despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Catedrala Neamului

Catedrala Mîniei Neamului

… trec, dimineață după dimineață, pe lîngă Catedrala Neamului – cea care se construiește-n dealul Uranusului.

De la zi la alta, cărămidă peste cărămidă – crește.

Nu ne place.

Dar Catedrala nu ține cont de asta: ea trebuie să se facă – și se face.

E-o lecție ciudată pe care n-o-nțeleg cei ce-acuză Biserica de lipsă de smerenie. Smerenia merge mînă-n mînă cu mîndria; e timp și loc și pentru una, și pentru cealaltă. Nu smerenia-n sine e un scop; căci atuncea am ajunge să ne mîndrim cu smerenia și să ne lăudăm cu modestia.

Se pare că avem nevoie s-o construim.

Dar ce te faci cu cetățeanul care zice că „mai bine-am face altceva”? … are dreptate? Are – și n-are; pentru că acestui cetățean bun nu-i spune nimeni că trăim într-un loc și într-un timp unde trebuie să le putem face pe-amîndouă; nu trebuie s-alegem ce să facem mai degrabă.

Pune-l pe cetățean să numere cîte secții, corpuri și clădiri noi de spitale publice s-au construit în ultimii zece ani în Capitală – și va rămîne uimit: ia, se fac și spitale! Arată-i investițiile-n școli – și-o să vadă că și-n învățămînt se bagă bani!

Întreabă-l pe cetățean, însă, dacă-i convine să-i fie cerut vreun leu pentru o „Cumințenia pămîntului” – sau, mai bine, întreabă-l cum ar vedea o inițiativă din partea Guvernului prin care fiecare să poată dona leul acela pentru un spital; pentru o școală! Întreabă-l pe cetățean ce crede despre ura cu care Guvernul „nu găsește bani” pentru mame, deși bani sînt – oho! – în Țara asta!

Catedrala Mîndriei Neamului

Ar fi cazul să ne împăcăm cumva cu Catedrala; poate și cu Biserica – nu de-aici vine răul!

Da – Catedrala nu se face-mpotriva cuiva; de fiecare dată cînd am construit ceva mare – ca Basarabul, Buzeștiul, ori pasajele subterane care azi ajută oamenii să iasă din cartiere – unii s-au pus contra; și, din dușmănie, au uitat că sînt și ei oameni – cetățeni – care viețuiesc împreună cu noi.

… se construiește, în liniște, cea mai mare biserică a Țării: niciodată nu s-a ridicat ceva atît de ambițios, ceva atît de măreț: generații de oameni au visat la Catedrala asta și acum, în sfîrșit și mai ales, în vremea noastră, se construiește. O să ne pară rău că n-am vrut să știm ce desfășurare de forțe presupune înaintarea șantierului. Poate cîndva o să căscăm gura la documentare arătînd victoria inginerului, a arhitectului, și-a constructorului; poate.

Vedeți voi, oameni buni – Catedrala asta se face; vom rămîne atît cu ea, cît și cu Biserica. Și, pe măsură ce credem că devenim mai deștepți, ar fi bine să-nțelegem că toate astea nu-s doar pentru proști.

(fotografiile sînt de la Alexandru Bodea)

Puterea B.O.R.

Ne rîdem de trafaletul cu care recent a fost surprins Patriarhul sfințind studiourile postului radio al Bisericii.

E de rîs, dar eu nu m-aș rîde. M-aș uita mai cu atenție la bogăția și la puterea Bisericii. Zeci de firme, monopol pe comerțul bisericesc, agenție de turism, centru media – astea sînt doar lucrurile care se văd.

Se mai văd și altele, doar că nu prea avem noi chef să privim cu atenție:

Atît din centrul orașului nostru a acaparat Biserica – doar pentru șandramalele ei: pentru uzul său, pentru bunul său plac, pentru buna sa stare.

Mi se pare foarte, foarte mult.

Căminul Teologiei este cea mai înfiorătoare clădire din București

Dacă vreți să mă-ntrebați, oricînd, care e cea mai sinistră clădire construită în București, nu o să stau pe gînduri; o să las Casa Republicii locului doi și o s-o dau cîștigătoare pe asta:

… e vorba despre căminul Facultății de Teologie, o hardughie înfiorătoare care se întinde între străzile Sfînta Ecaterina, Profesorilor și Ienăchiță Văcărescu. Pe hîrtie îi zice „Centrul Cultural Social Iustin Patriarhul”.

Această clădire sinistră este doar unul dintre exemplele cu care Biserica Ortodoxă își bate joc de Capitală – și aici avem multe: gardul de beton al Patriarhiei, interzicerea accesului în părculețul de pe colina Mitropoliei, refacerea bisericilor cu materiale moderne și nepotrivite … Nu doar construcția în sine este o jignire, ci și – mai ales – faptul că nici după 20 de ani de la ridicarea ei, clădirea nu a fost finisată. Acoperișul deja e în ruină, se prăvale…

Cînd am văzut întîia dată clădirea asta – era prin ’90 – mi-am închipuit că-i ceva, vreun cămin de muncitori, construit în grabă pentru cei care lucrau la Centrul Civic; nu putea, nu avea cum să fie altceva: într-atît era de oribilă.

Azi, căminul popilor rămîne cea mai sinistră clădire a Bucureștiului.