despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

la colțul cercului

Pe strada Alexandru Constantinescu – fostă și Cîmpina – e o intersecție frumoasă, largă, elegantă cu strada Nicolae Drossu…

Scuarurile centrale ale străzilor astea – deși cam prea împănate de vegetație prost aleasă – amplifică senzația de zonă liniștită, boierească…

Pînă cînd…

… vezi rondulețul ăsta pus în mijlocul străzii și te-apucă toate pandaliile.

Ai un rond – rotund – și-un stîlp; cum de nu te chinuie ideea că stîlpul ăsta nenorocit nu e pus în centru?

… ci cîș, aiurea, într-un colț?

Am spus bine într-un colț – fiindcă doar un cap pătrat a făcut mizeria asta urbană.

prin fundături XIV

de Ando și HM

Am ales pentru azi, în principal, cîteva fundături care nu-s taman fundături, fiindcă se pot străbate. Pe lîngă ele, însă, am mai găsit și cîteva intrări veritabile, desigur.

Prima dintre ele se cheamă 1 Mai; nu și-a schimbat numele odată cu botezarea bulevardului adiacent în Ion Mihalache. Se deschide din strada Radu Boiangiu (e-o mare încrengătură de străduțe pe-acolo) și pur și simplu șerpuiește, ca un semn de întrebare, pe după garduri. Dar beneficiază și de-un acces direct în bulevard, printr-un gang.

Remarcabilă vila asta de la intrare – cam părăsită, din păcate. Cristian Malide ne-a trimis pe-aici.

O intrare care – odată cu schimbările zonei – a devenit aproape circulabilă este micuța Prepeliței:

    

Se face din străduța Suvenir și i-a purtat, cîndva, numele.

Să vedem și intrarea Aaron (Aron) Florian – din strada I. L. Caragiale:

 

Ai zice că se-nfundă-n clădirea de birouri de la interscția străzilor Batiștei cu Vasile Lascăr, dar… nu:

 

Peste drum de ea, lăsîndu-se tot din strada Caragiale, dăm și peste fundătura Caragiale.

Schimbăm zona, ajungînd undeva prin preajma Căii Plevnei, de unde ai crede că te-ai înfunda pe intrarea Măgirești.

… doar că plăcuța minte – Măgirești este o stradă, și ajunge în Vespasian (din Vespasian merită pomenită și intrarea Institutul Medico-Militar)

Măgirești s-a numit, demult, Ghețarului. Ea are o soră mai mică, care dă din Plevnei și se cheamă…. Protonilor!

Nu facem prea mulți pași și descoperim – între străzile Virgiliu și Macedonia – străduța îngustă și cotită numită Dimitrie Gusti:

Aproape gata; pe lîngă ea – desprinzîndu-se din strada Lipova – este fundătura… Difuzorului. De ce i-or fi rebotezat-o așa, cînd numele ei fusese – în ton cu tot cvartalul unde mai avem Făgăraș, Maramureș, Dobrogei – Sucevei?

trece timpul – nu se face nimic

… mai în primăvară, mă uitam cu silă la mizerabila stradă Anghel Saligny – plină de gropi… Strada, știe orișicine, e fix la Primăria Capitalei noastre. Primăria se lăuda că în perioada 15 mai-30 iunie se vor repara multe străzi, inclusiv asta.

Sîntem pe 1 August… strada Anghel Saligny e la fel, nu s-a reparat, nu s-a apucat nimeni de treabă.

 

din zbor

… acum vreo două săptămîni – cam așa – am aflat că se vor monta cîteva noi semafoare cu galben intermitent pentru virajul dreapta. Între timp, le-am și văzut la lucru pe cîteva.

Inclusiv pe cel montat pe Dinicu Golescu, cum vii dinspre Ministerul Transporturilor și vrei să faci dreapta spre Piața Gării de Nord…

… pe care acu’ l-am văzut… dat jos – nu mai e!

