despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

dar chiar traversați cu încredere.

Ne aflăm pe strada Sebastian, în dreptul fostei întreprinderi Vulcan, unde se ridică azi blocuri noi de locuit.

Aici e o trecere de pietoni nenorocită, deoarece nu e iluminată.

Nici unul din felinarele de pe o-ntreagă jumătate a străzii nu funcționează.

Sînt vreo șapte felinare-n șir care nu funcționează de săptămîni bune.

Seara nu vezi niciodată cum trebuie pe cei ce se-apucă să traverseze.

Și – din păcate – șoferii cam aleargă pe-aicea.

Detalii—

dar traversați cu încredere.

… ne aflăm pe strada Uranus, mergînd dinspre Piața de flori spre 13 Septembrie. Trecem de intersecția cu Sabinelor și ne apropiem de cea cu Sirenelor.

Poate am vrea să traversăm!

… mult noroc! Pentru că zebra încă lipsește; recent s-a asfaltat și nu s-a mai vopsit una nouă.

Lipsește și indicatorul de trecere de pietoni! Pe partea pe care sîntem noi nu e; dar pe partea cealaltă e.

Așa că pietonii traversează.

Șoferii care vin dinspre 13 Septembrie văd că e indicator; pot opri.

Șoferii care vin dinspre Piața de Flori nu pot opri – ei nu știu că e trecere.

Nu că n-ar fi și școală și grădiniță în vecinătate. Nu contează – detalii. Precum viața oamenilor.

Detalii.

în capu’ la strada mea

Lucrurile merg într-un mod absolut infect.

Le privim cu scîrbă.

La noi în Rahova se „lucrează” la coborîrea bordurilor la intersecții, ca să poată merge toată lumea mai lesne. Un lucru bun!

Un lucru infect, însă, e că de o săptămînă a fost spart asfaltul, săpat și lăsat gropi… și nu se face nimic!

prin fundături XXIV

de Ando și HM

Dăm tîrcoale un pic pe Dacia, de ce nu? Ia uite ce intrare mică, aici: se cheamă… Dacilor:

Vizavi, o curte de bloculețe străjuită de-un portal inspirat, ce mi-a plăcut întotdeauna.

Din Polonă, avem fosta intrare cu-același nume; numită azi însă Josef Pilsudski. Mergi pe ea pe lîngă case-n oglindă, renovate și refăcute după cheful fiecărui proprietar – așa că cu greu te mai dumirești de unitatea arhitecturii inițiale. Îs și smochini pe-aici.

Avem și intrarea Ion Voicu, ce duce-n părculețul Ioanid. Bietu’ părculeț de-abia a scăpat de nefericitul botez forțat. Intrarea, însă, nu; și ea se chema Ioanid înainte.

La sfîrșit, facem cîțiva pași spre Eminescu – tot pe lîngă Polonă, e și-o intrare lungă ce-i poartă numele poetului.

de neînțeles, de neacceptat

Iată-ne la Basarab, în dreptul marelui magazin Kaufland. Ce găsim noi aici?

Ca să nu traverseze oamenii alandala – fiindcă stațiile-s taman în fața magazinului – și să nu-ntoarcă mașinile la fel de alandala – deși nu pare a fi interzis – s-au pus niște garduri.

Așa-i orașul prietenos, ca un uriaș staul; dar ne-am obișnuit; e un motiv și pentru existența unui asemenea gard urît.

Fiindcă, totuși, e greu pentru șoferul care vrea să devină client Kaufland să-ntoarcă sub pasaj și să piardă vreo două semafoare (sau să se gîndească să intre mai înainte, prin Fluviului)… gardul a fost – vedem cu toții – demontat în dreptul intrării-n parcare:

Nu știu dacă a fost demontat sau „dat jos” – că-s niște nuanțe aici, nu? Dacă e să ne uităm la șuruburile care-au rămas aiurea-n beton, am putea zice c-a fost „dat jos”:

… ca atare, oamenii traversează printre mașini, ca să se ducă-n stație; de ce să ocolească o sută de metri-n total, pe la trecere?

 

Noroc că nu-i cine știe ce trafic; dar nu asta contează.

Și-atunci, ce contează? Ori e gard, ori nu e gard; și dacă e gard… păi să fie gard pentru toată lumea.

prin fundături XXIII

de Ando și HM

Na belea! Că trecurăm – de-abia trecurăm – pe Oltarului și nu băgarăm de seamă înc-o fundătură, ce se ițește-ndărătul unei porți. N-are nume, da’ merită luată-n seamă:

O luăm iară spre Centru; cum am merge spre fostul bulevard al Republicii, din strada Spătarului, dăm și de fundătura ei:

După ce trecem de bulevard, ne băgăm pe Mîntuleasa; și ea are una:

Rămînînd oarecum în cartier, găsim – din strada Ștefan Mihăileanu – fundăturile Bobeică și Securei. Ultima e frumoasă și îmbrăcată-n verdele verii, dar și-n albul ce ne-așteaptă acuș-acuș.

