despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Xanadu

Intrati pe Mantuleasa dinspre Mosilor (este si sens unic acolo)-si ce sa zic? Xanadu nu e rau deloc. Servirea e de zile mari si se maninca bine. Haplea din mine ar putea carcoti ca poate era loc de mai mult in farfurie, insa deserturile sunt de toata lauda, si deloc meschine (si-mi aduc aminte de ceva ce se numea Death by Chockolate).

Ca bani: ok
Curat: o, da
Servire: foarte buna

ultima dată acolo: vara 2007

Rossetya: Restaurantul corect

Pe Hristo Botev, imediat din Piata Rosetti, cum o iei spre Mosilor (mai degraba parcati pe stradutele din spate). Un loc discret, care nu-i scump, e curat, cu mincare foarte buna, si… si atit. Dar oare nu-i de ajuns? Mincarea e romaneasca, desi multa vrema am trait cu impresia ca Rossetya tre’ sa fie rusesc.

Ca bani: ok
Curat: da
Servire: buna

ultima dată acolo: toamna 2007

Pizzeria Romana: cea mai buna pizza din afara orasului


Bucurestiul se extinde, se intinde si e normal sa gasesti lucruri bune si la 20 de kilometri de centru, nu? Daca treci prin Buftea, cauta locul asta si o sa gasesti o pizza foarte buna. Locul in sine e dragut si ajungi la el facind dreapta la intrarea in oras, pe linga Penny Market si tinind drumul drept cel mult inca 500 de metri. Face sa te-abati pe-acolo!

Ca bani: OK
Curat: Da
Servire: Buna.

ultima dată acolo: vara 2009

Cate ceva despre tendinte

Bag seama ca lucrurile s-au mai schimbat, in sensul ca tot mai multe restaurante incep sa traisca – si sa traisca bine! – din masa de pranz. E tot mai greu sa gasesti o masa libera pe la amiaza. Ei, asta nu e un lucru rau; si e firesc ca oricine sa dea mai multa greutate pragmatismului. E-n regula sa-ti inchizi agenda pentru toate sambetele pentru jumatate de an inainte, si sa faci doua nunti deodata, daca ai loc. Mergind putin prea departe insa, pragmatismul a facut ca tot mai multe locuri sa tina duminica inchis, pentru c-ar avea prea putina lume.

Karishma: Restaurantul indian

Am gasit un loc caruia-i zice Karishma si unde e mincare indiana. Si ce mincare! Dar sa nu va aruncati la chestii condimentate. Pentru prima data acolo, cereti-fara rusine!-necondimentat. Orice vreti: pui, miel… Ce au bun acolo? Nici nu mai stiu. Orice. Au cel mai bun desert etnic pe care l-am gasit pina acuma la noi. Si niste lipii demential de gustoase. Si o ceapa marinata delicioasa.
Mergeti: este pe Iancu Capitanu; punct de reper-intersectia Traian cu Mosilor.

Ca bani: justificat
Curat: foarte curat
Servire: foarte buna

ultima dată acolo: vara 2014

Livada cu visini

Cand vine primavara si vreti sa miroasa pomii infloriti, printre cele mai reusite variante ar fi Livada cu visini. Este restaurant-si este tot mai bun, si terasa-si are atati visini, incat sa ajunga la toata lumea. Are si crama (daca vreti sa stiti). Locul este accesibil: din Dorobanti- vizavi de ambasada turca- pe Grigore Alexandrescu (asta pe jos, pentru ca sensul unic al strazii este inspre Dorobanti). Este unul dintre exemplele fericite unde se simt mana si ochiul atent al celei care se ocupa de local.

Ca bani: ok
Curat: foarte curat
Servire: buna!

ultima dată acolo: vara 2013

La Pergola / Il Cantuccio: Un loc simplu

La Pergola si-a facut un nume de-a lungul vremii! Poate si pentru ca era singurul loc decent pe o raza insemnata, si chiar importanta: Filaret-Parcul Carol. Poate si pentru ca e un loc marca Dines (cu toate relelele sale, Dines le are cu mincatul!). Sau poate pur si simplu pentru ca, una-peste-alta, chiar se minca bine!
Un lucru pe care n-o sa-l inteleg este re-brandingul inutil. Inteleg renovarile, reamenajarile, dar de ce sa schimbi si firma, daca nu trebuie sa-ti schimbi si norocul? Il Cantuccio de-acum este acelasi lucru cu La Pergola de-nainte (adica mincare zdravana si rezonabila ca bani, servire bunicica si fara mari pretentii). Ce vreau sa spun de fapt? Se maninca si bine, si variat, si zdravan. Poti sa te opresti in fuga, sau sa te relaxezi. Locul? La Gara Filaret, pe-un colt (e ceva trafic pe-acolo, ce-i drept!).

