despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Ca să cuprindem cu vederea întreaga imagine a lucrărilor edilitare trebuie să înțelegem și greutatea de a le face.
Oricît te-ai da cu curul de pămînt, tu – ca Primărie – nu poți să nu treci printr-o veritabilă aventură pînă cînd te-apuci de dat prima lopată.
De-aia durează atîta pînă începi – transformi ideea într-o hîrtie că vrei să faci; o hîrtie pe care începi s-o plimbi, s-o înmulțești pînă cînd ajunge dosar și din dosar un munte de dosare; nu merge altfel ca să vezi dacă se poate, dacă ai cu ce; pe scurt ce, cui și cît să ceri.
Făceam, într-adevăr, bășcălie cînd vorbeam despre „intenția primăriei de lansare de cerere de ofertă în vederea realizării unui studiu de fezabilitate pentru stabilirea indicatorilor pe baza cărora se va bugeta întocmirea caietul de sarcini care stă la baza aprobării hotărîrii pentru lansarea licitației de execuție a lucrării” – dar… cam așa merg lucrurile!
Ca să nu zic că fiecare lucrare trebuie să fie luată-n felul ei: poate ai nevoie să fie gata iute și atunci plănuiești din prima că o să te coste mai mult… poate îți permiți s-o faci mai pe îndelete, în condiții mai lesnicioase. Poate faci cu banii tăi, poate faci cu banii primiți prin cine știe ce program de investiții…
Ha! Nici mai departe nu-i ușor: ai ajuns la licitație și gata. În realitate firmele care să se-nghesuie la lucrări publice nu-s multe. Par multe… dar nu-s. Și nu întotdeauna în condițiile și termenele tale!
Alegi pe cea care zice că lucrează cel mai ieftin, deși știi că n-o să fie în stare să termine? Sau pe cea care știi că e scumpă dar livrează? Sau te folosești de una din firmele casei, cu care ești obișnuit să lucrezi?
Licitația, vedeți voi, nu-i doar despre prețul cel mai mic; trebuie s-o faci în așa fel încît să fie cîștigată de cine vrei tu; și uneori vrei să cîștige cei cu care știi că o să lucrezi cel mai bine chiar în folosul public.
Dar licitația poate nu iese. Nu că nu iese cum vrei tu; poate nu iese deloc. Sau iese prost. „Back to square one” – cum se zice: repetir!
… și iar durează.
Sau poate – în tot acest timp – se schimbă condițiile… prețurile… situațiile obiective pe care le-ai presupus la vremea cînd ai făcut proiectul: altă bătaie de cap.
Ce vreau să zic? Că durează: și vorbesc doar despre situația în care Primăria chiar vrea să facă și chiar vrea să facă lucrările ca la carte.
Astă-vară s-a demolat și deja vedem cît de repede avansează lucrul. Sîntem pe Sebastian, la rondul unde se desprinde Nuțu Ion. Zona ce se-ntinde spre Trafic Greu e-n mare schimbare.
 
… cam așa arată un șantier; cam așa se lucrează atunci cînd sînt bani, cînd e interes să meargă iute și bine. Și cînd șantierul nu-i al vreunei investiții publice.
Vedere din curtea magazinului „Lidl” de pe Sebastian, în lungul străzii Serg. Nuțu Ion:
   
Citiți și: Ce era înainte acolo IV • Trafic Greu IV
Nicăieri nu stau lucrurile pe loc. Mai iute ori mai încet, mai la dos ori mai la față, Capitala-și schimbă, zi după zi, înfățișarea.
Dacă nu te uiți atent o vreme, te pomenești cu vreo surpriză – de unde-o fi apărut cartierul ăsta de blocuri? Parcă nu era aici…
Iată-ne din nou pe Șoseaua Viilor, unde putem exemplifica de minune ceea ce ziceam mai sus. Case vechi care se renovează la stradă, doar ca să te facă, parcă, să nu vezi că-n spatele lor lucrează de zor macarale; ascunse încă-n vegetația abundentă, șantierele par că avansează discret; dar mereu, într-o spărtură a frontului vechi al șoselei, se ițește un mastodont – și o răscruce care și-a schimbat cu totul fața…
       
Dar și un orizont alterat în totalitate – odată cu ridicarea noilor ansambluri de la fosta „Flora” și de pe Trafic Greu.
       
Și nu e nici măcar un sfert din ceea ce se poate preschimba aici și încă stagneză.
O clădire simpatică, nu-i așa?
Ce se-ntîmplă aici, zilele astea, e descris pe panoul șantierului ca „demolare, sprijinire, săpătură”, așa că nu știm ce mai rămîne la sfîrșit. Mai ales că-n spate deja s-a pornit o curățare serioasă a terenului și de șantier se ocupă firma „Apolodor” – numărul unu-n demolări.
Ca să-nțelegem miza, ne aflăm la Sebastian cu Nuțu Ion, într-o zonă unde deja se construiește enorm și unde mai e, de asemenea, loc enorm de construit.
O bucată rămasă-n așteptare, cea dintre 13 Septembrie și Academia Militară – vorbim, firește, de partea nedemolată a Pandurilor.
În toamnă părea că s-ar mișca ceva la terenul viran dintre biserica nouă și Mihail Cioranu, dar reclamele viitorului ansamblu rezidențial au dispărut; pesemne are de-a face cu schimbările-n primărie.
Degradat, colțul străzii Ion Athanasiu.
Colțurile străzii Severeanu rămîn nevalorificate-n continuare. Vechea reclamă de dinainte de Război rezistă!
  
Înc-o stradă – Anibal Teohari – înc-o clădire ce se lasă-ncet pradă nepăsării.
… mai încolo – la Mihai Ciucă – ceva-ncepe să se miște; fusese și-aici loc liber.
 
… trecem de școală și la Căpitan Vijelie dăm de o clădire nouă, care n-a ieșit în batjocură.
Cei despre care-am pomenit mai sus, dînd nume străzilor ce ies în Panduri, au fost doctori – în afară de Mihail Cioranu și căpitanul Vijelie, care-s… din partea lui Tudor.
… în josul Filaretului, colțul dintre Constantin Bosianu și Slobozia, valorificat iute-iute. Astă vară s-au apucat de treabă.
 
Schimbările ajung pîn’la urmă și pe Rahova, între Electromagnetica și Sebastian. Lîngă noul magazin „Lidl” se lucrează la demontarea marii hale folosită pînă acum ceva vreme de firma „Alumil”. E la mintea cocoșului ce-o să răsară-n loc, la vremea cuvenită.
  
Păcat de blocul stradal, care strică orice investiție imobiliară; viitorii cumpărători, totuși, nu prea se sinchisesc de vecinătăți dezagreabile.
 
Imediat după, s-a demolat deja casa de la intersecția cu Petrache Poenaru. Casa părăsită de la interescția următoare – cu Grigore Tocilescu – deocamdată n-a pățit nimica. La intersecția cu Sebastian e, încă, o pîrloagă – s-ar putea să-i vină rîndul și ei.
Urmăresc evoluția în cele trei sectoare bucureștene unde primarii chiar s-au schimbat: 1, 2 și 6.
De ce-am vrut schimbarea, noi, bucureștenii?
Răspunsul e simplu: pentru că nu mai mergea; nu mai mergea deloc așa.
Iar acuma, cînd primarii ăștia noi vor să schimbe ceva – ceva care nu mergea! – ne bosumflăm… că schimbă!
Nu-nseamnă că au dreptate mereu, nu-nseamnă că n-o să greșească: înseamnă doar că, împreună cu ei, trebuie și noi, bucureștenii, să ieșim din mocirla civică și să-ndreptăm orice lucru care nu merge.
Sîntem martorii unui proces înspăimîntător: cei care nu vor schimbarea recurg la orice mijloc pentru a ne influența să fim de partea lor.
Pentru că din schimbare doar noi – cetățenii – am avea ceva de cîștigat.
… noi nu pierdem nimic: doar ei pierd.
Despre asta-i tot: și e important pentru fiecare cetățean interesat să-și aleagă cu atenție și responsabilitate sursele din care se informează.
Devine vital pentru viața bucureșteanului să se oprească nebunia primăriilor de sector.
Primăria Sectorului 3 își dorește – pentru „creșterea mobilității urbane” – să construiască două pasaje pe sub Mihai Bravu: unul la Vitan și celălalt la Dudești.
Iar pentru „reducerea punctelor de conflict dintre pieton – vehicul” să sape un pasaj pietonal la stația de tramvai Laborator.
Doamne, e atît de greșită, de nefericită, soluția asta de a favoriza bulevardele, de a crea șosele în inima unui oraș! Atît de împotriva oamenilor – tuturor oamenilor.
Pietonii trebuie să poată traversa cît mai ușor, fără să urce, să coboare, fără să ocolească cu zecile de metri.
Șoseaua Mihai Bravu trebuie să aibă doar două benzi pe sens pentru traficul auto. E de ajuns. Viteza mașinilor trebuie neapărat să scadă. 50 la oră e deja prea mult.
Primăria Municipiului București să se opună din răsputeri acestor proiecte nebunești care se nasc în sectoare.
 
listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici
(sursa)
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii