încă mai venea Paștele!

pregătit de C. D. Mocanu, Ando și HM

Ia să vedem cum arăta Paștele, „în presa vremii” din 1945. Paștele cădea tîrziu, în Mai, pe 6 – cu trei zile înainte de marea capitulare a Germaniei. Ziarele – „Adevărul” și „România” – erau sobre, cu vorbele potrivite și cîntărite. Aveam nevoie, ca-n orice alte vremuri grele, de aduceri-aminte; de aceea citeam cum era Paștele „acum 100 de ani”. Încurcate erau lucrurile; Regele, alături de miniștri și tovarăși, participa la slujba de Paști de la Sinaia – toți erau încă împreună, pentru a „salva țara de toate urmele războiului”. Și slujba din Capitală era – nu știu cum să zic – încărcată…

Ministrul nostru de război ciocnea ouă roșii cu aliații sovietici – iată-n poză momentul – și ne rugam pentru Rege, pentru Stalin, pentru Truman, pentru Regele Angliei; dintre toți ăștia, însă, ca să zic așa, tot Stalin ne era mai aproape…

Erau lipsuri – carnea nu se găsea ușor,  oprită fiind sacrificarea animalelor; dar distracția tot trebuia să fie – de sămînță, iată, aveam „500 Atracțiuni și Distracțiuni 500”…

Mergem și-n ’47. Avem spectacole, avem filme, avem programul radio de citit; dar peste toate, avem prezența sovietică apăsînd mereu. Reprezentanții U.R.S.S. participau la slujba de Înviere. Armata trimitea încă urările cuvenite Regelui. Și muncitorii ceferiști primeau – nu felicitări – ci case.

Se schimba treaba. Ce departe erau ouăle de paște de chocolată expuse în vitrină la Riegler și la Capșa! … ce departe erau grădinile cu fanfară! … ce departe erau vremurile vesele!

… urma juma’ de veac în care nici un ziar nu mai avea cum să scrie, mare, pe manșetă, „Hristos a-nviat!”; juma’ de veac în care Paștele… n-a mai existat.