despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prin fundături VI

de Ando și HM

Primăvară! Chef de ducă, de iscodeală! E bine să te bagi prin fundături, pentru că descoperi felurite drăcii uitate de vreme. Și detalii frumoase.

… ne-ntoarcem pe lîngă Amzei, ca să trecem în revistă fundătura Biserica Albă:

 

… n-ar fi mare lucru de capu’ ei, dacă n-ar avea trecerea aceea ce duce, prin părculeț, spre gangurile blocurilor ce bordează piața. Încă din copilărie, mi s-a părut o șmecherie genială scurtătura asta. Vizavi de ea, mai dăm de vreo două intrări – Sibioara și Nicolae Crețulescu:

Sibioara s-a numit, cîndva, Leului; pare-se că după Război multe fundături au primit nume noi – așa, mai delicate – de sătucuri necunoscute (Filioara… Viișoara…) E drept și că aceste chiștocuri stradale primiseră pîn-atunci cu ușurință nume ba de proprietari, ba de cine știe ce obscure personalități pe care doar aceștia le cinsteau… Dacă te bagi pe-aici, poți ieși în Victoriei pe după un bloc – și dai și de una din rampele de aprovizionare ale hotelului Athenee Palace.

Cine vrea să vadă, însă, intrarea Amzei – aflată la doi pași – are niște frumoase surprize. Frontul ăsta de case cu intrările cu treptele direct din străduță e o adevărată raritate bucureșteană!

Dar și-o tăblie ruginită de atenționare a locatarilor – abaterile se vor fi adus la cunoștiința administrației numaidecît.

Ce-ar mai fi de văzut pe-aici, nu știu – așa că ne-ndepărtăm ușurel; dac-o luăm spre Ateneu, dăm de strada Constantin Esarcu, al cărei capăt dinspre Nicolae Golescu este blocat…

… iar dac-am lua-o-n cealaltă parte – spre Piața Victoriei, am dibui, abătîndu-ne doar un pic din drum, o intrare foarte echilibrată arhitectural la origine ce se lasă din Iorga, cu o clădire reușită-n fund:

 

… sau intrarea numită Toma Tomescu, mai mult un acces puchinos și prost pavat ce mărginește un bloc dărăpănat:

 

… curiosul care-și face drum pe-aici descoperă un Aro 10 care șade de ani de zile și-o tăbliță ștearsă; nu-i puțin lucru.

 

prin fundături V

de Ando și HM

… una dintre cele mai lungi fundături ale Bucureștiului pare Soldat Grigore Răducanu. Să tot aibă vreo 200 de metri, între strada Frosa Sarandy și spatele blocurilor noi ce bordează Primăria Sectorului 1. Habar n-am cît și dacă a apucat să fie, și ea, stradă. Hărțile vechi – de dinaintea ridicării Primăriei – o înfățișează înfundîndu-se într-un smîrc aidoma Cuțaridei. Chiar și mai apoi e trecută ca fundătură: pe numele Gherase…

   

Dar pe străduța asta cîte-am mai găsit! O căsuță căzută; un garaj; vreo patru rable din care azi a mai rămas numai una; și-un restaurant de care lumea-și aduce aminte cu drag și-acum, la mai bine de cinci ani după ce s-a-nchis…

Tot lungă-i și intrarea Portocalelor, despre care v-am scris mai demult, lăudîndu-i căsuțele liniștite:

Ne-ntoarcem la ale noastre; cele obișnuite. Iată intrarea General Christian Tell:

Cum te bagi în ea, lăsînd de-o parte coaja rămasă nedemolată de-acum trei ani, te uimește frumoasa clădire a vechii școlii franceze.

Dacă te-i plimba pe strada Episcopul Radu – poate căutînd casa cu cavaleru-n armură pe acoperiș – te poți opri să vezi cîteva fundături, cum ar fi cea care poartă chiar numele străzii, cu un bloculeț frumos la intrare, și chiar binișor restaurat…

 

… sau Monahului: p-onoarea mea dac-am văzut vreo intrare mai colorată ca asta!

