despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prin fundături VIII

de Ando și HM

Am ales pentru azi niște artere-nfundate mai curioase. Cum ar fi trecerea asta din Cotroceni, dintre străzile Carol Davila și Iatropol:

Nu-nțeleg de ce nu este stradă-stradă; dacă a fost deschisă de tot sau nu; știu doar că pe ea nu poți pătrunde decît cu piciorul. Un alt mister, ca și cel al străzii Nanu Muscel. Nici construirea complexului Cotroceni de aici nu mi-e tocmai limpede: ce fusese înainte acolo? ce s-o fi demolat? și de ce s-o fi construit aici?

Lăsăm de-o parte întrebările fără răspuns și ne-ntoarcem la străduța de mai sus; incredibil, ea are și-un nume: farmacist Aurel Țipeiu. Interesat de persoana acestuia, n-am dat decît peste un anunț găsit într-o foaie din 1914 – „Românul” (ocazie cu care-am mai descoperit și alte cîteva resurse digitale, anume ale Bibliotecii Universitare din Cluj):

Iacătă înc-o stradă necăjită…

… este vorba de strada Italiană; sau de ce-a rămas din bucata ei ce corespundea bulevardului Carol I. Ce s-a-ntîmplat aici? A fost tăiată strada Armand Călinescu, în ideea de a uni strada Vasile Lascăr (Galați, la vremea respectivă) de Paleologu.

… așa că vechia albie a Italianei a rămas stingheră și-nfundată, pe post de parcare. E-n continuare pavată cu piatră cubică și e separată de noua arteră ceaușistă de-un scuar. Ba, ca să fim cinstiți, are și-o fundătură mică, numai a ei:

Să traversăm doar! Pentru că, în dreptul fostului hotel Modern, dăm de o altă mică fundătură. E un ciot din vechia albie a străzii Armenească; nu te-ai gîndi că, de fapt, strada asta se lasă din Calea Moșilor și că doar taie bulevarul Carol I. Ca să fim drepți, se poate circula, totuși, prin fața clădirii (azi de birouri) Modern.

 

O altă stradă mai lungă decît am fi tentați a crede este Arthur Verona. Nu se-oprește defel la Patria, ci continuă peste Magheru, pînă-n strada Nicolae Golescu. Doar că bucata asta e doar o altă fundătură…

Lăsăm la sfîrșit una dintre cele mai nefericite străzi tăiate din București. Care alta – decît Lipscani? Pentru mulți e doar un loc de plimbare între Sfîntu-Gheorghe și Magazinul Victoria, dar…

… dar Lipscani unește Calea Moșilor de Dîmbovița. Este cam tăiată de bulevardul Brătianu, săraca de ea – poți continua plimbarea spre centrul vechi doar prin pasaj…

 

… iar de din jos de Victoria este blocată de vecinătatea apăsătoare a Inspectoratului de Poliție.

 

prin fundături VII

de Ando și HM

… fuserăm pe-aici deja, cînd am văzut intrarea Cantilli. Ne-ntoarcem. Lîngă ea e Flioara:

 

E-o adevărată rețea de alei puchinoase și întortocheate aici, între Dorobanți și Căderea Bastiliei. N-are rost să pozăm fieștecare intrare ori curte lungită: Fabulistului, Moneasa, Căderea Bastiliei, Grigore Alexandrescu. Ne-oprim, totuși, pe Anasonului, ca să vedem cît s-a-ntins dihania cea nouă ce corespunde-n rondul de la Povernei

 

Amintim și intrarea Macedonski, ciuntită de construirea ASE-ului și ne oprim să ne uităm la o clădire rămasă cam neterminată de foarte, foarte multă vreme, ce corepunde străzilor Slătineanu și Crăciun:

 

Dar ce-i aici e floare la ureche; să te păzească Ăl-de-Sus să treci Dorobanțiul, înspre Polonă. La-nceput pare simplu; e intrarea Camil Petrescu, și lîngă ea strada Emmanuel David; prima s-a mai numit Gaillac, iar a doua Colonel Grigore Ion. În ruptul capului eu nu-nțeleg de ce strada asta – Emmanuel David –  a fost închisă la ieșirea în Polonă… sau poate n-a fost deplin deschisă:

… interesant de pozat e casa asta cu intrarea-gang-scară:

Altfel (pen’că-i cam gălăgioasă atmosfera-n casa asta), strada asta-fundătură e liniștită.

Lucrurile-ncep să se complice numaidecît: nici nu știi cîte-nfundături găsești pe Polonă! M-am mai plimbat pe-aici, căutînd odinioară străduțele-nguste. Te bagi și te-ntorci – și tot parcă nu te-ai băgat peste tot; ciudată parte de oraș, meschină și bogată totodată. Pe partea dreaptă, cum mergi spre Ștefan cel Mare ai Bravurii – care încă mai arată a stradă:

… coridoarele – că altfel n-ai cum să le spui! – Nicorești și Buciumeni?

 

… sau Slătinița – care-i mai mult o fîșie mărginită de-o parcare…

Pe ceal’laltă parte a străzii, mai mult ghicești, îndărătul unei porți, intrarea Lacul Roșu, și, în apropiere, perechea de fundături Bogdănița și Jijia:

 

Așa-i că-i aiuritor? Dar, ce – parcă între Dorobanți și Floreasca e mai bine? Aiurea – dar de văzut, poate altcîndva.

congestie

Aflu despre declarația ministrului comunicațiilor că fără Waze, în București, ar fi, poate, mai congestionat cu pînă la 20 la sută. „Părerea lui” – cum se zice.

Deci, fără telefon și fără aplicație, am pleca la serviciu azi și-am ajunge mîine – nu ne-am descurca.

E-adevărat pîn’la un punct, poate-n ăla-n care am ajuns să nu mai știm cum și de ce am ajuns acolo unde-aveam treabă.

Dar ce s-ar fi-ntîmplat, oare, fără Waze? Poate congestia ar fost atît de gravă, încît s-ar deștepta autoritățile mai repede?

Poate zonele rezidențiale – liniștite, cu alei și limitatoare de viteză – ar fi rămas locuri unde s-ar fi putut trăi într-o tihnă un pic mai mare; azi absolut toată lumea gonește peste tot – c-așa zice aplicația.

Nu știu. Știu că încă nu s-a deșteptat nimeni. Știu că în continuare Poliția Rutieră nu face absolut nimic pentru a ajuta traficul bucureștean și că singurii care se chinuie să mai fluidizeze cîte ceva sînt polițiștii locali.

prin fundături VI

de Ando și HM

Primăvară! Chef de ducă, de iscodeală! E bine să te bagi prin fundături, pentru că descoperi felurite drăcii uitate de vreme. Și detalii frumoase.

… ne-ntoarcem pe lîngă Amzei, ca să trecem în revistă fundătura Biserica Albă:

 

… n-ar fi mare lucru de capu’ ei, dacă n-ar avea trecerea aceea ce duce, prin părculeț, spre gangurile blocurilor ce bordează piața. Încă din copilărie, mi s-a părut o șmecherie genială scurtătura asta. Vizavi de ea, mai dăm de vreo două intrări – Sibioara și Nicolae Crețulescu:

Sibioara s-a numit, cîndva, Leului; pare-se că după Război multe fundături au primit nume noi – așa, mai delicate – de sătucuri necunoscute (Filioara… Viișoara…) E drept și că aceste chiștocuri stradale primiseră pîn-atunci cu ușurință nume ba de proprietari, ba de cine știe ce obscure personalități pe care doar aceștia le cinsteau… Dacă te bagi pe-aici, poți ieși în Victoriei pe după un bloc – și dai și de una din rampele de aprovizionare ale hotelului Athenee Palace.

Cine vrea să vadă, însă, intrarea Amzei – aflată la doi pași – are niște frumoase surprize. Frontul ăsta de case cu intrările cu treptele direct din străduță e o adevărată raritate bucureșteană!

Dar și-o tăblie ruginită de atenționare a locatarilor – abaterile se vor fi adus la cunoștiința administrației numaidecît.

Ce-ar mai fi de văzut pe-aici, nu știu – așa că ne-ndepărtăm ușurel; dac-o luăm spre Ateneu, dăm de strada Constantin Esarcu, al cărei capăt dinspre Nicolae Golescu este blocat…

… iar dac-am lua-o-n cealaltă parte – spre Piața Victoriei, am dibui, abătîndu-ne doar un pic din drum, o intrare foarte echilibrată arhitectural la origine ce se lasă din Iorga, cu o clădire reușită-n fund:

 

… sau intrarea numită Toma Tomescu, mai mult un acces puchinos și prost pavat ce mărginește un bloc dărăpănat:

 

… curiosul care-și face drum pe-aici descoperă un Aro 10 care șade de ani de zile și-o tăbliță ștearsă; nu-i puțin lucru.

 

prin fundături V

de Ando și HM

… una dintre cele mai lungi fundături ale Bucureștiului pare Soldat Grigore Răducanu. Să tot aibă vreo 200 de metri, între strada Frosa Sarandy și spatele blocurilor noi ce bordează Primăria Sectorului 1. Habar n-am cît și dacă a apucat să fie, și ea, stradă. Hărțile vechi – de dinaintea ridicării Primăriei – o înfățișează înfundîndu-se într-un smîrc aidoma Cuțaridei. Chiar și mai apoi e trecută ca fundătură: pe numele Gherase…

   

Dar pe străduța asta cîte-am mai găsit! O căsuță căzută; un garaj; vreo patru rable din care azi a mai rămas numai una; și-un restaurant de care lumea-și aduce aminte cu drag și-acum, la mai bine de cinci ani după ce s-a-nchis…

Tot lungă-i și intrarea Portocalelor, despre care v-am scris mai demult, lăudîndu-i căsuțele liniștite:

Ne-ntoarcem la ale noastre; cele obișnuite. Iată intrarea General Christian Tell:

Cum te bagi în ea, lăsînd de-o parte coaja rămasă nedemolată de-acum trei ani, te uimește frumoasa clădire a vechii școlii franceze.

Dacă te-i plimba pe strada Episcopul Radu – poate căutînd casa cu cavaleru-n armură pe acoperiș – te poți opri să vezi cîteva fundături, cum ar fi cea care poartă chiar numele străzii, cu un bloculeț frumos la intrare, și chiar binișor restaurat…

 

… sau Monahului: p-onoarea mea dac-am văzut vreo intrare mai colorată ca asta!

 

530 de poze

Bucureștiul meu drag” devine, pe zi ce trece, o resursă tot mai bogată de imagini care ne-nfățișează trecutul: munca lui Andrei Bîrsan este așa de folositoare tuturor – vedem și înțelegem orașul nostru așa cum a fost.

S-au mai adăugat vreo sută de imagini de-ale lui Șerban Lăcrițeanu; dar de curînd fotografiile făcute de Norihiro Haruta s-au înmulțit: sunt, acum, peste 530.

530 de poze din Bucureștiul lui 90-91: ce minunăție. Nu; nu-s frumoase – chiar nu; dar ne-ajută enorm să pricepem cum era. Jos pălăria!

Înapoi la piatra cubică?

scris de Alexandru Bodea

Pe vremea copilariei mele, prin anii ’50, majoritatea strazilor si chiar bulevardelor, erau pavate cu piatra cubica

Imi dau seama ca era si este un  material usor de montat de catre pietrarii strazilor, meserie pe care astazi nu o mai gasim.

