despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

m-apucă iar

E cald.

Asta nu-i vreme de muncit, asta e vreme de tras chiulul. Să mă-nţelegeţi bine: nu de concediu, ci de tras chiulul!

M-apucă dimineaţa, cînd Soarele se ridică de-asupra cîmpiei noastre. M-apucă rău. Îmi vine să mă duc la gară şi să iau trenul; orice tren, oricît de hîrbuit ar fi, şi oricît de-ncet s-ar tîrî de la o haltă la alta.

Îmi vine să mă sui într-o rată, de la Filaret, şi să mă trezesc oriunde…

… chiar şi localităţi cu nume banal din jurul nostru – ca Dărăşti, Herăşti, Goştinari, Prundu, Brăniştari, Căscioarele sau Hotarele capăta un aer exotic şi misterios; mă întreb cum ar fi să conduc de-a latul Cîmpiei Burnazului, de la un ciot de pădure la altul, de la vreo vale mlăştinoasă la alta, de la un cătun la altul…

Mă întreb cum ar fi fost dacă-n anii ’50-’60 nu s-ar fi asanat Balta Greaca; să ai un soi de deltă la 50 de kilometri de oraşul ăsta ar fi fost o bucurie acum…

Are şi cîmpia noastră farmecul ei; mie îmi place cîmpia. Îmi place cînd, devreme-n ceasul dimineţii, roua încă nu s-a uscat, cînd oamenii harnici s-au trezit şi s-au pus pe treabă. Îmi place şi cînd Soarele dogoreşte înnebunitor şi totul stă şi fierbe; cînd doar greierii mai ţiuie printre frunze şi doar ciocîrliile se mai ridică în văzduh. Îmi place cînd se lasă înserarea şi tufele de măceş îşi lungesc umbrele misterios, cînd şopîrle fîşîie speriate lîngă piciorul tău şi aceiaşi oameni harnici se-ntorc, arşi şi obosiţi, spre case. Îmi place şi noaptea, după ce se potolesc ţînţarii şi aerul se răceşte şi o linişte ca-n poveşti acoperă toată-ntinderea.

Nu mă satur niciodată de-mprejurimile Bucureştiului nostru.

10 comments to m-apucă iar

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>