Ca bani: ok
Curat: e-nregula
Servire: la fel

ultima dată acolo: iarna 2023

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pasta Fresca

Am mincat bine la Pasta Fresca, cunoscuta poate inainte ca Bella Note, pe Dr. Staicovici, in spatele noii cladirii de birouri de la Opera. E un loc dragut si placut, si mai mult pentru nefumatori. Daca va puteti abtine un pic, mergeti si incercati pizza, pentru ca e minunata si sosul ei este pur si simplu delicios. N-o sa mincati altundeva mai bine!
Singura problema este ca inchid la 10 seara… si mai nou, si duminica e-nchis!
Dr. Staicovici are sens unic dinspre Splai inspre Arena Progresul.

Ca bani: ok
Curat: da
Servire: buna

ultima dată acolo: vara 2008

UPDATE: RESTAURANTUL S-A ÎNCHIS

Valencia: Restaurantul spaniol

2012 – restaurantul s-a închis

Ia mergeti voi pana in Cotroceni si cand ajungeti acolo cautati o straduta numita Doctor Leonte, prin spatele Facultatii de Medicina si a Spitalului Municipal. Daca ati gasit-o, opriti-va la restaurantul Valencia si intrati. E un loc destul de discret, desi inauntru e aerisit. Fie vorba intre noi, acolo par a veni straini-pentru mancare, si romani-pentru amanta.

Mancarea se face in mod rezonabil de repede, si asta poate fi un pretext pentru a-ti lafai gustul cu o sangria ca nicaieri altundeva. Trebuie s-o bei, pentru ca nu pot s-o explic. Iar mancarea? Incercati paella, daca nu stiti altceva despre bucataria Spaniei: e fix cum trebuie! Si-un sfat: daca mergeti mai multi, luati acelasi fel de paella (sa fie si cu fructe de mare, daca se poate), pentru ca o sa se faca intr-o singura tingire mare: si de-abia atunci are-un gust si mai bun!

Dar un inceput bun e un gazpacho, unul dintre cele mai racoritoare lucruri ce se servesc inaintea mincarii propriu-zise: e o supa de rosii, dar o supa rece, si nu doar rece, dar facuta din rosii nefierte, unde se adauga si alte legume. Si de ce nu?-alegeti si-o tortilla! Ai zice ca nu-i altceva decit o omleta obisnuita, dar e tare buna!

Si daca mai ramaneti, o sa mai luati o sangria… cel putin.

Ca bani: justificat
Curat: foarte curat
Servire: buna

ultima dată acolo: vara 2011

Fado: Restaurantul portughez

RESTAURANTUL S-A ÎNCHIS.
Acuma o sa povestesc despre alt restaurant cu specific: cu specific portughez. Il gasim pe Ferdinand, la o statie dupa Foisor, si se cheama Fado (i-a zis Porto inainte). Nu e mare dar nici inghesuit si sfatul meu e sa faceti o rezervare, desi eu l-am gasit mai tot timpul gol: pentru ca primirea face toti banii.
La Fado trebuie sa incepi cu un pahar de sangria (sangria e foarte buna, si e mai aspra decit cea spaniola) si apoi sa faci bine sa intrebi ce e cu toate bunatatile trecute in meniu: pentru ca o sa ai greutati in alegere. Asa cum vad eu lucrurile, multe din mancarurile lor pleaca de la o baza delicioasa, un sos cu multe legume si poate cu cirnati, si poti sa pui apoi fie carne, fie peste, fie alte legume…. Si nici portiile nu sunt mici. Iar la desert, incercati o crema de zahar ars. Si asculati muzica de acolo, e simpatica, fara sa fie ceva prea etnic: de fapt, sunt mai mult hituri pop cantate in portugheza. La Fado e de mers; si e de mers daca ai vreo ocazie mai deosebita.
In mod normal, restaurantul este inchis lunea.