despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prin fundături XIX

de Ando și HM

… se-ntîmplă ca dintr-o rețea de străduțe paralele una să fie aleasă ca să devină bulevard – așa a fost soarta străzii Turda, odată cu construirea noului pod Grant.

Sau, ca vreo stradă importantă să-și piardă însemnătatea, fiindcă una paralelă era mai bine amplasată în schema orașului și se preta la dezvoltarea acestuia.

Cine știe ce-i aia șoseaua Gherase?

… și că există și azi?

Șoseaua Gherassy apare pe hărți de cînd lumea. Dă-n Colentina – la Doamna Ghica. Pe vremea de-nceput, Doamna Ghica de-abia de se prelungea peste Colentina, înspre Fundeni-încolo; dar, încet-încet, a sporit în importanță, pînă cînd…

… pînă cînd capătul șoselei Gherase dinspre Colentina a fost închis cu blocurile mari ce flanchează intersecția aceea mare și chinuită de azi, de la Doamna Ghica. Așa că, într-un fel, șoseaua Gherase – cea care se furișează azi prin dosuri de blocuri -, e una din cele mai mari fundături ale Capitalei.

Acuma o luăm înapoi, întorcîndu-ne-nspre Centru. După Obor, vedem intrarea Călușei – din strada Călușei, sigur că da.

 

… trecînd de Traian, și afundîndu-ne un pic printre străzile întortocheate dinspre Foișor – precum Rumeoara -, descoperim frumoasa intrare Margareta. Ea dă din strada Dimitrie Onciul.

Din Moșilor – peste drum de Popa Petre – iată și intrarea General Grigore Ipătescu.

Data viitoare, ne-o plimba și pe cealaltă parte a Căii Moșilor.

se asfaltează și nu-s alegeri

Anul trecut, toamna tîrziu, tot bucureșteanul sărise de cur în sus că… „de ce se asfaltează?”

Că-i frig, că n-o să ție asfaltul, și că – mai presus de toate – e o măsură electorală: fiindcă asfaltarea se petrecea taman în preajma campaniei electorale parlamentare.

Un an mai tîrziu…

Asfaltul – ia, minune! – a ținut. Și oamenii au circulat bine: nu doar cei cu mașini, dar și autobuzele și troleele.

A venit toamna iar: și iar se asfaltează-n București, în multe locuri, pe multe bulevarde.

Și, na belea: nu-s alegeri.

Nasol: fiindcă ne vedem nevoiți să-njurăm Primăria inventînd pretexte noi.

prin fundături XVIII

de Ando și HM

O fundătură mititică poate fi și obscura Ion Nistor, cîndva și Bibliotecii. Leagă strada Ion Ghica de zona statuilor de la Universitate, prin dosul Palatului Suțu. Se străbate, însă, cu piciorul.

Să rămînem așa, mai prin inima Orașului. Descoperim – în coasta minunatului părculeț Cazzavillan – o înfundătură a străzii Temișana:

… nu prea departe, iată și intrarea Sfîntul Sava.

… un intrînd fără nume, din strada Constantin Cristescu – cea ce coboară din Știrbey în Cobălcescu:

Revenim înspre Mircea Vulcănescu, din care se face intrarea Ștefan Furtună; numele nu i s-a mai actualizat, odată cu rebotezarea străzii mari:

Încheiem plimbarea cu fundătura Ecaterina Teodoroiu, în zona veche a Căii Grivița. Frumos loc. Intrarea s-a mai numit și Osiris, iar strada din care dă – Himerei.

cărțile erau făcute

… ne plîngem și-o să ne tot plîngem că viețuirea noastră bucureșteană e cumplită, că orașul ni-i dușman.

Așa a fost…  așa o să rămînă!

Da’ știți de ce? Pen’că așa l-am făcut dintotdeauna: un oraș îmbîrligat, întortocheat, crescut chinuit – în care monumentalitatea epocilor de aur de dinainte de Război a lăsat funcționalitatea mai deoparte…

Era minunat orașul acela de care nouă ne place să credem că era „Micul Paris”… dar nu era un model de urbanism și de sistematizare; iar limitele sale ar fi fost oricum atinse, pe măsură ce-ar fi crescut.

Văzînd încrengătura de străzi și de trasee de tramvai din epoca interbelică, desigur că jinduim… dar de pe-atunci încrengătura asta poate-ar fi trebuit cumva îndreptată!

Ideea-i c-am ales să fim așa de la-nceput!

De la-nceput am rămas c-o gară periferică, nu centrală; și mai ales c-o gară-n care liniile se-nfundă, n-o traversează. Deși Capitala ne era străbătută de o groază de linii ferate, ele erau folosite în scopuri industriale, nu pentru mișcarea pasagerilor.

De la-nceput am neglijat legăturile inelare dintre cartiere! Bucureștiul a fost mereu orașu-n care, ca s-ajungi dintr-o parte-ntr-alta, mai degrabă trebuia s-o iei prin centru…

N-ajungem să credem că vina sistematizării de după Război ar fi mai mică! Cartierele apărute pe măsură ce nevoile locative se-nmulțeau erau deja gîndite cu un deficit de spațiu necesar traficului și parcării, ajungînd azi să nu se poată preta defel nevoilor legitime de deplasare nici a transportului public, nici a bicicletei și nici a mașinii.

Este neîndoios că demolarea inimii orașului pentru a se construi Centrul Civic a distrus pe vecie legăturile firești dintre Estul și Vestul Capitalei!

… deci am ales – am ales demult.

Îndreptarea tuturor astea-i o muncă uriașă. Și să vrei s-o faci, și să crezi că trebuie făcută, și tot e ceva la care-i înspăimîntător să te gîndești. Trebuie să tai – și cine să lase să-i fie tăiat măcar un deget? Trebuie s-arunci ce-i putred și vechi – și cine din orașul ăsta se-ndură să dea de-o parte vreo gioarsă?

prin fundături XVII

de Ando și HM

… zisărăm să mai terminăm cu cele ce se-nfundă prin preajma Unu-Maiului. Că mai sînt – iată!

Între Ion Mihalache și Clucerului nu-i numa’ cea numită 1 Mai. Găsim încă vreo două-trei: Serdarului; cu una fără nume lîngă el…

… și pe cea care poartă numele Andei Călugăreanu – înainte, zisă… nu știu!

Face să-amintești și că strada Profesor Nicolae Ionescu ajungea, odinioară, în bulevard. Și că, înainte de construirea blocurilor stradale, în colțul dinspre Arhitect Ion Mincu se găseau trei fundături uitate: Govora, Țambalului și Pictor Popescu.

Mai aproape de Victoriei, după ce trecem de-o intrare fără nume, care s-a pretat construirii unor clădiri noi…

… dăm de frumoasa Nopții:

E străjuită de două vile; înăuntru mai sînt încă două, din care una e-n ton cu cele de la stradă. E de văzut, mai degrabă – nu de pozat.

Nu-i gata decît atunci cînd e gata. Ne-ntoarcem iară-nspre cartierul ceferist. Înfundîndu-se-n terenul viran ce-a rămas după dezafectarea zonei industriale vechi a Cuțaridei, dăm de fundăturile mici numite Rotașului și Pușcașului

… care-s la doi pași de interesantul complex de pe Țintașului, anexă al Halei Grivița, cea dispărută-n Bombardament.

Din fugă: înapoi la normalitate

scris de Ando

S-a produs „minunea”! Scuarul de lângă liceul Cantemir, scuar a cărui soartă o deplângeam, nu demult, a fost reamenajat, aşa cum scrie la dicţionar:  „mică grădină publică aflată de obicei la o încrucișare de străzi sau în mijlocul unei piețe”.

Din fugă: pe la podul Ciurel…

scris de Ando

Trec destul de rar prin zonă aşa că, pentru mine, ce-am văzut şi pozat – zilele trecute – reprezintă ceva nou. Când mai treceam, nu vedeam din tramvai decât pilonul de beton menit să susţină structura hobanată. Aveam, tot timpul o senzaţie de lucrare abandonată! A prins, aşadar, contur serios tronsonul de pod peste albia Dâmboviţei, parte componentă a mult discutatei şi comentatei „penetraţie Splaiul Independenţei—Nod Ciurel—Autostrada Bucureşti-Piteşti”.

Cum stau lucrările pe partea cealaltă a şoselei, spre întâlnirea cu autostrada, nu ştiu.

Acum vine, zic eu, hopul cel mare: montarea elementelor care vor supra traversa Şos. Virtuţii, fără a tulbura serios traficul auto şi mersul tramvaiului 41!

În opinia mea, perioada de vară era optimă pentru această operaţie (concedii, vacanţe adică un trafic auto diminuat, ziua lungă, posibilitatea de a lucra şi noaptea etc), dar, mă rog, alţii decid. Cert este că atunci când am facut pozele, adică în plină zi lucrătoare, nu era nicio mişcare pe şantier… Aşadar, nici despre un termen final, bătut în cuie, cred că nu poate fi vorba.

 

prin fundături XVI

de Ando și HM

E greu de deslușit complet încrengătura de străzi dintre Dorobanți și Floreasca. Un cartier care oscilează între sărăcie și opulență – interesant de luat la picior.

Găsești pe-aici străzi cu nume de intrări – precum Tudor Ștefan – rămase așa de pe vremea cînd nu corespundeau Căii Floreasca. Dar și cîteva fundături autentice, precum Bitolia și Aviator Teodor Iliescu:

Merită pomenit și gangul prin care se intră-n strada Constantin Aricescu; a apărut după ce s-au construit bloculețele stradale de pe Beller….

Mai spre Dinamo-ncolo, ne uimește numele vechi al actualei străduțe (nu e fundătură!) Albac; pînă-nspre anii 70, s-a numit Bunătatea samariteană.

O luăm încet spre centru, dar ocolim puțin pe Viitorului, unde găsim intrarea omonimă… atît de întortocheată, că-ți dă impresia că nu se-nfundă, că mai e ceva mai-încolo.

Lîngă Icoanei, din Eremia Grigorescu, detem de intrarea Sfatului; cît pe ce s-o trecem cu vederea, cînd am intrat pe Armașului!

o legătură neîndeajuns valorificată

Pare-a fi una din ultimele „străpungeri” ceaușiste ale Bucureștiului – cea care leagă  Viilor de Șerban Vodă, fără a mai fi nevoie de-ncurcătura uriașă de trafic de la Pieptănari. Șoferul mai cu frică de Dumnezeu o ocolește, fiindcă nu-i deloc lesne să ieși în Șerban Vodă fără semafor; nu te lasă nimenea.

Utilitatea ei, însă, este neîndoioasă: valorificată cum se cade, ar mai schimba niște lucruri!

Eu, însă, o văd ca o premisă uriașă de-a permite existența unei linii de transport public mai dinspre Rahova spre Șincai. Uite, mie mi-ar place ca 173 să-ajungă, de pildă, la Timpuri Noi. Ca să nu mai spun că, atunci cînd tramvaiul 1 cotea direct din Viilor în Șerban Vodă – fără să se mai coiască pe la Șura Mare – mergeam cu el foarte elegant în parcurile Carol și Tineretului.

Și – deși eu nu-mi aduc aminte niciodată să fie fost șină de tramvai pe ea – planurile cadastrale o includeau.

 

Poliția Locală a Capitalei și-a rezervat 35 de locuri de parcare la Universitate

Salutare, cetățene!

Nu-i așa că ți-ar plăcea să parchezi frumos, legal și sigur în centru?

De pildă, între Universitate și Arhitectură, pe Edgar Quinet. Te-ar costa doar un leu și 50 de bani pe oră.

Merită!

Dar nu poți.

Fiindcă aici Poliția Locală a Capitalei și-a rezervat 35 de locuri de parcare!

Elegant.

Așa că du-te la parcagii sau plătește cinci lei pe oră ca să te bagi în parcarea suberană.