Iar din strada Sfîntul Ștefan ne-abatem pe Argeaua:

… și dac-am reveni spre mijlocul orașului, am găsi – din Hristo Botev – o intrare numită Ion Buzoianu.

cînd ceva merge…

Legea nescrisă a Capitalei: cînd ceva merge… ciocu’ mic!

Dacă – cu greu, cu opinteli – am reușit să punem ceva pe picioare… ciocu’ mic!

E vorba de lucrările noastre de infrastructură… alea care sînt! O mînă de străzi noi; o mînă de pasaje

Fiecare a fost un mic pas pentru îmbunătățirea conviețuirii noastre; un mic pas care s-a simțit; pe care l-am simțit cu toții.

Iată, astă vară s-a pus în funcțiune pasajul subteran din Berceni, de la BIG.

… ciocu’ mic!

Ce-nsemnează ciocu’ mic?

Însemnează că merge! Însemnează c-aduce folos oamenilor din Berceni – din vechiul Berceni și din noul Berceni: tot mai mulți! Însemnează că se simte că-i ceva mai bine!

Așa cum e mai bine cu Basarabul, așa cum e mai bine cu Buzeștiul, așa cum e mai bine cu pasajul de la Scînteia – așa cum e mai bine cu fiecare mic pas pe care Capitala noastră l-a făcut spre binele oamenilor săi.

prin fundături XXII

de Ando și HM

… astăzi parcurgem numai zona adiacentă Șoselei Viilor (din șosea am văzut deja intrarea Viilor și Podgoria) unde se face un mic cartier cu case aidoma, cu pomi bătrîni, cu liniște și mîțe cuminți care vin la poze. Se face din strada ce poartă numele inginerului Dumitru Teodoru – ea însăși are-un colțișor înfundat unde șade, cuminte un Fiat 1300

   

Avem două fundături – una mai lungă și cotită, numită Teremia

… și alta, scurtă, Trăznea!

Șira spinării a acestui cartier e strada Constantin Miculescu, ce-ajunge-n Fabrica de Chibrituri – despre ea am mai vorbit, fiindc-a avut o poartă la mijloc. Lîngă ea, mai e un intrînd al străzii Silexului; nu l-am pozat, întrucît duce-nspre o grădiniță unde se jucau copii.

 

Altminterea, peisajul de-aici face toți banii…

 

… și mîța la fel!

două vești din Cotroceni

… cine nu știe gardul acela de beton care stătea să cadă peste oameni – pe strada Alexandru Vitzu, în spatele terenurilor de tenis?

 

Vestea bună-i că nu mai e nici un pericol, gardul a fost dat jos. Nu știm ce-o să se-ntîmple mai departe…

… dar știm că – mai încolo, în capul cel’lalt al străzii, dinspre Puișor – s-a petrecut o altă faptă bună! S-a asfaltat și s-a terminat cu gropile acelea nenorocite:

Digi – trafic nelimitat; trafic auto nelimitat.

Din cînd în cînd, urmărim cu interes la televizor reportaje despre lipsa locurilor de parcare, despre cei care blochează trotuare, despre cei care-și lasă mașinile pe banda-ntîia, pe trecerea de pietoni, pe spațiile verzi. Unele din aceste reportaje rulează pe televiziunea de știri „Digi24”.

Și m-am distrat, de-a lungul vremii, găsind fix mașini ale televiziunii „Digi24” blocînd o-ntreagă bandă ori vreo pistă de biciclete.

… cînd mai aflu de la televiziunea asta cum în București șoferii parchează alandala, eu mă duc să mă plimb cîteva minute de la Puișor în jos, spre Cotroceni.

De ce? Fiindcă aici, pe strada Dr. Staicovici, se află sediul marii companii de care ține televiziunea „Digi24”.

… și m-apuc să număr cîte mașini ale RDS-RCS sînt parcate pe străzile Izvor, Dr. Staicovici, Costache Negri și Pasteur.

Cîte? Multe – zeci. Cotroceniul este acaparat și asfixiat de mașinile RDS-RCS. Acestea parchează pe trotuar, pe spatial verde, în piațete – oriunde-i un locșor liber; noroc că-s mașini mici, cît de cît de oraș…

 

Desigur, compania RDS-RCS are o parcare destul de mare cu spații generoase, dar în ea intră mașinile alea mai socotite – nu alea care umblă de colo-colo pe la clienți și intervenții.

V-a plăcut? Pe mine m-a distrat.