facute cu mare grija, incercand sa nu schimbe neaparat in mod observabil din exterior, si cu siguranta sa nu elimine nimic care poate fi bun, dar sa mai adauge niste beneficii.
Ce e bine – că e și ceva bine, dar cine să mai aibă răbdare să caute binele ăsta? – e cum am reușit să gîsim un echilibru momentan.