 

530 de poze

Bucureștiul meu drag” devine, pe zi ce trece, o resursă tot mai bogată de imagini care ne-nfățișează trecutul: munca lui Andrei Bîrsan este așa de folositoare tuturor – vedem și înțelegem orașul nostru așa cum a fost.

S-au mai adăugat vreo sută de imagini de-ale lui Șerban Lăcrițeanu; dar de curînd fotografiile făcute de Norihiro Haruta s-au înmulțit: sunt, acum, peste 530.

530 de poze din Bucureștiul lui 90-91: ce minunăție. Nu; nu-s frumoase – chiar nu; dar ne-ajută enorm să pricepem cum era. Jos pălăria!

Înapoi la piatra cubică?

scris de Alexandru Bodea

Pe vremea copilariei mele, prin anii ’50, majoritatea strazilor si chiar bulevardelor, erau pavate cu piatra cubica

Imi dau seama ca era si este un  material usor de montat de catre pietrarii strazilor, meserie pe care astazi nu o mai gasim.

Practic a disparut, la fel cum erau geamgii, tocilarii sau lustragii asezati sau mergand pe strazile  principale sau laturalnice… La fel au disparut si birjarii  eleganti cu trasurile prevazute cu coperita pentru umbra sau ploaie  si spoitoarele asezate de-o parte si alta a trotuarului de langa Hala Unirii… In prezent sunt totusi capitale europene sau americane unde gasim pastrate aceste mijoace de transport, strecurandu-se printre autoturismele moderne, dand un farmec prezentului datorita pastrarii trecutului…

Asa se face ca in zilele noastre, mai gasim pavajul cu piatra cubica numai prin Centrul Vechi cu strazile Lipscani, Gabroveni sau Covaci  pana la legatura cu Splaiul, Dealul Mitropoliei, si in Parcul Carol sau Parcul Cismigiu… pe aleea care duce la „sahisti”.

Acum vreo doi ani  s-au largit bulevardele, iar cu aceasta ocazie s-au scos „pietrele lui Halaicu” si s-au inlocuit cu placile de granit ale lui Oprescu… operatiune care a deranjat foarte mult circulatia pietonala, la care s-au adaugat si livrarea materialelor necesare inlocuirii cu mare intarziere.

Acum cateva zile plimbandu-ma pe „bulevard” am gasit o portiune, care dupa cate  ori a fost de vreo doua-trei ori sapata pentru reparatii la cablurilor ingropate, arata acuma groaznic, cu placile de granit crapate…

Pana la urma ce facem, ajungem  la piatra cubica… de altadata?

Pe Alexandru Bodea il puteti citi si pe blogul sau.

din zbor

… zilele astea se dărîmă – că nu se mai putea altfel – scheletul nenorocit rămas în cartierul Aviației; ăla de la picioru’ podului.

 

Cristian Malide, la fața locului, ne-a trimis cîteva imagini.

Zona – de altfel, și ultimul cartier ridicat pe vremea comunistă – nu șade pe loc: se mișcă, se transformă.

noi barăci la Amzei

Piața Amzei – așa cum e ea, nouă, luminoasă, curată – șade goală.

 

În hală – două tarabe cu fructe; la subsol – nimic; nici florăresele nu mai țin, toate, dughenele deschise.

E trist.

Și, fiindcă hala pieței stă nefolosită, e la mintea cocoșului că… în fața ei se țin fel de fel de tîrguri cu căsuțe, chioșcuri și alte mizerii. Și, ca să nu mai arate urît… cineva s-a gîndit să facă ceva ca s-arate și mai urît:

… hangarul ăsta sinistru ocupă un pietonal generos ce era gîndit să puie-n valoare vechiul palat administrativ. În tot acest timp, hala din spate nu este folosită.

prin fundături IV

de Ando și HM

Sînt, desigur, locuri unde intrările-s mai dese decît altundeva. Cin’ să știe de ce?

Uite, bunăoară, bulevardul Pache; poartă numele primarului care l-a și tăiat cum se cuvine pe hartă; dar între Piața Iancului și Mătăsari… dai de patru fundături – două pe-o parte, două pe alta. Ce te miri? Ia, și bulevardul Dacia, atît de cochet și de modern între Dorobanți și Icoanei, are fel de fel de intrări menite să valorizeze parcelele…

Mergînd, așadar, spre Centru, dai pe dreapta de intrările Sergent Ion Panțâru

… și Sergent Ion Tancu – care pare mai degrabă o fundătură-n care s-au înghesuit, între Războaie, cîteva blocușoare drăguțe.

Traversînd bulevardul, dăm și-aici de două fundături; Soldat Marin Calotă – cea mai mică din toate, dar și cea mai verde…

… dar și Plutonier Vasile Luicu, cu firma de pompe funebre atît de cunoscută de la-nceputul anilor ’90; tot pe-atuncea – vremuri în care banii se făceau ușor – ființase pe-aici și firma „Mondoprosper

Dacă mergem mai departe; imediat, înainte de intersecția cu Mătăsariul – vizavi de Pro TV, mai puteam admira reclama spălată de vreme cu ursul care ține o sticlă de suc în brațe la „Ci-Co”, băutura cu gust de portocale care era așa de bună odinioară. Iar mai încolo, pe partea dreaptă, înc-o pereche de fundături – Sergent Costea Gheorghe și… Vladimir Streinu. Intrarea ce poartă azi numele autorului a fost botezată, inițial, Sergent Ion Levarda.

prin fundături III

de Ando și HM

Să zicem că ne-am dumirit cît de cît de felu-n care iau naștere fundăturile; să vedem și cum primesc nume. Cea mai sigură cale e să urmeze numele străzii principale din care cotesc, nu-i așa? Da’ ce te faci cînd strada – prin timp și timpuri – își schimbă patronul? Uneori, fundătura rămîne-n urmă.

Intrarea Verde, care dă din strada Constantin(ache) Caracaș e-o mărturie că strada a purtat, demult, numele de Verde.

Altminterea, e anostă rău. Mai mergînd de colo-colo, dăm peste-o altă ciudățenie: intrările Elina Matei Voievod și… Galenei.

Dacă-i de înțeles că intrarea Elina Matei Voievod dă din strada Elina Matei Voievod (care, la rîndu-i dă din strada mai mare Matei Voievod)… de ce limbricul de fundătură care se află vizavi s-a botezat Galenei? Poate și pentru că intrarea Elina e mai veche în nomenclatorul orașului; Galenei este o curte-n care s-a mai construit o casă și drumul de servitute a fost ridicat în rang. Placa cu numele-i pusă pe vechiul stîlp al porții.

Rămînem în zonă; unde admirăm intrarea Sublocotenent Constantin Stăniloiu; nu știm de unde-și trage numele, da-i frumoasă, pur și simplu. Se lasă din Mătăsari. Primăvara-s de admirat magnoliile de lîngă clădirea din capăt (ea însăși frumoasă). Mai e pîn-atunci, din păcate…

Mergem și să vedem cum arată intrarea General Grigore Cantilli – ea se face din Slătineanu, imediat după ce cotești din Dorobanți:

  

Clădiri elegante, dar și loc pentru o proprietate cu o grădină frumoasă, apărată de niște grilaje lucrate cu multă migală.

scuaruri, ronduri, părculețe… (3)

pregătit de Ando și HM

… veni și vremea să tragem linie. Cu cele din prima și-a doua parte a călătoriilor noastre, socotim peste suta de astfel de mici oaze bucureștene. Și-or mai fi. Pe astea le-am știut; le-am cunoscut; le-am dedus dar nu le-am vînat pe hartă; și a fost ceva de mers pentru a le cuprinde și povesti.

Fără alte farafastîcuri… scuarul de la Gorgani, dintre Silfidelor și Gutenberg:

Frumusețea de piațetă din fața fostului Abator!

Aici fusese pod adevărat, serios – nu o pasarelă ca cea de azi, din vecinătate. Dacă tot am bătut drumul pînă-n partea asta a orașului, era păcat să fi trecut cu vederea și insula-triunghi ce se face acolo unde din Splai se lasă strada Avalanșei.

Dăm tîrcoale Cișmigiului, ca să admirăm rondul larg de la Walter Mărăcineanu; ne-ntoarcem pe Schitu Măgureanu, ca să amintim și micul scuar de peste drum de biserică, unde-i pus bustul Papei Ioan Paul al doilea; mai jos, acolo unde se face Cobălcescu, e un triunghi care-i posibil să fie destul de nou, rezultat al construirii blocului de pe colț; în vecinătate putem aminti, desigur, și părculețul de la Vasile Pârvan – unde-ntorc troleele – și-un triunghi între Plevnei și Știrbei…

 

Pe Berthelot găsim o insulă interesantă, care ajută azi la parcarea mașinilor ce-au treabă pe aici. Din ce cred, vechea albie a străzii este cea din stînga imaginii, ușor sinuoasă – a fost îndreptată-nainte de Război:

Frumos e să amintim și vechea amenajare de la Matache, surprinsă minunat de Șerban Lăcrițeanu. Statuia lui Haralambie Botescu stătea mult mai bine înainte.

… dar și – dacă tot ne uităm peste umăr înapoi – la terasa largă dintre Palatul CEC și Magazinul Victoria, înfățișată de Andrei Bîrsan:

N-a avut o viață chiar așa lungă: de după Cutremur, cînd s-a dărîmat hotelul cunoscut atunci ca Victoria, pîn’ s-a făcut Bancorexul, la mijlocul anilor ’90.

Mergînd pe Maria Rosetti, dăm de scuarul unde-a ajuns statuia lui Caragiale, după ce-a stat la-nceputul anilor ’90 în fața Naționalului, înainte de-a fi pusă „Căruța cu proști”. Se zicea pe-atunci – nu știu de ce – că puseseră capul lu’ nenea Iancu pe-o statuie de-a lu’ Lenin. Mai putem aminti și părculețul dintre Nicolae Filipescu, Tudor Arghezi și C. A. Rosetti:

 

De ce nu ne-am plimba și-n Dămăroaia? Dechiderea generoasă și neașteptată a străzii Piatra Morii, din bulevardului Gloriei place oricui.

Monumentul închinat eroilor din comuna Grivița, căzuți în primul Război, e foarte frumos. Să nu uităm nici părculețul din apropiere – de la Izbiceni.

   

… la-ntoarcere, ne oprim nițel și-n spatele Parcului Copilului, unde – pe Siret – mai e un alt părculeț:

Una dintre cele mai reușite parcelări pe care-o putem aminti se găsește între Mihai Bravu, Maior Coravu și fosta șosea a Vergului.

… atît de frumos au fost desenate străzile aici, cu scuaruri mediane plăcute și cu părculețe! Dacă te-abați pe străzi ca Slăniceanu, Săvulescu ori Hârjeu, le vei găsi pe toate.

 

… dar nici vecinătatea – cartierul Vatra Luminoasă – nu-i deloc de lepădat. Cu atîtea case-tip, ai zice că-i un loc monoton; nicidecum. A fost gîndit cu suficiente locuri verzi: părculețele de azi Nichita Stănescu, Călin Ottoi, Bozioru.

Mergem și-n alt cartier liniștit și frumos: Baicului. Pe strada Amiral Murgescu e un părculeț drăguț și mai e un scuar la interscția cu Eufrosin Potecă:

Ne-aducem aminte și de minunata peluză din fața Gării Obor. Și, la doi pași, pe Ferdinand, trecem pe catastif triunghiul de la Ritmului cu Avrig, cu o pereche mai sărăcăcioasă între Zidurilor și Ferdinand.

Nu părăsim bulevardul și amintim și rondul de la interescția cu Horei.