Actualizare: l-au pus la loc.

prin fundături XIII

de Ando și HM

Dacă ne plimbăm oleac’ prin preajma Mitropoliei, vedem – din 11 Iunie – o stradelă ce se-nfundă-n acareturile popimii. Poartă numele lui Miron Costin; înainte era cunoscută, simplu, ca – Mitropoliei și – după ce s-a-naintat în grad instituția – Patriarhiei:

Nu-i singura fundătură cauzată de popime; aceeași tărășenie-i și dinspre Ienăchiță Văcărescu. Dacă-i să fim drepți, ambele capete ale străzii Ienăchiță Văcărescu-s înfundate; cel’lalt e blocat în urma construirii blocurilor de „Centru Civic” ce mărginesc Piața Unirii…

De fapt, avem aici – în josul Mitropoliei – intrări interzise oamenilor: deși ar fi așa de frumos și normal să-i lași să intre-n curtea Palatului Patriarhiei! Ia, uite, mai e un acces oprit – din Principatele Unite…

Să rămînem prin zonă de-acum, fiindcă-i destul de bine garnisită cu fundături. Un intrînd fără nume, din Muzelor; din 11 Iunie, mai jos de Rondul cel mare de la Carol, avem intrarea Ovidiu.

 

Din strada Căpitan Gheorghe Preotescu, intrarea cu același nume – și vizavi de ea, micuța Drăgușa:

 

… dar cea mai frumoasă plimbare printr-o fundătură o poți face băgîndu-te din Principatele Unite pe-aici – pe Titus:

Din stradă, nu-ți zice nimic, nu te-mbie cu nimic; dar înăuntru e o mică parcelare cochetă și discretă, o alee care se-ncheie-ntr-un dreptunghi – ia, de vedeți!

… uite unde mai e loc!

… mereu surprinzătoare, viețuirea noastră bucureșteană! De asta mi-am dat seama trecînd într-o zi pe strada Occidentului: îngustă și mai ales, îngustată de mașinile parcate jumate pe trotuar, jumate pe carosabil:

… oamenii n-au loc să treacă, troleele n-au loc să treacă – nimeni nu-i mulțumit.

Dar cum ar fi dacă s-ar monta stîlpișori pe bordură? Trotuarul ar fi liber și strada – pe care oprirea ar fi cu adevărat oprită – brusc ar deveni circulabilă.

Doar că unde să parcheze bieții oameni? Este obiectivă lipsa parcărilor, dar – surprinzător! – locuri de parcare există. Fiindcă Bucureștiul nostru mai vechi – adică Bucureștiul nostru central – n-a fost făcut întrutotul de tîmpiți.

Casele aveau curți; bloculețele aveau parcări subterane; vilele aveau garaje.

Cîte din astea nu-s în Bucureștiul de azi închise, încuiate, blocate, transformate în magazine, magazii, ateliere, restaurante!

Capitala noastră zace – la propriu, zace! – pe subsoluri pline cu căcat, șobolani, troace ruginite, damigene și borcane sparte, somiere putrezite și mîțe moarte.

Valorificarea acestor spații al căror număr este impresionant n-ar rezolva problema parcărilor – dar ar ajuta enorm pe termen scurt și mediu: s-ar putea circula mai bine prin centru, s-ar elibera străzi pentru băgarea de autobuze cu care oamenii să meargă!

     

Dar cîte curți de firme șed goale, doar cu cele două-trei limuzine ale patronului și-ale nevesti-sii înăuntru, în timp ce angajații și clienții umblă ca proștii pe străzile adiacente să parcheze!

Dar la cîte terase vii pe jos ori cu taxiul, deși-n curte și-n fața porții e loc… e loc să-și bage patronul gipanele!

Dar cîte case și curți șed pustii – în plin centru scump bucureștean!

Dar cîte mașini îs părăsite pe stradă – în loc să fie pitită la adăpost, în curți, la fiecare sută de metri dai peste o droașcă neurnită de luni de zile!

Dar cîte locuri se pierd fiindcă parcările paralele cu bordura n-au trase dungi îndrumătoare cu vopsea între ele, așa că spațiul între mașinile parcate este ba uriaș, ba milimetric!

prin fundături XII

de Ando și HM

Mergem un pic prin spatele magazinului „Muzica”. Ce-i aici, din strada Cîmpineanu (fostă și 13 Decembrie)…

… întorcîndu-se tot în aceeași stradă Cîmpineanu?

O scurtătură-n trepte; și nu numai – ci și un soi de rămășiță a unei treceri uitate de vreme. Cîndva, între Cîmpineanu și Calea Victoriei, ființase un pasaj – Pasajul Român.

Mai mergem oleacă prin Cotroceni, să vedem ce fundături ne-au mai rămas! Prima se cheamă doctor (firește!) Nicolae Vicol:

Se-nfundă undeva între strada Carol Davila și frontul secund de blocuri ce mărginesc bulevardul Eroilor, și nu-mi dau seama dacă înainte de construirea acestora dădea-n bulevard.

Din strada sus-menționată, dar înspre capătul ei din șoseaua Cotrocenilor, se ivește și intrarea Carol Davila.

Iată o continuare a străzii Doctor Grecescu, care se-nfundă-n Arenele de tenis; așa a fost de cînd lumea, fundătură – se vede cît de veche e după platanii uriași – dar, odinoara, probabil că dădea mai degrabă-nspre Ștrandul Bragadiru:

Și-un fund de sac fără nume, din strada Pasteur.

Schimbăm cartierul; din Calea Rahovei veche – azi botezată George Georgescu – se vede fundătura Eliza Moroiu:

… data viitoare, dăm tîrcoale mai mult primprejur.

mă-ntreb doar

… una din ieșirile ambulanțelor ce țin de serviciul bucureștean de pe Mihai Eminescu se face prin strada Suvenir – și de-acolo direct în Dacia.

Uite-așa arată – ca-n poză…

… gropi, hîrtoape – mizerie de-a noastră obișnuită, de zi cu zi.

Eu doar mă-ntreb: n-ar fi bine să nu fie gropi?

Știți, poate ambulanțele alea ce trec pe-aici or fi-n grabă!

… și chiar dacă nu, nici hurducăiala nu le face bine la bucșăraie.

Da’ poate greșesc, poate n-are rost să mă-ntreb chestii de-astea; naiba știe.

Coşmarul de la Piaţa Sudului: se apropie sorocul!

scris de Ando

Am intrat în jumătatea a doua a lunii şi se apropie cu paşi repezi termenul anunţat public şi apăsat de primarul general Gabriela Firea pentru mult discutatul pasaj: finalul lunii iulie.

Cu toate că şi ca pieton e chinul dracului dacă vrei să traversezi de-o parte sau alta, am trecut, din curiozitate, zilele trecute pe acolo. După cum se ştie, se circulă auto – de peste două luni – pe câte o singură bandă pe sens. Aparent, la pasajul propriu-zis ar mai fi de lucru la finisaje. Mi s-a părut, din acest punct de vedere, că tronsonul de pe Calea Văcăreşti e puţin mai în urmă. Şi bretelele laterale, de deasupra, par a fi în regulă. Nu ştiu însă dacă în angajamentul de termen intră şi finalizarea racordurilor liniilor de tramvai de deasupra.

Rămâne să vedem ce şi cum va fi, peste nici două săptămâni…

mizeria cu stațiile de la Piața Gemeni

De fiecare dată cînd mă poartă pașii prin preajma Pieței Gemeni, mă izbește tîmpenia uriașă de a nu avea stație de autobuz și troleu… la piață.

Da, dom’le! Uite harta – stațiile lu’ 79, 86, 133 și 135 sînt puse… la mama-naibii, la liceu, la Cantemir.

Deci omul care are treabă la piață trebuie să meargă pe jos o grămadă, să traverseze de trei ori.

Și culmea-culmilor e că stațiile, inițial și o lungă perioadă de vreme, au putut fi puse acolo unde trebuie – la piață!

Este o situație cu care nu m-am putut împăca niciodată.

Stațiile trebuie, cu orice preț, puse acolo unde au oamenii nevoie de ele, acolo unde oamenilor li-i ușor să treacă strada, acolo unde nu-s chinuiți să meargă nu știu cît pentru o transbordare!