O zonă neterminată, nu știu cum să zic; o piață nicicînd întregită cum se cuvine; și o bucată de oraș cam mereu în paragină, căzută treptat într-o desuetudine nemeritată.
Dar dacă avem un sfert de ceas la-ndemînă, nu-i o pierdere să-i dăm roată. Bine servită de transport public și aproape de centru, ajungem numaidecît.
Sigur, cel mai frumos e să venim aici pe Ferdinand; bucata dinspre biserica grecească și Foișor e discretă și reușită: o plăcere s-o parcurgi! N-ai nici o perspectivă asupra Foișorului de foc, așa că te surprinde cînd dai de el.
Dacă vii dinspre Traian, te minunează harababura arhitectonică și neașezarea clădirilor; strada asta niciodată n-a apucat să fie aliniată și lărgită, mai dihai decît Calea Călărașilor; deja de la piațeta din vecinătate – de la intersecția cu Republicii (Carol) – vedem tentative de punere în valoare a spațiului.
Blocurile mai noi sînt mai retrase; cele vechi sînt ieșite-n stradă. Aici e stația de autobuze pentru 133 și 135; ele nu opresc în fața Spitalului de ortopedie, cum te-ai aștepta. Gărduțul bisericii era micuț și elegant pe vremuri; acuma l-au înălțat cu niște fiare urîte. Pe partea cealaltă de stradă mai vezi cîte-o căsuță-nghesuită cu detalii nemaipomenite.
… iar Foișorul ți se arată-n toată frumusețea lui!
Ditai piața, așadar; înainte să te-mbie priveliștea, te uiți cu atenție pe unde mergi: caldarîm, nu altceva.
Fiecare colț are frumusețea lui – și, din păcate, partea lui de mizerie. Patiseria din prima poză funcționează și azi.
Dînd roată piațetei, iar sar în ochi nealinierile…
… locurile virane…
… care se întind și-n cealaltă parte a scuarului ce pune-n valoare Foișorul; bucata asta e rămasă așa de cînd hăul; pe calcanul din spate se putea ghici – cu mai bine de zece ani în urmă – o reclamă veche.
Blocurile ce bordează bucata asta sînt frumoase, dar tare, tare neîngrijite!
Nici aici autobuzele și troleele nu fac stație-n același loc; primele opresc la patiseria de care v-am zis mai devreme iar celelalte pe Traian, înainte de a face rondul! Foișorul, demult, a fost un capăt de linie important pentru cîteva autobuze.
Dînd să părăsim piața, ne înscriem pe Traian din nou; nu înainte de a admira firma asta veche ce n-a dispărut.
Deși casele par mai îngrijite – spoite, cel puțin – nu lipsesc cele căzute și, din nou, frapează nealinierea străzii.
Mai mergem olecuță și ne-ntoarcem, cotind pe Dimitrie Onciul; și numaidecît ne trezim din nou cu Foișoru-n față!
Perspectiva e spurcată de matahala noului spital ce s-a construit în dosul celui vechi și de îngrozitoarea casă neterminată de pe colțul cu strada Zece mese.
După ce ne băgăm nasul prin fundătura Margareta, tot pe Onciul (pe aici mergea troleul 66 pe vremea cînd nu circula pe Moșilor), ieșim la loc în Ferdinand; pe colț e un imens loc viran.
Dar noi ne mai întoarcem odată, doar ca să mai admirăm Foișorul: o clădire minunată, nefolosită, negospodărită.
lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.
Patiseria aia mică nu are un sortiment prea bogat, dar produsele -mai ales strudelele- sunt bine făcute.
mereu au avut puține lucruri, dar nu și-au bătut joc de ele.
Iar ceasul merge destul de bine; nu exact – dar pe aproape.
Da, ceasul de la Foişor este cu cca.10 minute înainte, în schimb de vreun an şi ceva a înţepenit cel similar de la Hala Traian, care funcţionase multă vreme… “la fix”.
Ce frumos se pot observa încă, de la etajul Foișorului, străzile care pornesc din dreptul său ca niște raze. Veteranii știu dacă mai înainte, acele străzi delimitau cumva sectoarele de roșu, galben, verde, albastru și negru?
veteran nu-s, dar nu cred că de-aici porneau vopselurile.
Nealinierile sunt de fapt alinieri care nu s-au dus pana la capat caci cladirile vizate de expropriere si demolare n-au avut nevoie de interventii autorizate.
oricum, așa rămâne, bănuiesc – nu?
Alea erau nevoile de atunci. E posibil ca in unele situatii sa fi ramas valide acele nevoi dar astazi e mai greu de presupus ca s-ar putea continua. Cum e casa aia rotunjoara langa blocul interbelic (pozele 12, 13, coltul cu str. Vasile Stoenescu) deja pus pe o aliniere stabilita acum 100 de ani. Moral ar fi ca sa pastram casa rotunjoara iar in situatia in care unul ar vrea sa construiasca acolo, sa nu-l lasam sa mai construiasca pe aceeasi amprenta ci sa-l expropriem si sa il lasam sa construiasca pe aliniamentul blocului interbelic. Asa se proceda si in trecut. Azi ar iesi scandal daca s-ar zice ori pastrezi casa existenta asa cum e, ori iti faci socoteala sa faci ceva nou pe un teren restrans..
… Vasile Stroescu …
Fix la scandalul ăla mă gândeam… „e dreptul meu“
Cu ocazia asta, este momentul să ne amintim şi de propunerea lui Andrei Popescu pentru reconfigurarea piaţetei de la Foişor:
https://www.ideiurbane.ro/piata-foisorul-de-foc/
Ce rău îmi pare că am uitat de ea!
“dreptul meu” este reglat de constitutie unde se spune (citat aproximativ) “nimeni nu poate fi deposedat de proprietatea sa fara justa despagubire” = expropriere. Cu alte cuvinte, practica era ca te las in pace cat timp cladirea e buna, e in uz si nu necesita schimbari dar profit de ocazia ca oricum vrei sa faci schimbari ca sa iti cumpar fortat bucata de teren care imi trebuie in interes public de aliniere/largire/deschidere a strazii .
la unii care sînt mai… drepți ca alții mă gîndeam, ei mereu o să-ncerce – nu?