… și pe cel de pe Pache – de la Școala Iancului:

Și – fără a-l mai fi pozat – părculețul adiacent străzii Cornul Caprei, din cartierul Dristorului. Un rond minuscul găsim la răspîntia dintre Avram Iancu și Dimitrie Racoviță; îl remarci cu greu!

Să vedem și scuarurile de la Icoanei

… micul spațiu verde de pe pe Brezoianu, colț cu Vraca și Matei Millo:

… scuarul numit azi Piața Spaniei:

 

De ce nu? – piațeta asta de pe bulevardul Eroilor:

… retragerea asta folosită ca parcare de pe Hristo Botev, colț cu Negustori:

Era păcat să fi uitat de micul părculeț de la Podul Băneasa, unde s-a construit un bloc acum mai bine de zece ani:

În căutările noastre, ne-am gîndit să ne uităm, mai ales, la vechimea micilor scuaruri; așadar, destule dintre ele, apărute-n anii amenajării contemporane a Capitalei, au fost trecute cu vederea. Fiindcă, totuși, cartierul de blocuri Floreasca-i destul de vechi, am zis să punem, de-aici, două scuaruri de pe strada Rahmaninov. Or fi de pe vremea construirii caselor-tip? Sau de cînd s-au amenajat blocurile de locuințe?

Gata! Cum se zice, pîn-aici am plătit. De-or mai fi și altele… om vedea cum facem.

Buzești, 2010

de Alexandru Bodea

Pentru a se face loc noului bulevard Uranus, s-au inceput demolarile prin anul 2010. Am surprins cum arata strada Buzesti spre Piata Victoriei si o parte din strada Berzei prin lunile Noiembrie si Decembrie ale anului 2010, cum erau cladirile – unele chiar parasite -, inainte de a fi demolate.

Cu greu si cu multe rugaminti, cladirile fiind pazite, am reusit sa fotografiez si interioare ale unor case, incalzite cu sobe de teracota… Mergand la pas, am dat si de locul pe care se afla candva casa in care au locuit Mihail Eminescu si Veronica Micle, acuma totul fiind semnalat calatorilor printr-o placa memoriala.
Hotelul Marna de o singura stea mai era in picioare… urmand sa-i vina si acestuia randul la demolare.

Pe colt, la intersectia cu  strada Gheorghe Manu – fosta  strada Lemnea, la numarul 35, se afla un restaurant turcesc Yasmin (fost Shark) unde am avut ocazia sa gust o ciorba de fasole uscata, deosebit de gustoasa.

Tot pe strada Buzesti se mai aflau cladiri care la parter gazduiau anticariate sau chiar librarii celebre – cum era cladirea de la intersectia cu Calea Grivitei. Aceasta cladire insa a fost incediata in Decembrie 1989  la momentul Revolutiei, apoi unii oameni incercau sa fure caramizi din ziduri, in final ajungand o cladire goala pe dinauntru, fara structura, dar deosebit de frumoasa in decaturile arhitecturale ale fatadei…

Peste drum, trecand liniile de tramvai, se aflau o frizerie, un atelier de confectionat stampile, altul pentru confectionat chei yale si reparatii instrumente muzicale.
Se mai aflau magazine de incaltaminte ieftina…

Bine-nteles Hala Matache mai era  inca neatinsa, asa cum o stiam din copilarie, nimic anuntand viitoarea ei demolare… astept sa vad cand se va trece la relocarea si reconstructia Halei, asa cum s-a promis la demolarea ei. La parterul Halei se mai aflau un magazin de haine si incaltaminte second hand pentru copii, o sucursala a unei banci, o farmacie veterinara, un magazin cu bauturi alcoolice de la vin pana la tarii… Hala Matache avea doua intrari, fiind prevazuta cu mai multe raioane pentru vanzarea de carne, de la peste, porc, vita si pasare, avand la subsol o camera frigorifica unde se ducea marfa la primire.

Acum pe locul halei este teren gol, asteptand ca poate noii edili sa se ocupe si de aceasta zona, care dezamageste ca o opera neterminata…