despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
de Ando și HM
Cu două săptămîni în urmă ne-am plimbat prin zona străzilor Sirenelor–Sabinelor. Ca-ntotdeauna, nu ne iese recensămîntul complet al fundăturilor… și nici nu vrem asta, fiindcă orice prilej e bun să ne-ntoarcem și să vizităm iar locurile – și să mai tragem foloase din asta, învățînd lucruri noi.
Așa că au rămas cîteva lucruri de văzut pe-aici. Ne-a tras de mînecă și Radu, și bine a făcut. Prima fundătură de care amintim azi se găsește-n scuarul dintre Rahova și Sabinelor. Este mizeră și n-are nume.
La un pas de ea, găsim străduța-ngustă Săpunari. Deși s-a asfaltat, partea ei dincoace e-mpuțită rău, dar dinspre strada Uranus (unde corespunde) arată mult, mult mai cuminte și cochet.
    
În zona asta-s multe străduțe așa înguste. Le-am străbătut cu ani în urmă! Am amintit – între Tudor Vladimirescu și Rahovei – de Petre Marinescu și 1821; în preajma lor se găsește și-o înfundătură pietonală, botezată Fulgilor!
  
Mai facem iar niște pași, fiindcă vedem fundătura Stan Tabără. Ea se află-ntr-o mică enclavă cu case, rămasă între Calea Rahovei și actualul Trafic Greu. Ca s-ajungi pe ea, te bagi îndărătul unui bloc, pe lîngă o clădire industrială unde-i azi o tipografie (înainte, ceva de confecții – cred) și o iei pe strada Dincă Ștefan (vreo două case de pe ea-s chiar dichisite și valoroase)…
… apoi cotești pe-un ciot de stradă de cîțiva metri care se cheamă Axente Sever….
 
… și ajungi unde trebuie; strada Stan Tabără este, deci, paralelă cu Dincă Ștefan. Pe jos, te-ntorci bine-nspre Rahova, pe Trafic Greu. Strada asta s-a ciuntit fiindcă șoseaua cea nouă – Progresului, cum se cheamă-n acte – s-a tăiat peste ea (o soartă similară are, două stații de tramvai mai încolo, strada Gării Dealul Spirii, al cărei curs, pe lîngă fosta Circă Financiară, se mai ghicește paralel cu șoseaua).
    
