despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

comentarii

arhiva

nu ne poate îmbia nimeni.

Dacă te uiți așa, mai neatent, îți închipui că unul din lucrurile care merg bine-n Capitală e transportul public de suprafață.

Cum altminterea? Oriunde-ai fi, trece un autobuz pe lîngă tine, te depășește un tramvai – și-n toate astea vezi cum fiecare șade comod, fiecare pe scaunul lui.

Ce aglomerație? Ce călcat în picioare? Ne-am civilizat ca-n orice alt oraș mare din Apus.

Doar că – firește că urmează acel „doar că” ce dă peste cap frumoasa imagine pe care-am arătat-o.

Doar că faptul că mijloacele de transport circulă așa de goale înseamnă că oamenii nu le folosesc.

Oamenii din București se feresc de transportul public și se feresc tot mai tare. Și cum să n-o facă, atîta vreme cît transportul public nu-i duce acolo unde au treaba și, mai ales, nu-i duce iute?

Traseele care unesc punctul A de punctul B se pot număra pe degete: restul fac ocoluri, ocolișuri, se lungesc aiurea – astfel încît nici cel mai înțelegător cetățean nu are chef să se plimbe un sfert de oraș ca s-ajungă unde are el treabă cu adevărat.

Traseele care-s despărțite în totalitate de trafic nu există: deși pe alocuri găsim benzi dedicate, acestea se opresc în ambuteiaje – astfel încît folosul rezultat de mersul fără probleme cîteva stații este mai apoi șters.

Iar faptul că mijloacele de transport în comun sînt atît de goale înseamnă că oamenii le folosesc din ce în ce mai puțin; că de la an la altul le scade încrederea și dorința de a le folosi.

Am ajuns ca nimeni să nu aibă de ce să mai pună o vorbă bună pentru transportul public.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici 

ne-au mîncat pînă acum trei luni din viață.

Acum fix trei luni s-au oprit tramvaiele care circulau pe la Apaca pentru schimbarea șinelor.

Înțelegeți nepăsarea, nepriceperea și ticăloșia adminstrației noastre: în trei luni de zile lucrarea asta putea fi gata!

… iar azi am fi mers din nou cu tramvaiul 1.

Ca să ne dăm seama cînd o să fie gata – doar asta ne interesează! – să ne uităm la poze: la anu și la mulți ani.

A – peste vară, cînd traficul e considerat a fi mai „lejer”, se putea lucra la schimbarea șinelor din intersecția de la Apaca; dar… nu.

după două luni-jumate din viața noastră.

Tramvaiele care circulau pe la Apaca au fost oprite, pentru începerea lucrărilor de schimbare a șinelor, pe 25 mai: acum două luni și jumătate.

Lucrările, însă, au început de-abia pe 8 iunie: acum două luni.

Să vedem cum stăm. Stăm! De stat, stăm… chiar bine.

Pînă la Apaca s-au scos șinele și s-a săpat pentru fundația noii căi de rulare, însă între Apaca și Ho-Și-Min (adică AFI) doar s-au scos șinele.

Asta s-a-ntîmplat.

Atît.

Doar atît.

după o lună-jumate din viața noastră.

Merge treaba… ceva de speriat. În două săptămîni s-a reușit să se scoată dalele de beton ale liniei de tramvai între Apaca și calea ferată de după Apaca; mai departe, pînă la mall-ul Afi, s-au scos doar șinele.

Firește, pe porțiunea de mai jos de Apaca, unde șinele și dalele au fost deja scoase, nu s-a întîmplat nimic altceva; dacă vă gîndiți că poate cineva lucrează la montatul celor noi, vă-nșelați.

Poze de joi, 8 iulie. Pe scurt: într-o lună de „muncă” nici măcar încă nu s-au putut scoate de tot liniile vechi. Cumplit.

Demult, cu Pobeda prin Obor

scris de Ando

De data asta, nu e vorba despre ceva clădiri importante sau de cine ştie ce monumente, ci pur şi simplu despre câteva străzi banale pe care vremurile mi le-au aşezat şi mie… în drum. Le-am bătut la pas de n’şpe mii de ori, cu sau fără treabă. Bănuiesc că asta i se întâmplă oricui. Fugitiv şi, bineînţeles, în situaţii deosebite chiar am reţinut anumite modificări şi, de aceea, m-am bucurat nespus când am găsit în toptanul de fotografii postate cu generozitate de cei de la Studiourile Buftea imaginile pe care îmi permit să le comentez în continuare. Mai întâi, pe scurt, contextul realizării lor: „Bucureștiul anului 1964 prin lupa iscoditoare a lui Lucian Pintilie. Obsesia găsirii locaţiei perfecte de filmare la pelicula sa de debut, “Duminică la ora șase”. De la “Duminică la ora 6” rămânem cu o documentare foto incredibilă a Bucureştiului din anii ’60, cu mahalale, afaceri dispărute, piețe, trenuri, halte, bodegi, figuri expresive, vânzătoare de flori…”

Ei bine, toate aceste căutări (din Obor în Uranus, din Calea Vitan la Filaret etc.) s-au făcut cu maşina de serviciu a studiourilor, adică un automobil Pobeda pe care-l vom vedea în aproape toate fotografiile.

