despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

în noaptea artei

Taman ce fuse „Noaptea Muzeelor” – acţiune drăguţă ajunsă, iată, la cea de-a zecea ediţie. Anul ăsta ne dusărăm şi noi, atraşi nu de gratuitate, ci de lumea ieşită să caşte gura şi să se simtă bine.

Căci ăsta-i tot chichirezul „Nopţii Muzeelor” – majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor ce se duc la muzeu seara tîrziu gratis sînt oameni care ar avea bani de bilet; dar care se simt bine ieşind, aşa, cu toţii în oraş.

Lume, deci, ca la urs. Cozi, dintr-alea ca pe vremuri la carne. La Antipa, la Observatorul Astronomic, la Ţăranul Român, la Foişorul de Foc – unde vrei. O seară frumoasă de Mai, liniştită, în care te puteai plimba peste tot, pe unde-ai fi avut chef.

Ca de obicei, muzeele au încercat să ofere şi ceva-n plus; chestii interesante, cum s-ar zice.

Doar că… mă tem din ce în ce mai mult de alăturarea cuvintelor „cultură”, „artă” şi „interesant”.

Şi nici n-a fost nevoie să merg prea departe ca să-mi întîlnesc teama. Doar pînă la muzeul Enescu – cel de pe Calea Victoriei. Frumos căsoi, splendid palat! Te-ai apropia cu el pîş-pîş, temîndu-te să nu spargi, cumva, vreun acord de vioară ce mai vibrează prin dosul vreunei oglinzi…

Ce acord, ce vioară, fraţilor? Aici, în noaptea minţii – nu a muzeelor – dădui, după cum mi-i norocul, peste arta adevărată. Nu! nu se ridicase iar monumentul căcatului; nu-şi pusăsără artiştii chiloţăraia la uscat! Nu! Era doar, probabil, un tribut adus marelui Enescu – ştiţi voi, acela care se găseşte pe hîrtia de 5 lei.

Înlăuntru te-ai fi aşteptat să dai peste cîţiva tineri cîntînd ceva drăguţ, la pian, la vioară; ceva care să te facă să zici: „da! e frumos! îmi pare bine c-am venit aici!”

Înlăuntru, însă, erau nişte dudui (barbă n-aveau; m-am mirat!) îmbrăcate în folie de sandviş care se scălîmbăiau şi scîrţîiau dintr-o scripcă. Era şi o scenă, pe care zăceau – nu vă mint! – cîteva linguri, o ceapă dată cu aurolac şi un aspirator cu un voal pă el; parol! Şi o altă duduie, cu perucă albastră, se apucase să frămînte un aluat într-o copaie!

Afară, în curtea părăginită, se desfăşura restul artei moderne: nişte creaturi şedeau pe ciuci şi făceau nişte bulgări din noroi, care arătau ca nişte baligi:

… zic baligi, pentru că atmosfera de cultură coprologică era completată de un soclu unde, lîngă un scaun, se găsea un lighenaş şi-un furtunel; o fi fost cazul de vreo clismă artistică pe viu? – n-am mai stat să vedem unde se ajunge, că ne-apucaseră toate pandaliile.

Ne-am dus, ne-am dus ca vîntul, fugind de „artă”, fugind în lume ca de visul rău. N-am mai oprit pînă la Foişor, unde nişte pompieri inimoşi suflau cu pasiune în alămuri cîntece vesele şi alţi pompieri suiau copiii pe camioane; nu era nici picior de artă pe aici, şi ne-am dat seama, încă o dată, că arta, dacă nu o faci pentru oameni, pentru a transmite ceva frumos – ceva drăguţ; grozav de frică ni-i să mai facem azi lucruri drăguţe! – arta ta, aidoma baligii, va fi ocolită de om, spălată de ploi şi uscată de vînturi.

6 comments to în noaptea artei

  • florin

    Hai mai HM,ce esti asa de retrograd si desprins de meandrele concretului.Ce ai vazut la Muzeul Enescu este un performans,este arta performativa daruita cu generozitate publicului de artisti vizuali ce vor sa produca un auernas in constiinta publicului,realizand astfel o educatie nonformala prin apelarea la arta participativa cu o puternica latura de antropologie vizuala,ruprea de trecut si demitizarea clasicismului neputandu-se realiza decat pritr-o clisma a constiintei artistice a consumatorului de arta.

  • Ando

    @florin:”auernas in constiinta publicului”,”printr-o clisma a constiintei artistice” …m-ai rupt,n-o sa mai dorm la noapte 🙂

  • hm

    vai de capul și zilele mele, că nimic nu pricepui.
    Și scria negru pe alb în prezentare:

    un traseu performativ unic, din care nu vor lipsi muzica lui George Enescu, arta vie, dansul contemporan, instalațiile sculpturale și proiecțiile video. Muzele de la Muzeu, proiect performativ duraţional…

  • Ando

    HM:arta cere sacrificii…şi din partea “consumatorilor”, aşa că nu te
    mai văita !

  • hm

    Dar eu sînt gata să mă sacrific pentru artă, dragul meu!
    Pentru arta patiseriei, pentru arta cofetăriei…

  • florin

    …”arta vie”…”proiect performativ durational”….Mai am multe de invatat!!!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>