Pe hărțile vechi-vechi dibuim – pe lîngă străzile astea două, Dincă Ștefan și Stan Tabără – o a treia, pe locul căreia s-a construit clădirea de azi a tipografiei; aparent, se numea Dinu Ștefan… iar cea de azi Dincă Ștefan s-ar fi numit Stifler! Multe s-au schimbat. Ne uităm pe-o hartă din anii ’70 ca să vedem mai clar atît zona de-aici, cît și restul cartierului. Înainte de industrializarea tîrzie și sistematizarea ceaușistă, micile străduțe de-aici ar fi avut și-o oarece corespondență-nspre Tudor Vladimirescu.
Pe hartă am marcat cu roșu toate fundăturile dispărute. Vedem că-s multe, nu? Cu siguranță că majoritatea dădeau în cine știe ce curți industriale; deoarece zona asta toată a fost puternic industrială; o știm bine. Și – dac-am tot pomenit iar de Tudor Vladimirescu – să ne-aducem aminte de alte două-trei fundături dispărute. Au rămas doar pe hîrtie Enescu Ene și Sergent Popa Stan, (ultima trecută ca stradă ce dădea-n Gheorghieni – deși-i clar că se-nfunda-n șina ce ducea spre Antrepozite). Nu mai e nici mica intrare ce se făcea din Locotenent Petre Linteș – toate au dispărut odată cu raderea întregului front stradal de pe dreapta șoselei. În imaginea de mai jos vedem – privind în lungul șoselei – cum, în dreapta, s-ar fi desprins intrarea Enescu Ene.
Am putea-ncheia aici, dar n-o facem; hai să continuăm plimbarea, dacă tot ne-am încălzit. Menționăm intrarea Biserica Ghencea, cam de peste drum de Lira; se face din 13 Septembrie și n-are nimic spectaculos; cu un pic de efort, ar putea corespunde unei alte fundături care se face din spate, din strada Aurel Ciurea.
Un caraghioslîc de stradă este Azimei: ea unește capetele străzilor Petrache Poenaru și Grigore Tocilescu, care formează un mic cvartal de case-tip interbelice între Calea Rahovei și Sebastian; cu puțină ambiție, Azimei ar putea ieși-n Sebastian; s-ar putea ca noile blocuri ce se construiesc pe-aici să creeze un acces privat. Străduțele astea au fost pavate elegant prin 2000, cu „pișcoturi” de beton; recent au fost asfaltate simplu.
În căutările noastre ne-am promis să nu ne ducem prea departe de Centru și mai ales să nu căutăm, pe-acolo, cine știe ce-nfundături industriale, ce dau înspre șine uitate… și așa mai departe. Dar Rahova-i Rahova – și am o slăbiciune pentru ea. Mai amintesc fundătura Lintești, ce se face din Ferentari, pe după Grădinița de la intersecția cu Rahova–Sebastian; clădirea ei a fost inaugurată-n 1929, odată cu-nceperea anului școlar.
… și – și cu asta, gata! – o fundătură foarte lungă, ce pleacă din Rahova și se duce… și se duce cale de mai bine de 200 de metri! pîn-aproape de actuala șosea Năsăud. Se cheamă Iosif Niculescu și n-am priceput niciodată de ce a rămas așa. În capătul ei mai e o mică-ngustătură ce duce spre niscai curți din dos.
de Ando și HM
O fundătură silită este – azi – strada Labirint. E greu să-ți imaginezi cît de lungă și sinuoasă era-n realitate; bine i se mai potrivea numele! Pe hărți vechi o mai găsim și sub numele mitropolitului Ghenadie Petrescu.
Ea a fost îndreptată înainte de ’90. Cristian Malide o știe prea bine, deoarece casa lui a fost demolată în 1988 pentru sistematizare. Așa s-a tăiat o arteră dreaptă între străzile Parfumului și Valeriu Braniște, flancată cu blocuri de patru etaje. Ea s-a botezat Matei Basarab și a devenit funcțională de-abia în 2011, cînd s-a demolat ultima proprietate ce-i bloca parcursul. Strada Labirint a devenit, săraca, o fundătură – capătul ei dinspre intersecția cu strada Parfumului e-nchis îndărătul noilor blocuri. Nici n-ai ce poza; e o tristețe.
Cum ar fi arătat azi strada Labirint, dacă n-ar fi fost înfundată? Vedem tot de la Cristian Malide.
Dac-am ajuns pe-aici, aruncăm o privire mai atentă-n zona dintre Calea Călărașilor și actualul bulevard al Unirii. Chiar din Călărași se face un covrig de stradă – Alexandru Sihleanu – care-i foarte, foarte frumoasă. Și-are și-o mică fundăturică.
Oleac’ mai-năuntru, din strada Profesor Iuliu Valaori cotește o intrare drăguță, străjuită de-un imobil excepțional. Armonia din restul intrării suferă în urma intervențiilor contemporane.
   
