despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Cafea: de la armeanu’

Lunea bei cafeaua la serviciu făcută-n filtrul ăla nespălat de săptămîna trecută, marţea-ţi spui că-ţi faci cafeaua de-acasă, da’ n-ai timp, aşa că te-opreşti la peco şi bei ceva de-acolo, miercuri şi joi îţi iei o cafea de zece mii de peste drum, de la butic, şi vineri îţi juri că sîmbătă-ţi faci o cafea cu tot dichisul, acasă, la ibric…

Nu mă pricep prea bine la cafea – nu ştiu care e diferenţa dintre o cafea arabică şi una columbiană, de exemplu. Nu mă pricep la cafea – da’ ştiu să-mi dau seama cînd dau peste o cafea bună.

Iar la armeanu’ e o cafea bună.

Armeanul se cheamă Haig Keşkerian, are vreo 80 de ani şi vinde cafea pe lîngă Piaţa 1 Mai, pe strada Gheorghe Grigore Manolescu (strada e paralelă cu Banu-Manta şi Alexandru Cîmpeanu – cea cu Mircea Măcelaru). La el e deschis cam toată ziua – şi e o prăvălie mică.

N-am văzut în viaţa mea o cafea (columbiană) măcinată atît de fin şi atît de aromată.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

8 comments to Cafea: de la armeanu’

  • teoctist

    De citit “Confesiunile unui cafegiu” de Gheorghe Florescu

  • In lipsa unei pravalii adevarate (pana la asta pe care ne-o indici), eu imi fac dimineata cafea la ibric. E o cafea rasnita impreuna cu cardamom (marca locala, nu cred ca e voie sa fac publicitate, dar e un sort pe care nu l-am gasit in Bucuresti, ci in Botosani ! – asa ca de acolo ma aprovizionez en-gros cand dau o fuga cu serviciul) 🙂

  • hm

    ba, un pic de publicitate e voie!

  • Gheorghe SIMION

    M-am bucurat foarte tare sa gasesc articolul « Cafea de la armeanu’ »

    Sunt un mare iubitor de cafea de orice soi, de orice provenienta, in orice fel preparata (bautura aceea oparita in filtru nu-i cafea, sa ne-intelegem, iar asa numita « cafea americana » nu numai ca nu e cafea, dar e un abuz de limbaj pentru a denumi o apa stircata) Prepar in casa cafea la ibric (la nisip, mai tineti minte?), expresso, mocca, glacée, macchiato, in functie de dispozitie, timp si preferntele oaspetilor. Pentru asta, de oriunde ma duc, aduc cafea, desi acum a inceput, timid, sa se gaseasca si pe la noi cafea buna. Totusi, cafea ca cea de la Dl. Keskerian n-am gasit cat am umblat. In niciuna dintre cafelele pe care le-am incercat, nici chiar in cele foarte scumpe, sau foarte bune (a nu se confunda), n-am gasit caldura pe care o are cafeaua Domnului Keskerian. Nu e intotdeauna la fel – har Domnului ! Nici n-ar avea cum : n-are Dl. Keskerian in pravalioara Domniei sale ISO 9001, ambalaje vacumate, resigilabile sau alte minunatii pe care le gasiti pe la toate marile case de cafea. Are ceva tot mai rar si cu atat mai pretios : ascunsa in coltul Dumnisale, straluceste din ce in ce mai palid in umbra marii publicitatii stralucitoare, o mare pasiune pentru cafea.

    Spre deosebire de cele mai multe lucruri rezultate dintr-o mare pasiune, pe care doar le puteti admira de la distanta prin muzee si a caror palida amintire pe care o puteti duce acasa e o biata fotogradie, arta Domnului Keskerian o puteti lua acasa intreaga. Intr-o punguta de plastic, pe care Dl Keskeria a pus sa imprime numele sau gaj pentru « Cafeaua armeneasca de tratitie » cafeaua aceasta vie va schimba atmosfera din masina Dumneavastra cu o aroma care va face sa uitati de griji, de obligatii, de tremurul zilei. Va va grabi acasa, ca sa va bucurati de promisiunea pe care acea aroma incantatoare v-a facut-o decand prima oadra ati dus-o la nas.

    Cand ajungeti acasa, nu va grabiti : lasati cafeaua undeva unde poate sa va parfumeze casa, faceti-va comod si luati-va timpul sa preparati o cafea cum se cuvine. Puneti Dumeavoastra la fiert un ibic cu apa nu prea dura; daca apa de la robinet lasa pete albe pe pahar, treceti-o printr-un filtru, sau folositi apa plata imbuteliata. Inainte de a incepe sa fiarba, cand apa doar framata putin la suprafata, luati ibricul de pe foc si pueti cafeaua in apa. Nu fiti zgarciti : puneti o lingurita cu varf pentru o cescuta mica, doua pentru o ceasca mai mare (de cafea, nu de ceai!), iar daca faceti mai mult de doua cafele mari deodata, dati tain ibricului o lingurita in plus la fiecare trei calfele. Amestecati incet, pana ce toata cafeaua se scufunda in apa fierbinte, si puteti la foc mic. Nu lasati ibricul din mana! Bagati de seama cand cafeaua incepe sa freamete usor la suprafata, luati ibricul de pe foc si amestecati cu lingurita. Repetati descantecul asta de trei ori si stingeti focul. Lasati cafelei cateva clipe de repaus dupa ce ati amestecast ultima oara, nu mult, doar cat timp va trebuie sa pregatiti cestile, si puteti sa o turnati, cu gandul la fiecare dintre cei ce o vor bea : umpleti cestile in doua – trei treceri, nu diintr-o data. Asta daca nu doriti cumva sa impartiti inegal intre oaspeti, caimacul gros si fin, care face diferenta intre o cafea la ibric adevarata si o fiertura de pulbere din cea neagra, de la supemarket.

    Am lasat anume la urma adausurile. Puteti pune orice in cafea: cacao, ciocolata, vanilie, ardei iute, scortisoara, cardamon, … toate gusturile sunt sub soare. Unii pun in cafea pana si zahar ! Norocul lor ca traiesc timpuri moderne, in care toleranta e virtute. Pe vremuri vreun sultan iubitor de cafea si respectuos cu arta celor care o prepara ar fi pus sa le taie capetele. Ganditi Dumneavoastra ca Dumnezeu intamplator a facut cafeaua neagra si zaharul alb, sau ca sa-i fie de ajutor omului sa nu le amestece ? Daca vreti, puteti pune o data zahar in cafea, sa vedeti ce se intampla. Gustul primei inghitituri, puternic, pur, inconfundabil, al unei cafele cu personalitate, preparata cu pasiune de oameni ce-au pus in ea o parte din sufletul lor, devine plat si cu greu mai poate fi deosebit de acela incert, de prajitura topita in apa calda pe care ti-l ofera mai toate restaurantele proaste, cand ceri cafea turceasca. Daca nu va puteti lipsi de dulce si cu tot dinandinsul vreti sa dati cafelei Dumnetavoastra gustul acela, cautati macar un zahar a carui culoare sa nu o orbeasca de tot pe cea a cafelei. Si puneti putin !

    M-ama luat cu vorba si, recitind ce am scris, imi dau seama ca am cam facut reclama, cafelei Domnului Keskerian! Acu’, Dumneavoasta puteti publica, sau nu, articolul meu. Eu unul, de muti ani, de pe vremea cand Domnia sa avea oravalie in centru Bucurestiului, in coltul strazii in care acum bine de partuzeci de ani faceam liceul, de multi ani, zic, ma bucur de cafeaua sa si de mult gandesc ca ar merita mai multa pretuire si mai adanc respectul. Articolul meu nu-i decat o pledoarie pentru o cafea buna si o plecaciune in fata unui artist al cafelei. Tot asa, gandesc sa arat si altora ce comoara sta ascunsa in strada Grigore Manolescu (si nu Gheorghe Manolescu).

    Daca aveti drum pe bulevardul Mihalache (fost 1 Mai) dinspre Domenii spre Piata Victoriei, faceti un ocol pe a doua strada la dreapta dupa Piata (prima e Mr. Campeanu, cea cu macelaria), imediat dupa sediul BRD. Pe la jumatatea strazii, o pancadra prapadita, pe care scrie « CAFEA » atrage atentia asupra unei gherete de tabla aflate pe partea dreapta a drumului, cum te duci. Un batran garbovit citeste ziarul inauntru in fata unor rasnite de cafea, dintre cele care, primele, au inlocuit piua de piatra si pe care, un mic geniu anonim al tehnicii le-a facut sa fie antrenate de motoare electrice. Nu va lasati inselati : acela este un palat adevarat, in care un rege adevarat al cafelei va ofera cu modestie din comorara lui adevarata.
    Daca-l vedeti, spuneti-i, va rog, ca-i doresc sa-i dea Dumnezeu sanatate si ani multi ! N-are rost sa-i spuneti din partea cui, ca nu ma cunoaste dupa nume.

  • SORIN

    felicitari o descriere de exceptie !
    respectul fata de armean mi-a dat lacrimile! sanatate si d-lui Gheorghe Simion

  • Din pacate, domnul Haig Keskerian este ultimul cafegiu armean.
    Marea nationalizare inceputa in 1948, si prigoana comunista ce a urmat asupra tuturor intreprinzatorilor, incepand de la mici negustori si meseriasi pana mari comercianti, industriasi, a dus la disparitia unui segment important de oameni care facusera din comert o arta. Pot spune ca suntem mult mai saraci fara ei.

  • Cristian Nicoara

    Mi-am amintit de magazimul de cafea de la colt la catedrala; prin anii 73-74 ieseam de la scoala 118 si mirosul de cafea il simt si acum (desi nu am devenit un mare bautor al acestei licori); de multe ori imi dadea bunica 10 lei, mai puneam eu 30 bani si aduceam acasa punga de 100 g cafea de la armeni. Am inteles ca acum domnul Haig e pe strada Grigore Manolescu, am dat pe GSW si am vazut pravalia si pe patron inauntru (evident blurat …) Cind mai vin prin tara o sa ma abat pe acolo pentru o punga de cafea ca pe vremuri si sa-l salut pe batrinul rege al cafelei

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>