Dacă tot am pus link-ul la gheţăria arsă de pe strada Chiristigiilor, cu voia dumneavoastră, am să încep cu chiar cu această stradă care porneşte din şos. Mihai Bravu şi se termină, practic, în Piaţa Obor.

Iată, mai întâi, fotografiile din 1964. Prima este orientată spre Piaţa Obor şi fabrica de pompe Aversa cu actuala hală de peşte, pe stânga.

A doua imagine cuprinde, mai larg, frontul de case din dreapta, front din care aproape tot ce este în spatele liniei galbene a dispărut.

In sfârşit, a treia poză care mie, personal, mi se pare cea mai interesantă ne arată celălalt capăt al străzii, cel care ajunge în Mihai Bravu, cam prin zona unde – peste şosea – era şi prăvălia lui Predoleanu.

In dreptul grupului de persoane din stânga, este clădirea fostului cinematograf Ileana/Donca Simo/Avrig aflată chiar pe colţul de unde porneşte strada Avrig.

Bineînţeles că, după aproape şase decenii, aspectul străzii este modificat substanţial.

Cu mare satisfacţie am (re)descoperit casa de la actualul numar 24 care a atras şi atenţia echipei de la studiourile Buftea.

O clădire interesantă, dar şi mai interesant este modelul original în care era pavată curtea! Ce era aici? Cel mai bine, ne transmite, prietenul nostru, Mini-Economicus: „…în casa respectivă a funcţionat pentru o scurtă perioadă (până prin 1977-1979) sediul central al Clubului de şah “Mecanică Fină”, apoi în a doua jumătate a anilor ’80, a fost sala de forţă/antrenamente a unui club de lupte… cred că “Metalul” !?
Se pare totuşi că viluţa nu a fost proprietatea efectivă a vreunui club ci era doar închiriată de pe la primărie !?
Ţin minte că mai veneau “luptătorii” prin parc, după antrenament, să mai joace un şah… mari cât casa, dar… „băieţi buni” şi, mai ales, plini de ţigări “străineze” luate de prin deplasări şi turnee “afară”… ţigări pe care le împărţeau cu drag cu noi fiindcă îi lăsam, mai mult sau mai puţin voalat… să câştige partidele… Ei plecau fericiţi, iar noi cu plămânii plini de Camel şi Marlboro”.

Clădirea există şi acum, pitită lângă blocul masiv care se construieşte lângă ea. Deşi este ascunsă de plexiglasul gardului, am reuşit, totuşi, să fac câteva poze:

Aşadar, până la urmă, casa şi-a găsit un proprietar pentru că se văd termopanele puse la ferestre, plus că, de curând, a intrat sub schele pentru o reabilitare termică, din aia făcută cu celebrele plăci de „scârţ”. Bănuiesc că se va umbla şi la pavajul curţii, deci totul va intra în banalitatea cu care ne-am obişnuit.

Părăsim strada Chiristgiilor ediţia 1964 cu o imagine de ansamblu.

Mergem mai departe, adică intrăm pe Şos. Pantelimon şi facem un mic popas la bufetul „Parângul” aflat chiar în capul străzii Popa Lazăr.

Despre el am mai pomenit noi la povestea tunelului subteran. Iată şi cum arată acum, acelaşi colţ de stradă:

La mică distanţă, după ce a traversat fostul bd. Dimitrov (actual Ferdinand), echipa căutătorilor de la Buftea a poposit şi pe strada Zidurilor – tot într-o zonă în care îmi tocesc de mulţi ani tălpile.

De data asta, reperul prin care am recunoscut casa şi, implicit, strada, a fost acest ornament floral aflat pe zidul clădirii de la nr. 38:

Iată şi strada fotografiată, atunci, în 1964, spre cele două capete:

… şi cum arată acum, în 2021:

Şi pentru că e de bonton, hai să terminăm cu ceva… enigmatic sau măcar… în coadă de peşte. Trebuie spus că asupra clădirii din stânga planează (conform comentariilor de pe respectiva pagină de facebook) un mare semn de întrebare: a fost sau nu aici, prin anii 30, un mic cinematograf de cartier?

Dacă e să ne luăm după lista asta publicată recent pe pagina de facebook Cinematografe Bucureştene, se pare că da (chiar dacă numărul cadastral nu mai corespunde, ceea ce nu-i o noutate).

după o lună din viața noastră.

Să recapitulăm!

Tramvaiele care circulau pe la Apaca au fost oprite, pentru începerea lucrărilor de schimbare a șinelor, pe 25 mai.

Lucrările, însă, au început de-abia pe 8 iunie.

Să vedem ce s-a făcut de-atunci – că asta ne interesează: ce s-a făcut în două săptămîni de muncă!

Joi, pe 24 iunie, șinele-s scoase de jos, cam din dreptul benzinăriei și pînă înainte de Apaca – cam vreo 300 de metri. Între Apaca și Afi nu s-a întîmplat nimic în afară de demontarea gardurilor ce separau tramvaiul de traficul rutier.

  

După cum vedeți, nu se lucrează nicăieri – e drept c-a plouat cîinește și că-i caniculă; însă… pe alte șantiere din București munca n-a stat și nu stă pe loc.

Ce mai tura-vura! A trecut o lună de cînd oamenii nu mai pot folosi tramvaiul și-n luna asta, practic, nu s-a făcut nimic.

din zbor (280)

… două vești din București!

Se-apucară să facă ceva pe linia tramvaiului, mai jos de Apaca. De ieri pînă azi, deteră gardurile de fier ce separau liniile de șosea.

Firește, la ora 9 dimineața nu muncește nimeni – dar nimeni.

Iar între Apaca și „Afi”… nimic.

Revin containerele de selectare-n sectorul 5; de data asta avem unele mai elegante, pe care să se poată lipi frumos abțibildurile primăriei.

două săptămîni din viața noastră!

Nu-s cuvinte să descriem ticăloșia.

Circulația tramvaielor pe una din cele mai importante trasee ale Capitalei a fost oprită acum două săptămîni, pe 25 mai.

A fost oprită degeaba, fiindcă de-atunci și pînă azi nu s-a apucat nimeni de treabă!

Șantierul n-a-nceput, șinele vechi n-au fost scoase: nu s-a întîmplat nimic.

E un singur vinovat pentru asta: administrația bucureșteană. Nimeni altcineva.

Nimeni altcineva nu poate zori pe nimeni, nimeni altcineva nu poate desluși orice hîrtie neaprobată care întîrzie începerea lucrărilor.

Nimeni altcineva nu trebuie să explice locuitorilor de ce încă nu se lucrează și nimeni altcineva nu poate să găsească pe fiecare vinovat și să-l facă să plătească.

Ticăloșii ăștia ne-au mîncat pînă acum degeaba două săptămîni din viață.

o săptămînă din viața noastră

Marți, pe 25 mai, s-au oprit tramvaiele care circulau pe la Apaca pentru începerea lucrărilor de schimbare a șinelor.

Începerea, însă, nu a… început!

… nici după o săptămînă.

De ce, atunci, tramvaiele n-au putut fi lăsate să mai circule și săptămîna asta, în care nu s-a întîmplat nimic?

Deci, o săptămână în plus oamenii din București au fost obligați să se chinuie în trafic – fapt absolut inutil și gratuit!

Că tot costul și consumul presupus de devierea mijloacelor de transport în comun nu e gratuit… e altceva!

Fiindcă nu mai merg tramvaie, avem o linie-navetă de autobuz, care se chinuie între Șura Mare și Piața Victoriei pe unele din cele mai aglomerate artere bucureștene: funcționarea ei în plus timp de o săptămînă se poate calcula.

începe bine: fără tramvaie la Apaca.

După cum știm… dar, stai: de fapt, nu știm, deoarece cei mai mulți dintre noi nu află lucrurile astea decît cînd se lovesc de ele, s-a-nceput, în sfîrșit, repararea infamei bucăți de linie de tramvai de la Apaca.

Că de ce nu s-a făcut asta acum zece ani, cînd tramvaiele oricum nu circulau pe-aici fiindcă se construia pasajul Basarab, nu mai are rost să ne-ntrebăm.

Acum putem doar să mergem să ne uităm cum se mișcă treaba, fiindcă reparațiile astea presupun oprirea circulației tramvaielor. Da: unul din cele mai importante trasee ale Capitalei nu mai funcționează și asta o să ne chinuie mult timp.

Cît timp anume – pentru un kilometru amărît de linie – e cea mai mare problemă. Oficial, contractul zice că lucrarea ține un an: ceea ce e cumplit și nejustificat de mult. Cu o mobilizare rezonabilă, la sfîrșitul verii ar putea și ar trebui să fie gata.

Însă, dacă ne gîndim la toate celelalte „investiții” ale Bucureștiului care afectează tramvaiele, ne apucă, pe bună dreptate, groaza:

  • stația cea nouă din Pasajul Victoria a fost făcută în aproape două luni
  • stația de tramvai „Laborator” a fost închisă-n februarie pentru a fi modernizată; închisă e și-acum
  • linia 5 de tramvai șade-nchisă de patru ani de zile
  • capătul de linie de la Granitu nici azi nu-i gata.

Ai zice că, poate, ceva om fi-nvățat din toate astea – și acuma facem pe dracu-n patru să mișcăm lucrurile, să se lucreze ziua și noaptea pentru ca Bucureștiul să nu stea, nenorocit, fără linia circulară de tramvai.

Ei, aș! Se muncește, pesemne, așa de repede… că n-apuci să vezi nici utilajele, nici muncitorii. Tramvaiele s-au oprit marți, pe 25 mai. A doua zi, pe 26 deci, nu s-a apucat nimeni de treabă. Începe bine, ce să zici. Foarte bine.