Practic a disparut, la fel cum erau geamgii, tocilarii sau lustragii asezati sau mergand pe strazile  principale sau laturalnice… La fel au disparut si birjarii  eleganti cu trasurile prevazute cu coperita pentru umbra sau ploaie  si spoitoarele asezate de-o parte si alta a trotuarului de langa Hala Unirii… In prezent sunt totusi capitale europene sau americane unde gasim pastrate aceste mijoace de transport, strecurandu-se printre autoturismele moderne, dand un farmec prezentului datorita pastrarii trecutului…

Asa se face ca in zilele noastre, mai gasim pavajul cu piatra cubica numai prin Centrul Vechi cu strazile Lipscani, Gabroveni sau Covaci  pana la legatura cu Splaiul, Dealul Mitropoliei, si in Parcul Carol sau Parcul Cismigiu… pe aleea care duce la „sahisti”.

Acum vreo doi ani  s-au largit bulevardele, iar cu aceasta ocazie s-au scos „pietrele lui Halaicu” si s-au inlocuit cu placile de granit ale lui Oprescu… operatiune care a deranjat foarte mult circulatia pietonala, la care s-au adaugat si livrarea materialelor necesare inlocuirii cu mare intarziere.

Acum cateva zile plimbandu-ma pe „bulevard” am gasit o portiune, care dupa cate  ori a fost de vreo doua-trei ori sapata pentru reparatii la cablurilor ingropate, arata acuma groaznic, cu placile de granit crapate…

Pana la urma ce facem, ajungem  la piatra cubica… de altadata?

Pe Alexandru Bodea il puteti citi si pe blogul sau.

din zbor

… zilele astea se dărîmă – că nu se mai putea altfel – scheletul nenorocit rămas în cartierul Aviației; ăla de la picioru’ podului.

 

Cristian Malide, la fața locului, ne-a trimis cîteva imagini.

Zona – de altfel, și ultimul cartier ridicat pe vremea comunistă – nu șade pe loc: se mișcă, se transformă.

noi barăci la Amzei

Piața Amzei – așa cum e ea, nouă, luminoasă, curată – șade goală.

 

În hală – două tarabe cu fructe; la subsol – nimic; nici florăresele nu mai țin, toate, dughenele deschise.

E trist.

Și, fiindcă hala pieței stă nefolosită, e la mintea cocoșului că… în fața ei se țin fel de fel de tîrguri cu căsuțe, chioșcuri și alte mizerii. Și, ca să nu mai arate urît… cineva s-a gîndit să facă ceva ca s-arate și mai urît:

… hangarul ăsta sinistru ocupă un pietonal generos ce era gîndit să puie-n valoare vechiul palat administrativ. În tot acest timp, hala din spate nu este folosită.

prin fundături IV

de Ando și HM

Sînt, desigur, locuri unde intrările-s mai dese decît altundeva. Cin’ să știe de ce?

Uite, bunăoară, bulevardul Pache; poartă numele primarului care l-a și tăiat cum se cuvine pe hartă; dar între Piața Iancului și Mătăsari… dai de patru fundături – două pe-o parte, două pe alta. Ce te miri? Ia, și bulevardul Dacia, atît de cochet și de modern între Dorobanți și Icoanei, are fel de fel de intrări menite să valorizeze parcelele…

Mergînd, așadar, spre Centru, dai pe dreapta de intrările Sergent Ion Panțâru

… și Sergent Ion Tancu – care pare mai degrabă o fundătură-n care s-au înghesuit, între Războaie, cîteva blocușoare drăguțe.

Traversînd bulevardul, dăm și-aici de două fundături; Soldat Marin Calotă – cea mai mică din toate, dar și cea mai verde…

… dar și Plutonier Vasile Luicu, cu firma de pompe funebre atît de cunoscută de la-nceputul anilor ’90; tot pe-atuncea – vremuri în care banii se făceau ușor – ființase pe-aici și firma „Mondoprosper

Dacă mergem mai departe; imediat, înainte de intersecția cu Mătăsariul – vizavi de Pro TV, mai puteam admira reclama spălată de vreme cu ursul care ține o sticlă de suc în brațe la „Ci-Co”, băutura cu gust de portocale care era așa de bună odinioară. Iar mai încolo, pe partea dreaptă, înc-o pereche de fundături – Sergent Costea Gheorghe și… Vladimir Streinu. Intrarea ce poartă azi numele autorului a fost botezată, inițial, Sergent Ion Levarda.