Ei, hai și mai adînc. Cum ar fi pe strada Anton Pann; și ea are intrarea ei!
de Ando și HM
Orice localitate mai acătării din Țara noastră are o pereche de străzi Mărăști-Mărășești. Sigur, se cade să fie și cîte-un Oituz, dar Oituzul, dragii mei, n-ai cum să-l încurci!
… pe cînd cine nu s-a fript, macar odată, căutînd pe Mărășești pe cineva de pe Mărăști – și viceversa?
Și nici nu știi cum e mai bine; să fie străzile astea una lîngă alta, ca măcar dacă le-ncurci să nu te plimbi nu știu cît? – sau să fie în zone diferite, ca să le asociezi cumva pe fiecare cu cartierul ei?
În București, știm cu toții, Mărăștiul e-nspre Herăstrău și Mărășeștiul duce la Parcul Carol. Cît de cît, le știm rostul – îs ditai bulevardele. (N-avem Oituz, da’ n-am văzut pe nimeni să-i ducă lipsa…)
Da-n București eu am două străzi pe care le-am încurcat – și pe care o să le-ncurc – întotdeauna: Sabinelor și Sirenelor.
Sînt cam paralele, deși, la un moment dat Sirenelor se hotărăște să lase de la ea și să iasă-n Sabinelor, făcînd și-un mic părculeț:
… așadar, Sabinelor e un pic mai lungă. Ea unește căile 13 Septembrie și Rahovei, traversînd Uranusul. Construcția Centrului Civic n-a distrus-o prea tare; delăsarea de după demolări, șantiere și mizerie însă… da.
Întregul cartier pe care străzile astea-l străbat e putred, găunos și gata-gata să se trasnforme-ntr-un „rezidențial” care – datorită poziției centrale – n-o să fie deloc ieftin.
Ce găsim noi pe aici?
Pe strada Acvila – ea unește, de altfel, Sabinelor și Sirenelor – o mică-mică intrare ce duce-nspre o casă frumoasă și zveltă; nici casa din stînga, din stradă, nu-i deloc de ignorat!
Strada Sabinelor – plecînd dinspre Rahova și traversînd, cum am zis, Uranusul – e largă, generoasă; pe măsură ce se duce mai adînc spre 13 Septembrie se-ngustează; se văd – din loc în loc – urmele unor decizii interbelice de retragere a noilor proprietăți, spre lărgirea albiei.
Însă ce-i super-interesant e cum perechea de străzi Adrian și Cenad au și azi, la intersecția lor cu Sabinelor, gîtuiturile astea ciudate.
Mai mult ca sigur, casele de pe colț urmau – cîndva, într-un moment interbelic cînd s-a tras pe-aici și canalizarea – să dispară, și albiile rectificate.
… dar au rămas așa! Și pîn-acum vreo șase ani… încă pietruite.
 
Nu părăsim zona – la doi pași, din strada Caius Marcius Coriolan (multe din străzile de-aici au nume cu așa rezonanță; în fapt, actuala Gheorghieni s-a numit Epicur, pînă să sară riveranii-n sus acum un veac și să ceară un nume mai pudic… Epicol!) mai dăm de-o intrare veritabilă.
 
… ieșind spre Tudor Vladimirescu, vedem cum capetele străzilor ce dădeau în această șosea au fost rase; demolate; lasă să se-nțeleagă că se avea-n vedere – pe lîngă bordarea cu blocuri ceaușiste – și o îndreptare a albiei. Să nu uităm că această bucată de inel central a stat distrusă pînă-n 2010…
de Ando și HM
Pentru cel de-al 30-lea episod, ne băgăm doar în două curți, dar sînt niște curți pe cinste! Întîi, o curte de pe Banu-Manta, între numerele 77 și 79. N-au rămas prea multe pe-aici ca să ne-aducă aminte de vechea stradă – blocurile au transformat-o într-un canion banal și neprietenos. Cu toate astea, casele – casele astea – te-a trag.
  
Se vede că-s din același leat. La fel și cea din spate – cea mai interesantă.
     
Sigur, pentru asta trebuie să străbați curtea părăginită, dar nu te superi prea tare, că-s și cîteva rable înăuntru.
     
Mai departe – a doua curte! La-nceput a fost casa asta:
Este pe Maria Rosetti, la lumărul 47. Taman ce ziceam c-o să intre-n serialul nostru cu case căzute, cînd am văzut că, pe lîngă ea, se ițește o curte lungă, pietruită; și că – dacă lăsăm de-o parte imobilul modern din dreapta, toate celelalte clădiri din curte-s aidoma.
 
Așa c-am deschis portița și-am intrat! Și tare ne-a plăcut…
        
O fundătură bogată-n detalii frumoase – mai rar așa ceva: plăcuțe de asigurare cu un model deosebit și capace de canalizare fabricate de Schneider & Grunenfelder pe care nu le aveam în colecție!
  
de Ando și HM
… plecați la plimbare – fără gîndul să vînăm ceva anume – ne-au ieșit în drum două intrînduri pe care le înfățișăm aicea. Unul din strada Leonida…
… și cel’lalt din Silvestru, chiar vizavi de biserică:
Hai să ne mai și depărtăm! – între Dudești și ce-a mai rămas pe hîrtie din partea de peste bulevardul Unirii a străzii Theodor Speranția, se găsește strada Andrei Bîrseanu: ea are micuța ei intrare.
Străzile astea – care unesc Dudeștiul de bulevardele Unirii și Burebista – au nenumărate bijuterii arhitectonice, în diferite grade de decrepitudine. Cartierul dintre Dudești și Călărași era un întreg – acuma-s două zone separate. Așa s-au schimbat lucrurile.
Rămînem pe-aici, pe Calea Vitan, și vedem, stînd cu spatele spre Calea Dudești și privind înspre Mall – că-n zilele noastre astea ne sînt reperele, din păcate! – cum noua albie căii Vitan curge-n dreapta noastră și strada asta, pe care-o vedem înfundîndu-se, este vechea cale – de ce s-o fi „îndreptat” șoseaua in zona asta? de ce s-a păstrat și bucata asta ciuntită? – un mister.
de Ando și HM
Rar vezi vreo fundătură într-atît de frumoasă ca cea botezată după pictorul Nicolae Vermont. Se face din calea Moșilor-veche, pe un mic segment adiacent intersecției cu Armand Călinescu și Paleologu ce pare a fi lărgit cu gîndul la o viitoare sistematizare interbelică. Aici, în fundătură, e un regal de dulceață arhitecturală: bloculețe care au făcut din casa scării o operă de artă; detalii superbe precum casete luminoase de număr… ar putea fi o plăcere dacă mizeria din preajmă n-ar pune o pată pe atmosferă.
   
Nu părăsim prea tare zona, deși ne cam mută nasul. Apropiindu-ne de centru, găsim un cot al străduței Ivo Andrić:
… și, dacă tot avem ceva vreme, merită să trecem – între Moșilor și Cavafii Vechi – pe Biserica Răzvan; nu-i o fundătură, da-i o-mbîrligătură de alee ce trece pe lîngă biserica cu-același nume:
  
Între Circu-foamei, magazinul Unirea și bulevardul Victoria Socialismului au reușit să rămîie-n picioare cîteva case, pe ce-a mai rămas din strada Mămulari. Dăm chiar și de o mică fundătură, frumoasă la origine.
       
… din ea, azi, se poate ajunge în strada Negru Vodă (ea însăși, tehnic, o fundătură, căci se oprește direct în dosul magazinului Unirea) printr-un gang practicabil auto și printr-altul în trepte.
 
de Ando și HM
Mergem azi să ne plimbăm prin preajma străzii Cuza Vodă. Amărîtă stradă! Pornește azi „de nicăieri”, din spatele blocurilor falnice care străjuiesc Magistrala și se oprește într-o stradă creată artificial – Șincai – care-a luat locul vechii albii a Lînăriei. Ea continua: actuala stradă ce se duce printre blocurile din Tineretului, numită Rădulescu-Motru, e, în fapt Cuza Vodă.
Ei, asta e. Să vedem ce găsim pe-aici!
O fundătură: Mihnea Vodă; se face din Radu Vodă și-ar fi trebuit s-ajungă în Mărășești – doar că, odată cu construirea liceului Creangă, s-a-nfundat. Pe vremuri, liceul n-avea poartă-nspre partea asta – azi, din fericire, este. Și mai dăm și de-o mică „pungă” cu o mînă de case drăguțe…
   
… și-n plus, de o ciudățenie dintr-aia bucureșteană: un rînd de case încăpățînate, care au refuzat să se-alinieze; ba chiar au și treptele-ntinse-n stradă…
  
Trecînd de bulevardul Mărășești, Cuza Vodă șerpuiește, ajutînd șoferul care nu vrea să stea la coadă pe Magistrală. Dar tot vecinătatea acestei artere a mai ciuntit și stricat vechea tramă stradală. Așa a pățit strada Alexandru Bălășescu, care se-nfundă-n blocuri; doar pietonii pot răzbate.
 
Mai acana, dacă ne băgăm pe Didițel și Drumea Rădulescu, o să ne farmece frumusețea arhitecturii interbelice. Din Drumea Rădulescu (fostă Busuioc) – peste drum de bijuteria asta…
… e o mică intrare.
 
Trecînd în partea cealaltă a străzii Cuza Vodă – înspre Elena Cuza, deci – dăm de-o mică-nfundătură a străzii Vitejescu; mai încolo-ncepe vechea zonă industrială.
Ca amintire a specificului vechi locului, pe lîngă strada Tăbăcarilor găsim, pe partea cu Splaiul, o fundătură mică-mitică numită a Pielarilor, care se face dintr-alta – Nestorel. Amîndouă, azi, n-au nimica special și par – la prima vedere – doar niște parcări cotite ale clădirilor noi de birouri care s-au ridicat recent.
Încheiem plimbarea oleac’ mai jos pe cursul gîrlei, pomenind și de nefericita stradă Maiorul Boroczin, cea care se-nfundă în noul bulevard Șincai…
de Ando și HM
Ne punem în mișcare din nou. Fără mare osteneală, fiindc-am poposit prin cîteva intrînduri, mai degrabă. Cum ar fi această curte interioară de pe strada Boteanu (mereu m-am gîîndit că Boteanu ăsta trebuia să fie fost vreun aviator-ceva, da’ nu-i așa). Deși degradată, are farmecul ei, cu havuzul părăginit și pavajul știrb.
   
Da’ bine, dacă-i pe admirat asemenea lucruri, nu-i ceva mai frumos ca blocul cu zodii de pe Calea Dorobanților, nu?
    
Din strada Sfîntul Constantin, o curte-intrare pe care-ai trece-o cu vederea.
Pe Povernei, printre bloculețe se-ajunge-n dos, spre curți.
La doi pași – și la doi pași de Piața Victoriei – o trecere prin care-ajungi spre o fostă făbricuță de pîine, dar și care te-ajută să ieși, mai apoi, înspre Grigore Alexandrescu.
 
de Ando și HM
Mergem azi să ne plimbăm la sud de Unirii; luînd-o pe Șerban Vodă, dăm în preajma liceului Șincai de intrarea Ion Pușcariu:
  
… din intrarea asta – n-ai crede! – se mai face o stradă-n buclă, numită Vuetului. Amîndouă se-nfundă-n dealul pe care se aflase spitalul de „dermato-venerice”
  
Merită pomenită – de ce nu? – și străduța Borodești, care pleacă din Lînăriei, pentru a se-ntoarce tot acolo, cîțiva pași mai departe. Cu tot cu treptele ei prăpădite, ce urcă-n Candiano-Popescu.
Ne ducem oleac’ și-n zona Gramontului – că tot am fost mai demult spre 11 Iunie – aici, din strada Slobozia se face fundătura cu aceeași nume, dar și străduța Gheorghe Munteanu Murgoci, al cărei nume-i mai lung ca strada însăși; nu-i fundătură, ci tot un covrig care se-ntoarce, două case mai încolo, din strada din care-a plecat…
… urcăm, în sfîrșit, din vale: sus, spre Filaret, dăm din strada Cuțitul de argint de strada botezată după sergentul major Ilie Ancuța. Aici găsim un ansamblu locuințe încîntător, străjuit de-o poartă frumoasă, cu-n scuar mare-n curte. A fost construit pentru funcționari de la finanțe, așa că nu-i de mirare că-i opera lui Statie Ciortan – arhitectul care-a lucrat mult la clădirile publice ale percepțiilor fiscale de odinioară:
    
de Ando și HM
Dăm tîrcoale un pic pe Dacia, de ce nu? Ia uite ce intrare mică, aici: se cheamă… Dacilor:
Vizavi, o curte de bloculețe străjuită de-un portal inspirat, ce mi-a plăcut întotdeauna.
   
Din Polonă, avem fosta intrare cu-același nume; numită azi însă Josef Pilsudski. Mergi pe ea pe lîngă case-n oglindă, renovate și refăcute după cheful fiecărui proprietar – așa că cu greu te mai dumirești de unitatea arhitecturii inițiale. Îs și smochini pe-aici.
        
Avem și intrarea Ion Voicu, ce duce-n părculețul Ioanid. Bietu’ părculeț de-abia a scăpat de nefericitul botez forțat. Intrarea, însă, nu; și ea se chema Ioanid înainte.
   
La sfîrșit, facem cîțiva pași spre Eminescu – tot pe lîngă Polonă, e și-o intrare lungă ce-i poartă numele poetului.
 
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii